Conciliul Vatican II

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Konzilseroeffnung 1.jpg

Al Doilea Conciliu Vatican (în latină Concilium Vaticanum secundum; cunoscut și sub numele de Conciliul Vatican II) a abordat relațiile dintre Biserica Romano-Catolică și lumea modernă. Aceasta a fost al 21-lea conciliu ecumenic din istoria Bisericii, recunoscut ca atare doar de Biserica Catolică și al doilea conciliu care a avut loc la Bazilica Sf. Petru din Vatican. A fost deschis de papa Ioan al XXIII-lea la 11 octombrie 1962 și închis în timpul pontificatului papei Paul al VI-lea la 8 decembrie 1965. Dintre cei care au luat parte la sesiunea de deschidere a Consiliului, patru au devenit pontifi: Cardinalul Giovanni Battista Montini, care l-a urmat pe papa Ioan al XXIII-lea luând numele de Paul al VI-lea; episcopul Albino Luciani, viitorul papă Ioan Paul I; episcopul Karol Wojtyla, care a devenit papa Ioan Paul al II-lea și preotul Joseph Ratzinger, prezent drept consultant teologic, care a devenit papa Benedict al XVI-lea.

Documente adoptate de Conciliul Vatican II[modificare | modificare sursă]

Constituții[modificare | modificare sursă]

Decrete[modificare | modificare sursă]

Declarații[modificare | modificare sursă]

Neparticiparea Bisericii Ortodoxe Române[modificare | modificare sursă]

În anul 1967 patriarhul Justinian Marina a explicat motivele principale ale refuzului Bisericii Ortodoxe Române de a trimite observatori la Conciliul Vatican II, anume „organizarea de expoziții defăimătoare la adresa Bisericii și statului român” și „hirotonirea unui cleric fugar din țară, Vasile Cristea, ca episcop unit...”. Expoziția respectivă, intitulată „Biserica martiră”, a fost organizată de preotul iezuit Chianella cu ocazia conciliului, fiind dedicată suferințelor îndurate de Biserica din Europa răsăriteană. Aceeași manifestare a fost calificată de autoritățile comuniste drept „activitate dușmănoasă” a Vaticanului, o probă că Roma papală nu renunțase cu adevărat la „propaganda calomnioasă” nici măcar atunci când îmbrățișase ecumenismul.[1]

La lucrările conciliului a participat teologul ortodox român Andrei Scrima, însă ca reprezentant al Patriarhiei de Constantinopol.[2]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Compromis, diletantism, mistificare și diversiune în editarea documentelor privind Istoria Bisericii Române Unite cu Roma în perioada comunistă
  2. ^ Une vie pour la vérité, Jean Puyo interroge le Père Congar, Paris, Le centurion, 1975, p. 147.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]