Emil Petrovici

Date personale

Născut

4 ianuarie 1899
Begheiți, Comitatul Torontal

Regatul Ungariei, Austro-Ungaria
(astăzi Torac, Districtul Banatul Central, Regiunea Autonomă Voivodina, Serbia)

Decedat

7 octombrie 1968 (69 de ani)
Bucerdea Grânoasă, județul Alba,

Republica Socialistă România

Naționalitate

română

Cetățenie

România

Ocupație

lingvist

Limbi vorbite

limba română

Activitate

Educație

Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității Daciei Superioare din Cluj, Sorbona, Universitatea din Sofia

Lucrări remarcabile

„Atlasul lingvistic român”

Cunoscut pentru

studiul foneticii și fonologiei, a onomasticii și a dialectologiei române, precum și a relațiilor lingvistice româno-slave

Premii

Om de știință emerit
Premiul de Stat (1953, 1962^[1])

Emil Petrovici (n. 4 ianuarie 1899, Begheiți, comitatul Torontal – d. 7 octombrie 1968, Bucerdea Grânoasă, județul Alba) a fost un lingvist român, delegat la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia.

Biografie[modificare | modificare sursă]

A fost fiul preotului român ortodox Vichentie Petrovici (n. 1863) din Toracu Mic, azi în județul Timiș și al Paulinei (n. 1868), născută Oprean, fiica preotului ortodox român Ștefan Oprean din Nerău, județul Timiș, căsătoriți în anul 1886. S-a ocupat de studiul foneticii și fonologiei, a onomasticii și a dialectologiei române, precum și a relațiilor lingvistice româno-slave. A urmat cursurile liceale la Brașov și Oradea (1908-1916), apoi Seminarul Teologic Ortodox din Arad (1916-1918). Înscris la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Cluj, aparține primei promoții de studenți de după Marea Unire. Își completează studiile ca bursier în Franța, la Sorbona, obținând licența în litere (1926). Devine apoi asistent la Laboratorul de fonetică experimentală de pe lângă Muzeul Limbii Române din Cluj, ulterior conducător al acestuia. Își susține, sub conducerea lui Sextil Pușcariu, teza de doctorat intitulată De la nasalité en Roumain (1930). Urmează studii de specializare în slavistică la Universitatea din Sofia. Emil Petrovici a fost profesor la catedra de slavistică a universității clujene, șef de catedră la Universitatea din București și apoi la cea din Cluj, director al Institutului de Lingvistică și Istorie Literară din Cluj. Lucrarea sa de căpătâi rămâne Atlasul lingvistic român, partea a II-a, pentru care a întocmit un chestionar cuprinzând 4800 de poziții, cu care a efectuat, între anii 1930 și 1938, 88 de anchete lingvistice (trei dintre ele, consacrate dialectelor sud-dunărene, fiind realizate de Ștefan Pașca și Theodor Capidan).

A decedat în accidentul feroviar de la Bucerdea, soldat cu 22 de morți.

După moartea sa tragică, publicarea materialului dialectal rezultat din ancheta pe care a efectuat-o a fost reluată de către elevii săi, Ioan Pătruț și Ion Mării.

Lucrări reprezentative[modificare | modificare sursă]

Graiul carașovenilor. Studiu de dialectologie slavă meridională (1935).
Folclor din Valea Almăjului (Banat) (1935).
Folclor de la moții din Scărișoara (1939).
Note de folclor de la românii din Valea Mlavei (1942).
Texte dialectale (1943).
Atlasul lingvistic român. Partea a II-a, vol. I (1940).
Micul Atlas lingvistic român. Partea a II-a, vol. I (1940).
Atlasul lingvistic român. Partea a II-a, serie nouă, vol. I-VII (1956-1972).
Micul Atlas lingvistic român. Partea a II-a, serie nouă, vol. I-IV (1956-1981).
Studii de dialectologie și toponimie, volum îngrijit de I. Pătruț, B. Kelemen și I. Mării (1970).

Afilieri[modificare | modificare sursă]

Fondator și redactor responsabil al revistelor „Cercetări de lingvistică” (1956) și „Romanoslavica” (1963).
Membru fondator și președinte al Asociației Slaviștilor din România (1956-1968).
Membru corespondent (1945) și membru titular al Academiei Române (1948).
Membru corespondent al Academiei Bulgare de Științe.
Membru al Comitetului Internațional al Slaviștilor.