Paul Claudel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Paul Claudel

Naştere – 6 august 1868
Villeneuve-sur-Fère-en-Tardenois, Aisne
Deces – 25 februarie 1955
Paris, la vârsta de 86 de ani
Profesiune – diplomat, poet, dramaturg şi eseist
Naţionalitate – francez
Perioadă activă
ca scriitor –		 1887-1955
Genuri – poezie, teatru, eseu
Operă/e de debut – „Tête d’Or (Cap-de-Aur)” (1887 – 1890)
Influenţe – Arthur Rimbaud; Creştinism catolic
Website – Site Web dedicat lui Paul Claudel
Decoraţii:Grand-croix de la Légion d'honneur (Marea Cruce a Legiunii de Onoare)

Paul Claudel (n. 6 august 1868, Villeneuve-sur-Fère-en-Tardenois, Aisne — d. 23 februarie 1955, Paris) a fost un poet, dramaturg şi eseist francez. Membru al Academiei Franceze, din 1946.

Cuprins

[modifică] Copilăria şi studiile

În anul 1870, familia copilului Paul Claudel s-a mutat la Bar-le-Duc, apoi la Rambouillet şi la Compiègne. Urmează studiile primare şi liceale la Bar-le-Duc, iar începând cu anul 1882, când familia se stabileşte la Paris, la celebrul liceu Louis-le-Grand. Are un prim eşec la examenul de bacalaureat, în 1883, dar în 1884 era admis student la filosofie, iar în 1886, la Facultatea de Drept şi în 1887, la Şcoala de Ştiinţe Politice (École des Sciences politiques). Paralel, urmează şi cursurile Şcolii de Limbi Orientale. La vârsta de 18 ani, tânărul Paul Claudel părea promis unui perfect conformism intelectual, credea ceea ce credeau majoritatea oamenilor zişi cultivaţi ai vremii, pozitivismul, naturalismul: accepta ipoteza monistă şi mecanicistă în toată rigoarea ei, că totul era supus Legilor şi că lumea era o înlănţuire de efecte şi de cauze, şi pe care ştiinţa le va descurca perfect într-un viitor previzibil. Trăia în imoralitate şi, puţin câte puţin, cădea într-o stare de disperare.[1]

În acelaşi an 1886, tânărul Paul Claudel face cunoştinţă cu poemele lui Arthur Rimbaud, din volumele „Les Illuminations”[2] şi „Une Saison en Enfer”[3], care îi vor marca întrega viaţă . Însă poezia şi libertatea limbajului nu erau suficiente pentru tratarea disperării în care căzuse. Pe de altă parte, Claudel a rezistat estetismului, foarte la modă şi care îl tentase, de altfel. În ziua de Crăciun, din acelaşi an 1886, face o nouă şi mare descoperire, care şi ea îi va marca întrega viaţă: religia catolică: „Eram şi eu în picioare, în mulţime, lângă al doilea pilon, la intrarea în cor, în dreapta dinspre sacristie. Şi atunci s-a produs evenimentul care domină toată viaţa mea. Într-o clipă, inima mea fu atinsă şi crezui. Crezui cu o asemenea forţă de adeziune, cu o asemenenea înălţare a întregii mele fiinţe, cu o convingere şi o putere, cu o asemenea certitudine ne lăsând loc niciunui fel de îndoială, încât, de atunci, toate cărţile, toate raţionamentele, toate întâmplările, dintr-o viaţă agitată n-au putut să-mi zdruncine credinţa şi nici, la drept vorbind, să mi-o atingă”. [4]. De atunci s-a considerat soldat al lui Cristos.

[modifică] Scriitor şi diplomat

Claudel scrie „Tête d’Or”, 1889, „La Ville”, 1890. Leagă prietenii literare de preţ, cu Marcel Schwob, Jules Renard, Léon Daudet, dar mai ales aparţine cercului tinerilor scriitori care gravitează în jurul lui Stéphane Mallarmé. În anul 1890, este admis pe primul loc, la concursul organizat de Ministerul Afacerilor Externe. E anul în care se hotărăşte, în mod simultan, dubla sa carieră: de scriitor şi de diplomat. Cariera de diplomat implică, de sigur, sejururi îndepărtate, care îi dau posibilitatea poetului să transcrie „inventarul lumii”, iar apoi să publice de la „Connaissance de l’Est ”[5] (1895 – 1905), până la „Soulier de Satin ”[6] (1923). Mai întâi, Claudel este ataşat la Minister, iar în 1893, tânărul diplomat pleacă la New York, având funcţia de consul supleant, iar apoi în calitate de gerant al consulatului din Boston. În perioada acestui prim sejur american, Claudel are primele tentative de dramatice: una situată în Franţa, „La Jeune Fille Violaine ” (1892, primă schiţă a "L’Annonce faite à Marie" ), cealaltă situată în America, „L’Échange”[7] (1894). În aceste două scrieri dramatice, apare deja atenţia făgăduită de către poetul-dramaturg-diplomat dramei cuplului uman, înţeleasă în dubla perspectivă a păcatului şi a iertării. Între 1895 şi 1909, diplomatul trăieşte, aproape tot timpul, în Extremul Orient (Shanghai, Japonia, Beijing, Tien-Tsin). Poetul are prilejul să scrie, în această perioadă de 14 ani, câteva cărţi majore: „Connaissance de l’Est” (1895-1905), „Connaissance du Temps”[8] (1903), „Traité de la co-naissance au monde et de soi-même”[9] (1904), „Partage du Midi” (1906), „Grandes Odes” (1904 – 1908). În aceeaşi perioadă, traduce în franceză „Agamemnon” de Eschil şi scrie piesa „Le Repos du septième jour”. Tot în aceeaşi perioadă, face cunoştinţă cu literatura engleză. În 1906, era prim secretar al Legaţiei franceze la Beijing, capitala Chinei. Era deja autorul lucrării „L’Arche”, precum şi al celor mai multe poeme din volumul „Corona benignitatis anni Dei”. În anii următori îl găsim la Praga, iar apoi consul general la Frankfurt pe Main (1911). „Cantata pe trei voci” este din aceeaşi perioadă, iar în 1912, are loc prima reprezentaţie cu „Îngerul a vestit Mariei”. În 1914, se găsea la Hamburg, de unde a fost expulzat din Germania. Începuse războiul. A reuşit să se reîntoarcă în Franţa prin Suedia, Norvegia şi Anglia. În 1916, era la Roma, unde a fost reprezentaţia piesei „Le Père humilié”[10].

Va lucra apoi, în calitate de diplomat, la Rio de Janeiro, Copenhaga, Tokio. În Japonia s-a interesat intens de arta şi de literatura japoneză. Între 1927 şi 1930, Paul Claudel era la Washington, unde citea cu mare atenţie Biblia. Din acei ani datează prima sa interpretare a Apocalipsei. În 1930, se reprezenta, la Berlin, piesa sa „Le Livre de Christophe Colomb”[11], cu muzica lui Darius Milhaud. În acelaşi an, 1930, Paul Claudel şi-a depus candidatura la Academia Franceză, însă a fost refuzat, preferându-i-se Claude Farrère. Tot în acelaşi an, 1930, Claudel părăsea ultima sa reşedinţă diplomatică, cea de la Bruxelles, şi se pensiona, stabilindu-şi reşedinţa la castelul de la Bragues (Isère). În timp ce era diplomat la Bruxelles, Claudel a redactat oratoriul „Jeanne au bûcher”[12], a cărei muzică o datorăm lui Arthur Honegger.[13]

La Bragues, Paul Claudel a redactat un mare număr de lucrări: amintiri şi eseuri critice, interpretări ale unor cărţi ale Sfintei Scripturi („Introduction au livre de Ruth”[14]) şi altele. În timpul ocupaţiei germane (1940 – 1944), Paul Claudel se închide în proprietatea sa de la Bragues, unde primeşte puţini prieteni, între care pe Romain Rolland. După eliberarea Franţei de sub ocupaţia germană, pentru Claudel a fost, fără îndoială, epoca de glorie. Academia a procedat la o „restitutio in integrum”, iar poetul a fost ales, fără să-şi fi depus candidatura, în 1946, triumfal, cu 24 de voturi pentru, din 25, la vârsta de 78 de ani.

[modifică] Sfârşitul lui Paul Claudel

După o gripă recentă, în timp ce se încăpăţâna să stea la masa de lucru din apartamentul său din Paris, situat pe bulevardul Lannes, care avea ferestrele spre Bois de Boulogne [15] , în urma unei crize cardiace survenite în timpul nopţii, Paul Claudel s-a stins, la 25 februarie 1955, la vârsta de 86 de ani. Tocmai avuse loc, la Comédie-Française, consacrarea oficială a poetului-dramaturg, cu gala piesei „L’Annonce faite à Marie”, în prezenţa preşedintelui Republicii franceze. Simţind că sfârşitul îi este aproape, Claudel a cerut familiei să-l lase singur: „Să mă lase liniştit! Nu mi-e frică!” Funeraliile oficiale au avut loc la Notre-Dame, la 1 martie 1955, iar corpul său a fost înmormântat la Bragues, sub inscripţia pe care o compuse el însuşi: „Ici reposent les restes et la semence de Paul Claudel” ("Aici odihnesc rămăşiţele şi sămânţa lui Paul Claudel").

[modifică] Opera lui Paul Claudel

  1. Tête d’Or (Cap-de-Aur) (1887 – 1890)
  2. La Ville (Oraşul) (1887 - 1890)
  3. L’Échange (Schimbul) (1893)
  4. Connaissance de l’Est (1895 – 1905)
  5. Agamemnon (traducere a tragediei lui Eschil) (1896)
  6. La Jeune Fille Violaine (Fecioara Violaine) (1890 – 1898)
  7. Partage de Midi (Cumpăna amiezii) (1901 – 1905)
  8. Art poétique (Arta poetică) (1906)
  9. L’Otage (Ostaticul) (1909)
  10. L’Annonce à Marie (Îngerul i-a vestit Mariei) (1910 – 1912)
  11. Le Chemin de la Croix (Calea Crucii) (1910 – 1912)
  12. Protée (Proteu) (1912 – 1913)
  13. Nuit de Noël (Nouaptea de Crăciun) (1915)
  14. Sainte Thérèse (Sfânta Tereza) (1915)
  15. Le Père humilié (Părintele umilit) (1915)
  16. Corona benignitatis anni Dei (1915)
  17. Trois poèmes de guerre (Trei poeme de război) (1915)
  18. Sainte Geneviève (Sfânta Genevieva) (1916)
  19. Le Pain dur (Pâinea amară) (1918)
  20. Le Soulier de Satin (Pantoful de Satin) (1928)
  21. Le Livre de Christophe Colomb (Cartea lui Cristofor Columb) (1930)
  22. Jeanne au bûcher (Ioana pe rug) (1930)
  23. Commentaires à l’Apocalypse (Comentarii la Apocalipsa) (1927 – 1933)
  24. Introduction à la peinture hollandaise (Introducere în pictura olandeză) (1935)
  25. Introduction au livre de Ruth (Introducere la Cartea lui Ruth)
  26. Contacts et circonstances (Contacte şi circumstanţe)(1940)

[modifică] Note şi referinţe

  1. ^ Paul Claudel, Contacts et circonstances, 1940, trad. noastră, L.G.
  2. ^ Iluminări
  3. ^ Un anotimp în Infern
  4. ^ Paul Claudel, Contacts et circonstances, 1940, trad. noastră, L.G.
  5. ^ Cunoaşterea Estului
  6. ^ Pantoful de Satin
  7. ^ Schimbul
  8. ^ Cunoaşterea Timpului
  9. ^ Tratat de cunoaştere a lumii şi de sine
  10. ^ Părintele umilit
  11. ^ Cartea lui Cristofor Columb
  12. ^ Ioana d'Arc pe rug
  13. ^ Arthur Honegger a fost un compozitor elveţian, parizian prin adopţie (deşi şi-a păstrat toată viaţa cetăţenia elveţiană), născut la Le Havre, în Franţa, la 10 martie 1892 şi mort la Paris, la 27 noiembrie 1955.
  14. ^ Introducere la Cartea lui Ruth
  15. ^ Bois de Boulogne este o pădure situată în cel de-al XVI-lea arondisment al Parisului. Acoperind o suprafaţă de circa 846 hectare, în vestul Parisului, Bois de Boulogne formează unul dintre «plămânii» Capitalei. Este de două ori şi jumătate mai întinsă decât Central Park de la New York, şi de 3,3 ori mai mare decât Hyde Park de la Londra, dar de 5,9 ori mai mică decât Pădurea Soignes de la Bruxelles. Bois de Boulogne ocupă situl vechii păduri Rouvray. În inima pădurii, putem vizita parcul Bagatelle.

[modifică] Bibliografie

  • Dicţionar enciclopedic, vol. I, A – C, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993
  • Paul Claudel, Cap-de-aur, Schimbul, Cumpăna amiezii, Editura Minerva (BPT), Bucureşti, 1973
  • Alexandu Dimitriu Păuşeşti, Istoria literaturii franceze, Secolul XX, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1968
  • André Lagarde, Laurent Michard, XXe siècle, VI, Les Éditions Bordas, Paris – Montréal, 1970
  • Sorina Bercescu, Istoria literaturii franceze, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970.
  • Caides Vagianos, Paul Claudel et La Nouvelle Revue Française (1909-1918), Coll. Histoire des idées et critique littéraire, 184, Genève, Librairie Droz, 1979
  • Claudel récupérateur de Rimbaud, La Petite Revue de l'Indiscipline, 2005
  • Dominique Bona, Camille et Paul, La passion Claudel, Grasset, 2006 (ISBN 2246706610)
  • Jacques Rivière, Paul Claudel, 2007.

[modifică] Legături externe

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Claudel
Unelte personale