Botez

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Taine (sacramente) Botezul Mirul Euharistia Pocăinţa Hirotonirea Cununia Maslul

Una din primele reprezentări ale botezului în arta creştină, Catacomba lui Calixtus
(sec. al III-lea)

Botezul este un ritual care - în creştinism - din perioada Noului Testament şi în aprope toate confesiunile creştine reprezintă modalitatea de intrare vizibilă în comunitatea creştină. În Biserica Catolică, în Biserica Ortodoxă şi în Bisericile Vechi Orientale botezul reprezintă una din cele şapte taine (sacramente).

[modifică] Etimologia

Cuvântul grec folosit în Noul Testament pentru botez este baptízein (βαπτίζειν) iar acesta înseamnă atât a cufunda cât şi a scufunda. Pentru folosirea termenului cu acest sens în literatura greacă există nenumărate dovezi începând cu Platon (secolul 4 î. Hr.). În Septuaginta, traducerea greacă a Vechiului Testament, termenul baptízein (βαπτίζειν) apare doar de 4 ori. O singură dată IV Regi 5,14 se referă la scufundarea unui om în apă pentru o curăţire rituală.

Iosif Flaviu întrebuinţează termenul baptismós (βαπτισμός) - Botez - în cadrul relatării sale despre Ioan Botezătorul ^[1].

Cuvântul Botez a fost puternic impregnat de tradiţia creştină şi de aceea este aproape permanent echivalat cu expresia botez creştin. Deoarece există şi în alte religii ritualuri purificatoare cu apă trebuie ca termenul botez, să poată fi folosit doar cu prudenţă deosebită pentru curăţirile sau spălările rituale cu apă din exteriorul creştinismului.^[2]

[modifică] Forme precreştine

Autorii Noului Testament pleacă de la supoziţia că botezul este un fenomen cunoscut. Punctele de plecare ale practicii noutestamentare sunt:

[modifică] Vechiul Testament

Neeman, căpetenia oştirii regelui Siriei care era bonlav de lepră, s-a cufundat de şapte ori în apele Iordanului împlinind porunca proorocului Elisei pentru a-şi vindeca boala şi a recâştiga curăţia trupească. (IV Regi 5, 1-16).

Şi proorocul David, autorul psalmilor aminteşte atât de o curăţire interioară de păcate prin stropirea cu isop cât şi de o spălare a trupului care au ca efect direct, după cum lasă să se înţeleagă versetul 8 al psalmului 50, iertarea efectivă a păcatelor.

[modifică] Iudaism

Comunitatea din Qumran^[3] nu a fost singura comunitate iudaică care a prezentat similitudini practice faţă de botezul creştin în privinţa pocăinţei, a cureţiei exterioare, a purificării interioare şi a îndemnului spre înnoirea vieţii. Şi eseneni au cunoscut rituri asemănăoare. Spălările rituale au fost făcute în numele lui Dumnezeu şi aveau loc în mod regulat, din câte se poate presupune astăzi erau chiar zilnice^[4] Riturile botezului din comunităţile iudaice a putut fi efectuat de oricine şi nu necesita o mărturisire publică. Totuşi prima dintre aceste spălări rituale reprezenta includerea oficială a unui novice în comunitatea respectivă. ^[5]

În Talmud este prescrisă obligativitatea unei spălări rituale mikweh pentru refacerea curăţiei rituale.^[6] Iar începând cu a doua jumătate a primului secol creştin există dovezi despre un aşanumit botez al prozeliţilor.

Deosebirile botezului creştin faţă de practica iudaică constau în primul rând în unicitatea efectuării botezului cât şi în mărturisirea de credinţă publică faţă de Iisus Hristos. În afară de aceasta în spălarea rituală iudaică lipseşte persoana consacrată care efectuează spălarea. Deoarece Josephus Flavius foloseşte termenul βαπτισμός doar pentru botezul lui Ioan şi nu pentru spălarile rituale efectuate de sectele amintite de el se poate deduce că chiar din acea perioadă s-a văzut o deosebire esenţială între aceste rituri.

[modifică] Botezul în Noul Testament

[modifică] Aşanumitul botez al lui Ioan

Primul botez, care este menţionat în Noul Testament, este botezul lui Ioan. Ioan a prmit din acest motiv şi titlul de Botezătorul. Botezul efectuat de Ioan avea loc în apa Iordanului şi presupunea o mărturisire a păcatelor şi o pocăinţă interioară având ca scop iertarea păcatelor. (Mt, 3,16; Mc 1,4f; Lc 3,3ff)

Iisus s-a botezat de către Ioan după cum mărturisesc evangheliile. Chiar şi unii dintre ucenicii lui de mai târziu au fost botezaţi de către Ioan care i-a făcut atenţi asupra mielului lui Dumnezeu, cel ce ridică pacatul lumii. În perioada următoare au botezat, după cum relatează Evanghelia sfântului Ioan(In 4, 1ff) atât Ioan cât şi o parte din ucenicii lui Iisus.

In Faptele Apostolilor(FA 19, 1-7) ni se relatează că Pavel din Tars întâlneşte în Efes pe ucenicii lui Ioan Botezătorul. După ce aceştia i-au relatat despre botezul săvârşit de ei în numele lui Ioan, Pavel le explică că Ioan a botezat cu un botez al pocăinţei şi că a arătat tuturora să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos. Iar acei ucenici ai lui Ioan s-au botezat în numele Domnului Iisus.

[modifică] Botezul în comunitatea primară din Ierusalim

Evanghelia Sfântului Matei se termina cu porunca de a propovădui şi răspândi credinţa creştină în toată lumea. Încununarea acestei activităţi fiind botezul în numele Sfintei Treimi:

"Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. Evanghelia Sfântului Matei 28,18-20

Formula după care trebuie efectuat botezul apare doar în acest citat al Noului Testament. În pofida numeroaselor convertiri relatate de Faptele Apostolilor sau de scrisorile pauline această formulare nu mai este menţionată. Acolo unde actul botezului este descris mai amănunţit apare doar menţionarea că el este săvârşit "în numele lui Iisus Hristos" (FAp 2,38 8,16 10,48 19,5 Rom 6,3 Gal. 3,27).

Sfântul Petru cheamă oamenii la botez chiar în prima lui predică ţinută în ziua cincizecimii: el le făgăfuieşte darul Sfântului Duh acelora care se vor pocăi şi se vor boteza sprei iertarea păcatelor:

"Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru." (FAp 2, 38-9).

Filip l-a propovăduit pe Iisus Hristos şi cei care au crezut s-au lăsat botezaţi. (FAp 8,12). Faptele Apostolilor ne relatază că marele dregător al Candachiei, regina Etiopiei a fost întrebat despre despre înţelegerea corectă a scripturilor, iar după ce îi este propovăduită Evanghelia despre Iisus Hristos este botezat de către Filip. (Fa 8,27-39).

În Epistola către Romani Sfântul Pavel ne prezintă botezul ca fiind îngropare şi înnoire a vieţii. Botezul este în învăţătura lui o retrăire a îngropării şi învierii lui Hristos. In această relatare se găseşte şi o dovadă clară a ritualului iniţial al botezului săvârşit prin scufundare. (Romani 6).

Botezul este strâns legat de harul Sfântului Duh. Ioan Botezătorul l-a indicat pe Iisus Hristos ca fiind cel care botează cu Duhul Sfânt şi cu foc: Evanghelia Sfântului Matei 3,11. Sfântul apostol Petru a propovăduit primirea Sfântului Duh ca urmare a botezului. (FAp 2,38-39). Iar pogorârea Sfântului Duh peste Cornelius şi a altor neiudei i-a convins pe pe creştinii proveniţi dintre iudei că şi neiudeii pot fi botezaţi, căci Sfântul Duh se va revărsa şi asupra lor. ( FAp. 10,45)

[modifică] Sensul botezului

Conform învăţăturii Sf. Pavel cel care vine spre botez este făcut părtaş - prin taina botezului - morţii şi îngropării lui Hristos. Ritualul botezului arata prin aceasta schimbarea vizibilă care poate fi trăită de fiecare dintre existenţa "omului vechi" al păcatului şi cea o "omului nou" care îl urmează pe Hristos. Apa botezului omoară şi învie simultan. În botez cel botezat se face părtaş învierii lui Hristos(Romani 6). Simultan el devine prin lucrarea Sfântului Duh din Botez o parte a trupului universal al lui Hristos.(1 Cor 12,13) Botezul este simbolul împăcării dintre Dumnezeu şi oameni realizată prin moartea pe cruce şi prin învierea lui Iisus Hristos. Cum moartea şi învierea lui Hristos s-au petrecut doar o singură dată pentru mântuirea lumii, aşa şi botezul are loc doar o singură dată spre mântuirea celui ce vine la botez şi nu necesită repetare. Faptele Apostolilor (FA 19, 3-5) ne exemplifică necesitatea rebotezării dacă botezul nu a fost făcut în Numele lui Iisus Hristos. Credinţa este de asemenea necesară pentru dobândirea mântuirii. Aceasta, ca dar al Sfântului Duh, îl arată pe cel botezat ca părtaş al bisericii şi îl conduce pe drumul vieţii celei noi care îl eliberează pe cel botezat din robia păcatului şi îl conduce spre libertatea fiilor lui Dumnezeu.

[modifică] Dezvoltarea istorică

[modifică] Biserica veche

Baptisteriu în formă de cruce / Basilika din Subaita (Negev)

Cine s-a botezat în primele decenii de existenţă ale creştinismului a facut aceasta cu credinţa ca a doua venire a lui Hristos va avea loc imediat. Prin botez cel botezat era scos de din contextul păgân şi înglobat lui Iisus Hristos lucru exprimat prin formula εις χριστον ιησουν („în Hristos Iisus“). Şi era pecetluit de Hristos prin Duhul Sfânt (Efe. 4,30)şi integrat trupului acestuia(1 Cor 12, 12-14). Foarte des se botezau toţi membrii unei familii inclusiv slugile şi sclavii.

Legată de botez a fost întotdeauna şi mărturisirea credinţei care în forma ei cea mai veche este amintită în epistola către Romani: κύριος Ιἠσοῦς – Kyrios Iisus - Iisus [este] Domnul.(Rom 10,9).

Părinţii apostolici au considerat botezul drept poarta de intrare în religia creştină.^[7] pe când relatările biblice fac referinţă doar la un botez în numele lui Iisus Hristos, Biserica primară a aplicat consecvent dispoziţia dată de Mântuitorul Hristos (Mt. 28,19) şi a botezat "în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh". ^[8]

În primele veacuri creştine botezul a avut loc doar în noaptea paştilor pentru a evidenţia clar legătura dintre el şi moartea şi învierea lui Hristos. În creştinismul vechi actul botezului avea loc prin imersia completă a celui botezat în apă. Până în secolul al XII-lea aceasta a fost şi forma standard de botez practicată inclusiv în biserica romano-catolică. În caz de necesitate s-a acceptat încă din secolul al doilea botezul prin stropire. El putea fi efestuat în această forma în situaţii în care afundarea completă în apa botezului nu era posibilă.(De ex. în caz de boală, în vremea persecuţiilor, în cazul morţii inevitabile).

Primele menţionări documentare ale botezului copiilor se găsesc în regula canonică Baptismus infantium a Sfântului Ipolit. Acceptul acestei practici a fost destul de controversat. Unul dintre cei mai profilaţi autori care a combătut această practică a fost Tertulian. ^[9] La începutul secolului al 3-lea Ciprian al Cartaginei şi Tertulian erau de părere că prin botez se restaurează asemănarea cu Dumnezeu a omului care fusese distrusă de păcatul strămoşesc. Cu toate că din punct de vedere teoretic ar fi fost de ajuns - la fel ca în cazul apostolilor despre care Biblia nu relatează că ar fi fost botezaţi de Hristos - credinţa în Iisus Hristos, totuşi - datorită poruncii botezării neamurilor dată de Iisus Hristos - botezul este obligatoriu pentru toţi credincioşii.^[10]

Aceeaşi teologi au dezbătut, în aşanumita dispută asupra botezului, s-au ocupat şi cu problema recunoaşterii botezelor efectuate de episcopii din afara comuniunii euharistice a bisericii. Consensul s-ar realizat prin acceptarea formulei trinitare a botezului care a constituit baza unei recunoaşteri sau respingeri a botezelor efectuate în afara comuniunii eclesiale. Primirea Sf. Duh care era la început asimilată actului botezului a început să fie privită în aceeaşi perioadă - ca reacţie la curentele gnostice din antichitatea creştină - drept o etapă deosebită în viaţa spirituală care se obţinea printr-o punere specială a mâinilor şi însemnarea cu hrisma prin ungerea cu untdelemn. Sub influenţa altor forme cultice din antichitatea târzie ritualul botezului s-a îmbogăţit cu elemente suplimentare: haine albe pentru cel botezat, lepădările de satana. Şi a început să fie considerat taină(gr. μυστηριον, lat. sacramentum).^[11]

Denumirea pe care biserica veche a dat-o botezului "luminare" (greacă phôtismós) provine din 2. Cor. 4,6. Termenul clarificü ca botezatul vine din întunericul necredinţei în lumina credinţei şi a cunoaşterii.

Aurelius Augustinus vedea în botez lucrarea lui Iisus Hristos drept cuvânt vizibil^[12] şi lucrarea harului invizibil, care prin actul vizibil al botezului aduce lucrarea mantuitoare. Lucrările sacramentale dau celui botezat, întocmai ca o ştampilă, structura omului nou. Augustin a formulat învaţătura despre botez ca fiind lucrarea mantuitoare care lucrează împotriva păcatului strămoşesc. ^{[13] [14]}

Începând din secolul al VI-lea se generalizează botezul copiilor.

[modifică] Evul Mediu

Scolastica a folosit formula aristotelică a relaţiiei dintre materie (apa botezului) şi formă (formula botezului) pe teoria lui Augustin. Thomas de Aquino l-a descris pe Dumnezeu drept "cauza principală" şi apa botezului drept "cauza instrumentală" a acţiunii harului pentru iertarea păcatului strămoşesc. A treia componentă necesară unui botez valabil este intenţia (intensio) de a săvârşi botezul din partea sacerdotului. Această învăţătură a fost propovăduită în bula papală Exsultate Deo şi a rămas valabilă până astăzi în biserica romano catolică.^[15] Ca urmare în locul scufundării complete s-a răspândit în Evul Mediu, în spaţiul vestic, stropirea cu apă. În biserica francă şi cea italiană botezările prin stropire erau o practică obişnuită şi au avut loc încă din evul mediu timpuriu, după cum ne prezintă imaginile arheologice care s-au pastrat în aceste locuri şi care au fost datate ca fiind din sec. al IV-lea.

Bisericile ortodoxe au rămas până azi la înţelegerea botezului ca taină (misteriu), care permite împărtăşirea din celelalte taine. Sfântul Chiril al Ierusalimului descrie în catehezele sale pentru catehumeni ^[16] cum cel botezat se face părtaş în mod tainic vieţii şi morţii lui Iisus Hristos. Astfel cele scufundări în apă simbolizează cele trei zile petrecute de Iisus Hristos în mormânt.^[17]

[modifică] Reforma protestantă

Martin Luther a reluat explicaţiile lui Augustin şi a privit actul botezului drept împlinirea vizibilă a promisiunii iertării păcatelor. Botezul este o alianţă cu Dumnezeu. Cel nou botezat făgăduieşte să încerce zilnic să se îndepărteze de păcat. La început apa botezului a fost pentru Luther doar un simbol al certitudinii mântuirii pe care o obţinea cel botezat, mai târziu, în lupta contra spiritualismului radical protestant, a început să accentuieze caracterul vindecător al apei botezului. Luther a accentuat în mod deosebit că botezul nu este doar un act singular ci se repetă în reînnoirea spirituală zilnică a persoanei:

„Aftfel pocăinţa nu este altceva decât reântoarcerea şi intrarea în (baia) botezului, căci se reia şi se face (din nou) ceea ce s-a început (pocăinţa) şi nu s-a împlinit.”

—Martin Luther ^[18]

Şi reformatorul din Zürich, Ulrich Zwingli, numără botezul împreună cu împărtăşania între sacramentele bisericii.^[19] Sacramentele sunt pentru el doar simboluri care indică spre o realitate ascunsă in spatele lor. Această realitate este mai importantă decât simbolul. (este vorba de aşanumitul realism filosofic). Apa botezului nu curăţă ea însăşi păcatele, ci doar indică spre lucrarea mântuitoare a duhului care acţionează în interiorul omului. Cu aceasta Zwingli părăseşte poziţia oficială de până atunci a bisericii şi chiar linia argumentativă a lui Luther care vedea actul botezului drept mijlocul de manifestare a harului divin. El ia totodată atitudine şi împotriva anabaptiştilor, care făceau recurs la argumentaţia lui, în două feluri:

1. Botezul este în conformitate cu Noul Testament un simbol al legământului, prin care se arată că cel botezat aparţile lui Dumnezeu. În analogie cu semnul legământului vechitestamentar, circumcizia, părinţii noului popor al lui Dumnezeu au datoria de îşi boteza copii, căci copiii părinţilor creştini aarţin deja lui Dumnezeu. Părinţii trebuie, la fel ca în Vechiul Testament, să îşi educe copii în conformitate cu învăţătura creştină.
2. Încheierea legământului ca expresie al milosteniei lui Dumnezeu există permanent înaintea credinţei individuale, astfel că anabaptiştii răstălmăcesc în chip inacceptabil ordinea lăsată chiar de Dumnezeu: „Încheierea Legământului – Predestinarea – Apartenenţa la poporul lui Dumnezeu – Credinţa“.

Accentuarea ideii legământului, cu relaţionare la Vechiul şi la Noul Testament, trasează până astăzi înţelegerea şi practica botezului în bisericile reformate.

Johannes Calvin continuă teologia legământului dezvoltată de Zwingli. El numeşte botezul în catehismul pe care l-a tipărit la Geneva drept un semn extern pentru noi al bunăvoinţei dumnezeieşti şi un „zălog“ al milei lui Dumnezeu.^[20] Calvin nu considera botezul ca fiind necesar pentru mântuire. Catehismul din Heidelberg îl define drept „renastere din apă şi din duh“ astfel

„că el (Hristos) vrea să ne asigure prin acest gaj dumnezeiesc şi semn al adevărului, că suntem curăţaţi întradevăr duhovniceşte de păcate, după cum trupeşte suntem curăţaţi de apă^[21]”

Învăţătura despre botez a anabaptiştilor este o dezvoltare a anumitor aspecte din învăţătura lui lui Zwingli.Şi pentru aceştia botezul este doar un simplu simbol al legământului pe care în încheie Dumnezeu cu omul şi omul cu Dumnezeu. După înţelegerea lor Dumnezeu oferă tuturor oamenilor - în persoana lui Iisus Hristos cel răstignit şi înviat - "Noul Legământ". Prin predicarea evangheliei este răspândită printre oameni această ofertă. Botezul este, în conformitate cu această teologie, un semn extern instituit de Iisus Hristos prin care omul îşi manifestă acordul de a imcheia un legământ cu Dumnezeu.

Alte mişcări care s-au opus anabaptiştilor ca cea a spiritualiştilor au respins, asemeni catarilor, botezul cu apă. Interesul lor era orientat spre botezul duhului.

Reacţia catolică la aceste teorii protestante a dus la o nouă redefinire a învăţăturii scolastice despre botez la conciliul din Trient.^[22] Acolo s-a hotărât obligativitatea botezului copiilor din punct de vedere al disciplinei bisericeşti. ^[23] Ea trebuia să reprezinte simbolic integrarea în comuniunea bisericească după care copii trebuie sa fie educaţi conştient spre învăţarea valorilor creştine.

[modifică] Perioada modernă

În perioada iluministă întrebările botezului nu mai sunt adresate copilului adus la botez ci părinţilor acestuia. Teologii raţionalişti au înţeles botezul ca fiind "introducerea în religia adevărată".

O parte din bisericile libere nu au mai practicat botezul. Pe când quaker-ii (tremurătorii) privesc botezul cu apă drept un fapt exterior care ar putea fi ignorat, armata mântuirii, deoarece se autoînţelege drept o mişcare de trezire a conştiinţelor, renunţă la botezul cu apă. Cine totuşi simte nevoia să se boteze cu apă este trimis la una din bisericile neoprotestante care mai păstrează acest ritual.

Mişcarea penticostală propovăduieşte o dobândire a mântuirii în trepte în care după pocăimţă urmează botezul cu apă care trebuie completat în interiorul sufletului de un botez al Duhului.

Carl Heinz Ratschow, un filosof luteran, a argumentat că botezul deviază din spălărilerituale prezente şi în alte religii şi a deschis astfel rame interpretative mai largi care să lămurească însemnătatea religioasă a apei.

[modifică] Botezul astăzi

Botezul în zilele noastre se bazează la toate confesiunile creştine pe acelleaşi referinţe scripturistice, înţelegerea teologică a botezului este însă foarte diferită. Aceasta a condus printre altele la forme diferite de pregătire pentru botez, la forme diferite de executare a ritualului şi la consecinţe diferite ale urmărilor pe care un botez le-ar putea avea.

[modifică] Botezul copiilor – Botezul credincioşilor

In practica botezului se deosebeşte în general în funcţie de vârsta pe care o au cei chemaţi la botez între:

Botezul sugarilor, respectiv al copiilor mici

Cea mai mare parte a crestinismului practică de regulă botezul copiilor. Pentru aceasta naşii de botez şi/sau părinţii trupeşti mărturisesc în locul copilului sau în nume propriu credinţa în Iisus Hristos şi făgăduiesc o creştere creştinească a copilului.La protestanţi şi catolici acest act primeşte asentimentul conştient al celui botezat prin confirmare (mirungere), care are loc după ce mărturisesc ei înşişi credinţa în Iisus Hristos.

Botezul adulţilor, respectiv al credincioşilor

Botezarea credincioşilor adulţi este practicată în toate bisericile. În aceasta catehumenul doreşte el însuşi primirea botezului. Cu acest prilej el mărturiseşte public credinţa în Iisus Hristos. În unele confesiuni, aşamumitele confesiuni baptismale, aceasta este singura formă de potez permisă. O parte din aceste confesiuni recunosc ca valid botezul altora la convertirea unor credincioşi, când botezul a fost realizat cu mărturisirea credinţei în Hristos, şi astfel - în bună parte postfactum - o recunoaştere a a validităţii botezului copiilor sau sugarilor.Aceste comunitaţi nu săvârşesc însă un botez al copiilor.Alte confesiuni baptismale văd în botezul copiilor o faptă nefundamentată biblic, deci o lucrare fără urmări în planul mântuirii. Ele aşteaptă ca cel botezat în copilărie să se reboteze din nou în momentul convertirii acesta fiind din punctul lor de vedere primul şi singurul botez adevărat.

pentru biserica romano-catolică credinţa este o condiţie premergătoare botezului. Copii mici (botezaţi înnainte de a împlini 7 ani) sunt botezaţi în numele credinţei bisericii, atunci când se poate considera că educaţia lor va fi făcută în conformitate cu normele credinţei creştine. Pentru aceasta o interogare a credinţei proprii sau o mărturisire a credinţei de către naşi în numele celor botezaţi nu mai are loc în ritualul actual al botezului . În schimb mama şi/sau tatăl sunt întrebaţi despre credinţa lor personală şi eventual (re-)familiarizaţi cu aspectele acestei credinţe. Copii mai mari de 7 ani pot primi botezul doar atunci când au mărturisit public credinţa personală.^[24]

[modifică] Ritualul Botezului

Elementul exterior şi vizibil al botezului care are o importanţă covârşitoare este apa. Forma efectuării botezului în antichitatea creştină, care actualizează sacramental respectiv reprezintă simbolic "împreună-îngroparea şi împreună-învierea cu Iisus Hristos", este încă folosită de bisericile ortodoxe răsăritene, bisericile necalcedoniene, de baptişti, de martorii lui Iehova şi alte culte neoprotestante. Imaginea baptisteriului din Subaita ne oferă o imagine clară a modului efectuării botezului în biserica veche.

Conferinţa Episcopilor Catolici Germani a declarat următoarele referindu-se la întrita scufundare: „Se poate boteza prin scufundare sau prin udare Botezul prin scufundare este mai potrivit pentru a exprima participarea la moartea şi învierea lui Hristos. Comportamentul (sacerdoţilor) noştri va rămâne la botezul prin udare.“ Bisericile răsăritului rămân ancorate în tradiţia botezării prin scufundare chiar şi în cazul copiilor mici.

Anabaptiştii din perioada reformei au botezat aproape fără excepţie prin udare.Menoniţii care au fost urmaşii acestora practică totuşi la cererea credincioşilor, sau după normele constitutive ale parohiei, botezul prin scufundare (Immersion), udare (Affusion) sau stropire(Aspersion). ^[25]. Botezul prin scufundare poate fi efectuat şi în afara clădirii bisericii în Lacuri sau râuri. Botezul prin scufundare redevine actual în mediul protestant prin mişcarea pietistă şi mai târziu prin baptişti şi alte grupări neoprotestante. Astăzi este practicată în majoritatea comunităţilor bisericeşti baptismale. Des scufundarea sau udarea se face de trei ori consecutiv pentru a simboliza cele trei zile petrecute de Hristos în mormânt sau lucrarea Treimii.

[modifică] Formula de botezare

Cu privire la formula de botezare există doar deosebiri minore în formula de introducere a botezului, pe când continuarea ei ...numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh este identică în majoritatea bisericilor şi confesiunilor creştine.

În Biserica Ortodoxă introducerea se face cu cuvintele Se botează robul lui Dumnezeu N.N. in numele Tatălui.Amin. şi al Fiului. Amin. şi al Sfântului Duh. Amin. acum şi pururea şi în vecii vecilor Amin.^[26], în cea romano-catolică şi în cea anglicană se folosesc cuvintele N.N., eu te botez pe tine în... ^[27][28], iar iar în cea evanghelică se foloseşte traducerea lui Martin Luther N.N., eu te botez întru numele ....

În textul grecesc original (de ex. Mt. 28, 18-20) prepoziţia εις se află în acuzativ, fapt care ne arată o direcţie sau un scop (în; întru, pentru). Mai clar se exprimă Apostolul Pavel în Rom 6, 3ff că fiecare care s-au botezat “în” (εις) Iisus Hristos, a fost botezat „întru moartea sa“ (εις τον θανατον αυτου).

Martin Luther şi alţi traducători protestanţi după el au redat εις cu în/întru. Deoarece această formulare este deseori confundată cu punerea numelui de aceea comunităţile evanghelice fac în ultima perioadă recurs la versiunea latină a formulei de botez in nomine care în traducere actuală se exprimă prin în Numele.^[29]

Formula de botezare εις το ονομα este traducerea expresiei rabinice לשם – l^eschem – „in numele“. În Talmud această expresie este folosită pentru a da un sens final şi a exprima o autoritate divină.^[30] În Noul Testament se extinde această formulă autoritatea numelui divin trecând şi asupra persoanei lui Iisus (Ioan 14,13) ^[31]

La botezul în/întru numele Tatălui şi al Fiului si al Sfântului Duh se realizează intregrarea catehetului în Hristos şi părtăşia lui la moartea şi învierea acestuia.

Câteva comunităţi creştine folosesc o formulă de botezare în numele lui Iisus (Hristos) fără ca aceste comunităţi să vadă vre-o contradicţie între practica lor şi dispoziţia dea a propovădui şi boteza“ în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh“( Matei 28). Aceste grupări argumentează cu practica creştinismului primar(de ex. Faptele Apostolilor 2, 36; 4, 12) şi cu argumentul că în Evanghelia după Matei expresia „în numele“ eset folosită la singular.

Spre deosebire de majoritatea creştinilor martori lui Iehova botează în numele lui Iehova.

[modifică] Botezul în caz de urgenţă

Botezul este în mod normal săvârşit de un preot, în cazuri de urgenţă el poate fi făcut în caz de urgenţă - în biserica ortodoxă şi în alte confesiuni creştine - şi de către laici. Biserica romano-catolică recunoaşte valabilitatea unui botez efectuat chiar de un necreştin.^[32][33]

[modifică] Particulariţăţi confesionale

[modifică] Botezul ortodox

[modifică] Botezul protestant

Botezul in apa este randuit de Insusi Domnul nostru Isus Hristos (Matei 28:20). El este un simbol al mortii fata de pacat, al invieri la o viata noua in Hristos (Romani 6:1-4). Il pot primi cei care cred si marturisesc credinta (Marcu 16:16, Fapte 8:36). Prin botezul in apa credinciosul este adaugat la numarul membrilor Bisericii lui Dumnezeu (Fapte 2:38-47, Fapte 10:47-48, 1Petru 3:21). Credinciosul care s-a botezat trebuie sa duca in totdeauna o viata curata si sfanta, traind dupa invataturile Evangheliei (Matei 28:20, Fapte 2:42, Evrei 3:14). Botezul se primeste o singura data prin cufundarea in apa, iar in cazul cand acest act nu a fost indeplinit dupa Cuvantul Sfintei Scripturi , se poate face o doua oara (Fapte 19:2-6). Botezul in apa se poate primi si inainte si dupa primirea botezului cu Duhul Sfant (Fapte 8 :12-24 ; 10-44-48). Cei ce au primit botezul in apa fara a fi obtinut botezul cu Duhul Sfant sunt indemnati dupa Cuvantul lui Dumnezeu sa staruiasca dupa botezul cu Duhul Sfant (Fapte 1:4). Botezul in apa este savarsit numai de pastori si prezbiteri ordinati conform randuielilor Bisericii nou-testamentale. Copiii credinciosi, ca si ceilalti oameni, nu pot fi botezati pana nu ajung sa se convinga singuri ca Domnul Isus este Mantuitorul lor personal (Fapte 8:37).

[modifică] Botezul romano-catolic

[modifică] Discuţiile ecumenice

[modifică] Literatură

André Benoît, Charles Munier: Die Taufe in der alten Kirche(1.-3. Jahrhundert), Editura P. Lang, 1994, 276.ISBN 3906752437, ISBN 9783906752433

[modifică] Note

1. ^ Iosif Flaviu: Jüdischen Altertümern, Kapitel XVIII, Rândul 117
2. ^ Carl-Martin Edsman: Artikel Taufe (Religionsgeschichte), in: Religion in Geschichte und Gegenwart (RGG), Bd. VI, Tübingen 1962, S. 626f
3. ^ Qumran-Texte (1QS 3,6-8, 1QS 4,21f, 4Q 414, compară cu Klaus Berger Qumran und Jesus, Quell-Verlag Stuttgart 1993, ISBN 3-7918-1929-1, S. 73–76)
4. ^ Josephus, Flavius: Geschichte des Jüdischen Krieges(Războaiele iudaice), II, 8
5. ^ comp. Aşanumitele reguli sectare modelate de o puternică influenţă gnostică din Qumran (1QS 2,25 - 3,12)
6. ^ Deosebiri şi asemănări între mikwe şi botez
7. ^ Erich Dinkler: Taufe II Im Urchristentum in: RGG³ Band 6, Sp. 636
8. ^ Didahia celor 12 Apostoli
9. ^ ait quidem dominos, Nolite illos prohibere ad me venire: veniant ergo, dum adolescunt, dum discunt, dum quo veniant docentur: fiant Christiani cum Christum nosse potuerint. quid festinat innocens aetas ad remissionem peccatorum? Tertulian De Baptismo 18
10. ^ Tertullian, De Baptismo13
11. ^ vgl. Tertullian, De Baptismo 6ff
12. ^ Augustinus: Tractatus in Iohannis Euangelium 80,3
13. ^ Augustinus: Enchiridion 17, 64
14. ^ Aurelius Augustinus Des heiligen Kirchenvaters Aurelius Augustinus ausgewählte Schriften Bd. 8; Bibliothek der Kirchenväter, 1. Reihe, Band 49) Kempten; München: J. Kösel: F. Pustet, 1925.
15. ^ Exsultate Deo 1439
16. ^ Cateheze pentru catehumeni lae Sfţntului Chiril al Ierusalimului (engl.)
17. ^ Cateheze pentru catehumeni lae Sfţntului Chiril al Ierusalimului (engl.)
18. ^ Martin Luther: Catehismul Mare, Partea a patra, Despre botez
19. ^ Rezumat al învăţăturii despre botez al lui Ulrich Zwingli
20. ^ Catehismul din Geneva. Întrebarea 310
21. ^ Catehismul din Heidelberg. Întrebarea 73
22. ^ Anatemele tuturor învăţăturilor protestante despre botez
23. ^ Dekret zur Kindertaufe: „Wer leugnet, daß kleine Kinder gleich vom Mutterleibe weg zu taufen sind“, auch wenn sie von getauften Eltern stammen, „oder sagt, sie würden zwar zur Vergebung der Sünden getauft, aber zögen nichts von einer Ursünde aus Adam auf sich, was durch das Bad der Wiedergeburt gesühnt werden müßte“, um das ewige Leben zu erlangen, woraus folgt, daß bei ihnen die Form der Taufe zur Vergebung der Sünden nicht richtig, sondern falsch verstanden wird: der sei mit dem Kirchenbann belegt.
24. ^ Sărbătoarea botezului Copiilor. Introducere pastorală. Editor:Secretariatul Conferinţei Episcopilor Catolici, Ediţia a 2-a, Bonn 2008.
25. ^ Sondaj al Publicaţiei Junge Gemeinde printre parohiile menonite din Germania
26. ^ ***, Molitfelnic. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. Bucureöti 1998, 32.
27. ^ [http://www.uibk.ac.at/theol/leseraum/texte/377-7.html#1240 Katechismus der Katholischen Kirche (KKK) Nr. 1240
28. ^ http://vidicon.dandello.net/bocp/bocp3.htm In versiunea tipărită la pagina 307
29. ^ Agende für evangelisch-lutherische Kirchen und Gemeinden Band III Die Amthandlungen, Teil 1 Die Taufe Lutherische Verlagshaus 1988.
30. ^ H. Biedenhard: Name, în: Brockhaus Theologische Begriffslexikon zum Neuen Testament. Studienausgabe. Band 2, Wuppertal 1986⁴
31. ^ comp. (Ioan 14,13)
32. ^ Codex juris canonici Can. 861 (1983) § 2
33. ^ Enciclopedia Catolică: „In case of necessity, baptism can be administered lawfully and validly by any person whatsoever who observes the essential conditions, whether this person be a Catholic layman or any other man or woman, heretic or schismatic, infidel or Jew.“ The essential conditions are that the person pour water upon the one to be baptized, at the same time pronouncing the words: „I baptize thee in the name of the Father and of the Son and of the Holy Ghost. Moreover, he must thereby intend really to baptize the person, or technically, he must intend to perform what the Church performs when administering this sacrament.“

[modifică] Legături externe

• Cele şapte sacramente creştine
• Botezul
• Portal biblic
• Sfaturi Ortodoxe
• Informatii despre viaţa creştină din România
• Portal Crestin ortodox
• „Taina Sfântului Botez”