Iulian Apostatul

Flavius Claudius Iulianus

Flavius Claudius Iulianus

Flavius Claudius Iulianus

Solidus (monedă) avers: FL CL IVLIA-NVS P P AVG, capul împăratului roman Iulian Apostatul (ce a domnit între 361 - 363) purtând o diademă de perle; revers: un soldat roman în armură ține un prizonier îngenuncheat de păr; VIRTUS•EXERCITUS•ROMANORUM („Curajul armatei romane”). (4,28 grame de aur); în exergă *SIRM (marcă a monetăriei de la Sirmium)

Flavius Claudius Iulianus (331 – 26 iunie 363) a fost un împărat roman care a domnit între 361 - 363, el este ultimul împărat roman păgân.

Născut la Constantinopol ca fiu al lui Iulius Constantinus (fratele vitreg, asasinat în 337, al lui Constantin cel Mare), Iulian este elev al lui Libanios și Maximos din Tyr. A abandonat religia creștină în 351 în favoarea unui monoteism neoplatonician. La 6 noiembrie 355 este desemnat de împăratul Constantin II caesar al provinciilor din Occident.

În februarie 360, la Luteția (astăzi, Paris), trupele din Occident îl proclamă împărat. După moartea lui Constantin II, la Tarsos (3 noiembrie 361), Iulian este recunoscut ca unic împărat al imperiului și vine la Constantinopol. Scurta lui domnie stă sub semnul reacției anticreștine și încercărilor de reînviere a cultelor păgâne, a obiceiurilor și moravurilor străbune. Adoptă edicte anticreștine, care-i aduc cognomenul de Apostatul. Posesor al unei vaste culturi filosofice și filologice, Iulian a lăsat o bogată și multilaterală operă literară scrisă în limba greacă.

Rănit în lupta de la Maranga, de pe fluviul Tigru, Iulian moare câteva zile mai târziu, la 26 iunie 363. Cu el se sfârșește dinastia întemeiată de Constantin cel Mare.

Predecesor: Constantius II	Împărat Roman 361 - 363	Succesor: Iovian
Predecesor: Constantius II	Împărat Roman în est 361 - 363	Succesor: Iovian