Mannheim
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Mannheim | |
| Stemă | Localizare |
 |
  |
| Administraţie | |
| Ţară | Germania  |
|---|---|
| Land | Baden-Württemberg |
| Regiune admin. | Karlsruhe |
| District | District urban |
| Subdiviziuni locale | 17 Stadtbezirke |
| Primar | Dr. Peter Kurz (SPD) |
| Statistici de bază | |
| Suprafaţă | 144,96 km² |
| Altitudine | 97 m |
| Populaţie | 307.914 (31/12/2006) |
| - Densitate | 2.124 /km² (5.501 /sq mi) |
| Alte informaţii | |
| Fus orar | CET/CEST (UTC+1/+2) |
| Număr de înmatriculare (auto) | MA |
| Cod poştal | 68001–68309 |
| Cod zonal | 0621 |
| Website | www.mannheim.de |
Mannheim este un oraş în sud-vestul Germaniei (landul Baden-Württemberg), situat la vărsarea râului Neckar în fluviul Rin. Are 310 mii locuitori, fiind al doilea oraş ca mărime (după Stuttgart) al landului. Este un important centru industrial şi universitar.
Cuprins |
[modifică] Istorie şi evoluţie urbanistică
Micul sătuc de pescari Mannenheim este atestat documentar pentru prima oară în 766[1]. În 1606 Principele Elector Frederic al IV-lea (1583-1610) a ridicat la Mannenheim, cu ajutorul unei comunităţi de colonişti protestanţi refugiaţi în timpul stăpânirii spaniole din Ţările de Jos, citadela pe plan heptagonal Friedrichsburg, despărţită la nord de aşezarea propriu-zisă. Aceasta a fost la rândul ei fortificată şi reînnoită conform unui plan care prevedea o reţea de străzi intersectate în unghi drept, conceput de arhitectul olandez Bartel Janson. Interesul brusc pentru Mannenheim s-a datorat situaţiei marcate de conflictul dintre Maximilian I. al Bavariei şi principii protestanţi, care se reuniseră în Uniunea Protestantă, condusă de Frederic al IV-lea. Localitatea avea avantajul unei poziţii plane şi interesante din punct de vedere strategic, la vărsarea râului Neckar în Rin. În 1607 localitatea a fost ridicată la rangul de oraş.
În cursul Războiului de 30 de ani oraşul a fost ocupat în 1622 de trupele Ligii Catolice, conduse de generalul Tilly, şi a suferit mari distrugeri. Principele Elector Karl Ludwig (1648-1680) a înlesnit după război opera de reconstrucţie prin acordarea de privilegii privind libertatea meşteşugurilor şi cea confesională. Aceste libertăţi au atras noi cetăţeni în oraş, mai ales hughenoţi şi valoni. În mijlocul citadelei Friedrichsburg a fost înălţat pe atunci un prim castel, probabil de dimensiuni impozante.
Oraşul a fost din nou distrus în timpul Războiului de Succesiune al Palatinatului, de această dată de trupele franceze (1689). Aceste distrugeri au afectat toate clădirile ridicate în decursul secolului al XVII-lea. Cu reconstrucţia oraşului a fost însărcinat imediat după devastare generalul de origine olandeză Menno van Coehoorn (1641-1704), expert în fortificaţii. Coehoorn a rezolvat problema unificării spaţiului civic cu fosta citadelă printr-un sistem unic de fortificaţie planificând reşedinţa şi viitorul Oraş de Sus (Oberstadt) pe arealul citadelei şi preluând planul rectangular al reţelei de străzi de la fosta localitate. Populaţia de burghezi şi meseriaşi s-a putut stabili pe malul Neckar-ului. Zona fostelor fortificaţii rămăsese deocamdată virană, conform indicaţiilor princiare. Aici, în actuala zonă O 1, au fost amenajate în 1743 piaţa "Neue Markt" (numită azi "Paradeplatz") şi aleea "Planken", care lega porţile Rhein-Tor şi Heidelberger Tor. Planul era orientat pe axele principale sud-sud-vest şi est-sud-est, care corespund străzilor actuale Kurpfalzstrasse şi Planken.
În 1720 Principele Karl Philipp (1716-1742) din linia catolică de Pfalz-Neuburg a mutat reşedinţa Palatinatului de la Heidelberg la Mannheim şi a pus piatra de temelie a viitorului castel, construit în stilul barocului târziu între 1720 şi 1760. Acest ansamblu de reşedinţă era la vremea aceea al doilea ca mărime în Europa, după Versailles. Sub domnia Principelui Carl Theodor (1724-1799) oraşul a cunoscut o perioadă de prosperitate economică şi de înflorire din punct de vedere cultural, care a fost curmată în 1778, odată cu mutarea reşedinţei principelui la München, pentru a prelua moştenirea liniei sudbavareze a casei Wittelsbach. Viaţa culturală a oraşului a fost foarte bogată în evenimente, curtea de la Mannheim dobândind un renume internaţional mai ales datorită cultivării muzicii, dansului, teatrului şi artelor plastice. Mozart a susţinut la castel un prim concert în 1777, pentru a reveni des în oraşul în care se dezvoltase prin prima "Şcoală de la Mannheim" stilul muzical premergător perioadei clasice vieneze. Reşedinţa, supranumită "Atena Palatinatului", i-a atras şi pe Voltaire, Lessing şi Kleist. Principele Carl Theodor a înfiinţat la Mannheim "Academia Palatină de Ştiinţe", azi transformată în "Academia Ştiinţelor din Heidelberg", şi "Societatea Germană de Cultivare a Limbii şi Literaturii Germane". După mutarea reşedinţei la München oraşul şi-a pierdut valoroasele colecţii princiare de artă. În 1779 s-a înfiinţat la Mannheim Teatrul Naţional, la care a avut loc la 13 ianuarie 1782 premiera piesei Hoţii (Die Räuber) de Friedrich Schiller. Sciitorul se refugiase la Mannheim din cauza constrângerilor ducelui absolutist de la Stuttgart, Karl Eugen. În anul 1839 această instituţie a trecut din custodia princiară în cea a oraşului.
În timpul Revoluţiei Franceze şi al Războaielor Napoleoniene oraşul a fost cucerit successiv de către francezi (1795) şi austrieci, iar Palatinatul a dispărut ca stat (1803). Mannheim a intrat prin reorganizarea teritorială impusă de Napoleon în componenţa Marelui Ducat Baden. În anul 1799 fuseseră distruse zidurile de fortificaţie ale oraşului. În locul lor s-au amenajat parcuri, proiectate de Friedrich Ludwig von Sckell. Castelul din Mannheim a servit între anii 1806 şi 1812 drept reşedinţă Marelui Duce Karl Ludwig Friedrich (1786-1818), apoi văduvei sale, Stéphanie de Beauharnais (1789-1860). Oraşul şi-a pierdut în decursul secolului al XIX-lea importanţa politică, însă a devenit un important centru comercial şi industrial.
Premizele dezvoltării economice au fost liberalizarea comerţului naval de pe Rin şi extinderea amenajărilor portuare din arealul oraşului care a urmat acestei reforme (1834-1840 şi 1885/1887). Din 1870 iau fiinţă mai multe fabrici în zonele limitrofe, ocupate iniţial de grădini, unde se construiesc colonii muncitoreşti. Ca reacţie la condiţiile insalubre şi la lipsa de spaţiu care domneau în aceste colonii a luat naştere mai târziu mişcarea "Oraşului-Grădină", după modelul dat de "Garden city movement" în Anglia. Acestei mişcări i se datorează construcţia suburbiilor din Mannheim-Waldhof (1912) şi Almenhof (azi aparţinând de Mannheim-Neckarau, 1925). Porţiunea de est a oraşului a fost proiectată începând cu deceniul şapte al secolului al XIX-lea. Evoluţia urbanistică a fost dirijată pe atunci de arhitecţii Gustav Uhlmann şi Richard Perrey. La începutul secolului al XX-lea au fost intensificate eforturile de a ridica noul Oraş de Est, care urma să găzduiască în 1907 "Expoziţia Jubiliară de Artă şi Horticultură" destinată comemorării a 300 de ani de la înfiinţarea oraşului. Arhitectul Bruno Schmitz a conceput cu această ocazie piaţa Friedrichsplatz şi clădirile ei, conform unor concepte influenţate de caracterul baroc al oraşului, dar aparţinând stilului Art Nouveau. Lucrările la acest ansamblu urbanistic au durat din 1899 până în 1902. Piaţa este dominată de Turnul de Apă, construit între 1886 şi 1889 după planurile lui Gistav Halmhuber. Principii moderne au stat în schimb la baza proiectelor lui Hermann Billing şi Max Laeuger. Primul este arhitectul Galeriei de Artă din Mannheim (Kunsthalle), al doilea a proiectat pavilionul Marii Expoziţii de Horticultură.
În cursul celui de-al Doilea Război Mondial oraşul, un important centru industrial al Germaniei, a fost bombardat de către aliaţi în 151 atacuri aeriene şi distrus din nou aproape în întregime. Cultura germană a pierdut astfel clădirea Teatrului Naţional, a celei mai vechi instituţii de teatru din spaţiul german care fusese administrată local. După reconstrucţia postbelică, bazată pe elementele din beton armat, Mannheim devine un important centru industrial, universitar şi cultural. Corpul central şi biserica reşedinţei princiare au fost reconstruite conform vechilor planuri, restul ansamblului a adăpostit după 1945 o parte din universitate şi a suferit de aceea modificări care contravin caracterului originar al monumentului. Planul actual al oraşului vechi dintre Rin şi Neckar respectă substanţa istorică din 1607, având o formă semicirculară, asociată radial curţii castelului, şi fiind compus dintr-o grilă de 144 pătrate. Datorită acestei structuri specifice s-a impus cu anumite modificări un sistem de denotare al adreselor asemănător celui de pe o tablă de şah, care fusese deja adoptat în 1811. Acesta renunţă la numele de străzi, denumind în schimb sectoarele pătrate conform unor coordonate formate din cifre şi litere.
În 1975, cu ocazia Expoziţiei Federale de Horticultură (Bundesgartenschau), s-a construit Turnul de Telecomunicaţii. În ultimele decenii ale secolului XX s-au realizat Planetariul, noul corp al Galeriei de Artă, noul muzeu Reiss-Engelhorn, primăria, noul areal al Târgului de Mai, noua sinagogă, moscheea Yavuz-Sultan-Selim, Muzeul de Land al Tehnicii şi Muncii, Stadionul Carl Benz şi Tunelul Fahrlach. În 2001 silueta oraşului a căpătat un nou accent prin ridicarea sediului Asigurărilor Victoria, aşa-numitul Victoria-Turm, o construcţie postmodernă de 97 metri înălţime, cu o faţadă de sticlă.
[modifică] Economie
Zona industrială Mannheim-Ludwigshafen este una din cele mai active din sud-vestul Germaniei, beneficiind de o infrastructură de transport foarte dezvoltată. Mannheim este un important nod feroviar, are un port (la vărsarea Neckarului în Rin), un aeroport militar şi unul civil (deschis doar traficului naţional). Prin regiune trec nu mai puţin de 7 autostrăzi (A5, A6, A61, A67, A650, A656, A659). Printre multe altele, DaimlerChrysler are în Mannheim o uzină care produce autobuze Mercedes-Benz.
[modifică] Cultură
[modifică] Monumente
- Fostul castel princiar, azi sediu al Universităţii din Mannheim. Ansamblul a fost construit între 1720 şi 1760, în mare parte pe baza planurilor lui Louis Remy (Rouge) de la Fosse, dar iniţial sub intendenţa constructorului şef Johann Kaspar Herwarthel. Acesta muri în 1720 şi fu înlocuit cu Johann Clemens Froimont. În prima fază de construcţie au fost ridicate până în 1725 corpul central al castelului (Corps de logis) cu excepţia Pavilionului Central cu scara principală şi Rittersaal, şi a aripilor laterale. Într-o a doua fază, din 1725 până în 1736, se adăugară construcţiei rizaliţii aripilor laterale, altanul faţadei spre grădină şi pavilionul central al corpului principal, sub intendenţa arhitectului Guillaume d'Hauberat. În această perioadă au fost finisate şi celelalte elemente ale acestui corp, în mai 1731 a fost sfinţită biserica reşedinţei. Cea de-a treia fază de construcţii a fost condusă de inginerul Alessandro Galli da Bibiena, membru al celebrei familii de arhitecţi şi scenografi italieni. În această fază, care dură din 1737 până în 1742, a fost ridicată aripa de vest şi casa operei. Sub domnia lui Carl Theodor (1742-1750) s-a construit aripa estică. Constructor şef a devenit după moartea lui Bibiena şi d'Hauberat Nicolas de Pigage, care a desăvârşit între 1750 şi 1760 aripa de est cu biblioteca princiară, avându-l pe Franz Wilhelm Rabaliatti drept colaborator. La decorul bogat al reşedinţei au contribuit pictorii Cosmas Damian Asam, Antonio Pellegrini şi Lambert Krahe, precum şi sculptorii Paul Egell, J. M. van den Branden şi Peter Anton von Verschaffelt. În 1795 proiectilele artileriei franceze distruseră aripa de vest a ansamblului. Bombardamentele celui de-al Doilea Război Mondial transformară castelul în ruine. Reconstrucţia nu se efectuă conform formelor iniţiale, de exemplu se renunţă la acoperişul cu mansardă.
- Biserica Vizita Sf. Fecioare Maria, aparţinând de fosta reşedinţă, construită între 1721 şi 1731 după planurile lui Johann Clemens Froimont. Interiorul a fost modificat până în 1770. Picturile tavanului şi ale cupolei sunt executate de Cosmas Damian Asam. Distrusă în ultimul război, reconstruită între anii 1952 şi 1956.
- Fosta Biserică Iezuită Sff. Ignaţiu şi Franz Xaver, construită în perioadele 1738-1744 şi 1746/47 după proiectul lui Alessandro Galli da Bibiena, interiorul modificat până în 1760, una din cele mai importante biserici baroce din sudvestul Germaniei. Reconstruită după război după planuri şi documente fotografice, biserica are un program sculptural executat de Egell şi Verschaffelt.
- Fostul Depozit Militar (Zeughaus), la C 5, adăposteşte azi o filială a muzeului Reiss-Engelhorn. Această operă a lui Peter Anton von Verschaffelt a fost construită între 1777 şi 1779.
- Vechea Primărie, la G 1, construită între 1702 şi 1716, după proiectele lui Johann Georg Haggenmiller.
[modifică] Muzee
- Galeria de Artă a oraşului (Städtische Kunsthalle) conţine colecţii valoroase de sculptură şi pictură din secolele XIX şi XX.
- Muzeul Reiss-Engelhorn
- -Vechea clădire, C5, adăposteşte colecţii de artă, de istorie locală şi istorie a teatrului, exponate din porţelan şi faianţă, pictură olandeză din sec. al XVII-lea şi piese istorice de mobilier.
- -Noua clădire, D5, conţine secţiunile de arheologie, etnologie şi istorie naturală. Ea găzduieşte şi expoziţii temporare.
- Muzeul castelului prezintă istoria castelului până în sec. al XIX-lea, cu ajutorul unor colecţii de mobilă, portrete, tapiserii, sculpturi şi obiecte de porţelan.
- Muzeul de Land al Tehnicii şi Muncii (Landesmuseum für Technik und Arbeit, LTA), documentează pe o suprafaţă de expoziţie de 7.500 m2 istoria socială şi evoluţia tehnică din sudvestul Germaniei.
- Nava-Muzeu (Museumsschiff) la malul Neckarului informează despre istoria navigaţiei pe Rin.
[modifică] Festivaluri şi alte evenimente periodice
- Începutul lunii mai: Târgul de Mai, ţinut din 1613
- Sfârşitul lunii mai / începutul lunii iunie: Sărbătoarea Oraşului
- De obicei în iulie: Serbarea Nopţii de Vară (Sommernachtfest)
- August / septembrie: German Open Championships, concurs de dans
- Toamna, de obicei la sfărşitul lui octombrie / începutul lui noiembrie: Festivalul International al Filmului Mannheim / Heidelberg
- Zilele Schiller (Schillertage) la Teatrul National, din patru în patru ani (2001, 2005...)
[modifică] Fapt divers
În Mannheim s-a condus prima bicicletă din lume (1817, de către Carl Drais - de aceea vehiculul s-a numit la început drezină, deşi astăzi termenul are o altă conotaţie).
În 1886, Carl Benz patentează aici primul său automobil.
În 1865, Friedrich Engelhorn înfiinţează în Mannheim firma BASF (Badische Anilin- und Soda-Fabrik), care astăzi este cea mai mare întreprindere cu profil chimic din lume (între timp, sediul ei a fost mutat în oraşul de pe malul celălalt al Rinului, Ludwigshafen).
Circa 22,5% din populaţia oraşului (una din cele mai ridicate proporţii din Germania) este constituită din străini, în special turci.
Echipa de hockey pe gheaţă Adler Mannheim este cea mai titrată echipă din Liga Germană de Hockey (DEL). Începând cu sept. 2005, echipa joacă meciurile de acasă în noua SAP Arena, una din cele mai moderne săli polivalente din Europa.
[modifică] Oraşe înfrăţite
Bydgoszcz, Polonia
Chişinău, Republica Moldova
Klaipėda, Lituania
Swansea, Regatul Unit
Toulon, Franţa
Haifa, Israel
Windsor, Canada
Zhenjiang, China
[modifică] Note
- ^ Conform unei copii al unui deperditum consemnând o donaţie, conţinută de Codexul din Lorsch (1170-1175), Codex Laureshamensis al Arhivelor de Stat din Würzburg (documentul 549 de la 11 martie 766 — Reg. 20).
[modifică] Bibliografie
- Handbuch der Deutschen Kunstdenkmäler/ Georg Dehio: Baden-Württemberg I. Die Regierungsbezirke Stuttgart und Karlsruhe, ed. de Dagmar Zimdars ş.a.. Deutscher Kunstverlag, München 1993, p. 491-507.
- Sibylle Lauth: Nordbaden. Entdeckungsfahrten zwischen Odenwald und Schwarzwald: Mannheim, Heidelberg, Karlsruhe, Maulbronn, Baden-Baden, DuMont Buchverlag, Köln 2000, p. 41-53.
[modifică] Legături externe
|
||||||||||
.svg){kind=small}
