Încălzire
În fizică, încălzirea este procesul termodinamic de ridicare a temperaturii. În vorbirea curentă, prin încălzire se înțelege asigurarea unui nivel termic confortabil în clădiri, locuințe, spații de producție, spații comerciale, mijloace de transport etc. Legată strâns de activitatea de încălzire este asigurarea apei calde de consum (= apă caldă menajeră, apă caldă sanitară), ambele utilități fiind din punct de vedere tehnic realizate de utilaje asemănătoare.
Sisteme de încălzire[modificare | modificare sursă]
Încălzirea poate fi locală sau centrală. În cazul încălzirii locale, fiecare încăpere are propriul său sistem de încălzire. Prin excepție, se consideră încălzire locală și încălzirea simultană a două camere de la o sobă montată în peretele despărțitor.[1]
Istorie[modificare | modificare sursă]
În Roma Antică, în secolul I î.Hr., exista deja un dispozitiv de încălzire hipocaustic dezvoltat, unde aerul interior primea căldură de la podele, care erau încălzite de gazele de ardere ale cuptorului care treceau în cavitățile subterane.[2][sursa nu confirmă]
Surse de căldură folosite la încălzire[modificare | modificare sursă]
Sursele de căldură pentru încălzirea clădirilor sunt:
- arderea combustibililor, solizi, lichizi sau gazoși;[3]
- agentul termic, de obicei apă fierbinte, furnizat de sistemele de termoficare;[3]
- curentul electric în cazul încălzirii cu radiatoare electrice;[3]
- energia solară captată de panouri solare termice;
- mediul ambiant (solul) în cazul încălzirii cu pompe de căldură.
Combustibili folosiți la încălzire[modificare | modificare sursă]
Combustibilii folosiți la încălzire sunt (în paranteză puterea calorifică inferioară aproximativă, diferită la fiecare sortiment):
- combustibili solizi: lemne[4] (9 – 16 MJ/kg)[5][6], peleți (19 MJ/kg)[6], coceni (17 MJ/kg)[7], lignit[4] (6 – 15 MJ/kg)[5], huilă[4] (16 – 29 MJ/kg),[8] brichete (18 MJ/kg)[9] și chiar turbă (12 – 16 MJ/kg)[5];
- combustibili lichizi: gaz petrolier lichefiat (GPL)[4] (45 MJ/kg)[10], tip P[4] (petrol lampant) (43 MJ/kg)[11], tip M[4] (motorină) (42 MJ/kg)[11], combustibil lichid ușor[4] (40 MJ/kg)[12];
- combustibili gazoși: gaz natural[4] (35 – 42 MJ/m3N)[10].
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Remus Răduleț și colab. Lexiconul Tehnic Român, București: Editura Tehnică, 1957-1966.
- ^ Istoria și evoluția sistemelor de încălzire
- ^ a b c Academia RPR Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1966
- ^ a b c d e f g h Hotărârea nr. 179 din 24 aprilie 1993 cu privire la stabilirea prețurilor și tarifelor la unele produse și servicii destinate populației, în condițiile eliminării subvențiilor de la bugetul de stat Arhivat în , la Wayback Machine., București: Monitorul Oficial, nr. 82/30 apr 1993
- ^ a b c MIT, vol I, p. 538
- ^ a b Cazane pe combustibil solid - Considerații generale, centrale-termice.ro, accesat 2010-02-07
- ^ Ioana Ionel ș.a. - Managementul valorificării energetice a biomasei, Timișoara, Ed. „Politehnica”, 2007, p. 21
- ^ MIT, vol I, p. 539
- ^ Decret nr.240/29 iunie 1982 privind stabilirea unor măsuri pentru gospodarirea judicioasa și reducerea în continuare a consumului de energie electrica, energie termica, gaze naturale Arhivat în , la Wayback Machine., București: Buletinul Oficial nr. 61/30 iun. 1982
- ^ a b Ordin nr. 50 din 19 februarie 2002 al ministrului industriei și resurselor pentru aprobarea Listei cuprinzând tipurile de gaze și presiunile de alimentare utilizate la aparatele consumatoare de combustibili gazoși, București: Monitorul Oficial nr. 150/28 feb 2002
- ^ a b MIT, vol I, p. 549
- ^ STAS 54-80 Combustibil lichid ușor Arhivat în , la Wayback Machine., steauaromana.ro, accesat 2010-02-07
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Bazil Popa ș.a. - Manualul Inginerului Termotehnician (MIT), vol I – III, București: Ed. Tehnică, 1986