Ion Caramitru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ion Caramitru
Ion Caramitru 2016 stamp of Romania.jpg
Date personale
Nume la naștere Ion Horia Leonida Caramitru
Născut (75 de ani)
București
Căsătorit cu Micaela Caracaș
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație actor
regizor de teatru
om politic Modificați la Wikidata
Alte nume Pino
Alte premii
Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic[*] (1995)
Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[*] (1997)
Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce[*] (2000)
Ordinul național „Pentru Merit” Modificați la Wikidata
Prezență online

Ion Caramitru (n. 9 martie 1942, București) este un actor român de teatru și film, regizor și figură politică. A fost ministru al Culturii între 1996 și 2000, în cabinetul Victor Ciorbea. Este căsătorit cu actrița Micaela Caracaș și are trei băieți: Ștefan, Andrei și Matei Caramitru. Este președinte al UNITER din 1990, și începând cu anul 2005 este directorul Teatrului Național din București.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Primii ani și cariera în actorie[modificare | modificare sursă]

S-a născut într-o familie aromână[1] din București. Despre tatăl său, actorul spune că a stat aproape nouă ani, în trei etape, în închisorea comunistă, sub acuzația de mic burghez, ascunzător de valori, după naționalizare.[2]

Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale clasa profesor Beate Fredanov, în 1964, debutând cu un an mai devreme la Teatrul Bulandra - cu rolul principal în Hamlet de William Shakespeare. Și-a continuat angajamentul la teatrul Bulandra un timp, jucând și în spectacole la Teatrul Național București și în diverse alte teatre.

Ion Caramitru

Caramitru a fost protagonist intr-o serie de productii teatrale ale unor regizori precum: Liviu Ciulei, Moni Ghelerter, Andrei Șerban, Silviu Purcărete, Sanda Manu, Cătălina Buzoianu, Alexandru Tocilescu și Sică Alexandrescu (jucând în piese precum Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Moartea lui Danton de Georg Büchner, Oresteia de Eschil, Un tramvai numit dorință de Tennessee Williams, Mincinosul de Carlo Goldoni și în multe piese ale lui Shakespeare). Ca regizor de teatru, operă și operetă, Caramitru a pus în scenă lucrări de Frederick Loewe (My Fair Lady), Marin Sorescu (A treia țeapă), Benjamin Britten (Micul coșar), Aleksei Nikolaevici Arbuzov (Minciuna), și Shakespeare (Neguțătorul din Veneția); adaptările sale la La Tragédie de Carmen a lui Peter Brook și Eugene Onegin de Piotr Ilici Ceaikovski au fost găzduite de Grand Opera House din Belfast, Irlanda de Nord.

Caramitru a jucat în peste 40 de filme de lung metraj, făcându-și debutul cu rolul secundar în Pădurea spânzuraților în regia lui Ciulei (1964). Printre cele mai cunoscute roluri sunt Vive în Diminețile unui băiat cuminte (1966), Gheorghidiu în Între oglinzi paralele (1978), Ștefan Luchian în Luchian (1981) și Socrate în seria Liceenii (1985-1987). Pentru rolul din Luchian, regizat de Nicolae Mărgineanu, i-a fost decernat Premiul Special al Juriului în cadrul Festivalului Național al Filmului din 1984. Mai târziu, Caramitru a jucat roluri minore în filme străine: el a fost anarhist în 1991 în Kafka, Tatevski în Citizen X (1995), Zozimov în Mission: Impossible (1996), contele Fontana în Amen. (2002) și un imigrant bulgar în Irlanda în Adam & Paul (2004).

Pentru munca sa în stabilirea legăturilor culturale britanico-române, Caramitru a fost numit ofițer al Ordinului Imperiului Britanic. În 1997, ministerul culturii franceze i-a acordat titlul de Chevalier des Arts et des Lettres.

În mai 2005, el a câștigat concursul pentru funcția de director al Teatrului Național București, înlocuindu-l pe Dinu Săraru. Ca semn al aprcierii pentru întreaga sa activitate, în 21012 a primit o stea pe Aleea Celebrităților – Walk of Fame, din Piața Timpului din Bucuresti.

UNITER[modificare | modificare sursă]

La 19 februarie 1990, odată cu constituirea Uniunii Teatrale Române — UNITER, Consliul de conducere al acesteia l-a ales ca președinte pe Ion Caramitru. Gala UNITER, prezentată în fiecare an de Caramitru, este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România.[3]

Cariera politică[modificare | modificare sursă]

Revoluție[modificare | modificare sursă]

Caramitru a intrat în viața politică ca oponent al regimului comunist în timpul Revoluției Române din 1989. La 22 decembrie 1989, după ce președintele Nicolae Ceaușescu a părăsit Bucureștiul, Caramitru și cunoscutul scriitor disident Mircea Dinescu s-au alăturat mulțimii care ocupa clădirea Televiziunii Române ajungând un personaj central al Revoluției în direct, anunțând căderea regimului Ceaușescu.[4]

Un zvon popular care a circulat imediat spunea că, fără să știe că a fost filmat, Caramitru i s-a adresat lui Dinescu spunând: "Mircea, fă-te că lucrezi!"; această versiune a evenimentelor poate să fi început ca o defăimare de către adversarii politici, cu scopul de a indica faptul că Revoluția era un front atent pus în scenă pentru o lovitură de stat.[5] Potrivit cercetării lui Alex Mihai Stoenescu, în ciuda faptului că a trecut în folclorul contemporan, o astfel de expresie nu a fost rostită; în schimb, cuvintele folosite au fost "Mircea, arată că lucrezi", la care Dinescu a răspuns "La un apel" ("[Lucrez] la un apel [către popor]") - indicând mai degrabă nepregătirea lor și preocuparea lor de a redacta rapid un document adecvat.[4]

FSN și CDR[modificare | modificare sursă]

A fost membru al Frontului Salvării Naționale (FSN), guvernul format în jurul lui Ion Iliescu, unde a fost responsabil de Cultură. După alegerile din 1990, când FSN a devenit un partid politic, s-a retras în semn de protest, argumentând că gruparea Iliescu încerca să folosească puterea executivă și prestigiul pentru a monopoliza puterea (gestul a fost precedat de demisia altor intelectualii prezenți în Consiliul FSN, inclusiv Doina Cornea și Ana Blandiana).[6] Deja membru al Alianței Civice, s-a alăturat Partidului Național Țărănesc, care s-a angajat în opoziție față de FSN și a devenit ministru al Culturii după ce coaliția CDR a câștigat alegerile din 1996, în guvernele Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu.

În urma înfrângerii alegerilor din 2000 și a dezbinării partidului, el a rămas membru al principalei aripi PNȚ, Partidul Popular Creștin Democrat (PPCD). Caramitru s-a opus liderului PPCD Gheorghe Ciuhandu pe mai multe motive, printre care fuziunea cu Uniunea pentru Reconstrucția României;[7] a susținut o reconciliere cu fostul președinte Constantinescu,[7] și s-a numărat printre membrii PPCD care s-au declarat alarmați de posibilitatea ca Ioan Talpeș să se alăture partidului (Talpeș, care a părăsit PSD, a fost șef al Serviciului de Informații Externe al României în perioada 1992-1997).[8] În februarie 2006, el și-a dat demisia ca vicepreședinte al PPCD.[7]

Alte cauze[modificare | modificare sursă]

La începutul anilor 1990, argumentând că acordarea diplomelor și privilegiilor revoluționare devenise un instrument de corupție, Caramitru împreună cu alți revoluționari și disidenți (Victor Rebengiuc, Dan Pavel, Radu Filipescu și Costică Canacheu) au format organizația non-guvernamentală Asociației revoluționarilor fără privilegii.[9][10].

Figură remarcabilă în cadrul comunitatii aromâne, Caramitru a înființat "Societatea de Cultura Macedo-Română", care este în prezent implicată într-o dezbatere cu Comunitatea Aromână din România (CAR): Caramitru și suporterii lui susțin că aromânii sunt o ramură a românilor, în timp ce CAR susține recunoașterea lor ca minoritate etnică (cu reprezentare automată în Parlamentul României).[11]

În 2006, în timpul vizitei în Moldova, Caramitru a susținut că Moldova este încă o parte a României, acest lucru ducând la un conflict diplomatic între România și Moldova, iar Caramitru a fost declarat persona non grata în Moldova.[12][13]

Teatrografie[modificare | modificare sursă]

  • Hamlet - „Hamlet" de William Shakespeare, regia Costache Antoniu, Studioul Casandra, 1963
  • Profesorul - „Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, regia Costache Antoniu, Studioul Casandra, 1964
  • Eminescu - „Eminescu" de Mircea Ștefănescu, regia Sică Alexandrescu, 1964
  • Perdican - „Să nu te joci cu dragostea" de Alfred de Musset, regia Moni Ghelerter, 1964
  • Mircea Basarab - „Vicarul" de Alexandru Davila, regia Sică Alexandrescu, 1965
  • Vânzător de ziare - „Un tramvai numit dorință" de Tennessee Williams, regia Liviu Ciulei, 1965
  • Herault - „Moartea lui Danton" de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei, 1966
  • Bota - „Procesul Horia" de Alexandru Voitin, regia Liviu Ciulei, 1967
  • Romeo - „Romeo și Julieta" de William Shakespeare, regia Val Mugur, 1967
  • Cezar - „Iulius Cezar" de William Shakespeare, regia Andrei Șerban, 1968
  • Malcolm - „Macbeth" de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1968
  • Tommy - „Photo Finish" de Peter Ustinov, regia Petre Sava Băleanu, 1969
  • Leonce - „Leonce și Lena" de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei, 1970
  • Lelio - „Mincinosul" de Carlo Goldoni, regia Sanda Manu, 1971
  • Riccardo - „Vicarul" de Rolf Hochuth, regia Radu Penciulescu, 1972
  • Feste - „A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare, regie colectivă, 1973
  • Bacon - „Elisabeta I" de Paul Foster, regia Liviu Ciulei, 1974
  • Actorul - „Azilul de noapte" de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei, 1975
  • Pașa din Vidin - „Răceala" de Marin Sorescu, regia Dan Micu, 1977
  • Ferdinand - „Furtuna" de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 1978
  • Pericle - „Pericle" de William Shakespeare, regia Dinu Cernescu, 1981
  • Hamlet - „Hamlet" de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 1985
  • Cotrone - „Uriașii munților" de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu, 1987
  • Lelio - „Teatrul comic" de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, 1992
  • Creon - „Antigona" de Sofocle, regia Alexandru Tocilescu, 1993
  • Iuri Zvonariov - „Sorry" de Aleksandr Galin, regia Yuriy Kordonskiy, 2003
  • Regizorul - „Șase personaje în căutarea unui autor" de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei, 2005
  • „Dialoguri și fantezii în jazz" - spectacol de poezie și muzică alături de Johnny Răducanu, 2006
  • Eduard al III-lea - „Eduard al III-lea" de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, 2008
  • "Macbeth" - "Macbeth" de William Shakespeare, regia Radu Penciulescu (11.04.2011)[1]

Regizor[modificare | modificare sursă]

  • „Amintiri" de Alexei Arbuzov
  • „Neînsemnații" de Terry Johnson
  • A treia țeapă" de Marin Sorescu
  • Forma mesei" de David Edgar
  • „Acasă" de David Storey
  • Șapte dintr-o lovitură" de Lia Bugnar, 2008
  • „Toți fiii mei” de Arthur Miller, 2009
  • „Tragedia lui Carmen” de Georges Bizet, 2010

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Premii[modificare | modificare sursă]

  • Premiul revistei Cinema pentru interpretare, 1976
  • Premiul Asociației Cineaștilor, 1980
  • Premiul Special al Juriului pentru rolul principal din filmul Luchian, la Festivalul Național al Filmului, Costinești, 1984
  • Premiul pentru întreaga activitate la Festivalul Internațional de Teatru „Actor al Europei”, Prespa, Macedonia, 2016[14]

Decorații[modificare | modificare sursă]

  • Ofițer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (decorat în 1995 de către Regina Elisabeta a-II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord)
  • Cavaler al Ordinului Literelor și Artelor (Franța 1997)
  • Ordinul pentru Merit al României în grad de Mare Cruce, 2000
  • Doctor Honoris Causa al Universității de Arte "George Enescu", Iași, 2008
  • Crucea Casei Regale a României[15]
  • Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, 2017[16]
  • Ordinul Soarelui Răsare, înmânat de ambasadorul ambasadorul Japoniei la BucureștiJ, 2017
  • Cetățean de onoare al Bucureștiului, 2017[17]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ion Caramitru, reales președinte al UNITER, 20 sept 2010, mediafax.ro, accesat la 21 septembrie 2010
  2. ^ Evenimentul zilei - "Tinerețea lui Ion Caramitru: Am luat prima oară contact cu SECURITATEA la șapte ani și, ultima oară, acum șapte sau opt ani"
  3. ^ Sursa de Vest - "Provocare de la Nicolae Robu pentru renumitul actor Ion Caramitru"
  4. ^ a b Stoenescu
  5. ^ Preda; Stoenescu
  6. ^ Bozóki; Roșca Stănescu
  7. ^ a b c "Caramitru se cere..."
  8. ^ Brăileanu, "Țărănistul Ioan Talpeș"
  9. ^ Brăileanu, "Disidență..."
  10. ^ Situl Asociației Revoluționarilor fără Privilegii
  11. ^ Herța
  12. ^ "Autoritățile Moldovei acuză din nou România", BBC, 5 December 2006
  13. ^ "Caramitru: „Băsescu ar trebui să-i răspundă lui Voronin”", Evenimentul Zilei, 13 April 2009
  14. ^ Hotnews - "Ion Caramitru, premiat la Festivalul "Actor al Europei" pentru intreaga activitate"
  15. ^ http://www.familiaregala.ro/uploads/docs/RHR_AR_2009.pdf
  16. ^ Adevărul - "Ion Caramitru, la 75 de ani, decorat de președintele Iohannis cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler"
  17. ^ Mediafax - "Simona Halep și Ion Caramitru vor fi cetățeni de onoare ai Capitalei"

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ion Caramitru

Interviuri

Interviuri despre Revoluție