Sari la conținut

Toma Barbu Socolescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Toma Gheorghe Barbu Socolescu

Toma Barbu Socolescu, în jurul anului 1930.
Date personale
Născut10 iulie 1909(1909-07-10)
Ploiești, Regatul României
Decedat (68 de ani)
București, Republica Socialistă România
PărințiToma T. Socolescu Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiearhitect
profesor universitar[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română
limba franceză
limba engleză Modificați la Wikidata
Alma MaterÉcole nationale supérieure des Beaux-Arts de Paris
Clădiri semnificativeFabrica de conserve de legume de la Ovidiu, Constanța
Proiecte semnificativePrima fabrică de îmbuteliere pentru Pepsi-Cola la Ovidiu, Constanța
Premii
Mențiunea I la concursul Paul Delaon, 1938, Paris; Premiul Comisiei de Stat pentru Arhitectură pentru construcția unei fabrici de conserve de legume la Ovidiu, Constanța
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Toma Gheorghe Barbu Socolescu (n. 10 iulie 1909 – d. 21 iulie 1977) a fost un arhitect român, fiu al arhitectului Toma T. Socolescu și nepot al arhitectului Toma N. Socolescu. Funcționalist în pofida voinței sale, va nevoit sa urmeze directivele României comuniste.

Biografie

[modificare | modificare sursă]
Desen de Toma Barbu Socolescu (fântâni) - Mențiunea I a Premiului Delaon în 1938.
Desen de Toma Barbu Socolescu (fântâni) - Mențiunea ɪ a Premiului Delaon în 1938.

Absolvent al secției de arhitectură la École nationale supérieure des beaux-arts în 1939[1], a fost admis la clasa a II-a pe 10 iulie 1934, a obținut două medalii a III-a la construcții și proiectare ornamentală, apoi a fost admis la clasa I pe 4 noiembrie 1936, a obținut medalia a II-a pentru proiectul finalizat[1]. Toma Barbu Socolescu lucrează, înainte și în timpul studiilor, în atelierul lui Roger-Henri Expert, la arhitectura interioară a transatlanticului Normandie în anii 1932-1935[1][2][e 1].

Primii pași, în anii 1940, au fost făcuți alături de tatăl său Toma T. Socolescu cu care a lucrat la mai multe proiecte în județul Prahova: planuri pentru un depozit de locomotive la Ploiești precum și planuri pentru sistematizarea a Câmpinei și Mizilului[3][e 2]. Primul său post a fost ca asistent universitar la Institutul de Arhitectură Ion Mincu (București) în 1939, funcție pe care a ocupat-o până în 1951[1][2]. Potrivit declarației sale din dosarul de înmatriculare de la Direcția de Învățământ Superior din 1940, efectua atunci serviciul militar de 12 luni cu gradul de sublocotenent în armata română[3].

Și-a dezvoltat restul carierei în arhitectura industrială și în constructia clădirilor civile de envergură[d 1]. Din 1942 până în 1945, a fost arhitect proiectant la Casa Autonoma a Monopolurilor Regatului României (C.A.M), funcție pe care a ocupat-o apoi din 1949 până în 1951 la Institutul de Proiectare și Construcții (I.P.C). A fost apoi arhitect-șef la secția de proiectare a Institutului de Proiectare pentru Construcții Industriale (I.P.C.I) din 1952 până în 1958, lucrând în același timp cu Ministerul Gospodăriei locale[2] în 1952 pentru care a proiectat cantine, locuințe și pavilioane administrative. Barbu a continuat să își dezvolte expertiza ca arhitect șef de proiectare la Institutul de Proiectări pentru Instalații Petroliere (I.P.I.P SA) din 1958 până în 1960. În cele din urmă, din 1960 până în 1967, a lucrat ca arhitect consilier la Institutul de Proiectare al Industriei Alimentare (I.P.I.A)[4][e 1].

Își va încheia cariera de Profesor la Școala Tehnică de Arhitectură și Construcția Orașelor[5] din București între 1967 - 1969[4][d 1].

Barbu Socolescu a realizat numeroase construcții civile și industriale, inclusiv o fabrică mare de conserve la Ovidiu lângă Constanța, între anii 1959 și 1965, fabrică ce avea să găzduiască puțin mai târziu prima fabrică Pepsi-Cola din țară[e 2][d 1].

Fiind totodată și pictor, și-a expus acuarelele sale într-o expoziție organizată în 1954, la București, de către Uniunea Arhitecților din Republica Socialistă România[4][e 2].

Toma Barbu a avut o carieră mai restrinsă decât prevestau talentele si abilitățile sale, îndurând persecuția politică a cărei victima a fost toată familia sa. Poliția politică română l-a supravegheat bună parte a carierei sale, la fel ca și pe tatăl său. Este urmărit penal pentru demonstrații ostile împotriva Statului[e 1] și chemat de mai multe ori la Securitate. Nefiind considerat periculos pentru regim, acuzarea nu va avea nicio urmăre[6].

Desen de Toma Barbu Socolescu (grădini) – Mențiune I a premiului Delaon în 1938.
Desen de Toma Barbu Socolescu (grădini) – mențiunea I a premiului Delaon în 1938.

Concursuri de arhitectură

[modificare | modificare sursă]
  1. 1937: Premiul I la concursul de schițe pentru un proiect de cazinou pentru rafinăria Astra Română, din Ploiești, realizat împreună cu tatăl său Toma T. Socolescu - Ploiești[2][e 3].
  2. Aprilie 1938: Mențiunea I la concursul Paul Delaon - Paris[1].
  3. 1943: Mențiune la concursul Grupului Administrativ al Fabricii UCEA din Făgăraș[d 2].
  4. 1964: Premiul Comisiei de stat pentru arhitectură și pentru construcția unei fabrici de conserve de legume la Ovidiu, Constanța în 1962[d 3][4][e 2].

Membrii

[modificare | modificare sursă]

A fost membru în mai multe asociații de arhitecți:

  • Membru al Asociației studenților și foștilor studenți ai Școlii Naționale și Superioare de Arte Plastice sau Grande Masse a Școlii de Arte Frumoase din 1932[1].
  • Societatea Arhitecților cu Diplomă din Partea Guvernului Francez din 1939 (DPLG)[1].
  • Societatea arhitecților certificați și Corporația Arhitecților Români în 1939[4].
  • Societatea Arhitecților Români între 1939 - 1946[4].
  • Uniunea Arhitecților din Republica Socialistă România din 1953[4].

Genealogie

[modificare | modificare sursă]

Familia Socol din Berivoiul Mare, în vechime parte a Făgărașului sau a Țării Făgărașului, este o ramură a familiei Socol din Muntenia, care a trăit în județul Dâmbovița. Un anume Socol, mare boier și ginere al lui Mihai Viteazul (1557-1601), avea două ctitorii religioase în județul Dâmbovița, existente și azi, în Cornești și în Răzvadu de Sus, precum și o alta într-o suburbie a orașului Târgoviște. Acest boier s-a căsătorit cu Marula, fiica lui Tudora din Popești numită și Tudora din Târgșor[7], soră a prințului Antonie-Vodă. Marula a fost recunoscută de Mihai Viteazul ca fiica sa ilegitimă, rod al unei relații extra-conjugale cu Tudora. Marula este îngropată în cimitirul bisericii din Răzvadu de Sus, unde, pe o lespede de piatră bogat cioplită[8], numele încă îi mai poate fi citit.

Nicolae Iorga, marele istoric român și prieten al lui Toma T. Socolescu, tatăl lui Barbu, a găsit strămoși ai familiei Socol printre întemeietorii localității Făgăraș[b 1]. În 1655, principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea a înnobilat un strămoș al lui Nicolae G. Socol: "Ștefan Boier, și printr-însul soția sa Sofia Spătar si fiul său Socoly precum și moștenitorii și urmașii lor de orice sex, să fie tratați și considerați ca niște adevărați și netăgăduiți NOBILI."[b 2], în semn de recunoștință pentru funcțiile sale de curier al Prințului în Carpați, "funcțiune pe care a îndeplinit-o cu credință și statornicie timp de mai mulți ani și mai ales în aceste vremuri furtunoase, [...]"[b 2][b 3]. În jurul lui 1846, cinci frați Socol[b 4] pleacă din Berivoiul Mare, din Țara Făgărașului, și se stabilesc în Muntenia.

„Au trecut munții cinci frați, toți constructori, venind din regiunea Făgărașului, un sat de subt munți, Berivoiul mare, unde și azi e răspândit numele Socol, și unde se spune că un strămoș al lor a venit din Muntenia, anume din regiunea Târgoviștei, care e vatra familiei Socol, fiind până azi, lângă Târgoviște, Valea lui Socol ca și două biserici ctitorii ale lor, la Răzvadu de Sus și la Cornești[a 1][c 1].”

Unul dintre acest cinci frați este arhitectul Nicolae Gh. Socol (?? – decedat în 1872). El s-a stabilit în Ploiești în jurul anilor 1840-1845 și s-a numit pe sine însuși Socolescu. Căsătorit cu Ioana Săndulescu, din mahalaua Sfântu Spiridon, a avut o fiică (decedată în copilărie) și patru băieți[a 2][c 2], dintre care doi au devenit arhitecți: Toma N. Socolescu și Ion N. Socolescu. Șirul arhitecților continuă cu Toma T. Socolescu, fiul lui Toma N. Socolescu, precum și cu fiul său Barbu Socolescu.

Istoricul, cartograful și geograful Dimitrie Papazoglu evocă, în 1891[e 4], prezența la București a boierilor români de gradul I, urmași ai Socolului din Dâmbovița. De asemenea, Constantin Stan se referă și el, în 1928, la originea precisă a lui Niculae Gheorghe Socol:

„ La poalele Carpaților, pe malul drept al rîulețului cu același nume este așezată comuna Berivoii-mari [...], unul dintre cele mai vechi sate din vatra Oltului[...]. Locuitorii sunt plămădiți din iobagi și foști boieri. [...], iar familii boierești românești au fost: Socol, Boier, Sinea și Răduleț, soldați privilegiați grăniceri.[...] Familia G. Streza Socol a dat pe Nicolae Socol, arhitect cu diploma dela Viena, care a descălicat în orașul Ploești, cu mai mulți frați ai lui pela mijlocul veacului trecut[e 5].”


Realizare arhitecturala

[modificare | modificare sursă]
Interiorul navei de linie Normandie, 1935.
Interiorul navei de linie Normandie, 1935.

Construcții civile și industriale

[modificare | modificare sursă]

Aproape toate proiectele realizate de Barbu Socolescu sunt realizate în domeniul industrial și în special în industria agroalimentară[e 6][4][2][d 1].

  • Clădirea de locuințe pentru angajați ai Salinei Slănic (Salina Slănic), județul Prahova în 1942.
  • Complexul social și cantina municipiului Ghimpați, județul Giurgiu, în anul 1942.
  • Hală fabricație și depozite de fermentare tutunuri la fabricile ale Casei Autonoma a Monopolurilor Regatului României, în Râmnicu Sărat și Târgu Jiu, în 1943.
  • Depozit de sare de la Ocna Mureș, județul Alba, în 1943.
  • Sediu administrativ, cazare personalului și depozite ale Casei Autonoma a Monopolurilor Regatului României în Fălticeni, județul Suceava, în anul 1943.
  • Fabrica de ulei din Craiova, în 1949.
  • Fabrica de ciment Bicaz, în 1951.
  • Diverse lucrări pentru fabrici de ciment Medgidia și Fieni: atelier mecanic, rezervor de pasta de ciment, cantina, pavilion administrativ, în 1951.
  • Un abator la Ploiești, în 1958.
  • O fabrică de conserve în Tecuci (Moldova română), 1958[e 7].
  • Multe alte construcții industriale până în 1966, inclusiv marea fabrică de conserve de legume Ovidiu (mai târziu Munca Ovidiu) din Ovidiu lângă Constanța în 1962[d 3]. Proiectul s-a desfășurat efectiv între 1955 și 1966. Fabrica sa extins în 1966 pentru a găzdui o linie de îmbuteliere Pepsi-Cola[9][d 1], una dintre cele două unități de producție din țară, cealaltă fiind situată în București. Fabrica a fost declarată falimentară în 2005, fiind apoi lichidată[10]. Întreaga fabrică a fost golită de mașinile-unelte, doar clădirea și structurile sale metalice rămân în continuare clar recunoscute (în aprilie 2024), în ciuda extinderilor și modificărilor. Se afla într-o pătrat delimitata de strada Tulcea și strada Intrarea petrolului.

Proiecte de arhitectură concepute, dar neexecutate

[modificare | modificare sursă]
Schița unui proiect de cazinou pentru rafinăria Astra Romană, Ploiești, România, 1937
Schița unui proiect de cazinou pentru rafinăria Astra Română, Ploiești, România, 1937 de Toma T. & Toma Barbu Socolescu, Ploiești, 1937.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Gabriela Petrescu, arhitect în București, ARHITECȚII SOCOLESCU 1840-1940 - Studiu monografic, dedicat arhitecților Socolescu, publicat la Editura Simetria, în 2024, 1 vol., 232 pagini, ISBN: 978-973-1872-55-1[11].
  • Revista Arhitectura, publicat de SOCIETATEA ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA (SAR)[12], București, apărută între 1906 și 1944[13]. În perioada comunistă și-a schimbat denumirea de două ori: Arhitectura RPR din 1960 până în 1968, apoi din nou Arhitectura din 1968.
  • en International Who's who in Art and Antiques - Second Edition, Ernest Kay (Directeur Editorial), Great Britain, Melrose Press Ltd, 1976, 525 p. ISBN: 0-900332-37-9.

Alte surse

[modificare | modificare sursă]

Articole și legături externe

[modificare | modificare sursă]


Note și referințe

[modificare | modificare sursă]
  • (a) Toma T. Socolescu, Arhitectura în Ploești, studiu istoric, Editura Cartea Românească, București, prefațată de Nicolae Iorga, 1938, referință: 16725, 111 pagini.
  1. ^ pagina 37.
  2. ^ paginile 105-106.
  • (b) Toma T. Socolescu, Amintiri, Editura Caligraf Design, București, 2004, 1 vol., 237 pagini.
  1. ^ nota 8 - pagina 15.
  2. ^ a b paginile 8 și 9 - Extras din actul de înnobilare din 14 iulie 1655.
  3. ^ pagina 14 - Toma T. Socolescu scrie:
    „Bunicul meu, Nicolae Gh. Socolescu, arhitect și el, cu studiile făcute la Viena, era urmaș al unei familii care printr-un strămoș îndepărtat căpătase rang boieresc, la 1655, de la G. Rakoczy. Documentul original scris pe piele de vițel, în latinește, cu litere de aur și cu emblema familiei în culori, șnuruit și având pecetea princiară în ceară roșie, se găsește în posesia maiorului S. Socol, fost primar al orașului Făgăraș, unde locuiește.”
  4. ^ pagina 14 - Toma T. Socolescu scrie:
    „Nicolae G. Socolescu (Socol, în Ardeal) a venit în Muntenia din comuna Berivoiu Mare, situată la poalele munților în ținutul Făgărașului și s-a stabilit în Ploiești, împreună cu alți cinci frați ai lui, - în preajma revoluției, cam pe la 1846, - anume în mahalaua Sf. Spiridon. În copilăria mea și până mai târziu, exista casa lui pe Culea Căleni, o casă cu parter, cu formă generală pătrată, retrasă mult de la stradă și înconjurată de grădină. S-a căsătorit cu Ioana, născută Săndulescu, din aceeași mahala, iar numele său apare între ctitori în pisania bisericii; și cum se obișnuia pe atunci, tot acolo cred că a fost și înmormântat, - deși cercetările ce am făcut au rămas infructuoase, - la 1872.”
    .
  5. ^ pagina 6.
  • (c) Mihail Sevastos, Monografia orașului Ploești, Editura Cartea Românească, București, 1937, 905 pagini.
  1. ^ pagina 177.
  2. ^ paginile 214-215.
  • (d) SOCIETATEA ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA (SAR)[14], revista Arhitectura, publicată de 1906-1944.
  1. ^ a b c d e f Revista „Arhitectura”, omagiu post mortem al arhitectului apărut în 1977, pagina 8.
  2. ^ Revista Arhitectura, Grupul administrativ al fabricilor UCEA, 1943-1944, anii IX-X, pagina 31.
  3. ^ a b Revista Arhitectura RPR, Arh Barbu Socolescu, Fabrica de conserve Ovidiu din Constanta, 1964, anul XII, număr 2, paginile 5-7.
  • (e) Gabriela Petrescu, arhitect în București, ARHITECȚII SOCOLESCU 1840-1940 - Studiu monografic, dedicat arhitecților Socolescu, publicat la Editura Simetria, în 2024, 1 vol., 232 pagini, ISBN: 978-973-1872-55-1.
  1. ^ a b c d pagina 192.
  2. ^ a b c d pagina 193.
  3. ^ a b paginile 186, 192-193, 205 și 206.
  4. ^ pagina 17 - Dimitrie Papazoglu, Istoria fondărei orașului București, București, Curtea Veche, 2005, p. 59.
  5. ^ pagina 18 - Constantin Stan, Școala poporană din Făgăraș și depe Târnave,Volumul.I, Făgărașul. Sibiu, Tiparul institutului de arte Grafice „Dacia Traiană”, 1928, p. 151
  6. ^ paginile 192 și 193.
  7. ^ pagina 206.
  8. ^ pagina 205.
  • Alte referințe:
  1. ^ a b c d e f g h i fr Biografia arhitectului disponibilă pe site-ul AGORHA (Platforma de date de cercetare a Institutului Național de Istoria Artei), Marie-Laure Crosnier Leconte - Socolescu, Toma Barbu.
  2. ^ a b c d e f Dosar de înscriere la Uniunea Arhitecților din RPR, 25 februarie 1953, proces-verbal de aprobare din 3 și 10 aprilie 1953, pagina 2.
  3. ^ a b Arhivele UAR, Ministerul Educației Naționale, Cultei și Artelor, Direcția Generală Învățământ Superior, dosarul de înmatriculare și comisie de revizuire, Ref 1034/1940, dosar 429-2.
  4. ^ a b c d e f g h en International Who's who in Art and Antiques - Second Edition, Ernest Kay (Directeur Editorial), Great Britain, Melrose Press Ltd, 1976, 525 p. ISBN: 0-900332-37-9 - pagina 358.
  5. ^ Liceul și-a schimbat de mai multe ori numele până în 2001 când a ajuns să poarte numele unchiului său, arhitectul Ion N. Socolescu: Colegiul Tehnic de Arhitectură și Lucrări Publice Ioan N. Socolescu.
  6. ^ Arhive CNSAS - Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dosar 53442 Barbu Socolescu, decizia parchetului militar din 2 noiembrie 1965.
  7. ^ Articolul Mihai Viteazul, Enciclopedia României - Mihai Viteazul, Originea și familia.
  8. ^ Inscripție în slavon de pe crucea aflată pe piatra de mormânt de la Răzvadu de Sus:
    „A răposat roaba lui Dumnezeu Marula clucereasa jupanului Socol fost mare clucer, fiică a răposatului Io Mihai Voevod și a jupînesei Tudora la anul 1647 în zilele lui Ion Matei Basarab voevod în luna decembrie 17 zile spre al zecilea ceas din noapte crugul solar temelia 21.”
    . G.D. Florescu, "Un sfetnic al lui Matei Basarab, ginerele lui Mihai Viteazul", în Revista istorică română, XI-XII, 1941-1942, paginile 88-89.
  9. ^ Cum a ajuns Pepsi pe piața românească în anii ’60. Băutura capitalistă se dădea la schimb cu vin, vodcă sau nave, Marianu Iancu, ziarulAdevarul din 10/06/2023 - Cum a ajuns Pepsi pe piața românească în anii ’60. Băutura capitalistă se dădea la schimb cu vin, vodcă sau navede.
  10. ^ Articole de presa:
    - Munca Ovidiu, intra în faliment, Darius Martinescu, ziarul Romania Libera din 24/06/2005 - Munca Ovidiu, intra în faliment.
    - Fabrica „Munca Ovidiu”, taiata la fier vechi, Darius Martinescu, ziarul Romania Libera din 26/10/2005 - Fabrica „Munca Ovidiu”, taiata la fier vechi.
    - Faliment la Munca Ovidiu, Lavinia Siclitaru, ziarul Ziua de Constanța, din 18/11/2005 - Faliment la Munca Ovidiu.
  11. ^ Cartea este disponibil :
  12. ^ Fondat de către Ion N. Socolescu în 1891, a devenit apoi Uniunea Arhitecților Români (UAR) site-ul UAR, istoric.
  13. ^ Toate numerele revistei pot fi consultate:
  14. ^ Fondat de către Ion N. Socolescu în 1891, a devenit apoi Uniunea Arhitecților Români (UAR) site-ul UAR, istoric.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Toma_Barbu_Socolescu&oldid=16640332