Corbul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
„Corbul” prezintă vizita misterioasă a unui corb la un bărbat îndrăgostit. Ilustrație de John Tenniel (1858).

Corbul” (original în limba engleză The Raven) este un poem narativ de scriitorul american Edgar Allan Poe, prima dată publicat în ianuarie 1845. Este adesea menționat datorită muzicalității versurilor, limbajului stilizat și atmosferei supranaturale. În poem, un corb vorbitor vizitează un bărbat îndrăgostit, urmărind decăderea acestuia în nebunie. Bărbatul, adesea identificat ca fiind un student,[1][2] se lamentează din cauza morții iubitei lui, Lenore. Șezând pe un bust ce o reprezintă pe Pallas Athena, corbul pare să-i agraveze starea prin repetarea constantă a cuvântului „Nevermore”.[3][4] Poemul are o serie de influențe din folclor și antichitatea clasică.

Poe a susținut că a scris poemul logic și metodic, dorind să creeze un poem care ar avea succes atât critic, cât și la masele de oameni, precum a explicat în eseul „Filosofia creației poetice” (1846). „Corbul” a fost inspirat parțial de corbul vorbitor din romanul de Charles Dickens, Barnaby Rudge.[5] Poe a folosit ritmul complex și măsura din poemul de Elizabeth Barrett, „Lady Geraldine's Courtship”, făcând de asemenea uz de rimă internă și aliterație.

„Corbul” a apărut prima dată pe 29 iunie 1845 în New York Evening Mirror. Publicarea l-a făcut cunoscut pe Poe în timpul vieții, dar nu i-a adus venituri substanțiale. La scurt timp retipărită, parodiată și ilustrată, opinia criticilor este împărțită asupra valorii poemului, rămănând totuși una din cele mai cunoscute poeme scrise vreodată.[6]

Intriga[modificare | modificare sursă]


„Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de șoapte
Din oracole cețoase, cărți cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n ușa mea ușor.
 «E vreun trecător – gîndit-am – și-a bătut întîmplător.
                                    Doar atît, un trecător.»”[7]


„N-a-ncercat vreo plecăciune de salut”. Ilustrație de Gustave Doré (1884)

„Corbul” prezintă un narator anonim care stă, citind, „cărți cu tîlc tulburător”, ca o metodă de a uita de pierderea iubitei lui, Lenore. Aude o bătaie în ușă, iar, deși nu răspunde nimeni, tâmplele îi „ardeau văpaie”.[8] O bătaie asemănătoare, dar ușor mai puternică, se aude în fereastra sa. Când deschide geamul pentru a verifica sursa zgomotului, „c-un foșnet grav de-aripă, a intrat un Corb”. Fără să-i acorde atenție bărbatului, corbul se așază pe un bust al lui Pallas Athena.

Amuzat de dispoziția serioasă a corbului, bărbatul îi cere păsării să-i dezvăluie numele. Singurul răspuns al corbului este "Nevermore". Naratorul este surprins de lucrul tocmai întâmplat, cu toate că nu mai zice nimic. Acesta își spune singur că "prietenul" său corbul va zbura din viața sa, precum „mulți prieteni, mulți, ca-n zbor”, odată cu speranțele sale. Ca și cum i-ar răspunde, corbul rostește din nou „Nevermore”. Naratorul ajunge la concluzia că pasărea a învățat cuvântul „Nevermore” de la un stăpân, și este singurul cuvânt pe care îl știe.

Totuși, naratorul își trage scaunul direct în fața corbului, determinat să afle mai multe despre el. Se gândește pentru un moment, fără să spună ceva, dar mintea îi fuge din nou la Lenore. Începe să creadă că aerul devine mai dens și simte prezența îngerilor. Confuz de asocierea îngerilor cu pasărea, naratorul devine nervos, numind corbul „sol al Beznei” și „profet”. Pe măsură ce strigă, corbul îi răspunde din nou: „Nevermore”. Într-un final, întreabă corbul dacă se va reuni cu Lenore în Rai. Când corbul îi răspunde cu același cuvânt, naratorul țipă și îi comandă să se întoarcă pe „țărmul Nopții-n zbor”, cu toate că nu se mișcă. În final, „de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, și stă într-una” pe bustul lui Pallas. Autorul mărturisește atunci că sufletul lui este prins sub umbra corbului și nu se va mișca „Niciodată – Nevermore!”.

Analiza[modificare | modificare sursă]

Poe a scris poemul ca o povestire, fără a crea o alegorie sau să cadă în didacticism.[2] Tema principală este cea a devotării veșnice.[9] Naratorul este prins între dorința de a uita și cea a-și aminti, părând că primește plăcere de la concentrarea pe pierdere.[10] Naratorul presupune că „Nevermore” e singurul cuvânt pe care îl cunoaște, „de-altele-i neștiutor”, dar continuă să-i pună întrebări, cu toate că știe răspunsul. Întrebările sunt puse, atunci, anumit cu scopul de a incita sentimentul de pierdere și de a se subaprecia.[11] Poe nu lămurește dacă pasărea chiar știe ce spune sau intenția a fost de a cauza o reacție în naratorul poemului.[12] Naratorul este prezentat la început ca fiind slăbit și obosit, devenind pe parcurs plin de regrete, înainte de a trece într-o stare de furie și în final, nebunie.[13] Christopher F. S. Maligec sugerează că poemul este un paraklausithyron elegiac, un motiv poetic din Grecia și Roma Antică, ce consistă în lamentarea unui exclus la ușile închile ale iubitei.[14]

Influențe[modificare | modificare sursă]

„Sus, pe bust, se-opri din zbor”. Așezarea corbului pe bustul lui Pallas Atena, un simbol al înțelepciunii, are ca scop prezentarea naratorului ca elev. Ilustrație de Édouard Manet pentru traducerea lui Stéphane Mallarmé', Le Corbeau (1875).

Poe spune că naratorul este un tânăr student.[15] Cu toate că acest lucru nu este specificat în poem, este menționat în Filosofia creației poetice, fiind și sugerat prin faptul că bărbatul citește „cărți cu tîlc tulburător”, precum și de bustul lui Pallas Athena, zeița înțelepciunii.[1]

Similar studiilor sugerate în nuvela lui Poe Ligeia, aceste tâlcuri ar putea avea ca temă ocultul sau magia neagră. Acest lucru este accentuat de alegerea autorului de a plasa acțiunea în luna decembrie, prin tradiție asociată cu forțele întunericului. Folosirea corbului - „pasăre a răului” - de asemenea pare să sugereze acest lucru.[16] Această imagine a răului asociată corbului este subliniată de credința naratorului că acesta are un „nume dat de-al Iadului sobor”, sau un mesager din lumea de dincolo, referință la zeul roman al lumii subterane, Pluton (Hades la greci).[10] Poe a ales corbul ca simbol central în poveste deoarece dorea a creatură incapabilă de gândire, dar capabilă să vorbească. S-a decis asupra corbului, pe care l-a considerat „egal capabil să vorbească” cu un papagal, pentru a se potrivi tonului poeziei.[17] Poe a declarat că acesta are menirea să simbolizeze „amintirea veșnică și îndoliată”.[18] A fost de asemenea inspirat de Grip, corbul din Barnaby Rudge de Charles Dickens.[19] O scenă în special seamănă cu poemul: la sfârșitul celui de-al cincilea capitol din romanul lui Dickens, Grip face un zgomot, iar cineva spune, "What was that – him tapping at the door?" (rom. - „Ce a fost acesta - el bătând la ușă”), răspunsul fiind "'Tis someone knocking softly at the shutter" (rom. - "Este cineva bătând ușor la oblon")[20][21] Corbul lui Dickens putea vorbi mai multe cuvinte, având și alte capacități, precum scoaterea capacului de la o sticlă de șampanie, dar Poe accentuează calitățile dramatice ale păsării. Poe a scris o recenzie pentru Barnaby Rudge în revista Graham's Magazine, fiind de părere, printre altele, că pasărea ar fi trebuit să aibă un rol mai simbolic, profetic.[20] Similaritudinele nu au trecut neobservate: James Russell Lowell în A Fable for Critics a scris: "Iată-l pe Poe cu al său corb, precum Barnaby Rudge / Trei cincimi geniu și două născocire."[22]

O posibilă sursă de inspirație pentru corb ar putea veni din mitologie și folclor. În mitologia nordică, Odin deține doi corbi numiți Huginn și Muninn, reprezentând gândirea și memoria.[23] Corbul și-a câștigat reputația de pasăre a oamenilor bolnavi în Geneza.[17] Potrivit folclorului evreiesc, Noe a trimis un corb alb pentru a verifica starea vremii, în timp ce se afla pe arcă. Pasărea află că apele se retrag, dar deoarece nu se întoarce imediat cu veștile, este pedepsit să mănânce stârvuri toată viața, fiindu-i transformate penele în negru.[23] În Metaformozele lui Ovidiu, un corb este de asemenea transformat din alb în negru de zeul Apollo, deoarece i-a transmis un mesaj despre infidelitatea unei iubite. Rolul corbului ca mesager în poemul lui Poe poate fi așadar inspirat din aceste povestiri.[23]

Poe menționează regiunea Galaad din Biblie și un balsam, o referire la Cartea lui Ieremia (8:22) din Biblie: „Au doară nu mai este balsam în Galaad? Au doară nu mai este acolo doctor? De ce dar nu se vindecă fiica poporului Meu?”[24] În acel context, balsamul din Galaad este o rășinoasă folosită cu scopuri medicale (sugerând, probabil, că naratorul trebuie vindecat după pierderea lui Lenore). Face de asemenea o referire la Eden, cu toate că Poe folosește numele pentru a întreba dacă Lenore a fost acceptată în Rai. Într-un alt moment, naratorul își imaginează că Serafimi (un tip de înger) au intrat în cameră. Acesta își imaginează că serafimii încearcă să-i ia amintirile cu Lenore folosindu-se de „licoarea de uitare”, un drog menționat în Odiseea de Homer pentru a induce uitarea.

Structura[modificare | modificare sursă]

Poemul este structurat în 18 strofe de câte șase versuri. În general, piciorul metric este trohaic, fiind octometru - opt versuri trohaice, fiecare având o silabă accentuată urmată de una neaccentuată.[5] Primul vers, spre exmplu (unde / reprezintă silaba accentuată și x reprezentând silaba neaccentuată):

Poe a declarat, totuși, că poemul a fost o combinație între octametru acatalectic, heptametru catalectic și tetrametru catalectic.[15] Rima este ABCBBB sau AA,B,CC,CB,B,B, când este rimă interioară în varianta originală și ABCBBB în limba română. În fiecare strofă, versurile B rimează cu „nevermore” și sunt catalectice, accentuând silaba finală. Poemul conține de asemenea multe exemple de aliterație ("Doubting, dreaming dreams...").[26] Poetul american Daniel Hoffman a sugerat că structura poemului și metrul sunt atât de convenționale încât par artificiale, cu toate că datorită calității superioare a operei, acest lucru poate fi trecut cu vederea.[27]

Poe și-a bazat structura „Corbul”-ui pe ritmul și rima complicată a poemului „Lady Geraldine's Courtship” a poetei engleze Elizabeth Barrett Browning.[15] Poe făcuse recenzia operelor lui Barrett în ianuarie 1845 pentru Broadway Journal, [28] spunând că „inspirația ei poetică este mai mult decât putem concepe noi - cu nimic mai mult decât impresionant. Simțul ei artistic este însuși pur.”[29] Tipic pentru Poe, în recenzia sa i-a criticat lipsa de originalitate și ceea ce el considera ca fiind natura repetitivă al unor poezii.[30] Despre „Lady Geraldine's Courtship” a scris că „niciodată nu am citit un poem care combină atât de mult din cea mai aprigă pasiune cu atât de mult din cea mai delicată imaginație.”[29]

Publicarea[modificare | modificare sursă]

Poe i-a arătat prima dată poemul prietenului și fost angajator, George Rex Graham de la Graham's Magazine, în Philadelphia. Graham a refuzat creația, care e posibil să nu fi fost în varianta finală, cu toate că i-a dat 15 dolari lui Poe din milă.[31] Poe a încercat apoi să vândă „Corbul” publicației The American Review, primind nouă dolari.[32] Aceasta a publicat-o în ediția din februarie 1945, fără a face cunoscut numele autorului. Prima dată când numele lui Poe a fost publicat alături de poezie a fost pe 29 ianuarie 1945 în Evening Mirror.[15] Nathaniel Parker Willis, editor la Evening Mirror, a descris poemul în introducere ca fiind „neîntrecut în poezia engleză datorită conceperii delicate, ingenuității de maestru în versificație, precum și consistenței, menținute de elevarea imaginativă... Va rămâne în mintea tutoror care o vor citi.”[6] În urma acestei publicări, poemul a apărut în mai multe ziare de-a lungul Statelor Unite, inclusiv New York Tribune (4 februarie 1845), Broadway Journal (vol. 1, 8 februarie 1845), Southern Literary Messenger (vol. 11, martie 1845), Literary Emporium (vol. 2, decembrie 1845), Saturday Courier, 16 (25 iulie 1846) și Richmond Examiner (25 septembrie 1849).[33] A apărut și în numeroase antologii, începând cu Poets and Poetry of America, realizată de Rufus Wilmot Griswold in 1847.

Succesul imediat al „Corbul”-ui i-a făcut pe cei de la editura G. P. Putnam's Sons să publice o colecție cu proza lui Poe, intitulată Tales (Povestiri) în iunie 1845; a fost prima lui carte publicată în ultimii cinci ani.[34] Au publicat și o colecție de poezii, intitulată The Raven and Other Poems (Corbul și alte poeme) pe 19 noiembrie.[35] Micul volum, primul de acest fel din ultimii 14 ani pentru Poe,[36] avea 100 de pagini și era distribuit pentru 31 de cenți.[37] Pe lângă acest poem, au mai fost incluse altele precum: „Viermele cuceritor”, „Ulalume”, „Palatul bântuit”, precum și 13 altele.[38] În prefață, Poe le-a numit „fleacuri”, care au fost modificate fără permisiunea sa.[35]

Ilustratori[modificare | modificare sursă]

„Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.” Ilustrație de Dore.

Publicările ulterioare ale poemului au inclus desene realizate de ilustratori bine cunoscuți. Notabil, în 1858, „Corbul” a apărut într-o antologie britanică dedicată lui Poe, cu ilustrații de John Tenniel, cunoscut pentru realizarea ilustrațiilor din Alice în Țara Minunilor (The Poetical Works of Edgar Allan Poe: With Original Memoir, London: Sampson Low). Poemul a fost publicat independent, cu xilogravură de Gustave Doré în 1884 (New York: Harper & Brothers). Doré a murit înainte de publicare.[39] În 1875, o ediție franceză, cu text în limbile franceză și engleză, a fost publicată cu litografie de Édouard Manet, fiind tradus de poetul simbolist Stéphane Mallarmé.[40] Mai mulți artiști ai secolului XX și XXI au creat ilustrații bazate pe poem, inclusiv Edmund Dulac, István Orosz,[41][42] și Ryan Price.[43]

Compunerea[modificare | modificare sursă]

Poe a profitat de succesul poemului, scriind un eseu numit „Filosofia creației poetice” (1846), în care detaliază modul în care a fost compus „Corbul”. Descrierea prezentată este probabil exagerată, cu toate că eseul oferă o vedere de ansamblu asupra toeriei literare a lui Poe.[44] Acesta explică că fiecare componentă a poemului are o bază logică: corbul intră în cameră pentru a evita o furtună (în „miez de noapte” într-un „decembrie cu zloată”), iar așezarea sa pe un bust alb pal, avea intenția de a crea un contrast vizual, în comparație cu pasărea, ce era neagră. Acesta susține că niciun aspect al poemului nu a fost accidental, fiind controlat total de către sine.[45] Chiar termenul „Nevermore”, susține Poe, este folosit datorită efectului creat de sunetele vocalice lungi (cu toate că este posibil să fi fost inspirat de George Gordon Byron sau Henry Wadsworth Longfellow[46]). Poe a mai folosit sunetul produs de vocala „o” lungă și în alte poeme: „no more” în „Tăcere” sau „evermore” în „Viermele cuceritor”.[1] Subiectul în sine, a declarat Poe, a fost ales deoarece „moartea ... unei femei frumoase este fără îndoială cea mai poetică temă din lume.” Spusă de „buzele... unui îndrăgostit îndoliat” este cel mai potrivit pentru a obține efectul scontat.[2] Pe lângă tema de origine poetică, este posibil ca Lenore să fi fost inspirată de evenimente reale din viața lui Poe, precum pierderea timpurie a mamei sale, Eliza Poe sau lunga boală suportată de soția lui, Virginia.[10] În esență, Poe consideră „Corbul” un experiment de a „mulțumi atât gustul mulțimii cât și al criticilor”, fiind accesibil atât masei cât și înaltelor cercuri literare.[2] Nu este cunoscută durata în care Poe a lucrat la „Corbul”, existând teorii ce susțin că acest lucru s-a întâmplat într-o singură zi, până chiar la zece ani. Poe a recitat un poem ce se crede că a fost o versiune de început a „Corbul”-ui în 1843 în Saratoga, New York.[5] Este posibil ca o variantă timpurie să fi conținut o bufniță.[47]

Recepția critică și impactul[modificare | modificare sursă]

În parte datorită publicării duale, „Corbul” l-a făcut pe Edgar Allan Poe un nume familial aproape imediat,[48] transformându-l într-o celebritate națională.[49] Cititorii au început să identifice poemul cu poetul, poreclindu-l pe Poe, „Corbul”..[50] La scurt timp, poemul a fost retipărit, parodiat și ilustrat.[48] Cu toate că l-a făcut pe Poe cunoscut, nu i-a adus un câștig financiar semnificativ.[51] Precum el însuși avea să se lamenteze: „Nu am niciun ban. Sunt la fel de sărac acum precum am fost toată viața - cu excepția speranței, care nu foate fi acceptată de bănci”.[36]

Ziarul New World titra: „Toată lumea citește poemul și-l laudă... just, credem noi, pentru că ne pare plin de originalitate și putere.”[6] The Pennsylvania Inquirer l-a retipărit cu titlul „Un poem frumos”..[6] Elizabeth Barrett i-a scris lui Poe: „«Corbul» dumitale a produs o senzație, o groază temporară, aici în Anglia. Unii dintre prietenii mei sunt cuprinși de frică, iar alții de muzicalitate. Am auzit de persoane bântuite de «Nevermore»”.[52] Datorită popularității, Poe a fost invitat pentru a recita „Corbul” în cadrul adunărilor sociale publice și private. Într-un salon de lectură, un invitat a spus: „a-l auzi [pe Poe] rostind Corbul... este un eveniment unic.”[53] Unii care l-au văzut, au descris evenimentul: „Făcea lumina lămpilor atât de mică încât camera era aproape întunecată, apoi, stând în mijlocul apartamentului recita... cu cele mai melodioase voci... Atât de încântătoare era puterea lui ca și cititor, că auditoriului îi era frică să respire, ca nu cumva vraja fermecată să fie ruptă.”[54] Au apărut parodii, în special în Boston, New York și Philadelphia, purtând nume ca „The Craven” („Fricosul”), „The Gazelle” („Gazela”), „The Whippoorwill” („Caprimulgul țipător”) și „The Turkey” („Curcanul”).[50] O parodie, „The Pole-Cat”, a atras atenția avocatului Andrew Johnston, care i-a trimis-o lui Abraham Lincoln. Cu toate că Lincoln a recunoscut că a râs din toată inima, până atunci, nu citise „Corbul”.[55] Totuși, Lincoln avea să citească originalul în cele din urmă și să-l memoreze.[56]

„Corbul” a fost lăudat de scriitori precum William Gilmore Simms și Margaret Fuller,[57] cu toate că a fost criticat de William Butler Yeats, care l-a numit „nesincer și vulgar... execută un tric de ritm”.[2] Transcendentalistul Ralph Waldo Emerson a scris: „Nu văd nimic în el [poem]”.[58] Un critic de la Southern Quarterly Review a scris în iulie 1848 că poemul a fost stricat de „o extravaganță sălbatică și pasiune dezlănțuită” și că lucruri nesemnificative precum bătutul la ușă și o perdea ce flutură ar afecta numai „un copil ce a fost speriat până la limita idioțeniei de povești groaznice cu fantome”.[59] Un scriitor anonim, folosind pseudonimul „Outis” a sugerat în Evening Mirror că poemul a fost plagiat după un poem numit „The Bird of the Dream”, de un autor necunoscut. Scriitorul anonim a prezentat 18 similaritudini între opere, ca răspuns la acuzațiile de plagiat aduse de Poe contra lui Henry Wadsworth Longfellow. S-a vehiculat teoria că Outis era de fapt Cornelius Conway Felton, dacă nu chiar Poe însuși.[60] După moartea lui Poe, prietenul acestuia, Thomas Holley Chivers a declarat că poemul a fost plagiat după una din operele sale.[61] În special, a susținut acesta, a fost inspirat de folosirea metrului pentru poem și al laitmotivului „nevermore”.[62]

„Corbul” a influențat multe creații moderne, inclusiv Lolita de Vladimir Nabokov în 1955, The Jewbird în 1963 și The Parrot Who Knew Papa de Ray Bradbury în 1976.[63] Referiri asupra poemului s-au făcut adesea în cultura populară prin intermediul filemlor, televiziunii, muzicii, etc.

Traduceri în limba română[modificare | modificare sursă]

Poemul Corbul s-a bucurat de atenția publicului român relativ târziu după publicarea sa în SUA, în 1845. Prima apariție într-un periodic a fost o traducere în proză a lui Ioan S. Spartal (Spartali),[64] apărută în 1890, în ziarul Adevărul, [65] în timp ce prima apariție în volum este cea reprezentată de traducerea semnată „Șt. P.” (cel mai probabil Ștefan Petică) în lucrarea „Edgar Allan Poe, Scrisoarea furata, Ruina casei Usher, Pisica neagra, Portretul oval si alte povestiri extraordinare” apărută la Craiova în 1896.[66] Printre cei mai cunoscuți autori care au tradus poemul lui Edgar Allain Poe se numără Ion Luca Caragiale, Dan Botta, Ștefan Augustin Doinaș sau Mihu Dragomir. De asemenea, poemului i-au fost dedicate studii semnate de critici și istorici literari, cum ar fi: George Călinescu, Emil Gulian, Vladimir Streinu sau Alexandru Philippide.[67]

Pentru exemplificare, în continuare este prezentată prima strofă a poemului în câteva din variantele de traducere:

Traduceri în limba română

Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de șoapte
Din oracole cețoase, cărți cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n ușa mea ușor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – și-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."

Mihu Dragomir, 1963[68]

Într-un miez de noapte crîncen, pe cînd - ostenit și lînced
Meditam peste vechi tomuri - o, uitat e tîlcul lor!
Mi-a părut, ca-n vis, că bate cineva la ușă: „Poate
E vreun oaspe ce se-abate pe la mine-ntîmplător,
Da, un oaspe care bate-n ușa mea, încetișor."
Mi-am șoptit, încrezător.

Petre Solomon, 1970[69]

Într-un sumbru miez de noapte cînd, sleit și slab, în șoapte,
Cercetam doctrine stranii strînse-n jerpelit cotor,
Și picam de somn, – de-odată, auzii o foarte-nceată
Lovitură repetată-n ușa mea izbind ușor.
„E vreun călător”, șoptit-am, „care ciocăne ușor, –
Doar atît – un călător

Stefan Augustin Doinas, 1974[70]

Sunase miezul nopții, pierdut în cugetare,
Mai răsfoiam volume, uitate și bizare,
Când cineva la ușe bătu ușor, ușor.
Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre
Fantastice pe ziduri, svârlea contururi sumbre,
Iar eu cătam, zădarnic, în cărți vreun ajutor.

Iuliu Cezar Slavescu, 1895[71]

Odată într-un îndepărtat miez de noapte, pe când ascultam truditele șoapte
ale unor tomuri vechi și uitate, ce-mi spuneau că totul e trecător,
pe când piroteam aproape dormind, deodată mă îndreptai auzind
o foarte înceată bătaie lovind în ușa camerei mele ușor
„e vreun călător” , zisei bombănind „poate că el se trezi
ciocănind în ușa camerei mele ușor
e numai atât, un călător”

Emil Gulian, 1938[72]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Meyers, 163
  2. ^ a b c d e Silverman, 239
  3. ^ George Pruteanu vă sugerează să citiți Corbul/The Raven de Edgar Allan Poe
  4. ^ Deși cuvântul „nevermore” este tradus prin „niciodată” în unele ediții, adesea este păstrat cuvântul original, în engleză
  5. ^ a b c Kopley & Hayes, 192
  6. ^ a b c d Silverman, 237
  7. ^ Traducerea versurilor în limba română s-a făcut folosind varianta din lucrarea „Mihu Dragomir, Poezii și poeme, Editura Tineretului, București, 1963”
  8. ^ Poe, 774
  9. ^ Cornelius, Kay. „Biography of Edgar Allan Poe” in Bloom's BioCritiques: Edgar Allan Poe, Harold Bloom, ed. Philadelphia: Chelsea House Publishers, 2002. p. 21 ISBN 0-7910-6173-6
  10. ^ a b c Kopley & Hayes, 194
  11. ^ Hoffman, 74
  12. ^ Hirsch, 195-6
  13. ^ Hoffman, 73–74
  14. ^ Maligec, Christopher F. S. „'The Raven' as an Elegiac Paraclausithyron”, Poe Studies vol. 42, 2009. pp.87-97 DOI: 10.1111/j.1947-4697.2009.00015.x
  15. ^ a b c d Sova, 208
  16. ^ Granger, 53–54
  17. ^ a b Hirsch, 195
  18. ^ Silverman, 240
  19. ^ Meyers, 162
  20. ^ a b en Cremains / Ravens”. Pro Exlibris archives. Arhivat din original la 23 februarie 2008. http://web.archive.org/web/20080223052351/http://palimpsest.stanford.edu/byform/mailing-lists/exlibris/1999/07/msg00399.html. 
  21. ^ Nu dispun de o copie a romanului pentru a reda cuvintele exacte
  22. ^ Cornelius, Kay. "Biography of Edgar Allan Poe" in Bloom's BioCritiques: Edgar Allan Poe, Harold Bloom, ed. Philadelphia: Chelsea House Publishers, 2002. p. 20 ISBN 0-7910-6173-6
  23. ^ a b c Adams, 53
  24. ^ Biblia Ortodoxă Online: Cartea lui Ieremia::Cap 8. Accesat pe 8 septembrie 2010
  25. ^ Poe, 773
  26. ^ Kopley & Hayes, 192–193
  27. ^ Hoffman, 76
  28. ^ Thomas & Jackson, 485
  29. ^ a b Meyers, 160
  30. ^ Peeples, 142
  31. ^ Hoffman, 79
  32. ^ Ostrom, 5
  33. ^ The Poems of Edgar Allan Poe”. Edgar Allan Poe Society of Baltimore. http://www.eapoe.org/works/poems/index.htm. Accesat la 11 septembrie 2010. 
  34. ^ Meyers, 177
  35. ^ a b Thomas & Jackson, 591
  36. ^ a b Peeples, 136
  37. ^ Silverman, 299
  38. ^ Sova, 209
  39. ^ Scholnick, Robert J. "In Defense of Beauty: Stedman and the Recognition of Poe in America, 1880-1910", collected in Poe and His Times: The Artist and His Milieu, edited by Benjamin Franklin Fisher IV. Baltimore: The Edgar Allan Poe Society, 1990. p. 262. ISBN 0-9616449-2-3
  40. ^ Digital Gallery for Édouard Manet illustrations — Le corbeau”. New York Public Library Digital Gallery. http://digitalgallery.nypl.org/nypldigital/dgkeysearchresult.cfm?parent_id=173889&word=. Accesat la 4 septembrie 2010. 
  41. ^ Orosz, István. „The poet in the mirror”. Gallery Diabolus. http://www.gallery-diabolus.com/gallery/upload/utisz/Poe%20d.jpg. Accesat la 4 septembrie 2010.  - Anamorphic illustration for "The Raven"
  42. ^ Orosz, István. „The poet in the mirror”. Gallery Diabolus. http://www.gallery-diabolus.com/gallery/upload/utisz/Poe%20hengerrel%20d.jpg. Accesat la 4 septembrie 2010.  - the same illustration with a chrome-plated brass cylinder
  43. ^ Price, Ryan. „Illustrations by Ryan Price”. Ingram Gallery. http://www.ingramgallery.com/price_raven.htm. Accesat la 4 septembrie 2010. 
  44. ^ Krutch, 98
  45. ^ Silverman, 295–296
  46. ^ Forsythe, 439–452
  47. ^ Weiss, 185
  48. ^ a b Hoffman, 80
  49. ^ Peeples, 133
  50. ^ a b Silverman, 238
  51. ^ Krutch, 155
  52. ^ Krutch, 153
  53. ^ Silverman, 279
  54. ^ Krutch, 154
  55. ^ Thomas & Jackson, 635
  56. ^ Basler, Roy P. and Carl Sandberg. Abraham Lincoln: his speeches and writings. New York: De Capo Press, 2001: 185. ISBN 0-306-81075-1.
  57. ^ Meyers, 184
  58. ^ Silverman, 265
  59. ^ Thomas & Jackson, 739
  60. ^ Moss, 169
  61. ^ Moss, 101
  62. ^ Parks, Edd Winfield. Ante-Bellum Southern Literary Critics. Athens, GA: University of Georgia Press, 1962: 182.
  63. ^ Kopley & Hayes, 196
  64. ^ Biblioteca Academiei Române, Bibliografia românească modernă, accesat la 28 februarie 2014
  65. ^ Edgar Allan Poe, Corbul, traducere în proză de I. S. Spartali, în „Adevărul”, an 2, nr. 648, 1890, p. 2
  66. ^ Edgar Allan Poe, Scrisoarea furata, Ruina casei Usher, Pisica neagra, Portretul oval si alte povestiri extraordinare, Institutul de editură Ralian si Ignat Samitca, Craiova, 1896, p. 106-109
  67. ^ Biblioteca Metropolitană București, Bibliografia poemului „Corbul”. Traduceri și referințe, accesat la 28 februarie 2014
  68. ^ Mihu Dragomir, Poezii și poeme, Editura Tineretului, București, 1963
  69. ^ Petre Solomon, în „Viața Românească”, 23, caiet nr. 2, februarie 1970, pp. XX-XXII
  70. ^ Ștefan Augustin Doinaș, în „Tribuna”, nr. 17, 1974, p.12
  71. ^ Mihai Rădulescu, Acești mari poeți mici, la Wikisource [1]
  72. ^ Emil Gulian, Poemele lui Edgar Allan Poe, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol al II-lea”, Bucureștiști, 1938, pp 37-40

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Adams, John F. "Classical Raven Lore and Poe's Raven" in Poe Studies. Vol. V, no. 2, December 1972. Disponibil online
  • Forsythe, Robert. "Poe's 'Nevermore': A Note", as collected in American Literature 7. January, 1936.
  • Granger, Byrd Howell. "Marginalia — Devil Lore in 'The Raven'" from Poe Studies vol. V, no. 2, December 1972 Disponibil online
  • Hirsch, David H. "The Raven and the Nightingale" as collected in Poe and His Times: The Artist and His Milieu, edited by Benjamin Franklin Fisher IV. Baltimore: The Edgar Allan Poe Society, Inc., 1990. ISBN 0-9616449-2-3
  • Hoffman, Daniel. Poe Poe Poe Poe Poe Poe Poe. Baton Rouge: Louisiana State University Press, 1972. ISBN 0-8071-2321-8
  • Kopley, Richard and Kevin J. Hayes. "Two verse masterworks: 'The Raven' and 'Ulalume'", collected in The Cambridge Companion to Edgar Allan Poe, edited by Kevin J. Hayes. New York: Cambridge University Press, 2002. ISBN 0-521-79727-6
  • Krutch, Joseph Wood. Edgar Allan Poe: A Study in Genius. New York: Alfred A. Knopf, 1926.
  • Meyers, Jeffrey. Edgar Allan Poe: His Life and Legacy. New York City: Cooper Square Press, 1992. ISBN 0-8154-1038-7
  • Moss, Sidney P. Poe's Literary Battles: The Critic in the Context of His Literary Milieu. Southern Illinois University Press, 1969.
  • Ostrom, John Ward. "Edgar A. Poe: His Income as Literary Entrepreneur", collected in Poe Studies Vol. 5, no. 1. June 1982.
  • Peeples, Scott. Edgar Allan Poe Revisited. New York: Twayne Publishers, 1998. ISBN 0-8057-4572-6
  • Poe, Edgar Allan. Edgar Allan Poe: Complete Tales & Poems. Edison, NJ: Castle Books, 2002. ISBN 0-7858-1453-1
  • Silverman, Kenneth. Edgar A. Poe: Mournful and Never-ending Remembrance. New York: Harper Perennial, 1991. ISBN 0-06-092331-8
  • Sova, Dawn B. Edgar Allan Poe: A to Z. New York City: Checkmark Books, 2001. ISBN 0-8160-4161-X
  • Thomas, Dwight and David K. Jackson. The Poe Log: A Documentary Life of Edgar Allan Poe, 1809-1849. New York: G. K. Hall & Co., 1987. ISBN 0-7838-1401-1
  • Weiss, Susan Archer. The Home Life of Poe. New York: Broadway Publishing Company, 1907.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Corbul
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Corbul

Text

  • en "The Raven" - Textul integral din prima publicare, din American Review, 1845
  • en "The Raven" - Texul integral din ultima publicare autorizată, din Richmond Semi-Weekly Examiner, 1849

Commentarii

Audio

Video

Multimedia

  • en e-book Versurile lui Poe citite de Robert Donald, cu gravuri de Gustave Doré.