Tezaurul de la Pietroasele

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Tezaurul de la Pietroasele - coperta monografiei Le Trésor de Petrossa de Alexandru Odobescu.
Ilustrație de Henric Trenk.

Tezaurul de la Pietroasele (cunoscut și ca Tezaurul de la Pietroasa) este un tezaur arheologic format din 22 de piese, descoperit în 1837 în localitatea Pietroasele, Buzău. Două dintre piesele componente au dispărut în decursul reținerii lor în Rusia. În prezent, cele zece piese restituite în 1956 sunt expuse la Muzeul Național de Istorie.

Piesele tezaurului[modificare | modificare sursă]

Tezaurul de la Pietroasa, cunoscut și sub numele popular de „Cloșca cu puii de aur” a fost descoperit în ajunul Paștelui anului 1837 de doi țărani pietrari buzoieni, Ion Lemnaru si Stan Avram (socru și ginere), în timp ce extrăgeau piatră din dealul Istrița. Din tezaurul compus inițial se pare din 22 de piese, s-au putut recupera doar 12, în greutate totală de aproape 19 kg.

Dintre acestea cinci sunt lucrate doar din aur:

  • un platou mare, de 7,6 kg, cu un diametru de 56 cm. A fost rupt în patru bucăți, la puțin timp după descoperire;
  • o cană (oenochoe), cu înălțimea de 37 cm; a fost reconstituită, fiind deteriorată după descoperire.
  • o pateră (platou mai mic) cu decor în relief și o statuetă în centru; are un diametru de 26 cm, iar statueta reprezintă un personaj feminin cu un pahar în mâini, așezat pe un tron împodobit cu un vrej de viță de vie.
  • un colan cu o inscripție gravată cu caractere runice. A fost piesa cea mai studiată din întregul tezaur;
  • un colan simplu;

iar șapte sunt împodobite și cu pietre prețioase:

  • un colan cu balama;
  • patru fibule, un fel de broșe folosite la prinderea veșmintelor. Se numără printre cele mai somptuoase exemplare ale antichității târzii;
  • două vase poligonale, unul octogonal și altul dodecagonal. Se disting prin forma aparte a torților, compuse din două pantere, sprijinite cu labele din față pe o placă decorată și cu cele din spate și coada pe fundul vasului. Au fost, de asemenea, distruse și restaurate de mai multe ori.

Cele zece piese pierdute au fost probabil trei colane, dintre care unul cu inscripție, o cană asemănătoare cu cea păstrată (oenochoe), o pateră simplă, nedecorată, o fibulă mică, și două perechi de brățări încrustate cu pietre. Aceasta deși se bănuiește că nu toate piesele descoperite au fost declarate nici de țărani, nici de Verussi, unele piese fiind pierdute, (reîngropate sau topite).

Proveniență[modificare | modificare sursă]

Datarea tezaurului și atribuirea sa au pornit atât de la aspectul pieselor, cât și de la inscripția de pe colan, prezența runelor sugerând un neam germanic. Prima ipoteză atribuie tezaurul vizigoților conduși de Athanaric, care s-au refugiat în Imperiul Roman odată cu apropierea hunilor, tezaurul fiind îngropat cel mai târziu în anul 381. A doua ipoteză îl atribuie ostrogoților, din prima jumătate a secolului al V-lea. Constantin cel Mare a lansat o campanie in anul 332 împotriva vizigoților de la nord de Dunăre. În această campanie, armata bizantină, condusă de fiul împăratului (Constantin al II-lea), a trecut pe podul lui Constantin cel Mare de peste Dunăre, construit la Sucidava (azi Celei) și i-a înfrânt pe vizigoți și, ca urmare, ținuturile de la nord de Dunăre au reintrat pentru o perioadă sub stăpânire romană. Limita de nord a imperiului a fost marcată de Brazda lui Novac întărită cu castrul roman de la Pietroasele unde s-a instalat Legiunea a XI-a Claudia venită de la Durostorum. Este posibil ca vizigoții să se fi refugiat în zona castrului în timpul invaziei hunilor.

Istoria tezaurului[modificare | modificare sursă]

Fibulă în formă de vultur

Tezaurul a fost cumpărat pe o suma derizorie de la țăranii care îl descoperiseră, de un antreprenor albanez pe nume Verussi, care la acea dată construia un pod peste Râmnic. Verussi valorifică o parte din piese, (pentru a putea vinde mai ușor platoul de aur, Verussi îl taie în patru cu toporul), iar restul îl îngroapă din nou după ce mituiește ispravnicul judetului Buzău.

O scrisoare de denunț alertează autoritățile, în anchetă implicându-se până și domnitorul Alexandru Ghica. Tezaurul a fost recuperat parțial de banul Mihalache Ghica, vornic al Departamentului Trebilor Dinăuntru, frate al domnitorului Alexandru D. Ghica. Urmare a anchetei, sunt închise toți cei implicați, de la cei doi țărani, până la ispravnicul de Buzău. Antreprenorul albanez deși susținuse inițial că vânduse toate piesele de aur unui negustor armean, recunoaște până la urmă că nu le-a vandut pe toate și se oferă să le cedeze în schimbul libertății sale. Astfel cele 12 piese intră în patrimoniul național și în atenția savanților români și străini. Popularitatea internațională a dobândit-o însă în urma Marii Expoziții Universale de la Paris, unde a fost expus prin grija lui Alexandru Odobescu. Acesta s-a implicat direct in cercetarea pieselor, atribuindu-le apartenență germanică (vizigoți) și stabilind contextul în care aceștia ingropaseră tezaurul în zona Pietroasa (Caucaland). Se apreciază ca la finele secolului lV, goții de pe teritoriul fostei Dacii, presați dinspre răsărit de triburile de huni, sunt nevoiți să se refugieze in Bizanț. Înainte însă, îngroapă tezaurul, alcătuit din vase de cult și alte obiecte ritualice. Ulterior, urmare a cercetărilor sale, Odobescu a publicat monumentala monografie arheologică Le Trésor de Pétrossa (1887-1900)[1].

În noapte de 29-30 decembie 1875, ,,Cloșca cu puii de aur" este furată din Muzeul Național din București, de un anume Grigore Pantazescu, (actor de circ). Tezaurul este recuperat in totalitate, exceptând un colier de aur pe care Pantazescu l-a topit și vândut. În anul 1884 trece printr-un incendiu, pentru a fi salvat a fost aruncat pe fereastră. În toamna aceluiași an a fost restaurat la Berlin de Paul Telge, un orfevrier german, și a căpătat aspectul pe care îl cunoaștem și astăzi.

În anul 1917 a fost trimis în Rusia, împreună cu tot tezaurul național, și s-a întors parțial de acolo în 1956 (10 piese din cele 12).[necesită citare] Din 1971 este expus la Muzeul Național de Istorie al României.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Alexandru Odobescu, Le Trésor de Pétrossa. Étude sur l'orfèvrerie antique, Tome deuxième, Éditions J. Rothschchild, Paris, 1889

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Tezaurul de la Pietroasele

Vezi și[modificare | modificare sursă]