Mateiu Caragiale

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Mateiu Caragiale
Mateiu Caragiale - Foto02.jpg
Naștere 25 martie 1885
București, Vechiul Regat al României
Deces 17 ianuarie 1936
București, Noul Regat al României
Naționalitate română
Părinți Ion Luca Caragiale

Maria Constantinescu

Activitatea literară
Opere semnificative Craii de Curtea-Veche

Mateiu Caragiale (n. 25 martie 1885, București; d. 17 ianuarie 1936, București) a fost un autor, istoric al heraldicii, poet, și scriitor român, întâiul născut al lui Ion Luca Caragiale.

Mateiu Caragiale s-a născut la București, fiul lui Ion Luca Caragiale și al Mariei Constantinescu. În anul 1889, tatăl său se căsătorește cu Alexandrina Burelly și își aduce fiul în noua familie. În adolescență, Mateiu își descoperă pasiunea pentru heraldică și pentru genealogie. Își căuta strămoșii pe care îi credea aristocrați. [1]

În 1904 începe la Berlin studiile de drept pe care le abandonează. În anul 1921 îi apare Remember la Viața Românească. Din 1916 începe să lucreze la Craii de Curtea-Veche pe care o finalizează în 1928. Cartea apare la editura Cartea Românească în 1929. În același an, la 1 mai primește premiul Societății scriitorilor români.

În Agendă notează faptul că în februarie 1929 începe să lucreze la Sub pecetea tainei iar în octombrie la Soborul (Școala) [2]țațelor.

Placheta de versuri Pajere a apărut postum, chiar în anul morții poetului. Aproape toate poeziile apăruseră în timpul vieții scriitorului ca și mare parte a romanului Sub pecetea tainei. Textele sale heraldice, documentate și dezvoltate și însemnările istorice erau destinate uzului personal, n-au fost puse în valoare de scriitor.

„Reacționar, conservator, antiegalitarist, spirit nu prea religios, veșnic cârtitor, în fine, o conștiință de boier de țară, se comporta ca un lord britanic cu ascendente nobiliare atestate de nouă secole, care, firește nu înregistrează niciun prieten, are numai inamici si supuși”[3]. A locuit împreună cu soția sa mai în vârstă cu 25 de ani[4], Marica Sion, pe strada Robert de Flers, actualmente Logofăt Luca Stroici în casa de la nr. 9a. Odată cu căsnicia, a intrat și în posesia unei moșii la Sion (Fundulea), cu un conac la care are satisfacția de a-și înălța în 1928 propriul steag cu blazon având culorile de bază („coup vert sur jaune”)[5] din blazonul nobiliar al Karabetzilor, strămoșii săi aleși[6].

Activitate literară[modificare | modificare sursă]

Fără a avea complexitatea inextricabilă a operei Craii de Curtea-Veche, povestirea Remember, adevărată artă poetică, reprezintă punctul cel mai de sus al esteticii mateine. Plasată într-un cadru cosmopolit (Berlinul de la începutul secolului trecut), acțiunea este învăluită într-o atmosferă occidentală, cu aluzii livrești și mondene, legate de cele mai subtile aspecte ale decadentismului european. Dacă pentrul omul normal masca este un mijloc de adaptare, pentru decadent - inadaptabil prin definiție - masca reprezintă un semn al excepției, o mărturisire plastică a ființei posedate de frumos.

„Remember” este o narațiune cu aspect de pastișă foarte personală. Are un stil greu. Tablou tipic al unui Berlin - Sodomă, cu canale suspecte, fântâni, păduri seculare, miros de trandafiri, locande neerlandeze unde se beau rachiuri cu mirodenii de Jawa și Antile, este de fapt portretul în tonuri fantastice al unui tânăr aristocrat englez, Sir Aubrey de Vere, efeminat, care umblă noaptea prin Tiergarten, îmbracat ca femeie, sau foarte fardat și într-un extravagant frac albastru, în amândouă ipostazele recognocibil prin șapte inele cu șapte safire de Ceylon. Numele eroului poartă gândul întâi la Lenore de Edgar Poe, apoi mai exact la Sir Aubrey de Vere (1788-1841), dramaturg romantic.

Romanul Craii de Curtea-Veche a avut de la început admiratori fanatici, ceea ce la un examen superficial nu s-ar explica. Titlul vine de la o anecdotă publicată de I. L. Caragiale, unde se explică originea expresiei „crai”.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ George Călinescu, Istoria literaturii române
  2. ^ în prima variantă
  3. ^ Jurnalul "bastardului lui Caragiale" de Aureliu Goci Cronica Română 16 octombrie 2008
  4. ^ Andrei Pippidi - De la Mateiu citire Dilema veche nr.325, 14 august 2008
  5. ^ Mateiu Ion Caragiale-Note bibliografice Romanian Voice
  6. ^ Ion Iovan - Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale Iovan net. Pagini de autor

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Studiu introductiv la Opere - Mateiu I. Caragiale, ed. Național, 2001
  • Scriitori români, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978
  • Istoria literaturii române de la origini până în prezent - G. Călinescu, Editura Minerva, București, 1982
  • Mateiu Caragiale. Portretul unui dandy român, Ion Iovan, Editura Compania, București, 2002
  • Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale, Ion Iovan, Editura Curtea Veche, București, 2008 - recenzie [1]

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Mateiu I. Caragiale. Fizionomii decadente, Angelo Mitchievici, Editura Institutul Cultural Roman, Colectia „Vocabular“, Bucuresti, 2007 - recenzie

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Mateiu Caragiale