Ion Gheorghe Duca

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ion Gh. Duca)
Jump to navigation Jump to search
Ion Gheorghe Duca
Ion Gheorghe Duca - Foto01.jpg
Date personale
Născut[1][2] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (54 de ani)[2] Modificați la Wikidata
Sinaia, România Modificați la Wikidata
PărințiGheorghe Duca
Naționalitate România
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
Prim-ministru al României Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat deAlexandru Vaida-Voievod
Succedat deConstantin I. Angelescu
Ministru al Afacerilor Externe Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
Precedat deGheorghe Derussi
Succedat deIon Mitilineu
Membru al Camerei Deputaților a României Modificați la Wikidata

Partid politicPNL

Ion Gheorghe Duca, adesea I. G. Duca sau Ion G. Duca / Ion Gh. Duca (n. ,[1][2] București, România – d. ,[2] Sinaia, România) a fost un om politic liberal român. A fost inițiat în francmasonerie, când se afla la studii în Franța.[3] A deținut funcțiile de ministru al educației (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928), și prim-ministru al României între 14 noiembrie și 30 decembrie 1933, la această ultima dată fiind asasinat de așa-numiții Nicadori din cauza eforturilor sale de a stăvili Mișcarea Legionară.[4]

Biografia[modificare | modificare sursă]

Născut în București, a intrat în Camera Deputaților română ca reprezentant al Partidului Național Liberal în 1908 și a servit ca ministru din 1914. Numit ministru de externe în 1922, era un susținător al Micii Înțelegeri, formată din România, Iugoslavia și Cehoslovacia, cu scopul de a împiedica revizionismul Ungariei (care cerea retrocedarea Transilvania - obținută de România după Primul Război Mondial) și de a împiedica dinastia Habsburgică de a se întoarce la putere în Europa Centrală.

În calitate de ministru de externe, I. G. Duca, afirmase: "Oricare cunoaște politica românească [....] știe că una din directivele fundamentale, directiva de la care de 40 de ani nimeni nu s-a abătut, în nici o împrejurare și față de nici o țară, este aceea de a nu se amesteca în politica internă a altor țări. Neamestecându-ne noi în politica internă a altora, am avut grijă ca și ceilalți să nu se amestece în politica noastră". [necesită citare]

Ion Gheorghe Duca

În noiembrie 1933, regele Carol al II-lea al României i-a cerut să devină șeful guvernului ca prim-ministru până la alegerile din decembrie. În această funcție, Duca a încercat să anihileze organizația naționalistă de extremă dreaptă Garda de Fier. A inițiat măsuri dure de represiune împotriva acesteia cu scopul de a o împiedica a participa la alegerile din decembrie 1933. A fost ucis după scurtă vreme în gara Sinaia, de Nicolae Constantinescu, un susținător al Gărzii de Fier.

Carol al II-lea fusese informat despre ce aveau de gând "Nicadorii" legionari, după ce șeful poliției, Gabriel Marinescu, primise o notă care deconspira întregul plan, însă regele a dat următoarea dispoziție: „Ține nota la birou și n-o transmite mai departe”. Informarea fusese făcută chiar de vărul unuia dintre autori care era informator al poliției.[5][6]

Placa memorială a lui I. G. Duca în gara Sinaia

Împreună cu un grup de profesori și oameni de știință, Ion Gheorghe Duca a ajutat la întemeierea mișcării de cercetași din România, inclusiv a organizației Cercetașii României.

Duca și-a scris memoriile despre experiența sa ca ministru în timpul Primului Război Mondial, publicate în trei volume la Jon Dumitru Verlag.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ a b c d Ion G. Duca, SNAC, accesat în  
  3. ^ Ion Gheorghe Duca
  4. ^ Să nu credeți, cum spun adversarii mișcării legionare, că a fost o copie a nazismului sau a fascismului. Mișcarea legionară a fost o mișcare autohtonă, născută din grupări studențești anticomuniste: Neagu Djuvara, „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, p.214
  5. ^ Regele Carol al II-lea obligat la democrație, Cornel Șomîcu
  6. ^ „Din istoria a Poliției Române”, Florin Șinca, p. 333

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Raporturile unui ministru tânăr cu Regele Carol I, București, Cultura Românească, 1933;
  • Amintiri; conferință ținută la Cercul Analelor Române, București, Cultura Românească, 1933;
  • & als., În memoria lui Dimitrie A. Sturdza, cu prilejul centenarului de la nașterea sa, 25 februarie 1933, București, Independența, 1933;
  • Amintiri politice, München, Jon Dumitru, 1981;
  • Portrete și amintiri, București, Humanitas, 1990;
  • &als., Lumea la început de veac, București, Editura Eminescu, 1994;
  • Memorii, București, Editura Machiavelli, 1992 - 1994, 4 v.

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Nicolescu, Nicolae C. (), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 127–132 
  • Săndulescu, Al. (), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române, pp. 180–188 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Ion Gheorghe Duca.