Zeev Jabotinski

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Zeev Jabotinski, la mijlocul anilor 1930

Zeev (Vladimir) Jabotinsky (în limba ebraică : זאב ז'בוטינסקי, în limba rusă Зеэв (Владимир Евгеньевич) Жаботинский) (n. 18 octombrie 1880 Odesa (Rusia, azi în Ucraina - d. 4 august 1940 New York, S.U.A.) a fost un om politic și ideolog sionist de frunte, evreu originar din Rusia, scriitor și publicist în limbile ebraică și rusă, orator, soldat și fondator al Legiunii Evreiești în Primul Război Mondial. Inspirat de ideile liberalismului economic și filozofic european, a fost întemeietorul sionismului revizionist, aripa de dreapta a mișcării sioniste, de orientare naționalistă și pro-capitalistă. Contrariat de lăsarea Transiordaniei în afara regimului de mandat britanic asupra Palestinei, Jabotinski a continuat să susțină în anii 1920-30 dreptul la întemeierea unui stat evreiesc pe tot cuprinsul Palestinei istorice, pe amândouă maluri ale Iordanului.

Zeev Jabotinsky a fost un admirator al lui Musolini, vorbind favorabil de politicile Italiei fasciste, mișcarea lui colaborând în mod repetat cu Roma timpului, în 1934 guvernul fascist italian permițând chiar aripii de tineret a organizției lui să înființeze o școală navală în Civitavechia.[1] "Fascismul Mondial - O Enciclopedie Istorica", ABC-CLIO 2006, Vol. 2, pp. 748–9, articol "sionism"</ref> A fost cel dintâi conducător al organizației de tineret a acestui curent al sionismului revizionist, numită Betar (Brit Yosef Trumpeldor - Uniunea Yosef Trumpeldor), comandantul Organizației Militare Naționale evreiești (Irgun Tzvai Leumi) din Palestina mandatară, cunoscută sub numele prescurtat Etzel sau Irgun, și președintele Noii Organizații Sioniste, fracțiunea revizionistă scindată din Organizația Sionistă. A murit în exil în S.U.A. În urma asasinării în 1933 de către doi membrii ai sionismului revizionist a leaderului laburist Haim Arlozorov, această mișcare a fost condamnată de către oponenții ei ca fiind fascistă în ideologie și metode politice.[2] Acuzele au devenit încă și mai vocale atunci când înaintea începerii celui de-al doilea război mondial, Jabotinsky a propus formarea unei alianțe cu guverne europene fasciste atât din occidentul (Italia) cât și din răsăritul european (Polonia).[2] Atacurile teroriste ale organizațiilor paramilitare ale sionismului revizionist contra administrației britanice, contra populației autohtone palestiniene (printre care se remarcă masacrarea sătenilor palestinieni din Deir Yassin, fapt care a antrenat exodul palestinienilor de pe teritoriul ancestral) și chiar contra O.N.U. (au asasinat un înalt diplomat O.N.U., anume pe contele Folke Bernadotte, trimisul special), acțiuni violente soldate cu sute de victime, n-au făcut decât să întărească imaginea de extremiști ai membrilor acestor miliții de dreapta, fapt care a dus la declararea lor drept organizații ilegale de către tânărul guvern israelian al vremii.[2]

Anii copilăriei și adolescenței[modificare | modificare sursă]

Zeev Vladimir Jabotinski s-a născut în 1880 la Odesa, pe atunci capitala guberniei Herson, în Imperiul Rus, azi în Ucraina ca mezinul dintre cei trei copii ale unei familii de evrei asimilați. La naștere a fost înregistrat sub numele de Volf Evnovici Jabotinski. Odessa făcea parte din zona din imperiu permisă de regimul țarist pentru domicilierea permanentă a evreilor. Mama sa, Hava născută Zak (Eva Markovna Zak,(1834 - 1926)) strănepoată a Maghidului din Dubna, provenea dintr-o familie înstărită din Berdicev. Tatăl, Evno (Yona) sau Evgheni Grigorievici Jabotinski, originar din localitatea ucraineană Nikopol, era funcționar al Societății Ruse de navigație și comerț, însărcinat cu cumpărarea și desfacerea grâului. Primul fiu al familiei, Miron, a murit de copil, iar sora, Tereza (Tamara, Tania) Evghenievna Jabotinskaia-Kopp a fost întemeietoarea la Odesa a unei școli private de fete.

Când copilul a avut 5 ani, tatăl s-a îmbolnăvit și familia a plecat temporar în Germania pentru a-i găsi un tratament. La trecerea unui an, moartea tatălui a lăsat familia fără resurse. Vladimir și ai săi au revenit la Odesa, unde mama sa a deschis, pentru a-și câștiga existența, o papetărie. Personalitatea puternică și bagajul de cultură al mamei au avut o înrâurire deosebită asupra formării lui Jabotinski ca om și intelectual.

La 7 ani a fost trimis de mama sa să învețe la un gimnaziu rus, unde a fost primit cu greutate, din cauza politicii care limita admiterea de evrei. De la opt ani a început să învețe ebraica cu scriitorul Yehoshua Hana Ravnitzki. De mic a fost atras de literatură și limbi. A citit cu nesaț cărți nenumărate din literatura rusă și mondială și a compus poezii pentru gazeta școlii. În câțiva ani a ajuns să stăpânească bine, în afară de rusă, idiș și ebraică, și limbile engleză, germană și franceză. De asemenea a învățat italiana, latina, greaca veche și limba esperanto, în care a scris câteva poezii. Scriitorii săi favoriți erau Shakespeare, Pușkin și Lermontov. Odesa era în acea vreme un oraș foarte cosmopolit, locuit de numeroase etnii - ruși,evrei, ucraineni, greci,etc, și frecventat de numeroși negustori și vizitatori din străinătate.

La vârsta de 15 ani,fiind invitat în casa unuia din prietenii sai, Vladimir a cunoscut-o pe sora acestuia, Anna sau Yoanna Markovna Galperin, viitoarea sa soție. La 17 ani a început să traducă în rusă din poezia universală, inclusiv din versurile lui Edgar Allan Poe,pe care le-a tradus ulterior și în ebraică.

Jabotinski împreună cu soţia sa, Yoanna şi fiul său, Ari, la sfârşitul anilor 1920

În timpul studiilor liceale Jabotinski a fost un elev mediocru, și, la un moment dat, atras fiind de cariera de jurnalist, a hotărât să părăsească școala înainte de a da examenele de bacalaureat.Simțea că nu mai vrea să trăiască sub regimul represiv din Imperiul Rus. Debutul în gazetărie l-a făcut în august 1897 când a publicat sub pseudonimul „Vladimir Illirici” în ziarul „Iujnoie Obozrenie”. Un model în activitatea sa de ziarist era foiletonistul Vlas Doroșevici. Jabotinski trimisese traduceri de versuri mai multor redacții de ziare și reviste, însă majoritatea nu au ajuns să vadă lumina tiparului. Norocul i-a surâs când un poet rus a remarcat traducerea făcută de tânărul școlar poemei lui Poe, „Corbul”. și a trimis-o spre publicare ziarului „Odesski Listok”. Mai mult decât atât, la recomandarea poetului, ziarul l-a angajat pe Jabotinski și, ținând seama de cunoștintele lui în limbi străine l-a trimis în calitate de corespondent la Berna, în Elveția, precum și în Italia. De asemenea el a mai colaborat și cu ziarul „Odesskie novosti”. Din copilărie Jabotinski a fost bun prieten cu scriitorul, poetul și ziaristul rus Kornei Ciukovski.În 1903 cand Ciukovski a lucrat la Londra, Jabotinski a luat parte la nunta acestuia cu Maria Goldfeld.

Corespondent de presă și student în Elveția și Italia[modificare | modificare sursă]

În timpul șederii în Occident, Jabotinski a făcut studii juridice la Berna, și apoi la Roma. În primul său drum spre Elveția, Jabotinski a parcurs teritoriile Galiției și Ungariei, unde a intrat pentru prima dată în contact cu lumea și mizeriile târgușoarelor, cartierelor și ghetourilor evreiești. Ajuns la Berna, s-a antrenat în viața mișcărilor studențești, în rândul cărora a cunoscut și numeroși studenți evrei. Mulți din colegi erau câștigați de ideile marxismului sau socialismului. O minoritate din rândul studenților evrei se apropiase de ideile sionismului. Jabotinski însuși mărturisise că atât în copilărie, cât și în anii de liceu fusese departe de tradiția și religia iudaică și asemenea multora din studenții aflați la Berna nu era foarte preocupat de semnificațiile discriminării evreilor. La un moment dat, într-una din luările de cuvânt la o adunare a studenților s-a declarat sionist și a susținut că problema evreilor trebuie rezolvată în patria istorică,Palestina, înainte de a sfârși într-un măcel general în Exil (Galut). La mai puțin de 18 ani, el a scris la Berna în limba rusă prima sa poezie sionistă „Orașul Păcii” care a apărut ulterior la Odessa în gazeta „Voshod”. În perioada șederii la Berna, totuși nu s-a lăsat antrenat Jabotinski în polemici cu studenții socialiști. Deoarece îi displăcea atmosfera orașului și nici nu s-a concentrat in studiu, a primit cu bucurie propunerea gazetei sale de a fi corespondentul ei la Roma, având pentru aceasta recomandarea unuia din conferențiarii de la universitate.

Nici la Roma Jabotinski nu se simțea foarte pasionat de studiile de drept la Universitatea „Sapienza”, și își dedica o parte bună din timp jurnalisticii, literaturii, muzicii și artelor. Dintre profesorii săi de la universitate, o impresie deosebită au făcut, însă, asupra sa, concepția gânditorului marxist Antonio Labriola, după care voința individuală și eforturile colective ale oamenilor împing societatea înainte, precum și de criminologul, gânditorul monist antimaterialist Enrico Ferri, care susținea că succesul unei revoluții depinde de voința si entuziasmul oamenilor, și în sfârșit, filozoful liberal Benedetto Croce. Sub înrâurirea acestuia din urmă, și-a cristalizat Jabotinski la Roma și vederile sale democrat-liberale, inclusiv în domeniul economiei. Jabotinski a fost captivat de pilda mișcării revoluționare italiene a lui Garibaldi și Mazzini,care l-a influențat și ea, în concepția sa politică.

„Am o patrie spirituală, și aceea e Italia... toate vederile mele față de problemele naționale, stat și societate s-au cristalizat în anii in care m-am aflat sub influență italiană. Scrierile lui Mazzini, poezia lui Leopardi și a lui Carducci mi-au îmbogățit și adâncit sionismul meu superficial, au făcut din ceea ce era un simțământ instinctiv o concepție”

(Autobiografie, p. 27-28)

La Roma Jabotinski a devenit corespondentul influentului ziar liberal „Odesskie Novosti ”, scriind sub pseudonimul Altalena. Când și-a ales acest pseudonim, crezuse că are sensul de „pârghie”,apoi a aflat că de fapt înseamnă „leagăn” sau „balansoar”. Reportajele sale, denumite „Scrisori italiene” compuse cu mult spirit, într-un stil lejer și precis,treceau în revistă pentru cititorul de limba rusă evenimentele vieții culturale din Italia dintre anii 1898-1901.

Înapoi în Rusia[modificare | modificare sursă]

În anul 1901 Jabotinski a revenit la Odesa pentru a-și încheia acolo studiile și a-și face stagiul de avocat. El a continuat să publice de două ori pe săptămână articole în „Odesskie Novosti”, care i-au adus curând faima în rândurile intelectualității ruse ca unul din foiletoniștii cei mai talentați din sudul imperiului. În anul 1901 a fost pusă în scenă la Odessa piesa sa „Sânge”, o creație pacifistă antibritanică centrată pe evenimentele Războielor Burilor. Spectacolul s-a bucurat de o primire entuziastă în rândurile publicului și criticilor, dar a fost suspendată după numai două reprezentații, cdin ordinul autorităților țariste. O a două piesă,„Ladno”, care ,însă, nu s-a bucurat de succes, ataca problema individualismului, sub inspirația filozofiei lui Hegel. În anul următor Jabotinski a publicat poemul „Sărmana Charlotte” despre Charlotte Corday, asasina lui Jean Paul Marat, lucrare care i-a adus consacrarea ca poet. Scriitorul Maksim Gorki a cumpărat și apoi difuzat o parte bună din edițiile acestui poem, temându-se de o eventuală confiscare a volumelor de către cenzură, sub pretextul incitării la teroare.

O parte din opera poetică, foiletoanele și articolele lui Jabotinski au fost publicate în culegeri separate in anii de dinaintea revoluției: de pildă «В студенческой богеме» („Despre boema studențească”) (dedicată vieții studențimii italiene), «Десять книг" (Zece cărți) și poemul mentionat „Sărmana Charlotte”. Scriitorul Alexandr Kuprin a salutat „talentul nativ" al tânărului Jabotinski, și după opinia sa, dacă acesta nu s-ar fi implicat atât în activitatea sionistă, ar fi avut șanse să devina unul din vârfurile literaturii ruse.

În aprilie 1902 Jabotinski a fost arestat, deoarece trezise suspiciuni împotriva sa prin opiniile sale individualiste și prin colaborarea cu articole la ziarul socialist italian „Avanti”. În închisoare a fost impresionat să constate numărul mare de evrei din rândurile deținuților politici, și a admirat pe tinerii militanți revoluționari și înaltul lor nivel moral.

Trezirea conștiinței naționale[modificare | modificare sursă]

„Meseria mea e meseria unui zidar care străduiește la clădirea unui nou sanctuar zeului unic numit popor”

La începutul anului 1903 a avut loc la Dubăsari un caz (difuzat în presa antisemită basarabeană) de învinuire a evreilor locali de "omor ritual" al unui copil creștin li care a servit drקet pretext pogromului din aprilie 1903 de la Chișinău), dar o organizare de auto apărare a împiedicat de la bun început încercări de tulburări contra evreilor. Când la Odesa s-au exprimat temeri de izbucnirea unor fenomene similare, Jabotinski s-a simțit revoltat de impotența și defetismul ce i-a cuprins, după pǎrerea sa, pe conducătorii evreilor. El a trimis scrisori fruntașilor comunității, propunându-le înființarea de unități de auto-apărare evreiești. Astfel de detașamente ar putea fi percepute ca expresie a mândriei naționale și a nesupunerii în fața violențelor, mai mult decât o forță reală, într-o țară în care antisemitismul a primit din când în când încurajarea puterii și a forțelor de poliție. Lozinca sa era "mai bine sa ai o armă și să nu ai nevoie să o folosești, decât să ai nevoie de o armă, și să nu o ai". Un alt apel în acel acelaș spirit era "Tineret evreu, învață să tragi cu pușca".

În acele zile a ajuns la urechile sale că, de fapt, chiar luase deja ființă la Odesa un asemenea detașament de autoapărare, din inițiativa organizației studenților evrei „Ierusalim” și s-a grăbit să se înroleze și el. Împreună cu Meir Dizengof Jabotinski a acționat pentru strângerea de fonduri in vederea cumpărǎrii de arme pentru această unitate.

Pogromul de la Chișinău din zilele de Paște 1903 îi întǎrește convingerile sioniste. În 1904 el traduce din ebraică în rusă poemul lui Haim Nahman Bialik, „Orașul măcelului” scrisǎ sub impresia acestui masacru. Emoțiile exprimate în traducere sunt atât de vii încât dau versiunii ruse a lui Jabotinski o notă lirică foarte personală. Jabotinski precede traducerea cu un preambul în versuri care accentuează mesajul nevoii de eliberare națională.

Activitatea literară și națională dinainte de 1914[modificare | modificare sursă]

În acești primi ani ai secolului al XX-lea se angajează Jabotinski cu toată energia în proiectul sionist. Publică articole și broșuri, străbate imperiul în lung și în lat, vizitând organizațiile sioniste locale sau punând bazele unora noi în acele comunități unde încă nu existau. Pretutindeni își punea în valoare talentul retoric și cel de om al scrisului, străduindu-se să combată ispita ideologiei socialiste și comuniste asimilaționiste și a celei bundiste autonomiste, care rivalizau cu cea sionistă în rândurile tinerilor evrei, frustrați de opresiunea țaristă. El a scris chiar o piesă, „Admat nehar” (Pământ străin) în care a profețit eșecul militantismului revoluționar din rândurile tinerilor evrei în rezolvarea problemei naționale a poporului lor.

După pogromurile din 1903 Jabotinski a întâlnit pe Bialik, precum și lideri ai sionismului din Rusia, precum Menahem Mendel Ussishkin (Usișkin) și Zeev Vladimir Tiomkin, și a fost ales ca delegat al sioniștilor din Odesa la al Șaselea Congres Sionist care s-a desfășurat la finele lui august 1913. Acesta a fost ultimul congres sionist la care a participat Herzl, înainte de a muri. La acest congres Herzl a trebuit să se măsoare, fără succes, cu opoziția fermă mai ales a reprezentaților din răsăritul Europei față de planul Uganda, care prevedea, din lipsa de altă alternativă (accesul la Palestina fiind oprit de către autoritățile otomane), crearea cel puțin temporar, a unui teritoriu național evreiesc pe regiuni care se aflau în Uganda și Kenya de astăzi. Planul Uganda a fost respins. Jabotinski a rămas impresionat, însă, de personalitatea lui Herzl și s-a văzut, de atunci înainte, ca urmaș al căii ideologice acestuia.

„E de nedescris ce impresie enormă a făcut asupra mea Herzl, și eu nu mă complac cu ușurință în extazierea față de personalități. Nu țin minte ca cineva să mă fi „impresionat” așa în toate împrejurările vieții mele, nici înaintea lui și nici după el. Numai aici am simțit că în fața mea stătea alesul destinului, un vizionar și conducător din naștere,... și până în ziua de față mai îmi răsună în urechi glasul său, jurând în fața noastră. a tuturor: "De te voi uita Ierusalime...". M-am încrezut în jurământul său. Dar am votat împotriva sa, și nu știu de ce: „de aceea”. Acel „de aceea” care e mai valid decât o mie de argumente”

(în „Povestea zilelor mele”)

În anii următori Jabotinski a devenit cel mai însemnat gânditor și publicist sionist din Rusia. În urma unui incident cu poliția, fiind amenințat cu măsuri de pedeapsă administrative, el s-a mutat în 1904 de la Odesa la Sankt Petersburg, unde a colaborat la publicația „Rus”, unde a semnat rubrica „Schițe fără titlu”. Ulterior a fost cooptat în redacția revistei evreiești în limba rusă „Rassviet (Zorile). Prin articolele sale consacrate actualității, fenomenelor vieții publice rusești ca și mișcărilor pentru eliberare națională din Europa, el a apărat cu pasiune principiile libertății individului, și s-a impus ca unul din comentatorii politici de vârf din rândurile evreilor din Rusia. În acelaș timp a continuat să combată cu vehemență tendințele asimilaționiștilor și pe cele ale revoluționarilor de stânga, care se fereau să condamne măsurile antisemite ale regimului, pentru a nu fi identificați cu populația evreiască.

În 1905 Jabotinski s-a numărat printre fondatorii „Ligii pentru drepturile legale ale evreilor din Rusia”, fiind conducătorul aripii sioniste ale acestei organizații. Cu o platformă sionistă el a participat la alegerile din 1906 pentru Dumă, fără a reuși sa fie ales în parlament. În acelaș an Jabotinski a publicat cartea „Hahinuh haivri” (Educația ebraică), în care a chemat la impunerea limbii ebraice în școlile evreiești, împotriva tendinței de rusificare. În ciuda eforturilor făcute în cursul unor lungi turnee de conferințe pe această temă, nu a găsit sprijin pentru propunerile sale în rândul conducerii oficiale ale mișcarii sioniste locale.

La conferințele ziariștilor evrei din Rusia, Jabotinski s-a situat în fruntea celor care au formulat revendicarea conferirii statutului de grup etnic independent evreilor din Imperiu. Într-o serie de articole, el a propus ca soluție a problemei evreilor din Rusia obținerea unei autonomii naționale și ancorarea drepturilor lor în lege. Ideile acestea au găsit ecou în hotărârea celei de-a III-a Conferințe a sioniștilor ruși de la Helsingfors (Helsinki) de la sfârșitul lui noiembrie 1906, care s-a pronunțat pentru acordarea dreptului la autonomie națională grupurilor etnice minoritare din Imperiul Rus. Problema antisemitismului, credea Jabotinski, nu o vor rezolva evreii prin recursul la argumente științifice sau prin încercări de auto-justificare, ci numai prin soluțiile sioniste. Procesul Beilis și alte cazuri de calomnii de omor ritual i-au servit argumentația.

Până în 1907 Jabotinski a mai făcut două încercări nereușite de a se face ales în parlamentul rus pe baza unui program politic sionist. I-a pus bețe în roată o coaliție de asimilaționiști liberali și bundiști.

În anii 1908-1909, după revoluția Junilor Turci în care toate minoritățile Imperiului Otoman își puseseră speranțe de schimbare în bine, Jabotinski a fost trimis corespondent de presă la Istanbul. În aceasta perioadă a vizitat pentru întâia dată și Palestina. În acelaș an, Organizația Sionistă a apelat la serviciile sale pentru a sta în fruntea unei campanii de informare pe care aceasta se pregătea să o lanseze în Imperiul Otoman. Au luat astfel ființă mai multe gazete sioniste în câteva limbi, care s-au aflat sub supravegherea lui Jabotinski. După mai multe acțiuni de informare și consultare cu factori diverși din rândurile minorităților și statelor europene, el a rămas, în cele din urmă deziluzionat.

Întors în Rusia, și-a reluat munca de promovare a folosirii limbii ebraice în toate sferele vieții evreilor. În anul 1911 a creat editura „Turgman” (Traducătorul), în cadrul căreia a publicat traduceri în ebraică din marile creații ale literaturii universale. El însuși a tradus, între altele, din versurile lui Paul Verlaine, din opera lui Edmond Rostand, romanul „Spartacus”, și poemul „Corbul” de Edgar Allan Poe, traducere din anul 1913 care a rămas foarte apreciată până în zilele noastre. În prefața la culegerea sa de traduceri, Jabotinski a subliniat: „Cine a tradus versurile adunate în culegerea de față, nu e poet, dar după părerea sa, noua noastră limbă poetică este ebraica sefarzilor; și chiar dacă rimele acestea, ale sale, au mică valoare, această opinie a sa va învinge.”

În anul 1909 Jacobus Cohen, unul din conducătorii Comitetului Executiv Sionist, a publicat o carte in care a cerut Turciei crearea unei autonomii evreiești în Palestina. Jabotinski a considerat ca o declarație atât de pripită și extremistă nu va face decât să torpileze eforturile de convingere ale sioniștilor pe lângă liderii turci. Pe deasupra a văzut în acest text un exemplu de lipsă necugetată de pregătire și disciplină în modul de acțiune, ceea ce l-a făcut să-și dea demisia din funcția sa legată de raporturile cu Imperiul Otoman.

„Am primit cartea si m-am speriat.... Jacobus a cerut cu naivitate autonomie și autoguvernare evreiască... ba chiar și o armată evreiască... și toate acestea imediat și fără amânare: "sionism revizionist" avant la lettre!

a fost o ironie a soartei faptul ca eu și nu altcineva, m-am speriat de aceste idei”

Povestea vieții mele, pag. 80-81

Jabotinski a început în acea perioadă să perceapă marea discrepanță dintre viziunea sa și politică.

conducătorilor Organizației Sioniste.

„Tânărului cititor nu i va veni să creadă,când îi voi spune că „am fost silit” să mă lupt pentru idee, nu împotriva asimilaționiștilor, ci contra sioniștilor de seama mea”

(Povestea vieții mele, pag. 85)

La al 11-lea Congres sionist, la 11 august 1913 s-a întrezărit, însă, o nouă speranță. S-a decis întemeierea unei Universități ebraice la Ierusalim, pentru moment, cu două facultăți. Jabotinski nădăjduia ca aceasta va fi urmată de înființarea încă unor instituții de învățământ în ebraică în Diaspora. El a fost numit în comisia însărcinată cu fondarea Universității și a pornit la drum în acest scop, pentru a strânge donații și a lega relații cu diverși oameni de știință evrei interesați. El dorea foarte mult ca proiectul universității să fie extins la un număr mai mare de facultăți, care să poată atrage numeroși tineri evrei din lume. Dar înflăcărarea sa a trebuit curând să se potolească, deoarece proiectul inițial al universității a fost schimbat sub influența Dr. Haim Weizmann care dorea să obțină o mare donație din partea baronului Rothschild în scopul creării unui institut de cercetare științifică. Jabotinski a încercat să se împotrivească, dar între timp, în 1914 a izbucnit Războiul mondial

Înființarea regimentelor evreiești[modificare | modificare sursă]

Ze'ev Jabotinsky, în uniforma de voluntar al "Legiunii ebraice" din cadrul armatei britanice în timpul Primului Război Mondial
Decoraţiile militare ale lui Jabotinski, aflate la Institutul Jabotinski din Tel Aviv

După izbucnirea conflagrației, Jabotinski a fost trimis, la propunerea sa, ca trimis special al cotidianului liberal moscovit „Russkaia Viedomost” în Europa apuseană, cu sediul la Paris, oraș pe care îl cunoștea prea bine din vizite îndelungi precedente. De îndată cu intrarea în război a Imperiului Otoman, el părăsi poziția neutră. După cum cunoscuse structura șubredă a Imperiului din vremea șederii la Constantinopol, era convins că destrămarea acestuia e numai o chestiune de timp și era de prevăzut că popoarele de sub autoritatea lui vor beneficia în curând de independență. Jabotinski era de părere că aspirațiile acestor popoare vor fi ascultate de puterile Antantei cu condiția participării lor la efortul de război. El credea că aspiratiile naționale ale evreilor în Palestina nu vor fi îndeplinite dacă ei se vor mulțumi doar cu participarea dispersată la armatele țărilor combatante (o parte din ei luptau,de fapt, și de partea adversă, în cadrul armatelor germană, austro-ungară și bulgară), ci doar dacă se vor înrola de partea Antantei și într-o formație militară regulată aparte.

Jabotinski a trecut prin nordul Africii în Egipt, ajungand în tabăra Gabari din Alexandria, unde ajunseseră refugiați evrei izgoniți de autoritățile otomane din Palestina. El s-a angajat aici în organizarea taberei și l-a întâlnit pe Yosef Trumpeldor, militant sionist cunoscut și fost veteran al armatei ruse. El prezentă lui Trumpeldor și absolvenților gimnaziului ebraic „Herzliya” din Tel Aviv, aflați printre refugiați, planurile sale de înființare a unei unități militare evreiești. După numeroase demersuri pe lângă autoritățile militare britanice din Egipt, ele au acceptat constituirea unui regiment evreiesc numit „Regimentul Sion al conducătorilor de catâri” (Zion Mule Corps) în cadrul armatei Maiestății Sale. Acest regiment, alcătuit din câteva sute de soldați, avea drept misiune aprovizionarea combatanților britanici din prima linie în Bătălia de la Galipoli.

Trumpeldor a fost însărcinat cu comanda regimentului. Jabotinski, însă, nu s-a mulțumit cu aceasta, deoarece el aspira spre înființarea unei unități evreiești de soldați combatanți. El s-a intors în Italia, încercând să convingă pe oamenii politici italieni să sprijine ppropunerile sale,dar aceștia s-au abținut de a adopta o opinie fățișă. văzând aceasta, el a obținut o audiență la ministrul de externe al Franței, dar fără vreun rezultat. Singura speranță a rămas, din nou, Regatul Unit, care putea avea interese comune cu obiectivele sioniste. În 1917 el a sosit la Londra, dar Comitetul executiv sionist a opus veto inițiativei sale de creare a unei forțe militare evreiești, temându-se de represalii contra evreilor din Imperiul Otoman, inclusiv Palestina și a cetățenilor evrei din țările Puterilor Centrale. În ciuda boicotului din partea forurilor conducatoare sioniste, Jabotinski s-a întâlnit cu primul ministru britanic Lloyd George și a expus în fața acestuia avantajele propunerilor sale.

În 1917 Jabotinski a publicat cartea Turcia și războiul, în care examina situația Imperiului Otoman și critica strategia britanică în războiul contra acestuia. Cum cabinetul de război britanic părea să accepte ideea unei Legiuni evreiești de comabatanți, Jabotinski, împreună cu o Trumpeldor și încă 120 veterani ai Mule Corps, care se dizolvase, s-au înrolat în plutonul 16, din batalionul 20 al regimentului britanic "London" , urmărind să creeze un nucleu al viitoarei Legiuni evreiești. Și într-adevăr, în cele din urmă, ei au fost cooptați într-un regiment nou înființat, nr.38 de Pușcași ai Regelui (Royal Fusiliers). Jabotinski însuși a urmat un curs de sergenți și a ajuns să fie promovat la rangul de locotenent înainte de a fi trimis în august 1917 pe frontul din Palestina. }n 1917 guvernul britanic a acceptat formarea in total a trei regimente evreiesti, care vor fi cunoscute ca Legiunea evreiască (Jewish Legion). Ele au luat parte la luptele din Palestina din anul 1918. De pe paginile jurnalului în limba idiș Unzer Tribune, pe care l-a creat în scop de propagandă, el a chemat pe evreii buni de arme, să se înroleze în Legiunea evreiască.

În așezările evreiești din Palestina, parțial ocupată de britanici, inclusiv la Ierusalim, Jabotinski a rostit cuvântări înflăcărate în favoarea înrolării în armata britanică. A fost un timp ofițer de legătură pe lângă comandamentul generalului Edmund Allenby la Sarafand (Tzrifin), iar când regimentul evreiesc a primit ordinul de a intra în luptă, a demisionat și i s-a alăturat. Jabotinski a luat parte la atacul asupra podului Umm al Shart, și la cucerirea acestuia din mâinile turcilor. Apoi a luat comanda primului batalion. care a apărat trecerea peste Iordan pâna la sosirea forțelor australiene.

În anul 1919 el a trimis o scrisoare ministrului de război britanic, reamintindu-i promisiunea de a da unității militare evreiești un nume și un simbol evreiesc. Cu aprobarea autorităților britanice, rămășițele celor trei regimente de evrei au fost unite intr-unul singur denumit Rishon Bihudá (Primul în Iudeea), având drept simbol Menora, candelabrul evreiesc cu șapte brațe. În continuare Jabotinski a îndeplinit funcția de ofițer la Statul major general britanic la Ierusalim. Văzând că politica comandamentului britanic nu ținea seama de aspirațiile și doleanțele voluntarilor evrei, Jabotinski a trimis scrisori de protest generalului Allenby și guvernului britanic, deși ca ofițer inferior, acest lucru nu era considerat cuviincios. Pe deasupra s-a declarat solidar cu nemulțumirea a 54 soldați evrei care nu fuseseră implicați,cum doriseră, în lupta efectivă pentru eliberarea Palestinei de sub ocupația otomană și din cauza protestelor lor, fusesera acuzați de răzvrătire. Drept consecință și Jabotinski însuși a atras asupra sa măsuri de pedeapsă, fiind convocat la El Kantara pentru a fi eliberat din armata britanică. În fața protestelor sale adresate Ministerului de externe britanic, i s-a promis acordarea Ordinului Imperiului Britanic, dar Jabotinski l-a refuzat, continuând să protesteze.

Se apreciază ca în ciuda precedentelor de organizare în formațiuni de auto-apărare ale evreilor din Europa de est și a înființării de astfel de organizații de către evreii din Palestina - Bar Giora, Hashomer, Haganá, crearea de unități militare regulate evreiești în cadrul Armatei britanice, a adăugat o nouă dimensiune afirmării evreilor ca luptători pentru apărarea intereselor lor naționale și pentru apărarea așezărilor lor în Palestina.

Auto-apărarea evreiască (Koah maghen) la Ierusalim[modificare | modificare sursă]

Zeev Jabotinski în închisoarea din Acra

Palestina a ieșit din războiul mondial, aflându-se sub regim militar britanic. Jabotinski s-a stabilit cu familia la Ierusalim. După ce a fost eliberat din serviciul militar în armata britanică în septembrie 1919, De pe coloanele ziarului Haaretz și-a exprimat părerea că administrația militară britanică din Ierusalim a adoptat o politică ostilă față de sioniști și față de evrei, care încurajează pe arabi în acțiuni împotriva evreilor.

La începutul anului 1920 el a avertizat că în preajma sărbătorii musulmane Nabi Musa erau de așteptat acte violente din partea arabilor. Când a văzut că avertismentele sale sunt deșarte, el a început, împreună cu Pinhas Rutenberg, să se ocupe în mod deschis cu antrenamentul militar a 600 tineri evrei, între care locuitori ai Ierusalimului și veterani ai „Legiunii evreiești”. Jabotinski a propus guvernământului militar britanic să recruteze evrei în poliție.

De sărbătoarea Nabi Musa și de Paștele evreiesc (Pesah),în aprilie 1920 au izbucnit tulburări antievreiești la Ierusalim. Jabotinski și organizația lui de auto-apărare a încercat să-i apere pe evreii din Orașul Vechi împotriva atacatorilor. La cererea conducerii arabe locale, britanicii au descins în birourile și locuințele conducerii sioniste, inclusiv ale lui Jabotinski și Haim Weizmann, în căutare de arme. La Jabotinski au găsit 3 puști,2 revolvere și 250 gloanțe. Jabotinski și încă 19 persoane au fost arestate sub acuzații false de jaf, încălcarea ordinii publice și viol. Autoritățile au înființat o comisie de anchetă, care a aruncat răspunderea asupra Comisiei Sioniste pentru „acte provocatoare” față de arabi. Jabotinski a fost condamnat la 15 ani muncă silnică pentru posedare ilegală de arme. Tribunalul l-a acuzat de „bolșevism”, ideologie, care ar fi „pătruns în inima mișcării sioniste”. În închisoarea din Acra el a tradus în ebraică din Divina Comedie de Dante.

În urma protestului public general al populației evreiești în Palestina și în lume, care îl considera un fel de „Garibaldi evreu”, procesul a fost revizuit , iar pedeapsa le-a fost comutată la jumatate de an închisoare. Între timp administrația militară britanică a fost înlocuită de guvernul mandatar, conform mandatului primit de Marea Britanie din partea Ligii Națiunilor. Jabotinski a continuat din închisoare lupta sa politică și judiciară și avea de gând să facă apel la Consiliul militar suprem de la Londra. Primul Înalt Comisar britanic al Palestinei, Sir Herbert Samuel a preferat să pună capat afacerii, și i-a amnestiat atât pe atacatorii arabi cât și pe Jabotinski și apărătorii evrei. Jabotinski nu a renunțat însă de a lupta pentru deplina sa achitare, și a plecat în septembrie 1921 la Londra pentru a pleda cauza sa în fața Consiliului Militar suprem. În ciuda împotrivirii generalului Allenby, Consiliul a anulat sentința contra sa, și i-a achitat cu totul pe Jabotinski și tovarășii săi.

A lucrat ca traducător și scriitor, fiind fondatorul sionismului revizionist (în 1925, la Berlin). Era adeptul emigrării în masă a evreilor în Palestina și al creării rapide a unui stat evreiesc (israelian) pe întreg teritoriul Palestinei istorice, în acest scop promovând ideea alcătuirii unor detașamente evreiești paramilitare.

Noua Organizație Sionistă a luat ființă în 1935, prin desprinderea lui Jabotinski din Organizația Sionistă Mondială, nemulțumit de îndepărtarea acesteia din urmă de idealul lui Theodor Herzl. Prin intermediul acestui nou organism, au emigrat spre Palestina foarte mulți evrei din Europa de Est (legal și ilegal).

În preajma celui de al doilea război mondial, Jabotinski a căutat să convingă guvernul român să intervină pe lângă Marea Britanie pentru reducerea îngrădirilor impuse evreilor în ce privește stabilirea în Palestina. Deși a murit la New York, rămășițele sale au fost aduse în Israel în 1964.

Fiul său, Ari Jabotinski (1910-1969) a fost deputat în parlamentul israelian Knesset din partea Mișcării Herut.

Citate[modificare | modificare sursă]

  • 1923 - „Niciodată nu vom încerca să îndepărtăm pe cineva din locuitorii țării noastre”
  • 9/11/1933 (scrisoare către Israel Rozov, unul din colaboratorii săi în conducerea Betar)

„Nu îmi pot imagina nici un fel de muncă în afara celei colegiale; și dacă mâine voi primi cu un vot mai puțin decât tovarășii mei,fără nici un sentiment de ofensă mă voi alătura lui ca aghiotant... Doar n-ai să crezi, că acum, la bătrânețe, am să mă dezic de toate principiile cu care noi am crescut, și am să mă las ahtiat după titlul de conducător,pe care îl disprețuiesc până la greață”.

Cărți publicate[modificare | modificare sursă]

  • Turcia și Războiul (Londra, T.F. Unwin, Ltd., 1917)
  • O ediție de buzunar a câtorva povestiri reacționare (Paris, 1925)
  • Samson, nazarineanul (Londra, M. Secker, 1930)
  • Bătălia pentru Ierusalim. Vladimir Jabotinski, John Henry Patterson, Josiah Wedgwood IV, Pierre Van Paassen explică de ce o armată evreiască este indispensabilă pentru supraviețuirea națiunii evreiești și conservarea civilizației mondiale (American Friends of a Jewish Palestine, New York, The Friends, 1941)
  • Istoria Legiunii Evreiești (New York, B. Ackerman, 1945)
  • Războiul și evreii (New York, The Dial Press, 1942)
  • Cei cinci - o nuvelă despre viața evreilor din Odessa începutului de secol (traducere, 2005)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Lenni Brenner - Sionismul în anii dictaturii (Lawrence Hill & Co; Rev Ed edition, 1983)
  • Shmuel Katz - Lupul singuratic: o biografie a lui Vladimir (Ze'ev) Jabotinsky (New York, Barricade Books, 1996)
  • Joseph B Schechtman - Povestea lui Vladimir Jabotinsky (New York, T. Yoseloff, 1956-1961)
  • Yaacov Shavit - Jabotinsky și Mișcarea Revizionistă, 1925-1948 (Londra, Totawa, N.J.:F. Cass, 1988)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Jabotinsky îl admira pe Benito Musolini și vorbea favorabil de politicile Italiei fasciste, iar mișcarea lui a căutat să obțină sprijin de la Roma. Aripa de tineret a oragnizației lui (Betar sau Brit Trumpeldor, numită astfel după Yosef Trumpeldor, un pionier care a murit apărând în 1920 noua așezare Tel Hai contra unui atac arab), îmbrăcată în cămăși brune, a înființat o școală de antrenament naval în Civitavechia, Italia, în 1934. - "Fascismul Mondial - O Enciclopedie Istorica", ABC-CLIO 2006, Vol. 2, pp. 748-9, articol "sionism")
  2. ^ a b c "Fascismul Mondial - O Enciclopedie Istorica", ABC-CLIO 2006, Vol. 2, pp. 748-9, articol "sionism"