Menahem Beghin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Menahem Beghin
Menachem Begin 2.jpg
Menahem Begin, prim ministru al Israelului (1977-1983)
Date personale
Nume la naștere Menahem Beghin
Născut 16 august 1913[1][2][3]
Brest, Imperiul Rus
Decedat 9 martie 1992 (78 de ani)[1][3]
Tel Aviv, Israel[4]
Locul înmormântării Cimitirul evreiesc de pe Muntele Măslinilor[*]
Căsătorit cu Aliza Arnold (1939–1982)
Copii Binyamin Zeev
Lea
Hassia
Cetățenie Israel
Imperiul Rus (până la 1917)
Polonia (1921–1939)
Religie Iudaism
Ocupație om politic
Al 6-lea Prim-ministru al Israelului
În funcție
21 iunie 1977 – 10 octombrie 1983
Precedat de Itzhak Rabin
Succedat de Itzhak Shamir
Președinte Ephraim Katzir
Președinte Itzhak Navon
Președinte Haim Herzog
Ministru al Apărării al Israelului
În funcție
28 mai 1980 – 5 august 1981
Prim-ministru el însuși
Precedat de Ezer Weizman
Succedat de Ariel Sharon
În funcție
14 februarie 1983 – 23 februarie 1983
Prim-ministru el însuși
Precedat de Ariel Sharon
Succedat de Moshe Arens
Ministru fără portofoliu
În funcție
mai 1967 – august 1970
Prim-ministru Levi Eshkol
Prim-ministru Golda Meir

Premii Premiul Nobel pentru Pace (1978)
Partid politic Herut (1948–1988)
Likud (1988–1992)
Alma mater Universitatea din Varșovia
Semnătură Menachem Begin signature.svg
Medalia Premiului Nobel

Menachem Begin (מנחם בגין în ebraică, n. 16 august 1913,[1][2][3] Brest, Imperiul Rus – d. 9 martie 1992,[1][3] Tel Aviv, Israel[4]) a fost un om politic israelian, comandant, în anii mandatului britanic, al organizației evreiești paramilitare de rezistență Etzel (Irgun Tzvai Leumi), apoi lider al mișcării de dreapta „Herut”, prim-ministru al Israelului în perioada 20 iunie 1977 - 10 octombrie 1983.

Discipol al lui Zeev Jabotinski, considerat unul din pionierii sionismului, marele merit al său îl constituie reușita acțiunii "schimburi de teritorii contra pace", desfășurate între Israel și Egipt. Pentru aceasta, alături de președintele Egiptului, Anwar el-Sadat, în 1978, a primit Premiul Nobel pentru Pace.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Copilăria și studiile[modificare | modificare sursă]

Menahem Beghin s-a născut ca fiul mezin dintre cei trei copii ai unei familii de evrei din Brest Litovsk (în idiș „Brisk”), oraș aflat în zilele noastre în Belarus, în acea vreme parte a Imperiului Rus, localitate renumită pentru rabinii talmudiști din tradiția "lituaniană" (contrară hasidismului). Tatăl său, Zeev Dov Beghin sau Biegun, era comerciant de cherestea și secretar al comunității evreiești locale, sionist fervent, admirator al lui Theodor Herzl într-o perioadă când locuitorii evrei erau influențați de opiniile vehement antisioniste ale rabinului Haim Solowejczyk. Soția lui, Hassia, născută Kosowski, provenea dintr-o familie de rabini însemnați. Moașa care a asistat nașterea copilului a fost bunica lui Ariel Sharon. Numele de familie al tatălui provenea din cuvântul rusesc Begun, însemnând „alergător”.

Beghin s-a născut în prima sâmbătă de dupa marele post de 9 Av, numită Shabat Nahamu, în care credincioșii evrei citesc cuvintele de consolare ale profetului Isaiia. De aceea băiatul a primit numele de Menahem (Cel ce consolează). Sora sa mai mare se numea Rahel, iar fratele său Herzl. În anii primului război mondial (1914-1918) zona unde locuiau devenise arena operațiilor militare, iar situația economică a familiei s-a deteriorat simțitor. Trebuiră să părăsească casa și să pribegească prin satele din estul Poloniei. La finele războiului familia Beghin a revenit la Brest, care a devenit parte a Poloniei restaurate.

După un an de educație tradițională iudaică la "heder" (Talmud Torá), băiatul a fost trimis să învețe la școala ebraică „Tahkemoni”, legată de curentul sionist religios. La 12 ani a intrat, ca și fratele și sora sa, în mișcarea de tineret sionist socialist „Hashomer Hatzair”, unica de acest fel din oraș. La 16 ani a părăsit-o pentru a se alătura mișcării de tineret „Betar”, de orientare națională de dreapta care în 1929 a deschis o filială și la Brest. În acel an Beghin l-a văzut prima dată pe conducătorul acestei mișcări, Zeev Jabotinski, care a rostit o cuvântare la un teatru din localitate și a cărui platformă politică l-a entuziasmat. Ceea ce l-a cucerit, a fost, după cum a mărturisit mai târziu, „sionismul integral, Țara Israelului, aspirația spre un stat evreiesc în curând, în zilele noastre”.La 14 ani Beghin a fost trimis să studieze la un liceu polonez, unde și-a însușit cunoștințe temeinice, între altele în literatura clasică, mai ales latină. Lovindu-se încă din școală de manifestări de antisemitism, unele violente, Beghin a participat împreună cu alți tineri evrei la organizarea unui grup de autoapărare.

După bacalaureat, Beghin s-a înscris la facultatea de drept a Universității din Varșovia, deoarece încă din copilărie visase să devină avocat, „pentru a-i ajuta pe nevoiași”.În timpul studiilor s-a întreținut din lecții particulare date unor elevi. În 1935 și-a luat licența în drept

Activitatea politică în Polonia[modificare | modificare sursă]

Cu timpul Beghin s-a impus prin calități de conducător și a urcat în ierarhia mișcării de tineret Betar:mai întâi comandant în sectorul Brest, apoi unul din cei nouă „ofițeri” ai conducerii Betar din Polonia, țara unde se concentra cel mai mare număr de membri ai organizației. În 1935 a avut loc în Polonia a doua reuniune mondială a mișcării. La 22 ani Beghin s-a antrenat într-o controversă cu Jabotinski. Era într o perioadă în care s-au calmat tensiunile din urma asasinării în 1933 a fruntașului sionist social-democrat din Palestina Haim Arlosoroff, când militanți din sionismul revizionist condus de Jabotinski au fost suspectați că ar fi fost ucigașii. Beghin s-a adresat de la tribună lui Jabotinski, spunând: „Poate domnia sa a uitat că Ben Gurion l-a numit „Vladimir Hitler”, dar memoria noastră este mai bună. ”. Jabotinski i-a replicat: „Nu voi uita niciodată că oameni ca Ben Gurion, Ben Tzvi, Eliyahu Golomb, au îmbrăcat odată uniforma batalioanelor (evreiești NN), au luptat alături de mine. Sunt sigur ca atunci când sionismul o va cere, ei nu vor șovăi să îmbrace iarăși uniforma și să lupte.” Jabotinski a aplaudat, în ciuda disputei, cuvântarea lui Beghin, și i-a prezis că va ajunge departe. Beghin a continuat să activeze cu însuflețire în cadrul Betar, să țină discursuri în adunări evreiești și sioniste, și să publice articole în organele de presă ale organizației sionismului revizionist. În anul 1937 a organizat o demonstrație în fața ambasadei britanice la Varșovia, cerând ca autoritățile mandatare britanice să mărească cota de emigrare pentru tinerii din mișcarea Betar spre Palestina. În urma acestui fapt, Beghin a fost arestat și deținut vreme de 6 săptămâni în închisoare, în compania unor delicvenți de drept comun. Șederea lui Beghin în închisoare a contribuit la creșterea prestigiului său în cadrul mișcării.

Menahem Beghin (în stânga), nou comandant al mișcării Betar trecând în revistă unități ale Betarului în Polonia. Lânga el pășește Moshe Musja Kohen

La a treia întrunire a mișcării mondiale Betar, Beghin a ajuns la o și mai mare dispută cu Jabotinski. El reprezenta curentul maximalist-activist din rândurile sioniștilor revizioniști și s-a făcut purtătorul de cuvânt al opiniilor acestora, după care mișcarea revizionistă trebuia să-și schimbe calea și să treacă de la fapte politice la sfera militară și combatantă. „Dupa sionismul politic si cel practic, ne aflăm acum în fața etapei sionismului militar. Trebuie să adunăm forță pentru a nu depinde de favorurile străinilor.” De asemenea Beghin a propus schimbarea formulării „Jurămantului Betaristului”, pe care îl scrisese Jabotinski. Propunerea sa a fost adoptată:După rândurile „Brațul îmi va fi gata pentru a-mi apăra poporul” (אכין זרועי להגנת עמי) și „Și nu am sa-l ridic decât spre apărare” i-au fost adăugate cuvintele „și pentru cucerirea patriei”. Jabotinski s-a împotrivit lui Beghin și a comparat discursul acestuia cu un "scârțâit de ușă", dar în acelaș timp i-a admirat tenacitatea. În 1937,din ordinul lui Jabotinski , Beghin a fost trimis să întărească mișcarea Betar din Cehoslovacia. În martie 1939 Beghin l-a înlocuit pe Aharon Propes în funcția de comisar al mișcării în Polonia. Astfel el devenit răspunzător de conducerea a circa 70.000 de tineri. În mai 1940 s-a căsătorit cu Aliza (Alicia) Arnold, pe care a cunoscut-o în casa tatălui ei, care era un donator pentru revizioniști în orașul Drohobycz, unde Beghin lucrase ca avocat stagiar. Jabotinski i-a fost naș la nuntă, la care au luat parte sute de membri ai Betarului.

Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

Fotografii ale lui Menachem Beghin luate in septembrie 1940 la arestarea sa de către securitatea sovietică

Patru luni mai târziu Germania nazistă a invadat Polonia. Cu puțin timp înainte de izbucnirea războiului mondial, Beghin s-a ocupat de pregătirea tinerilor din Betar pentru emigrarea în Palestina. Un ultim grup de betar-iști, din care făcea parte și Beghin însuși, a ajuns în orășelul Sniatyn aproape de granița cu România dar nu au izbutit să treacă. Au fost nevoiți să facă calea întoarsă la Varșovia, în vreme ce Wehrmachtul se afla deja la porțile capitalei poloneze. Împreună cu soția și cu Nathan Friedman (cunoscut mai târziu ca Nathan Yellin Mor) Beghin a părăsit Varșovia la 6 septembrie 1939. Trenul în care au urcat a trebuit la un moment dat să oprească, și cei trei au trebuit să-și continue drumul în căruțe și pe jos. Ajunși la Lvov, Beghin a fost arestat de sovietici, care invadaseră la rândul lor Polonia dinspre est. I s-a dat drumul, și s-au îndreptat atunci spre Vilnius, care fusese atunci alipit la Lituania, din inițiativa Uniunii Sovietice. La Vilnius se refugiaseră numeroși membri ai Betar din Polonia și Beghin a continuat încercările de a-i organiza pentru emigrare în Palestina. În fața mai multor mii de cereri autoritățile britanice au fost dispuse să elibereze certificate pentru emigrarea a numai două persoane. Beghin a renunțat la al său. Între timp armata sovietică a ocupat Lituania, care a devenit o parte a Uniunii Sovietice. Beghin și dr Israel Szaib (cunoscut în viitor ca Israel Eldad) și soțiile lor s-au ascuns în două camere pe care le-au închiriat de la o familie lituaniană catolică.

La 20 septembrie 1940 Beghin a fost arestat de către N.K.V.D. și închis în închisoarea Lukișki din Vilnius. Acolo a fost anchetat în legătură cu rolul său ca comandant al mișcării Betar și acuzat că ar fi colaborat cu „imperialismul britanic”. „Comisia consultantă de pe lângă N.K.V.D. l-a condamnat ca „factor primejdios pentru societate” la 8 ani de „lagăr de muncă corectivă”. La 1 iunie 1941 a fost trimis în Republica Autonomă Komi din nordul Rusiei europene. Ajuns în lagărul Peciora a fost supus la muncă silnică în constuirea de sosele în taigaua înghețată. Despre zilele de anchetă și din lagăr Beghin a scris mai târziu în cartea sa autobiografică „Nopți albe”. În cele din urmă a fost eliberat nu după multă vreme în virtutea unui acord între Stalin și generalul Władysław Sikorski, șeful guvernului polon în exil de la Londra. Acest acord prevedea ca U.R.S.S. va elibera pe detinuții polonezi pentru a întemeia pe teritoriul sovietic o armată polonă care va lupta contra Germaniei alături de sovietici.

Extenuat cum era, Beghin s-a înrolat în această armată comandată de generalul Władysław Anders, și în mai 1942 aceasta a trecut prin Iran și Irak în Palestina. Mulți recruți evrei au profitat de trecerea prin Palestina pentru a dezerta, dar Beghin a respins rugămintele vechilor săi prieteni de a face la fel. El a servit în armata lui Anders vreme de un an și jumătate, în ultima jumătate de an fiind și comandant al Betar-ului din Palestina, și legând contacte stranse cu mișcarea subterană Etzel (Irgun) organizată de sioniștii revizioniști în Palestina. După intrarea Marii Britanii în războiul contra Germaniei naziste, Etzel declarase încetarea focului în lupta contra britanicilor. După ce comandantul Etzel-ului, David Raziel a fost ucis în timpul unei operații conduse de britanici în Irak, nivelul de activitate al organizației s-a redus la minimum. Noul comandant al Etzel, Yaakov Meridor, a recomandat în fața comandamentului organizației să-l numească pe Beghin în locul său.

Părinții și frații lui Beghin, care au rămas la Brest Litovsk, au fost omorâți de naziști după recucerirea orașului de către aceștia la -23 iunie 1941.

Comandant al Irgunului (Etzel)[modificare | modificare sursă]

Arye Ben Eliezer a inițiat eliberarea unui număr de soldați evrei, între care și Beghin, din armata generalului Anders. După câteva săptămâni de negocieri, patru soldați, între care Beghin, au primit o permisie din care nu s-au întors. la finele anului 1943, la varsta de 30 ani, caporalul Beghin a părăsit oștirea poloneză pentru a deveni comandantul Organizației Militare Naționale - Irgun Tzvai Leumi sau Etzel. El a început reorganizarea Irgunului. L-a numit ca adjunct pe Yaakov Meridor, și a restrâns comandamentul la trei persoane: Ben Eliezer, Eliahu Lankin și Shlomo Lev-Ami (Levi). Primul său nume conspirativ a fost „Ben David”. Declararea Revoltei Irgunului la 1 februarie 1944 s-a făcut printr-un prim manifest în care s-a putut recunoaște spiritul lui Beghin. Manifestul purtând titlul Către poporul evreu din Sion (El haam haivrí beTzion), guvernământul britanic era acuzat că în ciuda suportului dat de evreii din Palestina efortului de război cu Germania, a trădat națiunea evreiască și sionismul statal, și prin urmare, nu a rămas în fața națiunii altă cale decât să se ridice la lupta directă împotriva lui. După cuvintele proclamației:

„„Ne vom lupta, fiecare evreu din patrie se va lupta - Dumnezeul lui Israel, Domnul Oștirilor ne va ajuta. Nu există o cale de întoarcere - libertatea- sau moartea.Ridicați un zid de fier în jurul tineretului vostru luptător.””

În cei patru ani în care Beghin a stat in fruntea Irgunului , organizația a executat circa 300 operațiuni. Cele mai însemnate au fost aruncarea în aer în iulie 1946 a hotelului King David din Ierusalim, în care funcționa un centru al administrației britanice, descinderea în închisoarea de la Acra (Akko) în mai 1947 și eliberarea deținuților din Irgun și Lehi și cucerirea Jaffei în 1948.

Anunt al politiei mandatare britanice în cautarea șefilor mișcărilor subterane evreiești de rezistență Irgun si Lehi
Beghin în clandestinitate, în 1946 la Tel Aviv, sub falsa identitate de Israel Sassover, alături de soția sa Aliza și fiul, Binyamin Zeev

Britanicii nu au izbutit să pună mâna pe Beghin. La începutul revoltei, el s-a ascuns vreme de două luni la Hotelul Savoy din Ierusalim, unde au fost aduși și soția și fiul său. Dupa ce a văzut pe fereastră o razie a britanicilor, Beghin a decis sa se mute într-un alt adăpost în cartierul Mahane Yehuda din Petah Tikva, unde a locuit o vreme ]ntr-o casa izolată la capatul localității. S-a remarcat că se deosebea prea mult la înfățișare de localnicii evrei yemeniți și de aceea a fos transferat intr-un alt loc secret tot in Petah Tikva, în cartierul Hassidof. Acolo a locuit vreme de 9 luni împreună cu soția și copilul și a purtat numele conspirativ de Israel Halperin. Vecinilor li s-a explicat ca acest tată de familie, care trăiește din ajutoarele unei asociații pentru refugiați, este un avocat ,care învață jurisdicția palestiniană și de aceea sta mai tot timpul acasă până la examenele baroului de avocați. Ulterior el s-a mutat în nordul Tel Avivului, pe strada Bashan colț cu Yehoshua Ben Nun, unde s-a travestit în elev de ieșivă cu numele „Israel Sassover”. La începutul anului 1947 s-a transferat într-locuință la parter pe strada Rosenbaum 1 colț cu Yossef Eliyahu, luându-și numele de dr. Yona Koenigshofer. Aici Beghin a locuit cu familia până la alegerea sa ca prim ministru al Israelului în 1977.

Beghin a stabilit restrictii severe luptei contra autoritătii britanice în Palestina. Revolta trebuia îndreptată strict împotriva armatei, a militarilor și a instituțiilor regimului de ocupație. El se opunea oricărei atingeri a populației civile.Cu toate acestea, acțiuni ale Irgunului au costat și viețile unor civili britanici, arabi și evrei. Ca reacție, conducerea evreilor din Palestina, și în primul rând organizația Hagana a dezlănțuit așa numita operație a „Sezonului” - o prigoană împotriva membrilor Irgunului care nu recunoștea autoritatea conducerii evreiești. Beghin a dat fără echivoc ordinul: „Nu va fi război între frați!”. El a interzis represaliile violente la arestările și detențiile provocate de colaborarea unora dintre evrei cu britanicii, și a impus linia „reținerii”. Execuția de membri ai Irgunului de către britanici a fost privită de Beghin cu gravitate. În iulie 1947 după citirea sentinței de condamnare la moarte a trei luptători din Etzel, organizația a răpit doi sergenți britanici (care era de fapt informatori ai Haganei) și a anunțat ca aceștia vor fi spânzurați, dacă britanicii îi vor spânzurați pe cei trei membri capturați. La 31 iulie1947 după ce autoritătile mandatare i-au spânzurat pe Yaakov Weiss, Avshalom Haviv și pe Meir Nakar, șeful statului major al Irgunului ,Haim Landau, a ordonat spânzurarea celor doi sergenți. Ca urmare a acestui fapt, britanicii au încetat execuțiile în Palestina până la plecarea lor în mai 1948.

La 3 septembrie 1947, la câteva zile după publicarea raportului Comitetului Special al ONU pentru Palestina, Beghin a luat poziție într-un discurs radiodifuzat contra planului de împărțire a Palestinei între un stat evreiesc și unul arab, spunând:

„Pentru oricine nu este dispus să-și vândă patria pentru un prezent mizerabil, să-și abandoneze poporul pentru o liniște trecătoare, este limpede că „soluția” împărțirii, dacă se va aplica, va fi nu altceva decât o catastrofă națională istorică. Poporul evreu va fi chemat să împiedice această catastrofă”

.

În mai 1948 s-a încheiat Mandatul britanic asupra Palestinei. Există o dispută între istorici în ce masură au contribuit acțiunile militare ale Irgunului la accelerarea ieșirii britanicilor din Palestina și la asezarea luptei evreiești pentru independență pe ordinea zilei a politicii internaționale.

În ziua de după proclamarea Statului Israel, la 15 mai 1948 Beghin a rostit ultima sa chemare către partizanii săi la stația ei de radio a Irgunului Kol Tzion Halohemet (Vocea Sionului Luptător):

„A luat ființă Statul Israel. Și el a luat ființă „doar așa”: prin sânge, prin foc, cu mâna tare și cu braț înalt, prin chinuri și jertfe. Altfel nu putea să ia ființă...Organizația Militară Națională părăsește activitatea subterană înăuntrul granițelor statului evreiesc independent.... Nu mei este necesară o rezistență subterană evreiască. În Statul Israel vom fi soldați și constructori. Vom asculta de legile lui, pentru că ele sunt legile noastre. Vom cinsti guvernul său, pentru că este guvernul nostru...Adevărata noastră răsplată va fi când ne vom învrednici - de ne vom întoarce în viață de pe front - să străbatem orașele țării noastre, munții și văile ei, și să vedem copiii evrei jucându-se fără teamă, iar deasupra micilor lor capete, cele mai dragi, vom vedea zburând un avion evreiesc, iar în fața lor se va ivi un oștean evreu, iar de departe vom auzi zgomotul roților unui tren evreiesc, ah, fraților, ce fericire poate fi mai mare ca aceasta?”


La 11 iunie 1948 Beghin a semnat cu Israel Galili, reprezentantul Guvernului provizoriu al Israelului acordul de dizolvare al Irgunului și de integrare a sa în Armata de apărare a Israelului. Acordul a stabilit încetarea acțiunilor Irgunului ca formațiune militară în Statul Israel și în domeniul sub controlul Guvernului Israelului. În Ierusalimul asediat Irgunul și-a putut păstra statutul independent.

Un eveniment dureros a fost pentru tânărul stat „Afacerea Altalena” din 22 iunie 1948.„Altalena” era o navă cu arme a Irgunului. Dupa ce Irgunul a refuzat sa predea armatei israeliene controlul deplin asupra vaporului, David Ben Gurion a hotărât să acționeze cu fermitate contra acestuia. Beghin dorea sa pastreze o parte din armele de la bord pentru luptătorii Irgunului din Ierusalim (care oficial încă nu făcea parte din Statul Israel). El s-a urcat pe puntea vasului în dreptul satului Kfar Witkin după ce echipajul a primit un ultimatum prin care i se cerea să predea guvernului toate armele în termen de zece minute. El a rămas la bord și atunci când vaporul a fost bombardat de pe litoralul Tel Avivului, fiind cuprins de flăcări. Luptătorii Irgunului de pe vapor au povestit ulterior ca Beghin a dat ordinul sa nu răspundă cu foc, de teama unui război civil. Aceasta a fost si versiunea lui Beghin însuși în cartea sa „Revolta”.Comandantul navei, Eliyahu Lankin, a povestit: Când focul s-a extins pe vapor, au început să sosească bărci de salvare de pe coastă. Acestea erau bărci plate văslite de tineri din Irgun, care și-au pus primejduit viețile sub ploaia de gloanțe. Ei au strigat: Unde e bătrânul, coborâțil-l pe bătrân! cu gândul la Beghin, care în acel moment dirija salvarea răniților și coborârea lor de pe vapor. El nu acceptat să părăsească vaporul pâna ce nu a fost evacuat ultimul rănit. După alta versiune, el ar fi fost aruncat în mare de unul din marinari.În luptele din jurul vaporului au fost uciși 16 membri ai Irgunului și trei soldați ai armatei. Mai apoi, la statia de radio a Irgunului Beghin a rostit o cuvântare în care a acuzat autoritatile ca vinovate pentru ceea ce s-a întâmplat, a plâns și a ordonat capitularea necondiționată a oamenilor săi.

Odată cu terminarea mandatului britanic in Palestina, Beghin ieșise din clandestinitate. El și-a tinut primul său discurs public la Ierusalim. A doua cuvântare publică a rostit-o la Tel Aviv la 14 august la cinematograful „Rina” de pe strada Ben Yehuda. Multe mii de cetățeni (ziarele au vorbit de 15.000) au venit să-l vadă, după ce, vreme de ani de zile nu au putut decât să-i audă vocea la radioul clandestin. Când a urcat pe scena decorat[ cu portretul lui Zeev Jabotinski, Beghin a fost primit cu aplauze. A deschis cu cuvintele: Shalom, Tel Aviv, cea albă-azurie! (n.n. culorile drapelului israelian), acestea fiind cuvintele cu care se adresa Jabotinski în trecut publicului din Tel Aviv.

In memoriam[modificare | modificare sursă]

  • Străzi și locuri numeroase în Israel au fost numite în memoria sa, între care Șoseaua Beghin din Ierusalim și Calea Beghin din Tel Aviv (fosta Calea Petah Tikva)
  • 1998 - Knessetul a votat legea pentru cinstirea memoriei lui Beghin prin înființarea Centrului pentru moștenirea politică a lui Menahem Beghin din Ierusalim, cuprinzând un muzeu, o arhivă,o bibliotecă și un institut de cercetări, în care se desfășoară activităti educative și alte evenimente
  • 1998 - S-a turnat un film de televiziune „Beghin” în regia lui Uri Inbar, după un scenariu de Amnon Dankner și în care actorul Moshe Ivghi a interpretat rolul principal. Acțiunea filmului se petrece în casa lui Beghin în perioada de după demisia sa de la conducerea guvernului.
  • 2002 - S-a creat Premiul Beghin, decernat anual
  • În memoria soției sale, Aliza Beghin, au fost numite în Israel așezarea Aley Zahav, cartierul Neve Aliza din Karney Shomron, străzi în diverse localități, precum și școli la Migdal Haemek, Ariel, Kiryat Motzkin etc
  • 2013 24 iulie- Cu ocazia centenarului nașterii lui Beghin s-a inaugurat un stâlp comemorativ la intrarea în casa familiei Beghin pe strada Rosenbaum
  • 27 septembrie 2016 - Pasajul de frontieră dintre Israel și Egipt la Taba a primit numele de Pasajul Beghin

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d "Menahem Beghin", Gemeinsame Normdatei, accesat la 26 aprilie 2014 
  2. ^ a b חה"כ מנחם בגין, Knesset 
  3. ^ a b c d "Menahem Beghin", data.bnf.fr, accesat la 10 octombrie 2015 
  4. ^ a b "Menahem Beghin", Gemeinsame Normdatei, accesat la 31 decembrie 2014 

Legături externe[modificare | modificare sursă]