Felix Mendelssohn Bartholdy

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Felix Mendelssohn Bartholdy

Felix Mendelssohn Bartholdy la vârsta de 30 de ani, în Londra. Acuarelă de James Warren Childe.
Născut(ă) Felix Mendelssohn
3 februarie, 1809
Hamburg, Prusia
Deces 4 noiembrie, 1847, (38 de ani)
Leipzig, Regatul Saxoniei
Loc de odihnă Cimitirul Sfânta Treime din Berlin-Kreuzberg
Naționalitate Flag of Prussia 1892-1918.svg Prusia
Etnie evreiască
Ocupație compozitor
Lucrări remarcabile Uvertura "Visul unei nopți de vară", Concertul pentru vioară în Mi minor
Stil romantism
Influențat de Carl Friedrich Zelter,
Johann Sebastian Bach
Religie luterană
Soție Cécile Jeanrenaud
Copii cinci
Părinți Abraham Mendelssohn
Lea Salomon (Itzig)
Frați Fanny Mendelssohn (Hensel)

Jakob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy, în general cunoscut sub numele de Felix Mendelssohn (3 februarie, 1809, Hamburg4 noiembrie, 1847, Leipzig) a fost un compozitor și dirijor german, de origine evreiască, care a activat în perioada de început a romantismului. Lucrările sale includ simfonii, concerte, oratorii, piese pentru pian și muzică de cameră. După o lungă perioadă de relativă denigrare, originalitatea sa creativă a fost reevaluată și, în sfârșit, recunoscută.

Viața[modificare | modificare sursă]

Mendelssohn s-a născut la Hamburg, ca fiu al bancherului Abraham (la rândul lui fiu al unui filozof evreu celebru, Moses Mendelssohn) și al doamnei Lea Salomon, descendentă a familiei Itzig. Abraham s-a decis să renunțe la religia iudaică, astfel că și-a crescut copiii fără o educație religioasă, ulterior (în 1816) botezându-i în confesiunea luterană. (Abraham și soția sa s-au botezat abia în 1822). Numele de Bartholdy a fost adăugat la propunerea fratelui doamnei Lea, Jakob, care a cumpărat o proprietate funciară cu acest nume, pe care apoi l-a adoptat ca pe propriul nume de familie. Într-o scrisoare către Felix, Abraham explică această hotărâre ca pe un mijloc de a arăta că există o ruptură definitivă cu tradițiile tatălui său, Moses: Nu poate să existe un creștin cu numele de Mendelssohn, așa cum nu poate să existe un evreu cu numele de Confucius. Deși, pentru a respecta cererea fermă a tatălui său, Felix își semna scrisorile Mendelssohn Bartholdy, nu avea nimic împotriva numelui Mendelssohn folosit singur.

Fanny Mendelssohn

În 1812 familia sa s-a mutat la Berlin. Sora sa, Fanny Mendelssohn (mai târziu Fanny Hensel), a devenit o renumită pianistă, și o compozitoare diletantă. La început, Abraham fusese de părere că ea, și nu fratele ei, avea un simț muzical mai accentuat.

Adesea, Mendelssohn este considerat cel mai celebru copil-minune, după Wolfgang Amadeus Mozart. La vârsta de șase ani a început să ia lecții de pian de la mama sa, iar la vârsta de 7 ani a început să ia lecții de la Marie Bigot, la Paris. Din 1817 a studiat compoziția cu Carl Friedrich Zelter, la Berlin. Se presupune că prima sa apariție în public a fost la vârsta de nouă ani, când a participat la un concert de muzică de cameră. Încă de copil s-a dovedit un compozitor prolific, prima sa lucrare, un cvartet pentru pian, scriind-o la vârsta de treisprezece ani. Zelter l-a prezentat pe Felix prietenului său Goethe, care era mult mai în vârstă. Ulterior, Felix a luat lecții de la compozitorul și virtuozul Ignaz Moscheles, despre care însă spunea în jurnalul său (publicat în 1873 de soția sa Charlotte) că a avut prea puține să-l învețe. În schimb, de Moscheles l-a legat o prietenie de o viață.

Pe când era adolescent, lucrările lui Felix erau interpretate acasă, cu o orchestră privată, pentru asociații bogaților săi părinți, ce făceau parte din intelectualitatea din Berlin. Primele 12 simfonii ale lui Felix au fost scrise la vârste cuprinse între 12 și 14 ani. Mai bine de un secol, aceste lucrări au fost ignorate, dar acum s-au făcut înregistrări cu ele, și se prezintă ocazional în concerte. La vârsta de 15 ani a scris prima sa simfonie recunoscută, pentru orchestră simfonică mare, opus 11 în do minor 1824. La vârsta de 16 ani a scris Octetul pentru coarde în Mi bemol major, prima lucrare în care și-a dovedit pe deplin genialitatea, lucrare care, împreună cu Uvertura "Visul unei nopți de vară", scrisă cu un an mai târziu, sunt cele mai bine cunoscute lucrări din tinerețe. În 1842 a compus Muzica de scenă la piesa „Visul unei nopți de vară” de Shakespeare, în care este inclus Marșul nupțial, care devine o piesă populară pentru nunți după ce, în 1858, a fost cântat în ziua căsătoriei Prințesei "Vicky" (fiica reginei Victoria) cu Prințul Friedrich al Prusiei.

În anul 1827 a asistat la premiera (și singura reprezentație în cursul vieții) a operei sale în două acte Die Hochzeit des Camacho (Nunta lui Camacho). Eșecul aceste producții l-a făcut să nu mai încerce nici o compoziție de operă. După anul 1840 a analizat libretul lui Eugene Scribe, bazat pe Furtuna lui Shakespeare, dar a renunțat, considerându-l nepotrivit.

În 1829 Mendelssohn a făcut prima vizită în Anglia, unde se stabilise Moscheles, care l-a prezentat în cercurile cu influență în lumea muzicală. Felix s-a bucurat de un mare succes, dirijând prima sa simfonie, atât în public cât și în concerte private. În următoarele sale vizite s-a întâlnit și cu Regina Victoria și cu soțul său, Prințul Albert de Saxa-Coburg și Gotha, ambii mari admiratori ai muzicii sale. În total, a făcut 10 vizite în Marea Britanie, care i-a inspirat două din cele mai renumite lucrări ale sale, Uvertura Hebridele (denumită și Grota lui Fingal), precum și Simfonia nr. 3 în La minor, op. 56 Simfonia Scoțiană. Oratoriul op. 70 pentru soliști, cor mixt și orchestră, conceput de Mendelssohn pe texte extrase din Biblie, a fost prezentat în primă audiție la Birmingham pe 26 august 1846, sub titlul englez de Elijah.

La moartea lui Zelter, Mendelssohn a sperat să devină dirijorul Singakademie-ei din Berlin, cu care readusese la viață Johannes-Passion (BWV 245) de Johann Sebastian Bach. Dar, a fost preferat Karl Rungenhagen. Unii cred că acest lucru se datora tinereții lui Mendelssohn, care inducea teama introducerii unor posibile inovații, dar alții, (între care se pare că și Felix) cred că de fapt, cauza stă în originea lui evreiască.

Gewandhaus din Leipzig. Acuarelă de Felix Mendelssohn Bartholdy, 1836, pentru albumul lui Henriette Grabau. Muzică din "Ali Baba" de Luigi Cherubini, scrisă de mâna lui Mendelssohn

Totuși, în 1835 a fost numit dirijor al orchestrei Gewandhaus din Leipzig. Această numire a fost deosebit de importantă pentru el. El se simțea german și dorea să joace un rol de frunte în viața muzicală a țării sale. Într-un fel, numirea a fost o reparație morală pentru dezamăgirea nenumirii sale ca dirijor la Singakademie. În ciuda eforturilor regelui Prusiei de a-l atrage la Berlin, Mendelssohn s-a concentrat pe dezvoltarea vieții muzicale din Leipzig și, în anul 1843, a înființat Conservatorul din Leipzig, reușind să-i convingă pe Moscheles și pe Robert Schumann să i se alăture.

Mormântul lui Felix Mendelssohn din cimitirul Sf.Treime din Berlin

Viața personală a lui Mendelssohn a fost cât se poate de convențională. Căsnicia sa cu Cécile Jeanrenaud, celebrată în martie 1837 a fost foarte fericită, cuplul având cinci copii. Felix era și un bun acuarelist, iar bogata sa corespondență dovedește că ar fi putut deveni și un scriitor plin de spirit (atât în germană cât și în engleză) adesea scrisorile sale fiind însoțite de schițe umoristice și de caricaturi, intercalate în text.

În ultimii ani de viață, Mendelssohn a avut o sănătate șubredă, agravată de probleme nervoase și de extenuare datorită excesului de muncă. A fost puternic afectat de moartea surorii sale Fanny, în mai 1847. Felix Mendelssohn a murit și el în același an, pe 4 noiembrie, la Leipzig. A fost înmormântat la Dreifaltigkeitsfriedhof (cimitirul Sfânta Treime) din Berlin-Kreuzberg.

Relansarea muzicii lui Bach și Schubert[modificare | modificare sursă]

Mendelssohn a fost profund influențat de muzica lui Johann Sebastian Bach. Stră-mătușa sa Sarah Levy (născută Itzig) a fost eleva fiului lui Bach, Wilhelm Friedemann Bach și a sprijinit-o pe văduva altuia din fiii săi, Carl Philipp Emmanuel Bach. A colecționat o serie de manuscrise ale lui Bach. Muzica lui Bach, care la începutul secolului al XIX -lea căzuse într-o relativă uitare, se bucura de un profund respect din partea lui Zelter, profesorul lui Felix. În anul 1829, cu sprijinul lui Zelter și cu ajutorul actorului Eduard Devrient, Felix a aranjat și a dirijat la Berlin un spectacol cu Matheus Passion de Bach. Orchestra și corul proveneau de la Berlin Singakademie, al cărei principal dirijor era Zelter. Succesul reprezentației (prima de la moartea lui J.S. Bach, în 1750) a reprezentat un element important pentru scoaterea din uitare și relansarea muzicii lui Bach, inițial în Germania și apoi în întreaga Europă. La numai 20 de ani, Mendelssohn a avut un succes răsunător. Cu această ocazie, Felix a făcut una din puținele referiri la originile sale etnice: A fost nevoie de un actor și de un fiu de evreu ("Judensohn") pentru a readuce la viață cea mai măreață muzică creștină a lumii, (citat de Devrient în memoriile sale despre compozitor).

Tot Mendelssohn a reaprins și interesul pentru lucrările lui Franz Schubert. El a dirijat în premieră Simfonia nr. 9 în Do Major de Schubert, la Leipzig, pe 21 martie 1839, la peste zece ani de la moartea compozitorului.

Lista compozițiilor[modificare | modificare sursă]

În ordinea numărului de opus[modificare | modificare sursă]

  • Op. 1, Cvartet pentru pian Nr. 1 în do minor (1822)
  • Op. 2, Cvartet pentru pian Nr. 2 în fa minor (1823)
  • Op. 3, Cvartet pentru pian Nr. 3 în si bemol minor (1824-1825)
  • Op. 4, Sonata pentru vioară și pian Nr. 1 în fa minor (1825)
  • Op. 5, Capriccio în Fa diez minor pentru pian (1825)
  • Op. 6, Sonata pentru pian Nr. 1 în Mi major (1826)
  • Op. 7, Pièces caractéristiques pentru pian (1827)
    • Nr. 1 Sanft und mit Empfindung
    • Nr. 2 Mit heftiger Bewegung
    • Nr. 3 Kräftig und feurig
    • Nr. 4 Schnell und beweglich
    • Nr. 5 Ernst und mit steigender Lebhaftigkeit
    • Nr. 6 Sehnsüchtig
    • Nr. 7 Leicht und luftig
  • Op.42 Cantata după Psalmul 42 (1837-1838)
  • Op.64 Concertul pentru vioară în Mi minor (1838/1844)
  • Op.90 - „Simfonia italiană” nr.4 în La major

(1833)

Lucrări fără număr[modificare | modificare sursă]

121 de lucrari in toate genurile[modificare | modificare sursă]

  • 12 simfonii timpurii ("simfonii pentru coarde" - 1820-1823)

dintre care aminitim simfonia a IIIa Scotiana (la minor) si simfonia a IV Italiana (La major)

  • Concerte timpurii cu acompaniament de orchestră de cameră (coarde):
    • Pian (la minor);
    • Vioară (re minor)(1822);
    • Pian și vioară (do minor);
    • 2 piane (Mi major și La bemol major)
  • Studiu în fa minor pentru pian (1826)
  • Scherzo în si bemol minor pentru pian (1829)
  • Scherzo a capriccio în Fa diez minor pentru pian (1835-1836)
  • Cvartet pentru coarde în Mi bemol major
  • Sonata pentru violă în do minor (1823-24)

Legături externe[modificare | modificare sursă]