Economie de scară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Curba de cost mediu pe termen lung

În economie economia de scară (în engleză economies of scale), este un termen ce descrie ceea ce se întâmplă atunci când cantităţile de factori utilizaţi în producţie cresc. Mai concret, o întreprindere îşi reduce costurile unitare producând mai multe bunuri sau servicii şi, pe măsură ce creşte producţia, costurile medii scad prin repartizarea costurilor fixe asupra unei producţii mai mari.

Economiile de scară şi dezeconomiile de scară se referă la proprietatea economică a producţiei care afectează costurile, atunci când cantitatea tuturor factorilor de producţie creşte într-o anumită măsură. Dacă costurile cresc proporţional, nu apar economii de scară; dacă costurile cresc într-un procent mai mare, apar dezeconomii de scară; dacă costurile cresc într-o măsură mai mică, apar randamente pozitive. Atunci când sunt combinate, economiile de scară şi dezeconomiile de scală conduc la teoria mărimii ideale a firmei potrivit careia costul mediu (unitar sau pe bucată) al unui produs scade până la un anumit minimum apoi costul mediu creşte o dată cu creşterea mărimii firmei.

Ca direcţie diferită există aşa numitele economii de gamă, sau economii de diversificare, (în engleză economies of scope), în care o întreprindere îşi reduce costurile de producţie mărind varietatea (gama) produselor şi serviciilor realizate, prin utilizarea unor componente identice, a aceloraşi instalaţii şi a aceluiaşi personal.

[modifică] Relaţia dintre costul mediu şi randament

Se vorbeşte despre randamente constante atunci când o creştere a factorilor de producţie $x 1, x 2,..$ cu un factor dat, are ca urmare creşterea în aceeaşi măsură a cantităţii produse (elasticitatea de scară este egală cu 1), dacă pentru funcţia de producţie $f$ e valabil:

$f(a\cdot x_1,a\cdot x_2,\dots)=a\cdot f(x_1,x_2,\dots)$

Un astfel de rezultat este aşteptat, de exemplu, dacă o anumită tehnică de producţie este aplicată într-o măsură mai mare. Cantitatea de produse finite creşte pe măsura creşterii cantităţilor factorilor de producţie.

Despre randamente pozitive se vorbeşte atunci când cantităţile produse cresc într-o măsură mai mare faţă de factorii de producţie (elasticitatea de scară este mai mare decât 1):

$f(a\cdot x_1,a\cdot x_2,\dots)>a\cdot f(x_1,x_2,\dots)$

În practică cel mai interesant este cazul randamentelor pozitive, pentru care costurile marginale scad o dată cu cantitatea produsă: pentru cantităţi produse relativ scăzute, costurile medii (unitare sau pe bucată) şi costurile marginale sunt relativ mari şi scad atunci când cantitatea produsă creşte. Matematic sunt exprimate prin:

$\frac{\partial c'}{\partial q} < 0$

În acest caz, $c'$ reprezintă costurile marginale şi $q$ cantitatea produsă.

Randamentele pozitive şi prin urmare costurile marginale descrescătoare sunt explicaţia economică pentru producţia în masă.

Astfel de randamente apar practic şi la producerea de bunuri publice cum ar fi transportul în comun sau energia electrică. În branşele comerciale cu randamente crescătoare nelimitate, concurenţa perfectă (doar cea care se regăseşte în teorie) conduce la imposibilitatea întreprinderii de a-şi mai acoperi costurile de producţie (ceea ce matematic este demonstrabil). Din această cauză, în astfel de branşe domneşte (în mare parte) un monopol de stat.

Randamente negative (pentru care elasticitatea de scară este mai mică decât 1) apar de exemplu în producţia agricolă, atunci când folosirea sporită a factorilor de producţie, cum ar fi munca şi îngrăşămintele nu mai fac posibilă creşterea cu acelaşi factor a producţiei.

$f(a\cdot x_1,a\cdot x_2,\dots)<a\cdot f(x_1,x_2,\dots)$