Luca Evanghelistul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Sfântul Evanghelist Luca
Åhus kyrka-17.jpg
Pictură din sec. al XVII-lea în hol la kyrka Sankta Maria din Åhus (Suedia)
Date importante
Născut/ă Data Necunoscută, Antiohia (în prezent Turcia)
Decedat/ă cca. 84 d.Hr. sau 30 noiembrie 60, Boeotia sau Patras (în prezent Grecia)
Venerat/ă în Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică, Biserica Coptă, Biserica Luterană
Rămășițe pământești Biserica Sf. Andreas, Patras, Grecia
Sărbătoare 18 Octombrie
Însemne Crucea în "X"
Patronaje România, Grecia, Scoția, Rusia
Alte informații Însoțitorul Sf. Apostol Pavel

Gloriole.svg Sfinți

Luca Evangelistul (în ebraică : לוקא, alfabetizat: Luka, Louka; în greacă Λουκάς, Loukás) este unul dintre cei patru evangheliști, fiind considerat de către tradiția creștină autorul Evangheliei după Luca și a cărții Faptele Apostolilor. Era discipol al lui Pavel din Tars. El este menționat în trei din Epistolele lui Pavel inclusiv în Coloseni unde este descris de apostol ca „prietenul nostru drag, doctorul”.[1][2][3] Părinții Bisericii timpurii ca Ieronim și Eusebiu au revendicat că el este autorul Evangheliei după Luca și a cărții Faptele Apostolilor și acesta este punctul de vedere al creștinismului tradițional în prezent.

Lui i se atribuie în mod tradițional Evanghelia după Luca. Ar fi murit în anul 150 d.Hr. în Theba (Egipt). Simbolul lui Luca este un taur înaripat. El ar proveni din Antiohia (Siria). După Hieronimus, Luca ar fi fost contemporan al apostolului Pavel, lucru contestat de ultimele cercetări. Luca era medic.

Nu există niciun izvor istoric de încredere care să arate că autorul Evangheliei după Luca s-ar fi numit în mod real Luca, evanghelia sa fiind publicată în mod anonim:[4][5][6][7][8][9][10][11][12]

„Ceea ce cei mai mulți nu-și dau seama este că titlurile lor au fost adăugate ulterior de creștini din secolul al II-lea, la decenii întregi după ce aceste cărți fuseseră scrise, pentru a putea pretinde că ele au fost scrise de apostoli. De ce ar fi făcut asta creștinii? Amintiți-vă discuția anterioară asupra formării canonului Noului Testament: numai cărțile care erau apostolice puteau fi incluse. Ce trebuia atunci făcut cu evangheliile care erau citite și larg acceptate ca autorități în timp ce fuseseră scrise în mod anonim, cum a fost cazul celor patru evanghelii din Noul Testament? Ele trebuiau asociate cu apostoli pentru a putea fi incluse în canon, așa că le-au fost atașate nume de apostoli.[13]
Bart D. Ehrman, Truth and Fiction in The Da Vinci Code: A Historian Reveals What We Really Know about Jesus, Mary Magdalene, and Constantine.

Autorul acestei scrieri nu a fost martor la viața lui Isus și nici măcar nu susține că descrie în evanghelie evenimente la care ar fi fost martor:[6][14][15]

„Ele nu pretind că ar fi fost scrise de martori la viața lui Isus, iar istoricii au recunoscut de mult că ele au fost produse de creștini din a doua sau a treia generație, trăind în alte țări decât Isus (și Iuda), vorbind o limbă diferită (greacă în loc de aramaică), trăind în circumstanțe diferite și adresându-se unui public diferit.[15]
Bart D. Ehrman, The lost Gospel of Judas Iscariot: a new look at betrayer and betrayed.

Biografie[modificare | modificare sursă]

James Tissot - Sfântul Luca (Saint Luc) - Brooklyn Museum

Luca a fost un nativ din Antiohia pe Orontes[16][17][18][19][20][21], se știe că nu era iudeu, și a fost chemat când Pavel s-a separat de cei circumciși (tăiați împrejur) (Coloseni 4:14; Faptele Apostolilor 28:28-29), în afară de acestea este un om de educație elenă și cu profesia de doctor. Poate că a fost legat și de diaconul "Nicolae, prozelit din Antiohia" (Fapte 6:5). Potrivit tradiției, el a fost parte a Șaptezeci de ucenici, un grup de ucenici ai lui Iisus, dar în conformitate cu datele de exegeză din lucrările sale nu este un martor ocular mai înainte de anul înălțării la cer al lui Iisus.

El a devenit creștin (ucenic) datorită apostolului Pavel, pe care mai târziu la însoțit (Pavel la numit pe Luca doctor preaiubit), și care a văzut martirajul și moartea acestuia în Roma împreună cu Petru, și a murit răstignit cu apostolul Sfântul Andrei, în orașul Patras în Achaia Grecia (pe coasta de nord a Peloponezului), alte surse spun că a murit spânzurat de un copac. Conform altor izvoare ar fi murit de bătrânețe, la 84 ani în Boeotia (în prezent Grecia).

Cea mai timpurie menționare a lui, a fost făcută de apostolul Pavel în Epistola către Filimon, versetul 24. El mai este menționat în Coloseni 4:14 și 2 Timotei 4:11, două scrisori atribuite comun lui Pavel. Următorarea menționare timpurie a lui Luca este în Prologul Anti-Marcionism a Evangheliei după Luca, un document despre care se credea că datează din secolul II, dar care a fost mai nou datat din secolul IV. Helmut Koester, totuși, revendică că următoarea unică parte păstrată în greaca originală putea fi compusă doar la capătul secolului II:

„Luca, un nativ din Antioh, de profesie doctor.[22] El a devenit un ucenic al apostolului Pavel și apoi l-a urmat pe Pavel până la martiriul lui Pavel. A servit Domnului în mod continu, necăsătorit și fără copii, umplut cu Sfântul Spirit el a murit la vârsta de 84 ani. (p. 335)”

Epifaniu afirmă că Luca a fost unul ditre Cei Șaptezeci (Panarion 51.11), iar Ioan Gură de Aur indică la un punct că "fratele" Pavel menționat în 2 Corinteni 8:18 este fie Luca, fie Barnaba. J. Wenham afirmă că Luca era "unul din cei Șaptezeci, Emmaus discipol, Luciu de Cirene și rudenia lui Pavel." Nu toți cărturarii sunt așa de încrezători de toate aceste atribute cum este Wenham, mai ales pentru propria declarație a lui Luca la începul Evangheliei după Luca ( Luca 1:1–4) în care admite liber că nu este un martor ocular al evenimentelor scrise în Evanghelie.

Dacă cineva acceptă că Luca era de fapt autorul evangheliei ce-i portă numele și totodată al Faptele Apostolilor, unele detalii ale vieții sale personale pot fi asumate rezonabil. În timp ce se exclude pe sine însuși dintre cei care erau martori oculari al 'ministerului lui Iisus', în mod repetat folosește cuvântul "noi" în descrierea misiunilor Pauline în Faptele Apostolilor, indicând că el era personal acolo în acel timp.[23]

O dovadă similară este că Luca era găzduit în Troa, statul provinciei care include ruinele Troiei antice, unde scrie în Fapte la persoana a treia despre Pavel și călătoriile lui până ei ajung la Troa, unde comută la persoana întâi și la plural. Acestă secțiune cu "noi" din Fapte continuă până grupul pleacă din Filippi, când scrierea lui revine la persoana a treia. Această schimbare are loc din nou când grupul se întoarce la Filippi. Există trei "secțiuni cu noi" în Fapte, toate urmând această regulă. Luca nici odată, însă, nu afirmă că trăia în Troa, și aceasta este singura dovadă că el trăia aici.

Faptele Apostolilor este cea mai lungă și cel mai bună scrisoare scrisă din Noul Testament. Luca a făcut multe călătorii împreună Pavel din Tars pe drumul său de evanghelizare, de aici știm Pavel nu era un om sănătos (Galateni 6:11) și putea avea nevoie de ajutorul lui Luca în călătoriile sale.

După moartea lui Petru și Pavel, nu este clar soarta lui Luca, conform unora a fost martirizat iar conform altora [24] a murit de bătrânețe. Ceea ce știm este că el a continuat să predice conform obiceiului în Macedonia, Ahaia și Galatia, și se presupune că a murit în Boeotia sau Dalmația și a fost îngropat în Teba.

În timpul cruciadelor, moaștele Sfântului Luca a ajuns la Padova (Italia) și de atunci sunt păstrate în biserica Sf. Iustin, cu excepția craniului, care a fost dus la Catedrala Sf. Vitus din Praga în 1354 d.Hr., prin ordin al împăratului Carol IV.

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Lukas (Evangelist)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^  Coloseni 4:14
  2. ^  Filimon 1:24
  3. ^ Timotei%204:11&version=RMNN  2 Timotei 4:11
  4. ^ E P Sanders, The Historical Figure of Jesus, (Penguin, 1995) page 63 - 64.
  5. ^ Bart D. Ehrman (2000:43) The New Testament: a historical introduction to early Christian writings. Oxford University Press.
  6. ^ a b Bart D. Ehrman (2005:235) Lost Christianities: the battles for scripture and the faiths we never knew Oxford University Press, New York.
  7. ^ Geoffrey W. Bromiley (1995:287) International Standard Bible Encyclopedia: K-P MATTHEW, GOSPEL ACCORDING TO. Wm. B. Eerdmans Publishing. Citat: „Matthew, like the other three Gospels is an anonymous document.”
  8. ^ Donald Senior, Paul J. Achtemeier, Robert J. Karris (2002:328) Invitation to the Gospels Paulist Press.
  9. ^ Keith Fullerton Nickle (2001:43) The Synoptic Gospels: an introduction Westminster John Knox Press.
  10. ^ Ben Witherington (2004:44) The Gospel code: novel claims about Jesus, Mary Magdalene, and Da Vinci InterVarsity Press.
  11. ^ F.F. Bruce (1994:1) The Gospel of John Wm. B. Eerdmans Publishing.
  12. ^ Patrick J. Flannagan (1997:16) The Gospel of Mark Made Easy Paulist Press
  13. ^ Bart D. Ehrman (2004:111) Truth and Fiction in The Da Vinci Code: A Historian Reveals What We Really Know about Jesus, Mary Magdalene, and Constantine. Oxford University Press.
  14. ^ Bart D. Ehrman (2004:110) Truth and Fiction in The Da Vinci Code: A Historian Reveals What We Really Know about Jesus, Mary Magdalene, and Constantine. Oxford University Press.
  15. ^ a b Bart D. Ehrman (2006:143) The lost Gospel of Judas Iscariot: a new look at betrayer and betrayed. Oxford University Press.
  16. ^ Documente ale Noului Testament: Originea lor și Istoria Timpurie, George Milligan, 1913, Macmillan și Co. limitat, p. 149
  17. ^ Articolul Sfântul Luca - Enciclopedia Catolică Online
  18. ^ Sfinți: Un Ghid Vizual, Edward Mornin, Lorna Mornin, 2006, Cărțile Eerdmans, p. 74
  19. ^ Articolul Sfântul Luca - Enciclopedia Catolică
  20. ^ O Nouă Perpectivă, Alfred Emanuel Smith, 1935, Outlook Pub. Co., p. 792
  21. ^ Studii ale Noului Testament. I. Doctorul Luca: Autorul celei de-a III-a Evanghelie, Adolf von Harnack, 1907, Williams & Norgate; G.P. Putnam's Sons, p. 5
  22. ^ Un Comentariu pe Textul Original al Faptele Apostolilor, Horatio Balch Hackett, 1858, Gould și Lincoln; Sheldon, Blakeman & Co., p. 12
  23. ^ Enciclopædia Britannică, Micropædia vol. 7, p. 554–555. Chicago: Enciclopædia Britannică, Inc, 1998. ISBN 0-85229-633-0.
  24. ^ după antica Prefatio vel Argumentum Lucae


Legături externe[modificare | modificare sursă]