Mihai Șora

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Mihai Șora
Mihai Șora (revista 22) (1).jpg
Filosoful Mihai Șora, poză publicată în Revista 22
Date personale
Născut (105 ani)[4] Modificați la Wikidata
Ianova, Remetea Mare, Timiș, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Căsătorit cuMariana Șora (c. 1939–2011)
Luiza Palanciuc-Șora (c. 2014)
Copii3
Cetățenie România
Ocupațiefilozof
eseist Modificați la Wikidata
Partid politicPartidul Comunist Francez[1][2]
Limbilimba franceză
limba română[3]  Modificați la Wikidata
StudiiUniversitatea din București
Universitatea din Paris
Centrul Național Francez de Cercetări Științifice
Activitatea literară
Operă de debutDu dialogue intérieur. Fragment d'une anthropologie métaphysique (1947)
Logo of the Romanian Academy.png Membru de onoare al Academiei Române
Cariera politică
Ministru al educației Modificați la Wikidata
În funcție
 – 

Mihai Șora (n. ,[4] Ianova, Remetea Mare, Timiș, Austro-Ungaria) este un filosof și eseist român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Primii ani de viață, educație[modificare | modificare sursă]

Al doilea fiu al preotului Meletie Șora și al Anei (născută Bogdan),[5] Mihai Șora studiază la Școala primară din comuna Izvin, județul Timiș, apoi la Timișoara (1923–1927), încheind studiile liceale la „Constantin Diaconovici-Loga” din același oraș (1927–1934), unde a studiat filosofia și limbile clasice, latina și elena.

A continuat studiul filosofiei la Universitatea din București (1934–1938). I-a avut ca profesori, printre alții, pe Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, iar la seminar l-a avut ca asistent, timp de trei ani, pe Mircea Eliade. Mihai Șora a obținut o bursă din partea Institutului Francez din București în 1938 (concomitent cu Eugène Ionesco).[6] A părăsit Parisul aflat sub ocupație germană în 1940 și a ajuns în Grenoble, unde, sub îndrumarea lui Jacques Chevalier, a realizat o teză de doctorat despre opera lui Blaise Pascal.[6]

Franța, Elveția, România[modificare | modificare sursă]

Când intrarea germanilor în Paris a fost iminentă, soții Șora au plecat în sudul Franței și, după lungi peregrinări, s-au stabilit la Grenoble. Aici rămân până după eliberarea Franței, în 1944, fiind martori la ororile dictaturii hitleriste. Mânat de un antifascism militant, Mihai Șora s-a înscris în Partidul Comunist Francez.[5] În cartea-interviu redactată de Leonid Dragomir, Mihai Șora își explică opțiunea politică de atunci:

Discutasem îndelung cu prietenii mei din studenție despre procesele staliniste din anii '30, știam exact care le fuseseră dedesubturile, dar pe vreme de război s-a înfiripat (sau, cel puțin, așa mi se părea) un fel de democratizare reală, s-au deschis bisericile etc. Totul s-a dovedit, în cele din urmă, a nu fi fost decât o manevră prin care Stalin voia să-și câștige o platformă populară; în presa aliată lucrurile erau însă prezentate ca o democratizare reală, ca o îndulcire a regimului. Un proces ireversibil, credeam eu. Nu m-am lămurit decât atunci când am ajuns aici. Și cred că, dacă rămâneam în Franța, s-ar fi putut să încremenesc și eu, ca toată intelectualitatea franceză, în postura unui intelectual de stânga – ba chiar comunizant.[7]

Între anii 1945 și 1948 activează ca cercetător la Centre national de la recherche scientifique din Paris. A debutat la Gallimard cu Du dialogue intérieur. Fragment d'une anthropologie métaphysique în anul 1947.[8] Cartea a avut ecouri printre mari personalități filosofice franceze.[5] A refuzat cetățenia franceză care i-a fost propusă imediat după apariția cărții la Gallimard.[9]

În 1948 a plecat în România pentru a-și vedea părinții, însă autoritățile nu i-au permis să se întoarcă în Franța, acolo unde îl așteptau soția și cei doi copii.[6] Ulterior, aceștia au fost nevoiți să îl urmeze.[10] Forțat să stea în România după 1948, timp de 20 de ani nu a publicat nimic.[6]

A lucrat ca referent de specialitate la Ministerul de Externe în perioada ministeriatului Anei Pauker (1948–1951), apoi ca șef de secție la Editura pentru Limbi Străine (1951–1954) și redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1954–1969), unde are meritul editorial de a fi fost fondatorul noii serii BPT (acronim pentru „Biblioteca Pentru Toți”). În urma publicării Antologiei poeziei interbelice, în care erau prezenți poeți ca Nichifor Crainic și Radu Gyr, foști deținuți politici, iar, din emigrație, Aron Cotruș, Ștefan Baciu și Horia Stamatu, este imediat înlăturat și trimis ca simplu redactor la Editura Enciclopedică.[5]

După Revoluție[modificare | modificare sursă]

După evenimentele din decembrie 1989, a fost ministru al învățământului în primul guvern Petre Roman (30 decembrie 1989–28 iunie 1990).

Afirmă că și-ar fi dat demisia din guvern în semn de protest față de mineriadele din 13–15 iunie 1990 și că ar fi refuzat să fie reconfirmat pe post în guvernul constituit după alegerile din mai,[11] fapt contestat de Petre Roman.[12] Andrei Pleșu, ministru al culturii la acel moment, a afirmat mai târziu că Roman l-a demis pe Șora, „între altele pentru că luase partea studenților”.[13]

În anul 2000, Mihai Șora și alți intelectuali (Sorin Vieru, Horia Roman Patapievici) s-au alăturat unei manifestații împotriva lui Corneliu Vadim Tudor și a extremismului politic.[14]

Mihai Șora a fost unul dintre oponenții vocali ai modificărilor la legile justiției, care au declanșat protestele din 2017–2018, alăturându-se deseori demonstranților, în ciuda vârstei înaintate.[15][16][17]

În timpul manifestațiilor de stradă împotriva OUG 13/2017, Mihai Șora și-a făcut publică poziția:

Nu în 1990 ne întoarcem, ci în 1947.

Ceea ce au făcut guvernanții în această noapte pot face oricând, în orice moment, cu orice lege, nu doar în Justiție. Dacă acum pui lacăt pe independența Justiției, mâine poți interzice circulația persoanelor, poți suprima internetul, presa liberă; poți închide granițele, poți trimite oamenii în lagăre, la munca silnică ori îi poți, pur și simplu, extermina. Iar toate acestea în numele votului democratic care te-a adus la Putere, în numele „democrației”, al poporului... În numele „democrației populare”.

Mecanismul de atac la statul de drept este predictibil și își dovedește, iată, ciclicitatea implacabilă. A fost noaptea minții guvernanților. Este prea mult și prea periculos pentru a-i lăsa să-și facă în continuare de cap![18]

Viață personală[modificare | modificare sursă]

Prima soție a lui Mihai Șora, scriitoarea Mariana Șora, a părăsit România la sfârșitul anilor '70 și a decedat la München, în Germania, în anul 2011, la vârsta de 94 de ani.[19] Din această primă căsătorie, Mihai Șora are trei copii: Alexandra, Andrei și Tom.[20]

Mihai Șora s-a recăsătorit pe 19 iulie 2014, la vârsta de 98 de ani, cu scriitoarea Luiza Palanciuc-Șora.[21][22]

Afilieri[modificare | modificare sursă]

Mihai Șora este membru fondator al Grupului de Dialog Social, al Alianței Civice și al Societății Române de Fenomenologie.

Operă[modificare | modificare sursă]

Varia
  • Mai avem un viitor? România la început de mileniu - Mihai Șora în dialog cu Sorin Antohi, Editura Polirom, 2001
  • Despre toate și ceva în plus: de vorbă cu Leonid Dragomir, Editura Paralela 45, 2006
  • Mihail Șora - o filosofie a bucuriei și a speranței, de Leonid Dragomir, Editura Cartea Românească, 2009
Traduceri
  • Visările unui hoinar singuratic - Jean-Jacques Rousseau, Editura pentru Literatură Universală, 1968

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

  • 1978: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Sarea pământului
  • 1998: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Firul ierbii
  • 2011: Decorația regală „Nihil Sine Deo”[23]
  • 2018

Decorații[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Mihai Șora și triumful Anei Pauker”. DW.COM. . Accesat în . 
  2. ^ Avarvarei, Traian (). „Cum a ajuns Mihai Șora să fie acuzat de colaborare cu Partidul Comunist Român. Ițele unui scandal complicat”. B1.ro. Accesat în . 
  3. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  4. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  5. ^ a b c d Anca Vancu (). „„Omul anului 2016" Mihai Șora, filosoful de 100 de ani cu zeci de mii de fani pe Facebook”. Adevărul. 
  6. ^ a b c d en Matei Calinescu (). „Eliade and Ionesco in the Post-World War II Years: Questions of Identity in Exile”. În Christian K. Wedemeyer, Wendy Doniger. Hermeneutics, Politics, and the History of Religions: The Contested Legacies of Joachim Wach & Mircea Eliade. Oxford University Press. p. 103. ISBN 978-0-19-539433-7. 
  7. ^ Leonid Dragomir (). Mihai Șora. O filosofie a bucuriei și a speranței. Cartea Românească. ISBN 978-973-23-2877-4. 
  8. ^ N. Steinhardt (). Convorbiri cu Zaharia Sângeorzan și Nicolae Băciuț. Editura POLIROM. ISBN 978-973-46-5359-1. 
  9. ^ Luiza Palanciuc-Șora (). „1∞” (PDF). Revista Hyperion. 34 (10–12): 26. 
  10. ^ Gabriela Adameșteanu (). Anii romantici. Editura POLIROM. ISBN 978-973-46-3138-4. 
  11. ^ Alexandru Paleologu (). Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor: convorbiri cu Marc Semo și Claire Tréan. Humanitas. p. 160. ISBN 9789732802632. 
  12. ^ Bogdan Tiberiu Iacob (). „CUM SE FALSIFICA ISTORIA: CAZUL MIHAI SORA, "EROUL" ANTIFESENIST”. inpolitics.ro. 
  13. ^ Un personaj: Petre Roman, Dilema veche 
  14. ^ „Istoria SAR”. România Curată. 
  15. ^ „Mihai Șora, din nou la proteste: "La centenar, România nu arată bine". Știrile Pro TV. . 
  16. ^ Claudia Spridon (). „Filosoful Mihai Șora: „Ieșiți din casă dacă vă pasă!" Prezent la protestul din Piața Victoriei, scriitorul a fost bruscat de jandarmi: „Mișcă-te mai încolo, moșule". Adevărul. 
  17. ^ en „The writer inspiring Romania's protest movement at 101”. France 24. . 
  18. ^ Filosoful Mihai Sora: Nu in 1990 ne intoarcem, ci in 1947. Daca acum pui lacat pe independenta Justitiei, maine poti trimite oamenii in lagare - Esential - HotNews.ro, www.hotnews.ro,  
  19. ^ I. C. (). „Scriitoarea Mariana Șora a încetat din viață, la vârsta de 94 de ani”. HotNews.ro. 
  20. ^ Adrian Pătrușcă (). „Mihai Șora s-a căsătorit la 98 de ani”. Evenimentul zilei. 
  21. ^ „Filosoful Mihai Șora s-a căsătorit la 98 de ani”. Gândul. . 
  22. ^ Raluca Moisă (). „Filosoful Mihai Șora s-a căsătorit la 98 de ani”. Adevărul. 
  23. ^ „Decorația Regală Nihil Sine Deo”. Familia Regală a României. 
  24. ^ Iulia Zarnescu (). „Filosoful Mihai Șora, omagiat cu titlul de cetățean de onoare al Capitalei”. România liberă. 
  25. ^ Bogdan Neagu (). „Mihai Șora și Asociația MagiCAMP, câștigători ai Premiului Cetățeanului European în 2018”. EurActiv. 
  26. ^ Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 3, anexa 3, a) 1.
  27. ^ Florentina Peia (). „Neagu Djuvara și Mihai Șora, decorați de președintele Iohannis”. AGERPRES. 
  28. ^ Alina Dan (). „Filosoful Mihai Șora și cardinalul Lucian Mureșan, aleși membri de onoare ai Academiei Române”. Mediafax. 

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Sorin Antohi și Aurelian Crăiuțu, Dialog și libertate eseuri în onoarea lui Mihai Sora, Editura Nemira, 1997

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Mihai Șora