Eduard Wachmann

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Eduard Wachmann
Eduard Wachmann.png
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
București, Țara Românească Modificați la Wikidata
Decedat 12 decembrie 1908
Flag of Romania.svg București, România
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație dirijor, compozitor, profesor universitar
Activitate
Gen muzical muzică cultă, muzică ușoară
Instrument(e) pian
Interpretare cu Teatrul Național din Craiova, Teatrul Național din București, Societatea Filarmonică Română

Eduard Wachmann (n. 10 februarie 1836, București — d. 12 decembrie 1908, București) a fost un dirijor, compozitor și profesor universitar român de origine germană.[1] Este fiul compozitorului Ioan Andrei Wachmann.[2]

Studii[modificare | modificare sursă]

Primele lecții de muzică i-au fost oferite de tatăl său. Studiază la Viena cu profesorii Gustav Nottebohm și Dachs, apoi la Paris cu Henri Reber, Antoine-François Marmontel și Michele Carafa (1787 - 1872).[1]

Activitate[modificare | modificare sursă]

Dirijor[modificare | modificare sursă]

Wachmann a dirijat orchestrele teatrelor naționale de la Craiova și București și a fost director al Operei Române, în cadrul Teatrului Național din București.[2] A fondat Societatea Filarmonică Română din București (1868), unde a activat ca dirijor și director. În total, a petrecut 35 de ani la pupitrul dirijoral, reușind să formeze un nou public interesat de muzica simfonică.[1]

Compozitor[modificare | modificare sursă]

A scris vodeviluri, muzică vocal-simfonică, de cameră, corală,[2] lieduri și muzică de scenă. Printre lucrările sale se numără: un cvartet de coarde, o sonatină pentru pian, cinci canțonete comice pentru vioară și pian, vodevilurile proiectate pentru spectacole bucureștene Păunașul codrilor (1857) și Spoielile Bucureștilor (1863), muzica însoțitoare la Despot-Vodă (Vasile Alecsandri, 1860) ș.a.[1]

Alte activități[modificare | modificare sursă]

A fost profesor în Conservatorul din București și director al acestuia; a predat aici cursuri de pian și armonie.[1] A redactat lucrări didactice și a cules folclor, la fel ca tatăl său.[2] A publicat piesele folclorice în aranjament pentru pian.[1]

Scrieri didactice[modificare | modificare sursă]

  • Exerciții elementare și studii melodice pentru intonație și măsuri (1876). București
  • Noțiuni generale de muzică (1877). București
  • Basuri cifrate pentru studiul armoniei (1882). București

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Radu Constantinescu (1975). Ioan Andrei Wachmann, Eduard Wachmann. Viața și opera unor muzicieni români, București, Editura Muzicală
  • Musicescu, M.A. și Missir, N. (1956–7). „Eduard Wachmann și începuturile concertelor simfonice în București”, în Studii și cercetări de istoria artei (vol. III–IV)
  • Sadie, Stanley; Tyrrell, John et al. (2004). The New Grove Dictionary of Music and Musicians (29 de volume), Oxford University Press. ISBN 978-0-19-517067-2
  • Sava, Iosif și Vartolomei, Luminița (1979). Dicționar de muzică, Editura Științifică și Enciclopedică, București

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f Ghircoiașiu, Romeo. „Eduard Wachmann”, în The New Grove Dictionary
  2. ^ a b c d Sava, pag 217