Petru Maior

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Petru Maior (n. circa 1756, Târgu Mureş - d. 14 februarie 1821, Budapesta) a fost un istoric, filolog şi scriitor român transilvănean, de nationalitate română,^[1] protopop greco-catolic de Reghin, reprezentant de frunte al Şcolii Ardelene.

Cuprins 1 Biografie 2 Opera 2.1 Lucrări teologice 2.2 Lucrări istorico-filologice 2.3 Traduceri şi prelucrări 3 Vezi şi 4 Note 5 Bibliografie 6 Legături externe 7 Galerie de imagini

[modifică] Biografie

A fost fiul protopopului român unit Gheorghe Maior, originar din Diciosânmartin (Dicsőszentmárton; azi Târnăveni). Şi-a efectuat studiile primare la Căpuşu de Câmpie, unde se stabilise tatăl său, devenit protopop de Iclod (Mureş). După studiile gimnaziale în Târgu Mureş (1769-1772) şi Blaj (1771-1774) a studiat filosofia şi teologia la Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma (1774-1779); studii de drept la universitatea din Viena (1779-1780).

Devine profesor de logică, metafizică şi dreptul firii la gimnaziul din Blaj (între 1780 - 1785), preot în Reghin-sat şi protopop al Gurghiului (între 1785 - 1809), „crăiesc revizor” (revizor crăiesc) şi corector al cărţilor româneşti care se tipăreau la Buda (1809 - 1821).

A fost un important militant pentru drepturile românilor din Transilvania, participând – alături de alţi reprezentanţi ai Şcolii Ardelene - la redactarea celebrei declaraţii de emancipare a românilor transilvăneni, Supplex Libellus Valachorum.

În lucrarea Procanon a exprimat unele poziţii anticuriale, pe fondul conflictului său cu episcopul Ioan Bob. Aceste poziţii au fost prezentate în mod diacronic în timpul perioadei comuniste ca fiind îndreptate împotriva dogmei primatului papal, deşi această dogmă a fost adoptată de-abia în anul 1870.

A publicat o serie de lucrări teologice, istorice, filologice, predici; a tradus şi prelucrat lucrări cu caracter economic. În lucrările sale istorice, a combătut istoricii străini Franz Josef Sulzer, Josef Karl Eder, Johann Christian von Engel şi Jernej (Bartholomäus) Kopitar, care contestau romanitatea şi continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii.

[modifică] Opera

[modifică] Lucrări teologice

• Procanon ce cuprinde în sine cele ce sânt de lipsă spre înţelesul cel deplin şi desăvârşit al canoanelor şi a toată tocmeala bisericeţască spre folosul mai de seamă a românilor, (1783, rămas în manuscript, a fost prima dată publicat de Constantin Erbiceanu la Bucureşti, în 1894, apoi de preot profesor Grigorie Marcu, la Sibiu, în 1948, (XXIV + 154 p.);
• Protopapadichia, ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Ioan Chindriş, Cluj-Napoca, 1997.
• Protopapadichia, adecă puterea, drepturile sau privileghioanele protopopilor celor româneşti din Ardeal (1795, rămasă în manuscris, publicată fragmentar de preotul Grigorie Silaşi în foaia "Sionul Românesc", Viena, (1865 - 1866);
• Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morţi, Buda, 1809, 5 f + 304 p. (cu 40 predici şi 11 "iertăciuni"; reeditată de Elie Dăianu, Cluj, 1906);
• Didahii, adecă învăţături pentru creşterea fiilor, la îngropăciunea pruncilor morţi, Buda, 1809, 3 f + 139 p. (cu 15 cuvântări);
• Prediche sau învăţături la toate duminicile şi sărbătorile anului, 3 volume, Buda, 1810 - 1811, 237 + 296 + 92 p. (cu 63 predici, reeditată de Elie Dăianu, în 2 volume, Cluj, 1906);
• Istoria Bisericii românilor atât a cestor dincoace, precum şi a celor dincolo de Dunăre, Buda, 1813, 4 f + 392 p.
• Petru Maior, Istoria bisericii românilor,ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Ioan Chindriş, I, Bucureşti, 1995.

[modifică] Lucrări istorico-filologice

• Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812, 348 p. În acelaşi volum se găsesc şi lucrările: Disertaţie pentru începutul limbei româneşti şi Disertaţie pentru literatura cea vechie a românilor. Ediţia a II-a îngrijită de Iordachi Mălinescu şi Damaschin Bojâncă, Buda, 1834; ediţia a III-a, Budapesta-Gherla, 1883. Ediţie critică şi studiu asupra limbii de Florea Fugariu, 2 vol., Bucureşti, 1970, 279 + 293 p.;
• Răspunsul la cârtirea carea s-au dat asupra persoanei lui Petru Maior, autorul Istoriei celei pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1814 (republicată de G. Bogdan-Duică, Cluj, 1923);
• Animadversiones in Recesionem Historiae De origine Valachorum în Dacia, Pesta, 1815;
• Ortographia româna şi latino-valachica una cum clavi qua penetralia originationis vocum reserantur, Buda, 1819, cu anexa: Dialog pentru începutul limbii române întră nepot şi unchiu, Buda, 1819 (ultimele două reeditate în Lesicon românesc-latinesc-unguresc-nemţesc..., cunoscut şi sub numele de Lexiconul de la Buda, 1825, p. 1 - 102, la redactarea şi revizuirea căreia a lucrat şi Petru Maior).
• Petru Maior, Scrieri, ediţie îngrijită de Florea Fugariu, prefaţă de Maria Protase, Bucureşti, 1976 (cuprinde: Procanonul, Propovedanii, Didahii, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Istoria Bisericii românilor, Disputaţii, Ortografia română, Dialog);
• Petru Maior, Scrisori şi documente inedite, ediţie îngrijită de Nicolae Albu, Bucureşti, 1968, XXII + 169 p.
• Petru Maior, Scripta minora: ars literaria, animadversiones, epistolarium, ultimae, ediţie îngrijită de Ioan Chindriş, Bucureşti, 1995.

[modifică] Traduceri şi prelucrări

• Învăţătură pentru prăsirea pomilor, scrisă de Haint Francisc ... , Buda, 1812, 171 pagini;
• Învăţătură de a face sirup şi zahăr din mustul tuleilor de cucuruz, după ce s-au cules cucuruzul de pre ei, întocmită de Ioan Nep. Neuhold, Buda, 1812, 24 p.;
• Disertaţie a lui Ioan Burger - M. D. despre zahăr, carele din must de tulei de cucuruz şi de jugastru se face, Buda, 1813, 28 pagini;
• Învăţătură despre agonisirea viţei de vie şi despre măiestria de a face vin, vinars şi oţet, întocmită de autorii Saptal, Rozier, Parmentier şi Dussieux şi întru acest chip scurtată de abatul Ludovic Mitterpaher, Buda, 1813, 109 pagini;
• Învăţătură pentru ferirea şi doftoriia boalelor celor ce se încing prin ţeară şi a celor ce se leagă şi a unor boale sporadice, adică pe ici pe colo îmblătoare ale vitelor celor cu coarne precum şi a cailor, a oilor şi a porcilor, Buda, 1816, 130 pagini;
• Întâmplările lui Telemah, fiul lui Ulise (Odissevs) întocmite de Fenelon, arhiepiscopul Cambrei, acum întâi de pre limba italienească pre limba românească prefăcută, Buda, 1818, 287 pagini.

[modifică] Vezi şi

• Şcoala Ardeleană

[modifică] Note

[modifică] Bibliografie

• Iosif Pervain, Studii de literatură română, Cluj, Editura Dacia, 1971
• Maria Protase, Petru Maior, un ctitor de conştiinţe, Bucureşti, Editura Minerva, 1973
• Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Bucureşti, Editura Academiei, 1979
• Ioan Chindriş, Petru Maior şi epoca sa, în “Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”,, XXVII, 1985-1986, p.19-30.
• Ioan Chindriş, Petru Maior. Care e portretul său real?, în "Manuscriptum", XX, 1989, nr.2, p.170-176.
• Ioan Chindriş, Un caz iluminist: Petru Maior, în vol Transilvanica, Cluj-Napoca, 2003, p. 453-525.
• Ioan Chindriş, Sigiliile lui Petru Maior, în vol. Transilvanica, Cluj-Napoca,2003, p. 198-201.
• Ioan Chindriş, Pedagogia rurală a lui Petru Maior,în vol. Transilvanica, Cluj-Napoca,2003, p.397-403.
• Ioan Chindriş, Puterea tradiţiei sau Protopapadichia lui Petru Maior, în vol. Cultură şi societate în contextul Şcolii Ardelene, Cluj-Napoca, 2001, p. 161-178.
• Ioan Chindriş, Petru Maior şi epoca sa, în vol. Naţionalismul modern, Cluj-Napoca, 1996, p.111-135.

[modifică] Legături externe

• Resurse Didactice Audio - Petru Maior__Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia
• Biografia lui Petru Maior (de pe situl Teologilor români)

[modifică] Galerie de imagini

Coperta cărţii Istoria pentru începutul românilor în Dachia de Petru Maior (ediţia 1834)