Titus Ozon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Titus Ozon
Titus Ozon.jpg
Titus Ozon
Informații generale
Data nașterii 13 mai 1927(1927-05-13)
Locul nașterii București, România
Data decesului (69 de ani)
Locul decesului București, România
Înălțime 1,70 m
Poreclă Nas[1]
Post Atacant
Cluburi de juniori
Ani Club
1944–1945 Flag of None.svg Unirea Tricolor București
Cluburi de seniori*
Ani Club Ap (G)
1944–1948 Flag of None.svg Unirea Tricolor București 22 (21)
1948–1954 600px Culori DinB LAN.svg Dinamo București 94 (55)
1951Flag of None.svg Dinamo Brașov 17 (8)
1955–1958 Blu e Verde (Strisce).png Progresul București 58 (41)
1958–1964 600px Culori Rapid.png Rapid București 79 (33)
Echipa națională
1952–1962 Flag of Romania.svg România 22 (7)
Echipe antrenate
1964–1968 Blu e Verde (Strisce).png Progresul București
1968–1970 Nero e Bianco (Strisce).png Jiul Petroșani
1971 600px bianco e fucsia con aquila rostrata.svg FC Argeș
1972–1974 Libia Libia
1974–1975 Nero e Bianco (Strisce).png Jiul Petroșani
1975–1976 Flag of None.svg FC Brăila
1976–1977 Azzurro e Bianco.png Pandurii Târgu Jiu
1977–1978 Flag of None.svg Azotul Slobozia
1978–1979 Flag of None.svg Șoimii Sibiu
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului național
† Apariții (Goluri).
Bustul lui Titus Ozon din parcul Titus Ozon, Bucureşti, lângă Gara Obor

Titus Ozon (n. 13 mai 1927, București, România – d. 24 noiembrie 1996) a fost un fotbalist român, care a jucat pentru Dinamo, Progresul și Rapid. Între 1952 și 1962 a jucat la Echipa națională de fotbal a României, pentru care a participat la Jocurile Olimpice din 1952. A fost cunoscut pentru driblinguri și execuții precise.[2][3]

Cariera[modificare | modificare sursă]

S-a născut la București, în cartierul Obor. A început fotbalul la Unirea Tricolor de la vârsta de 10 ani, sub îndrumarea antrenorului Ștefan Cîrjan.[2] În 1948 ajunge la Dinamo, de la care este împrumutat disciplinar la Dinamo Brașov în 1951.[4] După revenire devine golgheter doi ani consecutiv, în 1952 cu 17 goluri și în 1953 cu 13 goluri. Printre alte performanțe ale sale se numără obținerea locului secund de trei ori și cele patru finale de Cupă a României pe care le-a jucat în 1954 (pentru Dinamo), 1958 (Progresul), 1961 și 1962 (Rapid).[5]

În 1952, Titus Ozon a făcut parte din selecționata Diviziei A care a jucat două meciuri în URSS, cu ȚSKA și Dinamo Moscova. În urma turneului, componenții acestei selecționate au primit ceasuri Pobeda de slabă calitate, pe care le-au aruncat, acesta fiind primul incident care a stârnit nemulțumirea regimului comunist.[6]

În 1953, în timpul unui meci cu Dinamo Tblisi disputat la București, Titus Ozon reușește să treacă mingea printre picioarele vedetei georgienilor, Avtandil Gogoberidze. În urma acestui meci a fost denumit drept „dușman al poporului” de către regimul comunist, care l-a acuzat că și-a bătut joc de poporul sovietic, fiind sancționat cu zece la sută din salariu și arestat la garnizoană o zi.[4]

În 1955 își dorește să plece de la Dinamo, din cauza „atmosferei cazone de-acolo”,[6] și semnează pe ascuns cu Progresul București, însă este prins de Securitate, care dorea să-l împiedice să depună un memoriu acuzându-l că avea simpatii legionare, pentru că jucase la Unirea Tricolor.[5] Conform unui interviu acordat de Ozon în 1995, a fost deportat în Deltă, la tăiat de stuf, unde a stat sechestrat într-o cabană, păzit de un securist.[5] Reușește să scape din arest[6] și ajunge la sediul federației, ascuns într-o mașină, la timp pentru a-și depune memoriul.[2] Antrenorul de la Progresul, Cornel Drăgușin, îl considera un jucător „conflictual, independent și genial pe teren”.[6]

În 1958, după ce a revenit în țară dintr-un turneu al Progresului desfășurat în Albania, este prins la vamă cu aproximativ 3.000 de nasturi de fildeș, acuzat de contrabandă și suspendat din activitatea sportivă.[2] După șase luni,[7] conform scriitorului George Mihalache, Titus Ozon s-a întâlnit cu Gheorghe Gheorghiu-Dej pe Calea Victoriei și i-a cerut să i se ridice suspendarea, iar acesta a fost de acord cu condiția ca Ozon să joace pentru echipa pe care o susținea Dej, Rapid București.[5]

În 1955 joacă în filmul de comedie „Și Ilie face sport”, în regia lui Andrei Călărașu, în care erau relatate viața și moravurile sportivilor și ale microbiștilor. Ozon a jucat și teatru, fiind cap de afiș în spectacolul de satiră „Bujor al 12-lea", care s-a jucat la Teatrul „Constantin Tănase” în 1957.[1]

Se retrage din activitatea de fotbalist în 1964 și ajunge antrenor principal al mai multor echipe din țară, reușind să antreneze o dată și în străinătate naționala Libiei, datorită relațiilor bune dintre Ceaușescu și Gaddafi.[1]

Un parc din Sectorul 2 al Bucureștiului îi poartă numele.[2]

Statistici[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Mereu în 16 metri...., Titus Ozon (autobiografie), ed. Stadion, 1972,

Legături externe[modificare | modificare sursă]