Paul de Alep

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Paul de Alep, născut cu numele laic arab de Būlus ibn Makārijūs az Zaim al-Halabī ( în arabă: بولس ابن مكاريوس الزعيم الحلبي n.circa 1627, Alep - d. 30 ianuarie 1669, Tiflis, Georgia) a fost un cleric (arhidiacon), călător și cronicar ortodox sirian.

Viața[modificare | modificare sursă]

S-a născut în orașul Alep (Siria), ca fiu al preotului Macarie Zaim, care provenea dintr-o familie săracă de creștini ortodocși sirieni. Tatăl său a fost numit ulterior în demnitățile de mitropolit de Alep (1635) și Patriarh al Antiohiei (1647). El a îndeplinit demnitatea de patriarh între anii 1648-1672.

El a fost numit citeț la 8 mai 1642. S-a căsătorit la 17 februarie 1644, și la 21 noiembrie 1647 a fost hirotonit diacon și a primit rangul de arhidiacon. [1]

El a fost autor de lucrări, în principal compilații istorice și traduceri de istoria Bisericii Greco-Orientale (Ortodoxe). De asemenea, a fost cunoscut și ca un caligraf. El și-a însoțit tatăl de mai multe ori în călătoriile acestuia de la Damasc, prin Anatolia, Istanbul, Valahia, Moldova, Ucraina și Cnezatul Moscovei, în încercările de a strânge fonduri și sprijin pentru Biserica lor (în jurul anului 1650).

Între anii 1652-1659 l-a însoțit pe patriarh în călătoria sa la Moscova, scriind o cronică cu privire la cele văzute în drumul său. În aceste călătorii, a lucrat ca secretar al patriarhului. Între anii 1654-1656, Paul de Alep a călătorit de două ori în Ucraina, împreună cu tatăl său. În timpul călătoriei sale, el s-a întâlnit cu domnitorul Gheorghe Ștefan al Moldovei (1653-1658) și cu mitropolitul Silvestr Kossov al Kievului. La 21 iunie 1654 s-a întâlnit în orașul Bohuslav cu hatmanul Bogdan Hmelnițki. În 1664 a mers din nou cu tatăl său la Moscova, unde a participat la judecarea patriarhului Nikon al Moscovei. Pe drumul de întoarcere de la Moscova, Paul de Alep a murit la Tiflis [2] la 30 ianuarie 1669.[3], în Georgia, iar două dintre notele lui scrise acolo s-au pierdut.

Opera[modificare | modificare sursă]

Paul a scris un jurnal de călătorie în limba arabă, cu denumirea de Călătoriile lui Macarie, Patriarhul Antiohiei. Aceste însemnări au fost traduse în limbile engleză ("The Travels of Macarius, Patriarch of Antioch", Londra, 1836), rusă ("Путешествие антиох. патриарха Макария", Moscova, 1896-1899) și română. Prima traducere în limba română a jurnalului a fost realizată de către Emilia Cioran și a apărut la București în 1900.

Jurnalul său este împărțit în trei părți principale, care corespund aceleiași călătorii: drumul spre Moscova, popasul la Moscova și drumul de întoarcere. Prima parte este o descriere exactă a traseului, inclusiv teritorii, orașe și sate (în principal, descrieri de la Constantinopol, Moldova (Iași), Ucraina (Kiev), teritoriile rusești de dinainte de Moscova, inclusiv Kolomna). În descrierea Moscovei, el prezintă Kremlinul, biserici și mănăstiri, case și străzi, precum și ceremoniile religioase la care a participat în calitate de cleric. Cunoștințele de limbă greacă dobândite în timpul călătoriei i-au permis lui Paul de Alep să cunoască oameni de rând ruși, astfel încât conținutul lucrării sale este mai bogat decât al lucrărilor scrise de diplomați și alți călători, care au prezentat Rusia exclusiv din punctul de vedere al țarului. Pavel a făcut drumul nostru înapoi pe scurt, ca urmare a progresului sale prin terenul descris anterior.

Descrierea teritoriilor traversate de Paul de Alep completează informațiile istorice furnizate de el. Jurnalul său este o sursă istorică importantă cu privire la Valahia, prezentând principalele evenimente ale domniei lui Constantin Șerban Basarab (1654-1658) și expediția otomană din 1657. Lucrarea sa conține materiale valoroase cu privire la situația politică din Ucraina, cultura, obiceiurile și stilul de viață al poporului ucrainean de la mijlocul secolului al XVII-lea. El prezintă aspecte din luptele polono-căzăcești, dând vina pe magnații polonezi pentru oprimarea socială, religioasă și națională a populațiilor din Ucraina.

Pavel și-a scris jurnalul la Moscova în anul 1656, cu puțin timp înainte de a începe drumul său de întoarcere. El a elaborat o versiune extinsă în 1664, înainte de a doua sa plecare la Moscova. Descrierea călătoriei a fost distribuită în anii următori sub formă de manuscris, versiuni de sinteză și traduceri. Între anii 1930-1950, teologul și orientalistul român Vasile Radu (1887-1940) a publicat textul arab în traducere franceză sub denumirea Voyage du patriarche d’Antioche Macaire Za’im (Ed. Firmin-Didot et Cie., Paris, Col. Patrologia Orientalis, 1949), în colecția pariziană "Patrologia Orientalis".

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Raheb, Abdallah (1981). Conception of the Union in the Orthodox Patriarchate of Antioch (1622 - 1672). Beirut. pp. 79 and note 376. http://www.zoukmikael.com/churches/stgeorge/biblio/CONCEPTION%20OF%20THE%20UNION.pdf. Accesat la 6 iulie 2010 
  2. ^ Graf, Georg (1960). „22. Paulus von Aleppo”. Geschichte der christlichen arabischen Literatur, Volume 3. Biblioteca Apostolica Vaticana. pp. 110 
  3. ^ See (in Russian): Фонкич Б.Л. "О дате кончины Павла Алеппского": în: Очерки феодальной России. 13. М.-СПб.: Альянс-Архео, 2009, pp. 289-292

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Partea II, Paul de Alep în "Călători străini despre Țările Române", vol.6 (Ed. Științifică, București, 1976)
  • Emilia Cioran (ed.) - Paul de Alep. Călătoriile patriarhului Macarie din Antiohia în Țările Române, 1653-1658 (București, 1900)
  • Radu Crețeanu - Monumentele istorice din cuprinsul Mitropoliei Olteniei în lumina relatării lui Paul de Alep, în "Mitropolia Olteniei" nr. 11-12/1967.
  • Maria Kowalska - Ukraina w połowie XVII wieku w relacji arabskiego podróżnika Pawła, syna Makarego z Aleppo: wstęp, przekład, komentarz ("Ucraina la mijlocul secolului al XVII-lea în însemnările călătorului arab Paul, fiul lui Macarie din Alep: introducere, traducere, comentariu") (Wydawnictwo Naukowe PWN, Varșovia, 1986)
  • P.Ș. Năsturel – Review for Basile Radu, Voyage du patriarche d’Antioche Macaire Za’im, Paris, Ed. Firmin-Didot et Cie., Col. Patrologia Orientalis, 1949, t.XXVI, fasc.5, în “SAO”, 1958, I (1957), p.382

Legături externe[modificare | modificare sursă]