Iulian Apostatul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Flavius Claudius Iulianus
Flavius Claudius Iulianus
Flavius Claudius Iulianus
Solidus (monedă de aur de 4,28 grame) avers: FL CL IVLIA-NVS P P AVG[1], capul lui Iulian Apostatul purtând o diademă de perle, spre dreapta; revers: un soldat roman în armură ține de păr un prizonier îngenuncheat; circular: VIRTVS•EXERCITVS•ROMANORVM[2]; în exergă: *SIRM (marcă a monetăriei de la Sirmium)

Flavius Claudius Iulianus (33126 iunie 363) a fost un împărat roman care a domnit între 361 - 363, el fiind ultimul împărat roman păgân.

Născut la Constantinopol ca fiu al lui Iulius Constantinus (fratele vitreg, asasinat în 337, al lui Constantin cel Mare), Iulian este elev al lui Libanios și Maximos din Tyr. A abandonat religia creștină în 351 în favoarea unui monoteism neoplatonician. La 6 noiembrie 355 este desemnat de împăratul Constantin II caesar al provinciilor din Occident.

În februarie 360, la Luteția (astăzi, Paris), trupele din Occident îl proclamă împărat. După moartea lui Constantin II, la Tarsos (3 noiembrie 361), Iulian este recunoscut ca unic împărat al imperiului și vine la Constantinopol. Scurta lui domnie stă sub semnul reacției anticreștine și încercărilor de reînviere a cultelor păgâne, a obiceiurilor și moravurilor străbune. Adoptă edicte anticreștine, care-i aduc cognomenul de Apostatul. Posesor al unei vaste culturi filosofice și filologice, Iulian a lăsat o bogată și multilaterală operă literară scrisă în limba greacă.

Rănit în lupta de la Maranga, de pe fluviul Tigru, Iulian moare câteva zile mai târziu, la 26 iunie 363. Cu el se sfârșește dinastia întemeiată de Constantin cel Mare.

Încercarea de a reconstrui Templul din Ierusalim[modificare | modificare sursă]

În 363, nu cu mult timp înainte ca Iulian să părăsească Antiohia pentru a lansa o campanie împotriva Persiei, ca urmare a efortului său de a promova alte religii decât creștinismul, a ordonat reconstrucția templului.[3] Un prieten personal al lui, Ammianus Marcellinus, a scris despre acest efort:

„Iulian s-a gândit să reconstruiască cu o cheltuială extravagantă Templul care să fie mândria Ierusalimului încă o dată și l-a angajat în acest sens pe Alypius din Antiohia. Alypius s-a apucat puternic de lucru și a fost secondat de guvernatorul provinciei atunci când bile înspăimântătoare de foc au distrus fundațiile. Aceste [bile] și-au continuat atacurile până când muncitorii, după încercări repetate, nu s-au mai putut apropia mai mult și s-a renunțat la această încercare.”
Ammianus Marcellinus

Eșecul de a reconstrui Templul a fost atribuit unui cutremur din Galileea din 363 și ambivalenței [4] evreilor în legătură cu acest proiect. Sabotajul este o posibilitate, dar și un incendiu accidental. Intervenția divină a fost explicația preferată în rândul istoricilor creștini ai timpului.[5] Sprijinul lui Iulian acordat evreilor, venind după ostilitățile manifestate de împărații dinaintea sa, au făcut ca evreii să-l numească "Iulian Păgânul" (sau Apostatul).[6]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Citit: FL[avius] CL[audius] IULIANUS P[ater] [Patriae] AUG[ustus], în română: „Flavius Claudius Iulianus, Părintele Patriei, Împărat”.
  2. ^ În română: „Curajul armatei romane”.
  3. ^ Ammianus Marcellinus, Res Gestae, 23.1.2–3.
  4. ^ ambivalența este o dispoziție contradictorie
  5. ^ See "Julian and the Jews 361–363 CE" (Fordham University, The Jesuit University of New York) and "Julian the Apostate and the Holy Temple".
  6. ^ A Psychoanalytic History of the Jews, Avner Falk


Predecesor:
Constantius II
Împărat Roman
361 - 363

Succesor:
Iovian


Predecesor:
Constantius II
Împărat Roman în est
361 - 363

Succesor:
Iovian