Constantin Noica

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Constantin Noica
Sigla academia romana.gif Membru postum al Academiei Române
Constantin Noica
ConstantinNoica.jpg
Naștere 12 iulie 1909
Vitănești, România
Deces 4 decembrie 1987 (78 ani)
Sibiu, Republica Socialistă România
Ocupație scriitor, eseist, filozof și poet
Naționalitate român
Studii Facultatea de Filosofie și Litere din București
Părinți Grigore Noica și Clemența Casasovici[1]
Căsătorit(ă) cu Wendy Muston
Copii Alexandrina (căsătorită Alexandra-Noica Wilson), Răzvan (părintele Rafail)[2]
Activitatea literară
Activ ca scriitor interbelică, postbelică
Mișcare/curent literar Trăirism, fenomenologie
Operă de debut în revista liceului „Spiru Haret”, Vlăstarul, în 1927
Opere semnificative Devenirea întru ființă - Tratat de ontologie


Constantin Noica (n. 12 iulie 1909, Vitănești, județul Teleorman - d. 4 decembrie 1987, Păltiniș, județul Sibiu) a fost un filosof, poet, eseist, publicist și scriitor român. Fostul ministru țărănist Nicolae Noica este nepotul filozofului Constantin Noica.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Viață timpurie, educație[modificare | modificare sursă]

Constantin Noica, de origine aromână, s-a născut la 12 iulie stil vechi 1909 în comuna Vitănești (județul Teleorman).

Începe gimnaziul în București; în perioada 1924-1928 urmează liceul „Spiru Haret”, unde îl are profesor de matematică pe poetul Uvedenrodelor, Ion Barbu. Obține bacalaureatul în 1928.

Ca licean, debutează în revista liceului, Vlăstarul, în 1927 cu eseuri care au fost publicate în anul 1934 în volumul „Mathesis sau bucuriile simple”.

Se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere din București, pe care o va absolvi în 1931 cu teza de licență Problema lucrului în sine la Kant. Timp de trei ani îl are ca profesor pe filosoful Nae Ionescu.

Anii interbelici și ulteriori (1930 - 1949)[modificare | modificare sursă]

În perioada 1932 - 1934 frecventează societatea culturală "Criterion". Sub influența lui Nae Ionescu, toți prietenii lui Noica de la "Criterion" - Mihail Polihroniade, Haig Acterian, Mircea Eliade - vor deveni, mai devreme sau mai tîrziu, legionari dar, fidel ideii că lupta culturală și nu cea politică este calea pentru reînvierea culturală a României, refuză să intre în mișcarea legionară.

În 1933, timp de un an de zile, urmează cursurile Facultății de Matematică iar în primăvara anului 1938 pleacă la Paris cu o bursă a statului francez, unde va sta pînă în primăvara anului 1939. În mai 1940 își susține la București doctoratul în filosofie, cu teza Schiță pentru istoria lui „Cum e cu putință ceva nou?”. În luna august a aceluiași an face primul gest gazetăresc de rezonanță legionară: scoate într-un singur număr revista „Adsum” (adică „Sunt aici, sunt de față”), pe care o scrie singur și o publică din bani proprii.

În octombrie 1940 pleacă la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German. Va rămâne la Berlin până în 1944. Va participa de mai multe ori la seminarul de filosofie a profesorului Martin Heidegger, unde a mai participat și un alt filosof român cu operă de sertar, Alexandru Dragomir. În paralel, împreună cu Constantin Floru și Mircea Vulcănescu editează patru din cursurile universtare ale lui Nae Ionescu și anuarul Isvoare de Filosofie.

Anii domiciliului forțat, deținut politic (1949 - 1964)[modificare | modificare sursă]

În perioada 1949 - 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica și-a căpătat ideea filosofică și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai tîrziu. În 1958 Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de "grupul Noica".

Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964.

Anii libertății, Păltiniș (1964 - 1987)[modificare | modificare sursă]

Din 1965 se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va ține seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Printre participanți se numără mai tinerii săi colegi de la Centrul de Logică (Sorin Vieru) sau de la Institutul de Istoria Artei (Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu).

In 1976, Constantin Noica îl întâlneste, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăbovește 3 zile. Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Nicolae Steinhardt despre cele văzute la Rohia, știind gândul acestuia de a se retrage într-o mănăstire.

Ultimii ani din viață începând cu anul 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi (vezi Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu). Se stinge din viață la 4 decembrie 1987. A fost înmormîntat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniș, după dorința sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului, Crișanei și Maramureșului. După 1989, Gabriel Liiceanu s-a ocupat de reeditarea integrală a cărților lui Noica.

Operă[modificare | modificare sursă]

Cabana de la Păltiniş, unde Constantin Noica şi-a petrecut ultimii ani din viaţă

Opere antume[modificare | modificare sursă]

  • 1934 - Mathesis sau bucuriile simple
  • 1936 - Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz și Kant
  • 1937 - De caelo
  • 1940 - Schiță pentru istoria lui cum e cu putință ceva nou
  • 1943 - Două introduceri și o trecere spre idealism. Cu traducerea primei introduceri kantiene a Criticei Judecarii
  • 1944 - Pagini despre sufletul românesc
  • 1944 - Jurnal filosofic
  • 1962 - Fenomenologia spiritului de GWF Hegel istorisită de Constantin Noica
  • 1969 - Douăzeci si sapte de trepte ale realului
  • 1969 - Platon: Lysis (cu un eseu despre înțelesul grec al dragostei de oameni si lucruri)
  • 1970 - Rostirea filozofică românească
  • 1973 - Creație și frumos in rostirea românească
  • 1975 - Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii romanesti
  • 1975Despărțirea de Goethe
  • 1978 - Sentimentul românesc al ființei
  • 1978 - Spiritul românesc la cumpătul vremii. Șase maladii ale spiritului contemporan.
  • 1980 - Povestiri despre om, dupa o carte a lui Hegel: Fenomenologia spiritului
  • 1981 - Devenirea întru ființă, vol. I: Incercarea asupra filozofiei traditionale; vol. II: Tratat de ontologie
  • 1984 - Trei introduceri la devenirea întru ființă
  • 1986 - Scrisori despre logica lui Hermes

Opere postume[modificare | modificare sursă]

  • 1988 - De Dignitate Europae
  • 1990 - Jurnal de idei
  • 1990 - Rugați-vă pentru fratele Alexandru
  • 1992 - Simple introduceri la bunătatea timpului nostru
  • 1992 - Eseuri de duminică
  • 1992 - Introducere la miracolul eminescian
  • 1997 - Manuscrisele de la Cîmpulung
  • 1998 - Echilibrul spiritual. Studii și eseuri (1929-1947))

Publicistică[modificare | modificare sursă]

  • 1994 - Semnele Minervei, publicistică, volumul I, ediție de Marin Bucur
  • 1996 - Între suflet și spirit, publicistică, volumul II, ediție de Marin Bucur
  • 2003 - Moartea omului de mâine. Publicistică volumul III, ediție de Marin Bucur
  • 2007 - Despre lăutărism[3]

Articole conexe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ ro Alexandra și Nicolae la Antena 3
  2. ^ ro Cealaltă Noica
  3. ^ Sentimentul lautaresc al fiintei, 14 decembrie 2007, Andrei Terian, Ziarul de Duminică, accesat la 25 martie 2013

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Constantin Noica.
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Schitul Păltiniş