Cetatea Timișoara

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Cetatea Timişoara)
Salt la: Navigare, căutare
Planul cetăţii gravat într-o piatră din pavajul Pieţei Unirii. Se observă cele 9 bastioane.

Cetatea Timișoara (latină:Castrum Timensiensis) este o cetate istorică pe ruinele căreia a fost construit actualul oraș Timișoara.

Prima cetate[modificare | modificare sursă]

Cetatea Huniazilor[modificare | modificare sursă]

În timpul Huniazilor Cetatea avea patru porți:

  • Poarta Ardeleană
  • Poarta Lipovei (Praiko)
  • Poarta de Arad
  • Poarta Turnului Apei

Cetatea otomană[modificare | modificare sursă]

Gravură din 1685, reprezentând cetatea otomană Timişoara

În timpul ocupației turcești, Timișoara era împărțită în trei părți: cetatea, orașul și suburbiile. Suburbiile erau la rândul lor împărțite în „Orașul rascian” (rascian era numele dat de habsburgi sârbilor, "raților") și „Insula”. În centru se afla castelul, care găzduia caimacanul sau guvernatorul turc. În fața castelului se afla turnul de apă, cu patru turnuri de apărare și unit de cetate printr-un zid. Turnul de apă era un important obiectiv strategic, pe care turcii l-au cucerit primul atunci când au asediat cetatea, reușind să taie legătura castelului cu orașul și îngenunchind apărarea. Orașul era înconjurat de un zid cu palisade înalte, din împletitură de nuiele cu lut, după care urma un rând de șanțuri adânci, alimentate de apa Timișului. Intrarea în cetate se făcea prin cele 5 porți[1]:

  • Poarta Azab spre Sud (Azab Kapî)
  • Poarta Azab spre Est
  • Poarta Cocoșului (OrosCapisi sau Horros kapî, la nord)
  • Poarta apei (Vizi Kapu sau Soukapî)
  • Poarta parți (Parti Kapu)

Cele mai înalte edificii erau moscheile, în număr de opt, atât în oraș cât și în suburbii. Doar otomanii trăiau în oraș. Catolicii și rascienii (ortodocșii) trăiau în suburbii, unde aveau bisericile proprii. În mijlocul orașului se găsea Bazarul, centru al comerțului.

A doua cetate[modificare | modificare sursă]

A doua cetate a Timișoarei, modernă, mult mai mare s-a construit între anii 1723-1765, după cucerirea cetății de către armata imperială austriacă. Piatra fundamentală s-a așezat în 25 aprilie 1723 în prezența personalităților orașului sub conducerea Guvernatorului Mercy. Mai târziu, un nou rând de fortificații de tip Vauban, vin să întărească apărarea cetății. Aceasta avea următoarele bastioane și porți:

  • Bastionul Carol
  • Bastionul Francisc
  • Bastionul Theresia (singurul rămas până în ziua de azi)
  • Bastionul Iosef
  • Bastionul Hamilton
  • Bastionul Castelul
  • Bastionul Mercy
  • Bastionul Eugeniu
  • Bastionul Elisabeth
  • Poarta Viena (sau Poarta Aradului, Poarta Mehalei)
  • Poarta Petrovaradin (sau Poarta Belgradului, Poarta Iosefină)
  • Poarta Transilvania (sau Poarta Ardeleană, Poarta Lugojului)

Zona din cetate rămasă în picioare este declarată monument istoric, cu codul cod LMI TM-II-s-A-06095

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  • ^ Există surse diferite care vorbesc de nume diferite pentru câteva porți. Astfel, Henrik Ottendorf vorbește și de: Kuciuk Kalle Kapî (Poarta mică a castelului), Kana Kapî (Poarta Sângelui)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Henrik Ottendorf, De la Viena la Timișoara, 1663, Editura Banatul, Timișoara 2006, ISBN 973-97121-7-7
  • Mihai Opriș, Timișoara. Mică monografie urbanistică
  • Monitorul Primăriei Timișoara