Lună

Acest articol se referă la satelitul Pământului. Pentru alte sensuri, vezi Lună (dezambiguizare).

Luna 
 

Luna văzută de pe Pământ
Caracteristicile orbitei
Circumferință	2,413,402 km (0.016 AU)
Excentricitate	0.0554
Perigeu	363,104 km (0.0024 AU)
Apogeu	405,696 km (0.0027 AU)
Perioadă de rotație	27.321 66155 d (27 d 7 h 43.2 min)
Perioadă sinodică	29.530 588 d (29 d 12 h 44.0 min)
Viteză medie	1.022 km/s
Viteză maximă	1.082 km/s
Viteză minimă	0.968 km/s
Înclinare	variază între 28.60° și 18.30° (5.145 396° spre ecliptică)
Longitudinea nodului ascendent	în regresie, 1 revoluție la 18,6 ani
Argumentul perigeului	în progres, 1 revoluție la 8,85 ani
Satelitul	Pământului
Caracteristici fizice
Diametru ecuatorial	3,476.2 km (0.273 Pământuri)
Diametru Polar	3,472.0 km (0.273 Pământuri)
Aplatizare	0.0012
Suprafață (arie)	3.793×107 km² (0.074 Pământuri)
Volum	km³ (0.020 Pământuri)
Masă	7.347 673×1022 kg (0.0123 Pământuri)
Densitate medie	3,346.2 kg·m−3
Gravitație ecuatorială	1.622 m·s−2, (0.1654 gee)
Viteză de eliberare	2.38 km·s−1
Perioadă de rotație	27.321 661 d
Viteză dr rotație	16.655 km·h−1 (la ecuator)
Înclinare axială	1.5424° spre ecliptică
Albedo	0.12
Magnitudine	-12.74
Temp. la suprafață	min mediu max 40 K 250 K 396 K
Compoziția scoarței
estimat, procent greutate
Oxigen	42.6 %
Magneziu	20.8 %
Siliciu	20.5 %
Fier	9.9 %
Calciu	2.31 %
Aluminiu	2.04 %
Nichel	0.472 %
Crom	0.314 %
Mangan	0.131 %
Titan	0.122 %
Caracteristici ale atmosferei
Presiune atmosferică	3 × 10-13kPa
Heliu	25 %
Neon	25 %
Hidrogen	23 %
Argon	20 %
Metan Amoniac Dioxid de carbon	urme

Luna este singurul satelit natural al Pământului, și al cincilea ca mărime din Sistemul Solar. Este, totodată, cel mai mare satelit natural al unei planete din Sistemul Solar raportat la mărimile dintre acesta și planeta Pământ, având un sfert din diametrul Pământului și 1/81 din masă. Luna este al doilea satelit ca densitate după Io, unul dintre sateliții lui Jupiter. În rotația sa sincronă în jurul Pământului, Luna prezintă aceeași față a sa, cu mici schimbări. Priveliștea selenară cuprinde conuri vulcanice întunecate, zone de pământ și cratere de impact.

Luna mai este și al doilea obiect ca luminozitate de pe cerul înstelat, după Soare, în ciuda faptelor că suprafața sa este în totalitate neagră; Luna se vede strălucitoare datorită faptului că reflectă lumina primită de la Soare. Schimbarea Lunii în multitudinea de faze și de forme semicirculare a adus mari influențe, încă din cele mai vechi timpuri, în dezvoltarea limbilor, calendarelor, artei și a mitologiei.

Luna are o foarte mare importanță în viața de pe Terra; influențele gravitaționale ale acesteia produc fluxul și refluxul mărilor și oceanelor și „alungirea” timpului (Luna provoacă un decalaj de 2 ms la fiecare 100 de ani). Distanța orbitală curentă a Lunii, ce reprezintă în jur de treizeci de ori diametrul Pământului, cauzează asemănarea de mărime dintre Lună și Soare pe cer. De aceea, Soarele este acoperit aproape complet în timpul unei eclipse solare totale.

Luna este singurul obiect extraterestru pe care omul a reușit să aterizeze. În timp ce programul sovietic Union's Luna a fost primul apt în 1959 să trimită sonde fără oameni pe Lună, programul Apollo al NASA a realizat prima misiune cu oameni. NASA a început cu o misiune în 1968 cu Apollo 8 și cu altele între 1969 și 1972, cu Apollo 11. Aceste misiuni au adus peste 380 de Kg de roci lunare, ce au ajutat la dezvoltarea înțelegerii originii geologice a Lunii (se crede că s-au format acum aproximativ 4,5 milioane de ani într-un impact cu Terra), a structurii interne și a istoriei sale.

După misiunea lui Apollo 17 din 1972, Luna a fost vizitată numai de sonde fără personal. Din 2004, Japonia, China, India, Statele Unite ale Americii și Agenția Spațială Europeană au trims sonde pe Lună. Rezultatul misiunilor a dus la confirmarea descoperirii apei lunare înghețate în craterele umbrite de la poli și legate în regolitul lunar. Viitoarele misiuni spațiale cu personal omenesc sunt deja planificate. Luna rămâne, după cum spune Outer Space Treaty, liberă în explorare pentru toate națiunile, în condiții pașnice.

Nume și etimologie

Denumirea românească a satelitului natural al Pământului este Luna, deși mai poate fi găsită și denumirea de Selena. Numele provine din latinescul Luna, iar denumirea alternativă de Selena provine din grecescul Selene (Σελήνη).

Totuși, denumirea de Selena era folosită în trecut la romani și numele de Artemis era folosit la greci.

Formare

Conform unor teorii Luna s-ar fi format acum 4,527 ± 0,010 miliarde de ani în urmă, adică cu 30-50 de milioane după formarea Sistemului solar. S-ar părea că Luna s-a format prin fisiunea crustei Pământului sub acțiunea forțelor centrifuge, (ce necesita o rotire inițial prea mare a Terrei), captarea gravitațională a unui corp ceresc în stadiul de formare (ar fi necesitat o atmosferă a Pământului incredibil de extinsă pentru a disipa energia Lunii în trecere) și co-formarea Pământului și a Lunii în discul primordial de acumulare (care nu explică epuizarea fierului metalic în Lună). Aceste ipoteze nu pot, de asemenea, să explice momentul cinetic mare al sistemului Lună-Pămant.

Ipoteze asupra originii Lunii

• Condensare din masa inițială de gaze și particule, concomitent cu formarea Pământului. Obiecții: Luna nu are un nucleu de fier, iar în general conținutul de fier al rocilor Lunii este mult mai mic decât al rocilor de pe Pământ.
• Desprindere din masa încă lichidă a Pământului. Obiecții: ca și mai sus.
• Captarea unui corp astral. Obiecții: calculele matematice infirmă această posibilitate. Luna se îndepărtează anual cu 3,8 cm de Pământ.
• În urma impactului planetei Theia cu Pământul, cu 4,527 miliarde de ani în urmă (ipoteza cea mai vehiculată în prezent).
• Dumnezeu a creat Luna Genesa 1:16 (luminatorul cel mai mic fiind LUNA)

Date despre Lună

Luna are o rază medie de 1.737 km, de 4 ori mai mică decât a Pământului, și orbitează în jurul acestuia la o distanță medie de 384.403 km; pentru a ajunge pe Pământ lumina Lunii are nevoie de ceva mai mult decât o secundă. Viteza medie pe orbită este de 3.700 km/h. Atracția gravitațională la suprafața Lunii este de 6 ori mai slabă decât cea terestră.

Luna realizează o rotație în jurul Pământului în aproximativ 4 săptămâni, aceasta fiind luna pământească (27 zile, 7 ore, 43 min și 11,6 sec). În acest interval fazele Lunii sunt: Lună nouă, primul pătrar, Lună plină, ultimul pătrar; ele se repetă în 29 zile 12 h 44 min 2,8 s (durată numită o lună lunară). Masa satelitului nostru este de 7,35 × 10²² kg, de 81 de ori mai mică decât masa Pământului, densitatea medie este de 3.400 kg/m³, iar excentricitatea orbitală este de 0,0549.

Perioada de rotație a Lunii este egală cu cea de revoluție în jurul Pământului, astfel încât Luna ne arată mereu aceeași față. Mai exact însă, dacă se iau în considerare fluctuațiile orbitei lunare și posibilitatea de a observa acest satelit din diferite locații de pe Pământ, suprafața vizibilă este ceva mai mare decât jumătate, și anume de 59%.

Luna este al doilea obiect ceresc ca strălucire (magnitudine aparentă), după Soare. De asemenea, Luna și Soarele au aproximativ același diametru angular, lucru ce face posibile eclipsele solare totale.

Luna se îndepărtează de Pământ cu 3,78 cm pe an.

Suprafața Lunii

Suprafața Lunii este acoperită de cratere. Ele s-au format în urma impactului unor meteoriți uriași și asteroizi mici cu Luna, cel mai probabil în vremurile de la începutul istoriei Lunii, pe când sistemul solar era plin de asemenea fragmente. Cel mai mare crater se numește Bailly, are o lungime de 295 km și adâncime de 3.960 m. De asemenea mai este vizibil și un vechi relief vulcanic (cratere de origine vulcanică), rămas din vremurile apropiate de formarea satelitului Pământului; acest relief vulcanic ține de formațiunile vizibile cum ar fi "mările" (numele acesta a fost dat de observatorii din antichitate, care credeau că petele negre de pe suprafața Lunii sunt mări și oceane adevărate, iar părțile luminoase sunt continente), "văile" etc. Cea mai mare și mai cunoscută mare a Lunii este Mare Imbrium (Marea Ploilor), care are o lungime de 1.200 km. Cei mai înalți munți se află lângă Polul Sud al Lunii și au o înălțime de aproximativ 6.100 m, înălțime comparabilă cu Himalaya pe Pământ.

Fața vizibilă a Lunii

Partea vizibilă a Lunii e plină de cratere provocate de ciocniri cu asteroizi sau meteoriți ce au avut loc în perioada de tinerețe a sistemului Solar. Diametrele craterelor ajung până la 240 km. Zonele care de pe Pământ par mai luminoase sunt coline. Rocile din aceste zone au fost datate ca având o vechime de 4 miliarde de ani. Petele întunecate, cunoscute ca mări, sunt zone de joasă altitudine care au fost cândva inundate de lavă. Rocile de aici au o vechime de 3 - 3,9 miliarde de ani.

Partea ascunsă

Sonda sovietică Luna 3 a făcut prima fotografie a părții invizibile în 1959. Are mai puține "mări" de lavă și mai mulți munți. Expresia "partea întunecată a Lunii" este incorectă: Luna înconjoară Soarele împreună cu Pământul, deci lumina solară cade în decursul revoluțiilor pe toată suprafața ei, dar noi vedem lumină doar pe partea îndreptată spre noi, spre Pământ.

Fazele Lunii

Articol principal: Fazele Lunii.

O dată cu înaintarea Lunii pe orbită, partea luminată a suprafeței ei vizibilă de pe Pământ se modifică.

Aceste faze ale Lunii încep cu "Luna nouă" când se vede doar un corn foarte subțire, cu forma curburii literei D. Această zonă luminoasă crește în decursul zilelor până vedem toată "Luna plină", apoi ea descrește - spre cealaltă parte; ciclul se încheie cu 3 zile în care Luna e complet întunecată.

Durata ciclului complet al fazelor Lunii se numește Lună sinodică și este de aproximativ 29,5 zile. Datorită mișcării de revoluție a Pământului în jurul Soarelui, Luna sinodică este mai lungă decât "Luna siderală" (perioada de revoluție a Lunii în jurul Pământului, raportată la stele), similar cu modul în care ziua solară este mai lungă decât ziua siderală.

Misiuni importante pe Lună

Dată	Misiune	Echipaj	Evenimente
31 ian. 1966	Luna 9 (URSS)	Fără	Prima aselenizare
21-27 dec. 1968	Apollo 8 (SUA)	Borman, Lovell, Anders	Orbitarea Lunii și observarea părții nevăzute
18-26 mai 1969	Apollo 10 (SUA)	Stafford, Young, Cernan	Testarea ML; coborâre până la 14 300 m de suprafață
20 iul. 1969	Apollo 11 (SUA)	Neil Armstrong*, Aldrin*, Collins	Prima aselenizare a unui om pe Marea Liniștii
19 nov. 1969	Apollo 12 (SUA)	Conrad*, Bean*, Gordon	Aselenizare precisă a modulului lunar la 183 m de Surveyor 3
11 apr. 1970	Apollo 13 (SUA)	Lovell, Swigert, Haise	Fără aselenizare, misiune eșuată
10 nov. 1970	Luna 17 (URSS)	Fără	A lansat un vehicul ce a transmis imagini TV ale suprafeței
5 feb. 1971	Apollo 14 (SUA)	Shepard*, Mitchell*, Roosa	Shepard a jucat golf
30 iul. 1971	Apollo 15 (SUA)	Scott*, Irwin*, Worden	Prima folosire a autovehiculului lunar
20 apr. 1972	Apollo 16 (SUA)	Young*, Duke*, Mattingly	Young a fost apoi primul comandant al unei navete spațiale
11 dec. 1972	Apollo 17 (SUA)	Cernan*, Schmitt*, Evans	Cea mai lungă misiune Apollo (301 h, 52 min), ultima cu echipaj uman pe Lună
6 ian. 1998	Lunar Prospector	Fără	A sugerat prezența apei în zonele polare

• (*) Cei 12 oameni care au pășit pe Lună

Alcătuire

Luna are o structură stratificată, similară cu a Pământului, și este constituită din aceleași elemente chimice, însă în proporții diferite. Tipurile de roci lunare sunt: roci vulcanice provenite din erupțiile provocate de ciocnirile cu meteoriți, bogate în calciu de la începuturile formării Lunii; și conglomerate de roci numite brecii. În colțurile întunecate ale craterelor a fost recent descoperită "gheață de suprafață", lângă Polul Sud al Lunii.

Apa pe Lună

Articol principal: Apă pe Lună.

Mărimea Lunii comparată cu a Pământului

Misiuni și măsurători recente au descoperit pe Lună, în anumite locuri apropiate de poli, posibile urme de gheață de apă.

Misiunea americană din 2009 „LCROSS” (acronim de la Lunar CRater Observation and Sensing Satellite) a avut sarcina de a stabili definitiv dacă pe Lună există apă sau nu. Lansate în mai, satelitul lunar LCROSS și racheta sa au ajuns în apropierea Lunii la 9 octombrie 2009. În acestă zi treapta superioară a rachetei de tip Centaur s-a zdrobit de Lună conform planului, în interiorul craterului adânc „Cabeus” din apropierea Polului Sud lunar. În zona impactului nu pătrunde lumina Soarelui niciodată (din cauza poziției axei de rotație a Lunii față de Soare); zona este neschimbată probabil de miliarde de ani, astfel încât eventuala gheață nu s-ar fi putut evapora sau dispărea. Înainte de a cădea și el în crater, satelitul LCROSS a măsurat cu mai multe aparate inclusiv spectrometre impactul uriaș care a avut loc, și timp de peste 4 minute a transmis o cantitate enormă de date centrului de comandă din SUA.

La 13 noiembrie 2009 oamenii de știință de la NASA au publicat rezultatele cercetărilor lor: pe Lună există apă (înghețată) în cantități relativ mari. Această concluzie corespunde și cu prezența hidrogenului în zonele polare, fapt cunoscut de mai demult.

Prezența apei pe Lună este importantă nu atât pentru căutarea vieții extraterestre, care rămâne foarte improbabilă pe Lună, cât pentru simplificarea logisticii unei stațiuni permanente a omului pe Lună, preconizată în jurul anului 2040.

În cultură

Mitologie

În mitologia greco-romană existau mai multe zeități asociate cu Luna. Cele grecești erau Artemis, zeița castității, a Lunii și a vânătorii, Hecate, zeița Lunii și a lumii de dincolo, și Selena. Zeița Diana era corespondentul roman pentru Artemis. Luna, altă zeiță locală a Lunii, era descrisă călătorind într-un car.

Vezi și

• Acuzații de falsificare a programului Apollo
• Apă pe Lună
• Calendar (astronomic)
• Eclipsă de soare, Eclipsă de Lună
• Neil Armstrong, primul om pe Lună
• Programul Apollo al SUA, care a trimis primii oameni pe Lună

Legături externe

Puteți găsi mai multe informații despre Lună prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de „proiecte surori”:

Definiții din Wikționar
Manuale de la Wikimanuale
Citate de la Wikicitat
Texte sursă de la Wikisursă
Imagini și media de la Commons
Știri de la Wikiștiri

• en Anomaliile magnetice de pe Lună - studiu publicat de revista Science, citat de National Geographic News.
• ro Anomaliile magnetice de pe Lună - studiu publicat de revista Science, citat de National Geographic News.
• Top 10 mituri false despre Lună, 23 iulie 2009, Cecilia Stroe, Descoperă
• Apocalipsa după Lună, 2 februarie 2009, Andrada Fiscutean, Descoperă
• Luna răsare după potop, 17 septembrie 2007, Descoperă
• De la Pământ la Lună, 11 aprilie 2007, Dan Falcan, Descoperă
• Când vor ajunge oamenii din nou pe Lună?, 6 iulie 2012, Marius Comper, Descoperă

Multimedia

• Istoria Lunii în două minute și jumătate (VIDEO), 16 martie 2012, Descoperă