John Locke

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Filozofi occidentali
Filozofia secolului XVII
John Locke
John Locke
Nume - John Locke
Naștere - 29 august 1632 (Wrington, Anglia)
Deces - 28 octombrie 1704 (Essex, Anglia)
Școală/tradiție - Empirismul britanic
Interese principale
Metafizică, Epistemologie, Filosofie politică, Filosofia minții, Educație
Idei importante
nu există principii înnăscute
Influențe A influențat
Platon, Aristotel, Toma de Aquino, Descartes, Hobbes

Mulți filosofi politici de după el

John Locke (29 august 1632 - 28 octombrie 1704) a fost un filosof și om politic englez din secolul al XVII-lea, preocupat mai ales de societate și epistemologie.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Wrington, Anglia; studiază mai întâi la Londra, apoi trece la Oxford, manifestând o deosebită preferință pentru studiile exacte, medicină și filosofie. În anul 1665 este secretar de legație la Cleve, pe lângă Sir Walter Van, dar pentru scurtă vreme, două luni. Întors de la Cleve în Anglia, cunoaște un an mai târziu pe Lordul Anthony Ashley, care va fi ridicat ceva mai târziu la rangul de Earl of Shaftesbury, cu care se împrietenește și în a cărui casă va îndeplini, de la 1667 la 1675, oficiul de medic precum și pe acela de educator. Prietenia cu lordul Anthony Ashley a decis și peripețiile vieții lui John Locke. Împărtășind împreună cu acesta răspunderi politice, fiindu-i secretar și atunci când prietenul său a fost Lord Cancelar cât și atunci când a fost prim-ministru, el a trebuit să-l urmeze pe Shaftesbury și când acesta a trebuit să se refugieze în Olanda în urma conflictului cu regele, unde trăiește luându-și diferite nume și schimbând orașele, pentru a nu fi descoperit, de la 1683 până la 1689, când se urcă pe tronul Angliei Wilhelm de Orania. Întorcându-se în patrie, el este numit mai întâi "Commissioner of appeals" iar apoi "Commissioner of trade and plantages". John Locke moare la Essex la 28 octombrie 1704.

Influențe[modificare | modificare sursă]

Locke a continuat linia empiric-materialistă a lui Bacon și Hobbes, fundamentând orientarea senzualistă în teoria cunoașterii. Opera celebră a lui J. Locke, care a exercitat foarte mari influențe, se intitulează: An essay concerning human understanding (Eseu asupra intelectului omenesc), 1689-1690. Combătând teoria idealistă a ideilor înnăscute, Locke afirmă în această operă că toate cunoștințele provin din experiența senzorială. După el, mintea omului este la naștere ca o foaie nescrisă (white paper, void of all characters) (tabula rasa): În intelect nu există nimic fără să fi fost înainte în simțuri. Locke a făcut totuși unele concesii idealismului, admițând, alături de experiența internă, ca un izvor de sine stătător al cunoașterii și formulând teoria calităților secundare, după care calitățile secundare (culoarea, gustul, mirosul etc.) ar fi subiective și numai calitățile primare (întinderea, figura, mișcarea etc.) ar avea un caracter obiectiv. Locke nu înțelegea specificul calitativ al rațiunii în raport cu simțurile și rolul ei activ.

Trăsăturile mecaniste ale gnoseologiei lui Locke, potrivit căreia rațiunea nu face decât să combine și să separe ideile simple furnizate de simțuri, l-au determinat pe Engels să-l considere, alături de Bacon, drept întemeietor al metodei metafizice în filosofia modernă.

A fost unul din întemeietorii deismului. Datorită contradicțiilor sale, filosofia lui Locke a slujit drept punct de plecare atât materialismului secolului al XVIII-lea cât și idealismului subiectiv a lui Berkeley.

Prin lucrarea sa Câteva păreri asupra educației (1693), care a înrâurit puternic dezvoltarea pedagogiei în secolele XVIII-XIX, Locke a preconizat educarea în familie a unui gentleman de tip nou, purtător activ al spiritului întreprinzător burghez. Ideolog al compromismului încheiat între burghezie și nobilime după revoluția engleză din secolul al XVII-lea, Locke a fost un partizan al monarhiei constituționale.

John Locke este socotit în genere ca întemeietorul empirismului modern, adică al acelui curent epistemologic care susține că toate ideile noastre provin din simțuri, că își au fundamentul în experiență. Locke nu este, prin urmare, un metafizician, ci un epistemolog, adică un teoretician al cunoașterii. El își propune în lucrarea lui fundamentală să dea o "cercetare asupra originii certitudinii și întinderii cunoștinței omenești, asupra temeiurilor și gradelor credinței, părerii și asentimentului". În legătură cu problema originilor cunoștinței, Locke ia o poziție contrară raționalismului.

Idei înnăscute[modificare | modificare sursă]

Teoria ideilor înnăscute este o teorie gnoseologică idealistă potrivit căreia în conștiința omului ar exista de la naștere, independent de experiență, anumite idei (ex. ideea de număr, de mișcare, de întindere). Teoria ideilor înnăscute a fost suținută sub diferite forme de Platon, Descartes, Leibniz și de alți filosofi. Ea a fost criticată de pe pozițiile senzualismului materialist de Locke, Condillac ș.a. Materialismul dialectic respinge teoria ideilor înnăscute, arătând că izvorul tuturor cunoștințelor noastre sunt senzațiile și percepțiile, care reflectă lumea obicetivă.

Locke spune că nu există idei și principii înnăscute. Intelectul nu este în posesia anumitor idei cu care vine pe lume, când se naște omul. Ci toate ideile, fără deosebire, pe care le posedă intelectul, îi sunt procurate de simțuri, îi vin de la percepții. Intelectul, prin urmare, nu posedă originar și nici nu poate crea idei, ci el numai prelucrează ceea ce-i furnizează simțurile. Intelectul este activ dar nu este creator. Două sunt izvoarele din care provin cunoștințele noastre. Avem pe de o parte percepțiile care ne pun în contact cu obiectele externe, pe care Locke le numește senzații (sensations), iar pe de altă parte avem percepțiile care ne relevează ceea ce se petrece în conștiința noastră și pe care Locke le numește reflexii (reflections). Avem deci o experiență externă și una internă. Locke ține să sublinieze că experiența externă este aceea care se produce întâi și că după aceasta ia naștere și experiența internă.

Teoria politică[modificare | modificare sursă]

În politică, Locke combate absolutismul și tirania, apără libertatea și dreptul, vede în puterea legislativă forța supremă. Acesteia trebuie să i se supună puterea executivă și cea federativă, care are menirea să apere comunitatea împotriva primejdiilor din afară. Dacă guvernul, reprezentanții și monarhul își depășesc mandatul, atunci poporul trebuie să intervină și să-și exercite singur suveranitatea. Cine încalcă legea și știrbește din drepturile poporului, se pune în stare de război cu acesta, și revoluția este în acest caz o armă de apărare, un rău necesar.

Alte teorii[modificare | modificare sursă]

În pedagogie, Locke recomandă să se deștepte în copil dispozițiile naturale, să se țină seama de individualitatea lui, să se predea un învățământ intuitiv, să fie pregătit pentru muncă printr-o activitate plăcută. Contribuții interesante a adus Locke și în domeniul moralei.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • traducere Armand Roșu și Teodor Voiculescu, Eseu asupra intelectului omenesc, București, Editura Științifică, 1961.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de John Locke
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de John Locke.