Dan Deșliu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Dan Deșliu
Dan Desliu.jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (65 de ani) Modificați la Wikidata
Neptun, România Modificați la Wikidata
Părinți Stefan Deșliu și Elena (Săndulescu)
Copii Manole Deșliu
Naționalitate  România
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație actor, poet, politician comunist
Activitate
Educație Conservatorul de Arte Dramatice din București la clasa Mariei Filotti
Ani de activitate 19451991
Lucrări remarcabile Goarnele inimii”, „Cetatea de pe aer”, „Un haiduc pe bicicletă
Stil proletcultism
Partid politic Partidul Comunist Român, Consiliul Frontului Salvării Naționale
Premii Premiul Uniunii Scriitorilor
Premiul de Stat (1949, 1950, 1951)[1]

Dan Deșliu (n. Dan Beșleagă,[1] 31 august 1927, București - d. 4 septembrie 1992, Neptun) a fost un politician comunist, actor și poet român adept al proletcultismului.

Biografie[modificare | modificare sursă]

A studiat la Liceul „Matei Basarab” din București, la Liceul de Aeronautică din Mediaș, la Liceul Industrial și de Construcții din București și la Conservatorul de Arte Dramatice din București.

A lucrat ca actor la Petroșani și București (1946-1948).

A debutat în 1945, în revista „Lumea”, a lui George Călinescu. Publică primul său volum în 1949, „Goarnele inimii”, în perioada de instaurare a comunismului în Republica Populară Română. Cu acest volum și cu odele publicate în presă, a devenit unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai realismului socialist (denumit proletcultism) și poate cel mai de succes poet al vremii. Este autorul baladelor „Lazăr de la Rusca” (1949) și „Minerii din Maramureș”, ce proslăveau „martirii comuniști și munca eroică a clasei muncitoare”.[2]

Ulterior, poezia sa a evoluat spre neomodernism. În anii ’80, atitudinea lui s-a radicalizat, ajungând în ultimii doi ani dizident pe față al regimului comunist, strecurând texte împotriva lui Ceaușescu spre Radio Europa Liberă[3][4]. L-a acuzat pe Nicolae Ceaușescu că se comportă de parcă ar fi „proprietarul României”.[5]

Și-a dat demisia din PCR în 1980, după ce fusese membru din 1945.[6]

În decembrie 1989 a devenit membru al Consiliul Frontului Salvării Naționale.

A murit înecat, în timp ce înota în mare în stațiunea Neptun.[7]

A avut un fiu, Manole Deșliu.[7]

Funcții[modificare | modificare sursă]

Scrieri (selecție)[modificare | modificare sursă]

  • Goarnele inimii, 1949
  • Cântec pentru Legea cea Mare, 1949
  • Lazăr de la Rusca, 1949 [2]
  • Poezii. Cântec pentru slava lui Gheorghi Dimitrov, 1949
  • Numele vieții (poeme), 1950
  • Minerii din Maramureș (poem), 1951
  • Versuri alese, 1953
  • Cuvânt despre sergentul Belate Alexandru, 1956
  • Cântec de ruină (poem), 1957
  • Ceva mai greu (versuri), 1958
  • Poeme, 1961
  • Cercuri de copac (versuri), 1962
  • Poezii, Bucuresti. 1962
  • Minunile de fiecare zi. versuri, Bucuresti, 1964
  • În poartă, Voinescu!, 1968
  • Drumul spre Dikson, 1969
  • Luminile arenei, 1969
  • Regele X, 1969
  • Din țara lui Nu-mă-uita, 1970
  • În batalia pierdută (versuri) (1942-1969), 1971
  • Visul și veghea, 1972
  • Sângele-voinicului, 1973
  • Cetatea de pe aer, 1974
  • Premiera se amână. Bucuresti, 1977
  • Un haiduc pe bicicleta sau Contra timp și spațiu cu Marin Niculescu, 1978
  • Visul și veghea, 1980
  • Păvaza putredă (versuri), 1981
  • Roman imaginar (versuri), 1991
  • Un glonț pierdut (versuri), 1991

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

  • Premiul Uniunii Scriitorilor: 1974, 1978
  • Laureat al Premiului de stat: 1949, 1950, 1951

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Cristian Sandache, Literatură și propagandă în România lui Gheorghiu-Dej, București: Ed. Mica Valahie, 2006, ISBN 973-7858-24-7, p. 86
  2. ^ a b Un fals epocal: Lazar de la Rusca, 8 august 2008, Adrian Bucurescu, România liberă, accesat la 15 februarie 2014
  3. ^ Centrul Cultural Pitesti - Posteritatea lui Dan Desliu
  4. ^ Suplimente Jurnalul | Scanteia | Dan Deșliu considera că Nicolae Ceaușescu devenise proprietarul României
  5. ^ Ceva despre disidență și disidenți, Gabriel Dimisianu, România literară - anul 2007, numărul 42, accesat la 15 februarie 2014
  6. ^ Antikommunistischer Widerstand
  7. ^ a b Marturii literare, Observator cultural - numărul 78, august 2001, accesat la 15 februarie 2014

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • De la proletcultism la disidență, 5 octombrie 2009, Eliza Dumitrescu, Jurnalul Național
  • Al. Piru, Istoria literaturii române, Ed. Grai și suflet-Cultura națională, București, 1994, p. 310

Legături externe[modificare | modificare sursă]