Ordinul Sfântul Vasile cel Mare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ordinul Sfântul Vasile cel Mare
POL CoA bazylianie.png
Blazon
Nume oficial Ordo Sancti Basilii Magni
Nume popular Bazilieni, bazilitani
Fondator Sfântul Vasile cel Mare, Sfânta Macrina
Data înființării secolul al IV-lea
Sigla OSBM
Statut canonic ordin religios monahal

Cruce2.gif Ordine religioase


Intrarea în mănăstirea baziliană Sf. Treime din Vilnius
Vechile chilii baziliene de la Mănăstirea Nicula

Ordinul Sfântul Vasile cel Mare, siglă OSBM, (în latină Ordo Sancti Basilii Magni, în ucraineană Чин Святого Василія Великого) este un ordin călugăresc greco-catolic. Membrii acestui ordin, călugării și călugărițele, poartă denumirea de bazilieni sau mai vechiul bazilitani ori basilitani, respectiv baziliene sau bazilitane.

De notat faptul că în Biserica Ortodoxă, aproape toți monahii și monahiile urmează regula Sfântului Vasile cel Mare, iar în Biserica Ortodoxă Română, în unanimitate, călugării și călugărițele urmează această regulă.

Istoria fondării Ordinului Sfântului Vasile cel Mare[modificare | modificare sursă]

Sfântul Vasile cel Mare avea o experiență importantă a vieții cinobitice și anahoretice (austere) din călătoriile pe care le făcuse în Orient, în cursul cărora a observat diferite forme ale vieților consacrate. Din această experiență, a dezvoltat o nouă formă de monahism, pe care a redactat-o, în parte, cu ajutorul Sfântului Grigore de Nazianz, dând naștere Ordinului Sfântului Vasile cel Mare.

Pentru Sf. Vasile cel Mare, idealul monastic nu se găsește în imensele colonii de călugări care existau în Egipt, nici în sihăstriile pe care le-a întâlnit în deșert[1]. El considera că prea marile colonii de călugări erau prea active și zgomotoase, iar sihăstriile uitau de caritate și de umilință: „Dacă trăiți departe de oameni cum veți putea să vă bucurați împreună cu cei fericiți și să plângeți împreună cu cei care suferă? Domnul nostru a spălat picioarele apostolilor săi: când sunteți singuri, cui i le veți spăla? Și cum vă veți practica umilința, voi care nu aveți pe nimeni în fața căruia să vă umiliți?”[1].

Sf. Vasile cel Mare s-a opus austerităților pe care le-a văzut în cursul șederii sale în Orient. Chiar dacă a practicat o viață de privațiuni, el a refuzat prea marile privațiuni, acestea trebuind să fie moderate.[2]. Astfel, el a recomandat ca discipolii să nu renunțe la toate bunurile îmbrățișând viața religioasă, ci să le considere bunuri consacrate lui Dumnezeu, pentru a le folosi pentru faptele bune.[3]

Sf. Vasile cel Mare a scris regulile ordinului pe la anul 361, fiind preot. I-a scris papei Liberiu în anul 363, care a confirmat binefacerea acestor reguli monahale, ca și papa Damasus I, în 366 și papa Leon, în anul 456.[4].

Ordinul Sfântului Vasile s-a propagat rapid în Orient, încât a devenit unul dintre ordinele de referință ale vieții cenobitice ortodoxe. În Occident, regula Sfântului Benedict a jucat același rol, dar el s-a inspirat din regulile Sfântului Vasile pentru scrierea Regulei Sf. Benedict.[2].

Personalități[modificare | modificare sursă]

Mănăstiri renumite[modificare | modificare sursă]

Ordinul Sfântul Vasile cel Mare în România de astăzi[modificare | modificare sursă]

În 1948 ordinul bazilian a fost scos în afara legii, iar călugării au fost scoși din mănăstirile lor, date de comuniști în folosința Bisericii Ortodoxe Române. Bazilienii au fost arestați, iar cei care au supraviețuit închisorilor comuniste, au continuat să trăiască o viață monahală printre laici, până la revoluția din 1989, care a deschis drumul reintrării bazilienilor în legalitate.

Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă Română nu a retrocedat până în prezent nici una din mănăstirile baziliene din România. Din anul 2008 sunt pe rol mai multe procese.

Supraviețuitorii persecuțiilor din partea Securității pentru practicarea cultului greco-catolic, au readus la viață Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, cu ajutorul Curiei Generale de la Roma și a altor provincii ale sale care au avut continuitate în toată această perioadă.

Au fost construite noi mănăstiri, în municipiul Cluj, la Prilog (jud. Satu Mare), Visuia (jud. Bistrița Năsăud), Molișet (jud. Bistrița-Năsăud), Mintiu Gherlii (jud. Cluj), unele dintre acestea fiind ridicate chiar în locurile în care au viețuit acești călugări (ieromonahi) în timpul prigoanei.

Imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Fernand Mourret, Les Pères de l'Église, p.207
  2. ^ a b J. Bricout, Dictionnaire pratique des connaissances religieuses, p.664
  3. ^ Fernand Mourret, Les Pères de l'Église, p.208.
  4. ^ Dr Wetzer et Dr Welte, Traduit de l'Allemand par I. Goschler, Dictionnaire encyclopédique de la Théologie Catholique, p.381

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • J. Bricout, Dictionnaire pratique des connaissances religieuses, Librairie Letouzey et Ane, Paris, 1926, 1250 p.
  • Fernand Mourret, Les Pères de l'Église, Librairie Bloud & Gay, coll. « Histoire Générale de l'Église », Paris, 1928, 528 p.
  • Dr Wetzer et Dr Welte, Traduit de l'Allemand par I. Goschler, Dictionnaire encyclopédique de la Théologie Catholique, Gaume Frères et J. Duprey Editeurs, coll. « Tome II », Paris, 1870 (réimpr. Troisième édition)
  • Ioan M. Bota, Patrologia, ediția a II-a, Viața Creștină, Cluj-Napoca, 2002 ISBN 973-9288-75-8

Legături externe[modificare | modificare sursă]