Undă

Prin undă se înțelege fenomenul de propagare a unei oscilații într-un mediu elastic. După modul de oscilație a particulelor mediului față de direcția de propagare se deosebesc două tipuri fundamentale de unde: a) unde transversale; b) unde longitudinale. Exemple de unde transversale: oscilația unei corzi elastice, vibrația unei bare care a fost lovită lateral, vibrația membranei unei tobe. Ca exemplu de undă longitudinală se poate da cazul undelor sonore care se propagă în aer (sub forma unor variații continui ale presiunii aerului).

Altfel spus, o undă este un fenomen fizic ce se propagă si se reproduce singur "un pic" mai tarziu in timp si "un pic" mai departe in spațiu. Asta permite calsificarea anumitor unde (radio, radar, microunde) in funcție de "lungimea lor de unda" si de frecventa. Lungimea de unda se defineste ca fiind cea mai scurta distanta ce separa unda in doua puncte identice la un moment dat. Frecventa masoara numarul de cate ori se reproduce fenomenul de oscilatie intr-o unitate de timp. Oscilatiile se masoara in Herzti, (Hz). Un Hertz corespunde la o oscilatie pe secunda.

Exemplu undele radio : au o lungime de undă superioară de 10 cm in spațiu si o frecvența de 150 de mii până la 3 milioane de oscialții pe secundă, (150 kHz - 3 GHz)

Un alt exemplu, undele radar si microundele : au o lungime de unda cuprinsa intre 1 milimetru si 10 centimetri in spatiu si o frecventa cuprinsa intre 3-300 GHz

Viteza de propagare a undelor este egala cu viteza luminii.

Lumina are o lungime de unda cumprinsa intre 400-700 nm

În mecanica cuantică toate obiectele microscopice au o proprietate de unda si o proprietate de particula dar nu sant nici una nici alta. Aceasta dualitate unda-particula sa explica prin faptul ca obiectul cuantic respectiv este perceptibil prin proprietatile detinute si nu ca un tot unitar, pentru moment nu exista nici un cuvant pentru a desemna acest tot unitar. Fizicienii Jean-Marc Lévy-Leblond et Françoise Balibar au propus termenul de « quanton » pentru a desemna obiectul quantic in sine si nu proprietatile sale, dar acest termen nu s-a impus in vocabularul științific . Dificultatea rezida in faptul ca notiunea de unda este antinomica notiuni de particula, perceptia la nivel macroscopic face sa se creada ca o particula est un obiect "solid" iar unda este o forma de "energie", ceva in miscare deci contrara principiului material, solid, fix... acest sens etimologic ne face sa admitem cu dificulatate ca un corp poate sa aiba aceste doua proprietati "unda-particula" in acelasi timp, de fapt iata cum trebuie interpretata aceasta dualitate : atata timp cat obiectul cuantic nu este masurat este considerat ca o probabilitate de unda, dupa ce-a fost masurat este considerat ca o particula cu o valoare fixa.

Un alt exemplu, daca proiectam o lumina pe un cilindru prin unul din capete, vedem un cerc pe ecranul de proiectie, daca proiectia se face printr-o pozitie laterala, vedem un patrat. Dar cilindrul nu este nici un cerc nici un patrat. Diferenta se explica prin modul de proiectie.

Aceasta dualitate « unda-particula » ramane o porblema de actualitate intrucat fenomenele de masura la nivel cuantic se lovesc pe deplin de modul de perceptie al realitati la nivel macroscopic. Pentru a iesi din impas, au fost propuse cateva soluti precum, « Interpretatia de la Copenhaga » prin care se sustine ca fizica cuantica nu descrie realitatea in ea insasi ci tot ce se poate cunoaste despre realitate ». Ultima tetativa de concialiare privind masura fenomenelor cuantice este teoria « Decoherentei cuantice ».