Sateliții naturali ai lui Neptun

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Neptun și Triton, imagine realizată la trecerea lui Voyager 2.

Neptun are 13 sateliți naturali, dintre care cel mai mare este Triton, acesta a fost descoperit de William Lassel pe 10 octombrie 1846, la doar 17 zile după descoperirea planetei Neptun. Abia peste un secol, în 1949, Gerard Kuiper a descoperit al doilea satelit natural al planetei, Nereida. Sateliții lui Neptun sunt numiți după mici zeități ale apei din mitologia greacă.

Triton este un satelit neregulat, cu orbita retrogradă în raport de rotația lui Neptun și înclinată față de ecuatorul planetei. Cel mai mare satelit neregulat din Sistemul Solar după Triton este Phoebe, satelitul lui Saturn, care are doar 0,03% din masa lui Triton. Triton este suficient de masiv pentru a avea echilibru hidrostatic și de a păstra o atmosferă subțire, dar capabilă să formeze nori și ceață. Atât atmosfera cât și suprafața sa sunt compuse în principal din azot, cu cantități mici de metan și monoxid de carbon. Suprafața lui Triton apare relativ tânără și a fost - probabil - modificată de reacțiile sale interne din ultimele câteva milioane de ani. Temperatura la suprafața sa este de aproximativ 38 K (-235,2 °C).

Tabel[modificare | modificare sursă]

Cheie

Sateliți neregulați prograzi

Sateliți neregulați retrograzi

Sateliții lui Neptun sunt enumerați aici după perioada orbitală, de la cea mai scurtă, la cea mai lungă. Sateliții neregulați (capturați) sunt în celule colorate.

Sateliții neptunieni
Ordine
[note 1]
Etichetă
[note 2]
Denumire Imagine Diametru
(km)[note 3]
Masa
(×1016 kg)[note 4]
Axa
semi-majoră

(km)[8]
Perioada orbitală
(Zile)[8]
Înclinare
orbitală

(°)[8][note 5]
Excentricitate
orbitală

[8]
Anul
descoperirii
[1]
Descoperitor
[1]
1 Neptun III Naiad
A smeared white object elongated from the bottom-left to top-right can be seen in the center.
66
(96 × 60 × 52)
19 48.227 0,294 4,691 0,0003 1989 Voyager Science Team
2 Neptun IV Thalassa
A smeared white object elongated from the bottom-left to top-right can be seen in the center.
82
(108 × 100 × 52)
35 50.074 0,311 0,135 0,0002 1989 Voyager Science Team
3 Neptun V Despina
A white oval shaped object somewhat elongated horizontally is seen in the center. There are a few small dark spots on its surface.
150
(180 × 148 × 128)
210 52.526 0,335 0,068 0,0002 1989 Voyager Science Team
4 Neptun VI Galatea
A small white object elongated from the bottom-left to top-right can be seen in the center.
176
(204 × 184 × 144)
375 61.953 0,429 0,034 0,0001 1989 Voyager Science Team
5 Neptun VII Larissa
An irregularly shaped grey object slightly elongated horizontally occupies almost the whole image. Its surface shows a number of dark and white spots.
194
(216 × 204 × 168)
495 73.548 0,555 0,205 0,0014 1981 H. Reitsema, W. Hubbard, L. Lebofsky, and D. J. Tholen
6 Neptun VIII Proteus
A conically shaped object is seen half-illuminated from the right. The cone axis looks towards the observer. The outline of the object is a rectangle with rounded corners. The surface is rough with a few large depressions.
420
(436 × 416 × 402)
5.035 117.646 1,122 0,075 0,0005 1989 Voyager Science Team
7 Neptun I Triton
A large spherical object is half-illuminated from the bottom-left. The south pole faces to the light source. Around it in the bottom-left part of the body there is a large white area with a few dozens dark streaks elongated in the pole to equator direction. This polar cap has a slight red tinge. The equatorial region is darker with a tint of cyan. Its surface is rough with a number of craters and intersecting lineaments.
2.705.2 ± 4,8
(2,709 × 2,706 × 2,705)
2.140.800
± 5200
354.759 5,877 156,865 0,0000 1846 W. Lassell
8 Neptun II Nereid
A small white smeared body is seen in center.
340 ± 50 2.700 5.513.818 360,13 7,090 0,7507 1949 G.P. Kuiper
9 Neptun IX Halimede ~62 16 16.611.000 1.879,08 112,712 0,2646 2002 M. Holman, J. Kavelaars, T. Grav, W. Fraser, and D. Milisavljevic
10 Neptun XI Sao ~44 6 22.228.000 2.912,72 53,483 0,1365 2002 M. Holman, J. Kavelaars, T. Grav, W. Fraser, and D. Milisavljevic
11 Neptun XII Laomedeia ~42 5 23.567.000 3.171,33 37,874 0,3969 2002 M. Holman, J. Kavelaars, T. Grav, W. Fraser, and D. Milisavljevic
12 Neptun X Psamathe ~40 4 48.096.000 9.074,30 126,312 0,3809 2003 S.S. Sheppard, D.C. Jewitt, and J. Kleyna
13 Neptun XIII Neso ~60 15 49.285.000 9.740,73 136,439 0,5714 2002 M. Holman, J. Kavelaars, T. Grav, W. Fraser, and D. Milisavljevic

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ordinea se referă la poziția sateliților în raport cu distanța medie a acestora față de Neptun.
  2. ^ Eticheta se referă la cifra romană atribuită fiecărui satelit, în ordinea descoperii lor.[1]
  3. ^ Diametrele cu intrări multiple, cum ar fi "60×40×34" reflectă faptul că obiectul nu este o sferă perfectă și că fiecare dintre dimensiunile sale a fost măsurată suficient de bine pentru a oferi o estimare de 3 axe. Dimensiunile celor cinci sateliți interiori au fost luate de la Karkoschka, 2003.[2] Dimensiunile lui Proteus sunt luate de la Stooke (1994).[3] Dimensiuni ale Triton sunt luate de la Thomas, 2000,[4] în timp ce diametrul său este luat de la Davies et al., 1991.[5]Dimensiunea Nereid este luată de la Smith, 1989.[6] Dimensiunile sateliților exteriori sunt luate de la Sheppard et al., 2006.[7]
  4. ^ Masa tuturor sateliților lui Neptun, cu excepția lui Triton, a fost calcuulată în baza densității de 1.3 g/cm³. Volumul lui Larissa și Proteus au fost luate de la Stooke (1994).[3] Masa lui Triton este luată de la Jacobson, 2009.
  5. ^ Înclinația fiecărui satelit este dată relativ cu planul Laplace. O înclinare mai mare de 90° indică o orbită retrogradă (în direcția opusă direcției de rotație a planetei).

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Planet and Satellite Names and Discoverers”. Gazetteer of Planetary Nomenclature. USGS Astrogeology. 21 iulie 2006. http://planetarynames.wr.usgs.gov/append7.html. Accesat la 6 august 2006. 
  2. ^ doi:10.1016/S0019-1035(03)00002-2 10.1016/S0019-1035(03)00002-2
    Această referință va fi completată automat în următoarele minute. Puteți sări peste perioada de așteptare sau puteți extinde citarea manual
  3. ^ a b doi:10.1007/BF00572198 10.1007/BF00572198
    Această referință va fi completată automat în următoarele minute. Puteți sări peste perioada de așteptare sau puteți extinde citarea manual
  4. ^ Thomas, P.C. (2000). „NOTE: The Shape of Triton from Limb Profiles”. Icarus 148 (2): 587–588. doi:10.1006/icar.2000.6511. Bibcode2000Icar..148..587T. 
  5. ^ Davies, Merton E.; Rogers, Patricia G.; Colvin, Tim R. (1991). „A control network of Triton”. Journal of Geophysical Research 96 (E1): 15,675–681. doi:10.1029/91JE00976. Bibcode1991JGR....9615675D. 
  6. ^ doi:10.1126/science.246.4936.1422 10.1126/science.246.4936.1422
    Această referință va fi completată automat în următoarele minute. Puteți sări peste perioada de așteptare sau puteți extinde citarea manual
  7. ^ doi:10.1086/504799 10.1086/504799
    Această referință va fi completată automat în următoarele minute. Puteți sări peste perioada de așteptare sau puteți extinde citarea manual
  8. ^ a b c d Jacobson, R.A. (2008). „NEP078 – JPL satellite ephemeris. http://ssd.jpl.nasa.gov/?sat_elem. Accesat la 18 octombrie 2010. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]