Virgil Cândea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Logo of the Romanian Academy.png Membru titular al Academiei Române
Virgil Cândea
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (79 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație istoric Modificați la Wikidata

Virgil Cândea (n. 29 aprilie 1927, Focșani — d. 16 februarie 2007, București) a fost un istoric al culturii român, membru titular al Academiei Române.

Studii[modificare | modificare sursă]

  • Colegiul Național „Sf. Sava” din București (1938-1945);
  • Universitatea din București - Facultatea de Drept (1945-1949);
  • Facultatea de Filosofie(1946-1950);
  • Facultatea de Filosofie, Secția clasică(1950-1952);
  • Institutul Teologic Universitar(1951-1955);

Carieră[modificare | modificare sursă]

  • doctor în filosofie din 1970 cu teza Filosofia lui Dimitrie Cantemir;
  • lucrează la Biblioteca Academiei, succesiv, în Serviciul de bibliografie, Serviciul de studii;
  • șef al Secției de documentare științifică până în 1961, când este concediat;
  • șef al Serviciului de documentare din cadrul Oficiului Național de Turism „Carpați” în 1962;
  • șef al Bibliotecii Institutului „Dr. I. Cantacuzino”(1962-1965;
  • director al Secretariatului Asociației Internaționale de Studii Sud-Est Europene(1963-1968);
  • director științific al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale(1965-1968) și redactor al revistei acesteia;
  • cercetător principal la Institutul de Studii Sud-Est Europene din București(1968-1972);
  • secretar al Asociației Culturale „România”(1972-1990);
  • predă cursuri Facultatea de Drept din București(1963-1966), Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu”(1980-1982), Facultatea de Istorie(1990-1991) și Facultatea de Teologie(1963-1965) ale Universității din București;
  • ține, ca invitat, cursuri de istoria relațiilor internaționale la Institutul Universitar de Înalte Studii Internaționale și la Institutul Universitar de Studii Europene din Geneva(1967-1971), la Universitățile din Beirut(1982), Strasbourg(1983) și „La Sapienza” din Roma(1990);
  • membru corespondent al Academiei din 1991 și membru titular din 1993.
  • întreprinde investigații asupra istoriei ideilor și a culturilor sud-est europene;
  • are contribuții de seamă privind activitatea marilor umaniști români Stolnicul Constantin Cantacuzino și Dimitrie Cantemir și în definirea conceptului de umanism în cultura noastră medievală ;
  • identifică, în versiune arabă, prima cronică muntenă de redacție unitară;
  • are contribuții decisive la descoperirea picturii postbizantine de expresie arabă(arta melkită);
  • după 1963 se concentreză asupra istoriei culturii românești în context sud-est european și universal;
  • intervine, începând cu 1975, în controversele româno-maghiare privitoare la Transilvania, atât prin articole publicate în reviste de cultură, cât și printr-o carte scrisă împreuna cu dr. Cornelia Bodea, publicată ân 1982 de Universitatea din Boulder(Colorado) și difuzată de Columbia University din New York – Transilvania in the History of Romanians;
  • scrie studii despre opera lui Nicolae Iorga, iar în 1966 publică, în colaborare, volumul Pagini din trecutul diplomației românești. Multe lucrări se referă la regândirea fenomenelor de moderniyare a culturii, educației și vieții intelectuale de la noi în secolele XVII – XVIII, una dintre acestea – Rațiunea dominată. Contribuții la istoria umanismului romînesc(1979), premiată de Muzeul Literaturii Române în 1980;
  • se ocupă de asemenea de editarea operelor lui Dimitrie Cantemir și Alexandru Odobescu;
  • se ocupă de depistarea și reconstituirea patrimoniului cultural național înstrăinat. O primă evidență o întocmește în 1962, sub titlul Repertoriul general al bunurilor culturale externe ale poporului român;
  • descoperă manuscrise aparținând lui Dimitrie Cantemir în Statele Unite, Siria, Liban și Franța, versiunea arabă a Letopisețului Țării Românești(1292-1664), cea mai veche cronică munteană redactată în limba română, păstrată însă doar în versiunea ei arabă, descoperită într-o mănăstire de lângă Beirut, precum și numeroase manuscrise arabe cuprinzând traduceri de cărți din Țările Române păstrate în Siria, Liban, în Biblioteca Vaticanului, la Cairo și Paris;
  • publică sinteza documentelor și manuscriselor descoperite în străinătate în două volume, sub titlul Mărturii românești peste hotare și Mică enciclopedie de izvoare externe privind istoria și cultura poporului român;
  • elaborează studii e istoria artei, principala contribuție fiind identificarea și valorificarea icoanelor creștine de confesiune ortodoxă și greco-catolică din comunitățile arabe din Orientul Apropiat executate de pictori din secolele XVI – XIX;
  • participă la rapoarte și comunicări la congresele de științe istorice de la Viena(1965), București(1980), Stuttgart(1985) și Madrid(1990), la congresele de studii sud-est europene de la Sofia(1966), Atena(1970), București(1974), Ankara(1979), Salonic(1994);
  • este invitat să susțină conferințe la diverse instituții din Austria, Grecia, Franța, Cehoslovacia, Italia, Noua Zeelandă, Canada, Siria, Israel etc.

Alte funcții[modificare | modificare sursă]

  • membru al Uniunii Scriitorilor din 1971;
  • vicepreședinte al centrului Italo-Român de Studii Istorice Milano in 1978;
  • cercetător științific al Centrului Wilson din Washington din 1984;
  • membru al Asociației Istoricilor Americani din 1984;
  • membru al Centrului European de Cultură din Geneva din 1983;
  • director al Universității Euro-Arabe din Roma(1990) ș.a.

Opere[modificare | modificare sursă]

Introducere în documentarea științifică, - în colaborare cu Aurel Avramescu (1960)

Pagini din trecutul diplomației românești (1966) - în colaborare cu Mircea Malița

Premii[modificare | modificare sursă]

  • primește Premiul „Nejib Habib” decernat de Universitatea din Geneva, pentru contribuții la cunoașterea relațiilor internaționale;
  • este decorat cu „Ordinul Cedrului” în grad de ofițer, ca recunoaștere a contribuției sale la istoria tradiției culturale libaneze;
  • nu a primit niciodată distincții sau decorații românești.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ "Virgil Cândea", data.bnf.fr, accesat la 10 octombrie 2015