Gheorghe Sion

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gheorghe Sion
George Sion - Foto01.jpg
Gheorghe Sion
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Mamornița, Ucraina Modificați la Wikidata
Decedat (70 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Părinți Ioniță Sion
Eufrosina Schina
Copii Demir Sion
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație scriitor
archivist[*]
dramaturg
traducător Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Activ ca scriitor 1844 - 1892
Mișcare/curent literar romantism, revoluționar pașoptist
Specie literară fabulă, poezie, piesă de teatru, memorii, nuvelă
Opere semnificative Din poesiile lui George Sion
Logo of the Romanian Academy.png Membru titular al Academiei Române

Gheorghe Sion (sau George Sion; n. , Mamornița, Ucraina – d. , București, România) a fost un scriitor român, membru titular (din 1868) al Academiei Române.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Poetul Gheorghe Sion (1822-1892) se trage dintr-o familie boierească din Hârșova, județul Vaslui[1]. A fost fiul paharnicului Ioniță Sion și al Eufrosinei, născută Schina.[2], fiica eteristului Gheorghe Schina, care au avut 12 copii. Frații mamei sale, Eustațiu și Alecu Schina exercitau profesiunea de avocați în București.[3] Unchiul său Eustațiu l-a înscris în școala de la Sfântul Sava din București Din aprilie 1841 și până la aprilie 1845 a funcționat la Iași, ca scriitor în cancelaria "Departamentului din lăuntru" (care ar corespunde unui Minister de Interne). În 1849 se află tot la Iași ca șef de secție la Departamentul averilor bisericești și învățăturilor publice. Din anul 1855 lucrează la Arhivele Statului din Iași. În 1848 a luat parte activă la mișcarea revoluționară din Moldova, de aceea a fost exilat. După multe peripeții Gheorghe Sion reușește cu ajutorul prietenilor săi să treacă în Muntenia, de unde pe valea Buzăului, prin munți, trece în Transilvania la Brașov. Fiind în Transilvania, participă la adunarea națională de la Blaj, apoi a trecut în Bucovina, unde a cunoscut familia Hurmuzachi. Hurmuzăcheștii i-au primit cu multă dragoste pe emigranți, la moșia lor Cernauca. Reîntorcându-se în Moldova, G. Sion a luat parte la toate mișcările unioniste care au dus la unirea principatelor. În anul 1855,iulie 15 este numit arhivist al Statului în locul lui Alecu Fotino și i se dă spre conducere Arhiva Statului din Iași (Gh. Ungureanu, Op.cit., p.132). In martie 1866 este numit director general al Monopolului tutunului din București. În 1860 a scos „Revista Carpaților”. Împreună cu V. A. Urechia a scos revista "Transacțiuni literare și științifice" (1872).[4] A scris versuri și piese de teatru fără o valoare deosebită. Temele din poezia sa sunt cele comune în lirica epocii: patriotismul (Dorul țării), refuzul opresiunii (Cenzorul meu), satira venalității, a abuzurilor etc.

Proza memorialistică („Suvenire contimporane”, 1888), remarcabilă prin culoarea și fluența evocării, cuprinde portrete memorabile și pitorești, descrieri de atmosferă, realizând în cuprinsul povestirii valoroase nuvele autonome. Relatarea directă din "Suvenire..." este întreruptă uneori de episoade melodramatice sau de istorii cu caracter anecdotic. A tradus din clasicii și romanticii francezi. Au rămas în conștiința populară versuri scrise de Sion, precum „Mult e dulce și frumoasă / limba ce-o vorbim” sau „Astăzi anul se-nnoiește / Plugușorul se pornește” , cuprinse in volumul intitulat„ Din poesiile lui George Sion ” tipărit în anul 1857 la Tipografia Nationala a lui Iosif Romanov. G. Sion moare în București la 1 octombrie 1892, după ce încearcă o mare durere prin moartea fiului său Demir, care avea vârsta de 23 de ani.

Lucrări[modificare | modificare sursă]

Volume[modificare | modificare sursă]

Traduceri[modificare | modificare sursă]

George Călinescu[5]consideră că traducerile sunt fără însemnătate. Teatrul său în versuri este ilizibil.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Necrolog, Transilvania, Sibiu, 15 noiembrie 1892
  2. ^ Șerban Cioculescu. Varietăți critice. Articolul: Ascendența memorialistului Sion. Editura pentru literatură, 1966, pp. 137-144
  3. ^ Gh. Ungureanu, Familia Sion, Studii și documente, Iași, 1936, p.114
  4. ^ Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu (coordonatori). Dicționarul scriitorilor români. R - Z. Editura Albatros, București, 2002, pp. 263-264
  5. ^ George Călinescu. Istoria literaturii române. Compendiu. Ed. pentru literatură,1968, p.105

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Gheorghe Sion