Papa Leon al XIII-lea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Papa Leon al XIII-lea, născut Gioacchino Pecci (n. 2 martie 1810, Carpineto Romano, Italia – 20 iulie 1903, Vatican), a fost Papă din 20 februarie 1878 până la moartea sa.

[modifică] Biografie

Gioacchino Vincenzo Raffaele Luigi Pecci s-a născut la 2 martie 1810, la Carpineto Romano, şi era al şaselea din cei şapte copii ai contelui Lodovico Pecci şi a soţiei sale, Anna Prosperi-Buzi. A existat o oarecare îndoială asupra originii nobile a familiei Pecci, iar atunci când tânărul Gioacchino a cerut admiterea în Academia dei Nobili din Roma, a întâmpinat o oarecare împotrivire drept pentru care a scris istoria familiei, arătând că Pecci din Carpineto se trage din familia Pecci din Siena, constrânşi să emigreze în statul papal în prima jumătate a secolului al XVI-lea, în timpul lui Clement al VII-lea, întrucât aveau legături cu familia Medici.

Pe când avea opt ani a fost trimis la studii, împreună cu fratele său, Giuseppe, în vârstă de zece ani, la noua şcoală a iezuiţilor din Viterbo, actualul seminar. A rămas acolo şase ani (1818-1924), unde a dobândit binecunoscuta uşurinţă de a se folosi de latină şi de italiană, lucru admirat mai târziu în scrierile sale oficiale şi în poemele sale. Un mare merit l-a avut în acest sens profesorul său, părintele Leonardo Garibaldi. Când în 1824 Collegio Romano a fost redat iezuiţilor, Gioacchino şi fratele său Giuseppe au început aici studiile de ştiinţe umane şi de retorică.

Era încă nesigur asupra chemării sale, deşi mama lui dorea ca el să îmbrăţişeze starea clericală. Asemenea altor tineri romani din acea vreme care ţinteau spre o carieră publică, el a studiat, pe lângă teologie, dreptul canonic civil. În 1832 obţine doctoratul în teologie, motiv pentru care, după dificultăţile menţionate mai sus, cere să fie primit în Academia nobililor ecleziastici şi începe studiul dreptului civil la Universitatea de stat "Sapienza" din Roma. Datorită talentelor sale şi a protecţiei cardinalilor Sala şi Pacca, este numit prelatul casei, în ianuarie 1837, de către papa Grigore al XVI-lea, deşi nu era încă preot; în luna martie a aceluiaşi an este numit "prelat al Tribunalului".

În timpul epidemiei de holeră din Roma, l-a asistat cu abilitate pe cardinalul Sala în îndatoririle sale de supraveghetor al tuturor spitalelor din oraş. Zelul şi abilitatea sa l-au convins pe cardinalul Sala că Pecci era potrivit pentru responsabilităţi mari şi, la rândul său, l-a îndemnat să intre în preoţie, adăugând că era posibil ca în curând să fie promovat într-o funcţie unde ar fi fost necesară preoţia. Cedând acestor solicitări, este hirotonit preot la 31 decembrie 1837 de cardinalul Odeschalchi, vicarul Romei, în capela Sfântul Stanislau. Funcţia la care se referea cardinalul Sala era aceea de guvernator civil al oraşului Benevento aflat sub jurisdicţia Sfântului Scaun şi situat în centrul Regatului Neapole. Papa Grigore al XVI-lea considera că aici este nevoie de un delegat tânăr şi energic, iar la propunerea cardinalului Lambruschini şi a cardinalului Sala, mons. Pecci este numit în această funcţie la 2 februarie 1838. Rezultatele obţinute în trei ani de delegatul la Benevento l-au determinat pe papa Grigore al XVI-lea să-i încredinţeze acestuia o altă misiune acolo unde era nevoie de o personalitate puternică. Astfel, Pecci a fost trimis mai întâi în Spoleto, dar la 17 iulie 1841 este trimis în Perugia.

În ianuarie 1843 este numit nunţiu la Bruxelles, succedând în funcţie monseniorului Fornari, numit nunţiu la Paris. La 19 februarie a aceluiaşi an este consacrat arhiepiscop titular de Damiata de către cardinalul Lambruschini.

În 1846, întrucât scaunul episcopal din Perugia devenise vacant, papa Grigore al XVI-lea îl numeşte pe mons. Pecci episcop de Perugia, păstrând totuşi titlul de arhiepiscop. Astfel, la 26 mai 1846 mons. Pecci se întoarce în Roma, după ce petrecuse o lună la Londra şi alta la Paris, ocazie cu care a întâlnit multe personalităţi şi a căpătat experienţe şi idei noi. Întors în Roma, mons. Pecci îl află pe papă pe patul de moarte. La 27 iulie 1853 intră solemn în Perugia, unde rămâne pentru treizeci şi doi de ani. Papa Grigore al XVI-lea intenţiona să-l creeze cardinal, dar moartea sa şi evenimentele care au tulburat primii ani ai pontificatului papei Pius al IX-lea au amânat această onoare până la 19 decembrie 1853. Papa Pius al IX-lea dorea să-l aibă în preajma sa, dar mons. Pecci a preferat Perugia. Totuşi, în august 1877, la moartea cardinalului Angelis, papa Pius al IX-lea îl numeşte trezorier, aşa încât mons. Pecci este obligat să locuiască în Roma. Papa Pius moare la 7 februarie 1878, iar conclavul, după trei scrutine, îl alege pe cardinalul Pecci, cu un număr de patruzeci şi patru de voturi din şaizeci şi unu.

În timpul pontificatului său, Leon al XIII-lea, cu abilitatea sa diplomatică, a reuşit să pună capăt rupturilor, să depăşească dificultăţile şi să stabilească bune relaţii cu aproape toate puterile lumii. Credinţa catolică a făcut mari progrese: Leon al XIII-lea a creat două sute patruzeci şi opt de episcopii şi arhiepiscopii şi patruzeci şi opt de vicariate sau prefecturi apostolice. Catolicii de rit oriental au fost în atenţia sa în mod deosebit: a avut fericirea de a vedea sfârşitul schismei apărute în 1870 printre uniţii armeni şi care s-a încheiat în 1879 prin convertirea mons. Kupelian şi a altor episcopi schismatici. A fondat în Roma un colegiu pentru studenţii armeni (1884), iar prin divizarea colegiului Sfântul Atanasie le-a putut oferi rutenilor un colegiu; în 1882 reformase deja Ordinul rutean al sfântului Vasile. Pentru caldei a fondat la Mossul un seminar pe care l-a încredinţat grijii dominicanilor. Într-o enciclică memorabilă din 1897 făcea apel la toţi schismaticii din Est, invitându-i să se întoarcă la Biserica Universală, şi a stabilit reguli pentru reglementarea relaţiilor dintre diferitele rituri în ţările cu mai multe rituri. Chiar şi printre copţi eforturile sale de unire au făcut progrese.

Ştiinţele ecleziastice au aflat în papa Leon al XIII-lea un patron generos. În enciclica sa "Aeterni Patris" din 1880, recomanda studierea filosofiei scolastice, în special cea a sfântului Toma de Aquino, dar nu a aprobat un studiu servil. A înfiinţat în Roma colegiul Appolinare, un institut superior pentru studierea clasicilor latini, greci şi italieni. La propunerea sa, la Roma a fost înfiinţat şi un colegiu pentru cei din Boemia. Tot el înfiinţează şi "Observatorul" Vaticanului. În timpul lui Leon al XIII-lea, ordinele religioase au cunoscut o minunată înflorire; au fost fondate ordine noi, ordinele vechi s-au îmbogăţit în vocaţii.

Scrisoarea Enciclică "Humanum Genus" din 20 aprilie 1884 a papei Leon al XIII-lea reprezintă unul dintre cele mai virulente şi avizate rechizitorii la adresa Francmasoneriei. textul integral

Papa Leon al XIII-lea nu avea o sănătate prea robustă, dar regularitatea metodică a vieţii sale l-a menţinut în putere. A murit la Roma, la 20 iulie 1903, după douăzeci şi cinci de ani de pontificat.

[modifică] Legături externe

• la it en es fr de pt pl Scrieri

Predecesor: Papa Pius al IX-lea

LEO PP. XIII 1887 - 1903

Succesor: Papa Pius al X-lea