Sari la conținut

Cimitirul Bellu

44°24′13.79″N 26°5′59.11″E / 44.4038306°N 26.0997528°E
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Cimitirul Belu)
Cimitirul Bellu
Poziționare
Coordonate44°24′14″N 26°06′00″E ({{PAGENAME}}) / 44.4039°N 26.1°E44.4039; 26.1
LocalitateBucurești Modificați la Wikidata
Țara România[1]  Modificați la Wikidata
AdresaCalea Șerban Vodă nr. 249, București 040208
Edificare
Data începerii construcției26 noiembrie 1852
Data finalizăriiseptembrie 1858
Clasificare
Cod LMIB-IV-a-B-20118
Cimitirul Bellu

Intrarea cimitirului
Fondareseptembrie 1858
LocațieCalea Șerban Vodă nr. 249, sector 4, București, România
Tippublic
Suprafață28 hectare
site web oficial
Map
Cimitirul Bellu (București)
Prezență onlinesite web oficial
Bustul funerar al artistei Marioara Tănase
Mormântul lui Mihai Eminescu. Basorelieful din medalion sculptat de Ion Georgescu
Mormântul lui Ion Luca Caragiale

Cimitirul Șerban Vodă (în limbaj popular „Cimitirul Bellu”) este un cimitir din București, România

Este situat la intersecția Șoselelor Giurgiului, Olteniței, Viilor și Căii Șerban Vodă, mai exact în Piața Eroii Revoluției.

În aproprierea sa se află si Cimitirul evreiesc sefard sau spaniol, numit în mod popular și Cimitirul Bellu evreiesc,[2] precum si Cimitirul luteran.


Inițiativele privind mutarea cimitirelor

[modificare | modificare sursă]

Până la jumătatea secolului al XIX-lea bucureștenii își îngropau morții în curțile bisericilor. Existau câteva cimitire în afara orașului, unde erau înmormântați săracii, oamenii de rând sau cei morți în urma molimelor. La începutul secolului, din cauza epidemiilor frecvente, autoritățile bucureștene au început să ia în calcul interzicerea înhumărilor în jurul bisericilor din interiorul orașului. Primele propuneri documentate datează din anii 1809 și 1810, când au fost recomandate noi spații la periferie. Printre acestea se număra și un loc la sud de București, la Podul lui Șerban Vodă, menționat la 1810 de cavalerul Krasno-Milașevici ca aflându-se „în dreptul viii paharnicului Ștefan Belul”.[3] Proiectul a fost amânat din cauza contextului istoric turbulent (Ciuma de la 1813, Revoluția de la 1821, Războiul Ruso-Turc (1828–1829)) și reluat abia după 1830, sub forma unui regulament orășenesc pentru înființarea de cimitire noi, menționându-se moșia Mănăstirii Văcărești ca locație vizată.[4]

Înființarea cimitirului

[modificare | modificare sursă]

Problema construirii de cimitire noi este reluată la mijlocul secolului XIX. În 1847, Sfatul Orășenesc propune organizarea de cimitire noi pe mahalale, iar în 1850 se propune îngrădirea locurilor viitoarelor cimitire.Sfatul Orășenesc decide la 26 noiembrie 1852 începerea lucrărilor de amenajare a cimitirului, solicitând oficial consimțământul Mitropolitului pentru înstrăinarea terenului, aprobare obținută în anul 1853.[5] Condițiile pentru construirea clădirilor au fost publicate în Buletinul Oficial la 15 iunie 1853, iar lucrările au început la 1 august 1853. Arhitectul Alexandru Orăscu întocmește planurile pentru ridicarea capelei pe locul unde fusese cândva biserica lui Alexandru Bellu (1799-1853). Interiorul era realizat de pictorul Constantin Lecca. În 1859 guvernul trece la aplicarea legii, prin mutarea celor înhumați din oraș în acest nou cimitir, iar în 1860 este definită și legislația pentru mutarea cimitirelor în afara orașului. [6]

Din anul 1862 Cimitirul Bellu trece sub aripa Municipalității bucureștene, așa că, în momentul în care vechea capelă se dărâmă, primarul Pache Protopopescu pune piatra de temelie la noua capelă care va fi clădită în stilul catedralei din Karlsbad. Ea va fi pictată la început de Mihail Popp, iar mai târziu repictată de Dimitrie Belisarie și Arthur Verona. Cimitirul Bellu avea 17 hectare în 1859, iar în prezent măsoară 28 de hectare.[7]

În cimitirul Bellu se află și Aleea Artiștilor, perimetrul unde sunt îngropați artiștii.[8]

Ansamblul "Cimitirul Șerban Vodă - Bellu" este înscris în Lista monumentelor istorice 2010 - Municipiul București - la nr. crt. 22438, cod LMI B-IV-a-B-20118.[9]

Istoricul terenului

[modificare | modificare sursă]

Tradiția orală a atribuit adesea înființarea cimitirului unei donații făcute de baronul Barbu Bellu (1825–1900) către administrația locală condusă de C. A. Rosetti[10][11]. Documentele de arhivă, coroborate cu observațiile unor istorici, contrazic această legendă.

Terenul de pe strada Șerban Vodă a aparținut inițial logofătului Ștefan Bellu (bunicul lui Barbu Bellu), care a achiziționat mai multe vii și terenuri în zona dealului Văcărești în 1809[12] și 1811[13]. Proprietatea, cunoscută de bucureșteni drept „Grădina Bellu” și folosită adesea ca loc de petreceri populare,[14] a fost moștenită de fiii lui Ștefan Bellu după decesul acestuia din 1833.

La data de 1 noiembrie 1840, fiii lui Ștefan Bellu au vândut grădina părintească, curtea, hanul și via către Mitropolia Țării Românești, cu scopul de a se construi un seminar teologic[15]. Această tranzacție infirmă mitul donației terenului și explică prezența acestuia ca aparținând de „Locul Sfintei Mitropolii” respectiv „Seminarul Mitropoliei” pe hărțile maiorului Borroczyn la 1844, respectiv 1852[16] Bucureștenii au continuat să meargă în timpul liber "la Bellu" și după acest transfer către Mitropolie, dar și după transformarea vechii grădini în cimitir,[17] motiv pentru care noul așezământ a fost numit popular Cimitirul Bellu.

Rolul lui C. A. Rosetti

[modificare | modificare sursă]

O altă eroare comună perpetuată de istoria neoficială, este presupusa implicare a lui C. A. Rosetti în inițierea proiectului cimitirului. Între 1848 și 1857, perioadă în care se luau deciziile privind amenajarea, Rosetti s-a aflat în exil la Paris și nu a deținut funcții în Sfatul Orășenesc.[18][19]

Cu toate acestea, legătura sa cu cimitirul este una reală, deși de natură privată. La scurt timp după întoarcerea din exil, în noiembrie 1859, C. A. Rosetti cumpără prima concesiune oficială a unui loc de veci pentru fiica sa decedată prematur, Elena-Maria, iar în 1861 concesionează un loc de veci și pentru fiul său, Anton.[20] Prin acest act, C. A. Rosetti a inițiat o tendință în rândul elitei bucureștene, Cimitirul Șerban Vodă devenind rapid principala necropolă pentru personalitățile culturale, politice și boierești ale vremii. C.A. Rosetti a fost urmat de scriitorul Cezar Bolliac care, în 1860, și-a înmormântat aici soția, Aristița, fiica boierului Izvoranu.

Personalități înmormântate

[modificare | modificare sursă]
  1. „Monuments database”. . Wikidata Q28563569.
  2. ["In memoriam Dan Mizrahy"], Radio România Muzical, 25 Februarie 2010, accesat 8 octombrie 2024.
  3. Manole Brihuneț, Distribuirea locurilor de cimitir la începutul secolului al XIX-lea: Iași, Chișinău și București, Cercetări Istorice (serie nouă), XXXIII, Iași, 2014, p. 125-135.
  4. Gheorghe G. Bezviconi, Necropola Capitalei, Institutul de Istorie N. Iorga, 1972, p. 3-13.
  5. Nicolae Iorga, Istoria Bucureștilor, 1939, p. 290.
  6. Gheorghe G. Bezviconi, Necropola Capitalei, Institutul de Istorie N. Iorga, 1972.
  7. „„Un cimitir istoric" - accu.ro”. Arhivat din original la . Accesat în .
  8. Sebastian Papaiani: „Aleea Artiștilor a devenit o groapă comună“, 4 octombrie 2013, Corina Zorzor, Adevărul, accesat la 6 ianuarie 2014
  9. „Lista monumentelor istorice 2010 Municipiul București” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  10. Henric Stahl, Bucureștii ce se duc, Tipografia „Neamul Românesc”, 1910, p. 196.
  11. Predescu, Alexandru - Dâmboviță, apă dulce - Evocări Bucureștene, Editura Albatros, 1970, Grădina Baronului, p. 175
  12. Arhivele Naționale ale României, Fond Mitropolia Țării Românești, Pachetul CLXX, Doc #18, cotă BU-F-00065-170-18
  13. Arhivele Naționale ale României, Fond Mitropolia Țării Românești, Pachetul CLXX, Doc #19, cotă BU-F-00065-170-19
  14. Dimitrie Papazoglu, Istoria Fondării Orașului București, ed. 2000, p. 84.
  15. Arhivele Naționale ale României, Fond Mitropolia Țării Românești, Pachetul CLXX, Doc #22, cotă BU-F-00065-170-22
  16. Georgescu, Florian - “Marele Plan al Orașului București ridicat de Maiorul Borroczyn între 1844-1846”, citat în Materiale de Istorie și Muzeografie de Florian Georgescu (1964), orig din lucrarea „Dezvoltarea edilitar-urbanistică a orașului București în anii 1831-1848".
  17. G. I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, 1899, p. 695.
  18. Generalul R. Rosetti, Familia Rosetti (vol II) - Celelalte Ramuri, Academia Română, 1940, p. 76.
  19. Camelia Ene, „C.A. Rosetti, o viață pusă în slujba idealurilor democratice...”, Materiale de Istorie și Muzeografie XVII, 2003, p. 436-444.
  20. Gheorghe G. Bezviconi, Necropola Capitalei, Institutul de Istorie N. Iorga, 1972.
  21. Cum arată mormântul Laurei Stoica la 15 ani de la moartea sa, Gândul, 11 octombrie 2021

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Cimitirul Bellu la Wikimedia Commons