Alexandru D. Ghica

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Alexandru II

Alexandru D. Ghica (n. 1796 – d. 1862) a fost primul domnitor regulamentar al Țării Românești, între aprilie 1834 și 7 octombrie 1842, iar mai târziu caimacam între 4 iulie 1856 - octombrie 1858.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut în 1796, fiind fiul lui Dimitrie Alexandru Ghica și frate cu Grigore al IV-lea Ghica. Ar fi trebuit să fie numit conform Regulamentului Organic de o Adunare obștească extraordinară, însă datorită convenției speciale din ianuarie 1834 de la Sankt Petersburg, s-a hotărât în mod excepțional ca domnitorii Moldovei și Munteniei să fie numiți de către ruși și turci. A fost numit ca domnitor de ruși, odată cu numirea lui Mihail Sturdza în Moldova de către turci, după încetarea ocupației rusești (1828 - 1834). Trebuia să guverneze în spiritul și litera Regulamentului organic. Pentru a controla situația, Rusia îl înconjoară cu agenți devotați, greci și ruși, punându-l sub controlul strict al consulului Ruckmann, care s-a amestecat în toate afacerile interne ale țării, devenind arbitru între domnitor și restul administrației. Acest lucru a trezit o opoziție națională în Adunarea obștească, ceea ce îl încurcă și mai mult pe domnitor și, zăpăcindu-l, îl face sa cadă în greșeli tot mai mari de pură conducere (1837). Situația se încurcă și mai mult în 1838, când noua Adunare obștească respinge cererea rușilor de a adăuga în Regulamentul Organic un articol nou care tindea să sugrume independența internă a țării. Rușii însă triumfă, prin obținerea unui firman în acest sens de la Poartă și, prin intermediul domnitorului, îi persecută groaznic pe oponenți. Ghica nu era în relații bune nici cu rușii nici cu țara; cu primii pentru că nu aveau o unealtă energică, iar țara, pe de altă parte, se vedea lovită, din cauza acțiunilor rusești, în dezvoltarea sa culturală și națională. O piedică a guvernului lui Ghica a constituit-o și opoziția personală a mitropolitului Neofit, care, în același timp, exprima și nemulțumirile celorlalți. Această situație era hrănită de ruși, în pofida contra-acțiunii consulului francez. Pentru a-i satisface pe turci, Ghica sfărâmă Eteria sârbo-bulgară care pregătea în țară intervenția militară a Rusiei (1841). În acel moment, soarta lui era hotărâtă. Noua Adunare obștească din 1842 răspunde mesajului domnesc cu o adresă învinuitoare domniei, care, împărtășită celor două curți, determină o anchetă, al cărei rezultat este destituirea lui Ghica la 7 octombrie 1842. A făcut și lucruri bune: a construit școli și un teatru, a organizat armata, a inițiat dezvoltarea țăranilor. În 1834 a înființat orașul Alexandria.

Alexandru a fost caracterizat ca fiind un "om bun, însă fără curaj ... prieten al țării, dar mai mult încă al postului său".

Mult mai târziu, după ieșirea de la domnie a lui Barbu Știrbei, în 1856, este numit caimacam al Munteniei. A luptat pe față pentru unire și s-a implicat în problema provocată de alegerile pentru divanurile ad-hoc. În 1858, Convenția de la Paris admite o parte dintre punctele acestor divanuri, instituie caimacamii de trei până la alegerea noilor domnitori, iar Alexandru Ghica este eliberat din funcție (octombrie 1858).