Traian Dorz

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Traian Dorz (1914-1989)

Traian Dorz (n. 25 decembrie 1914, în cătunul Râturi (azi Livada Beiușului) din comuna Mizieș, județul Bihor - d. 20 iunie 1989 Livada Beiușului a fost un poet și deținut politic din România.

Anii de formare[modificare | modificare sursă]

Părinții săi, Constantin și Maria, erau buni gospodari și creștini respectați în sat pentru cinstea și vrednicia lor. Era unicul copil la părinți, pe care, bineînțeles, voiau să-l vadă un bun gospodar la casa lui și un sprijin de nădejde la bătrânețe. Băiatul însă se simțea născut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuța bibliotecă a școlii primare și în aceea a bunului său învățător, Savu Halbac. Dar, tocmai acum, la terminarea celor șapte clase, a intervenit un eveniment-cheie în viața copilului Traian Dorz, schimbându-i traiectoria existenței sale.

A fost premiat la examenul de încheiere a celor șapte clase primare, susținut la Beiuș în 7 iunie 1930. Răspunsurile la Religie au ieșit în evidență ca exemplare. Preotul care preda Religia i-a dat ca premiu special cartea „Corabia lui Noe”, de preotul Iosif Trifa, din Sibiu. Autorul era întemeietorul și conducătorul pământesc al Mișcării Oastea Domnului, înființată la 1 ianuarie 1923, la Sibiu, o mișcare de regenerare moral-spirituală a poporului român în granițele ortodoxiei străbune. Cartea a fost o epifanie pentru proaspătul absolvent. Pe 8 iunie, în duminica Rusaliilor, terminând lectura cărții, el a simțit că trebuie să-și schimbe viața, așa cum autorul, în final, o propunea fiecărui cititor.

Printr-o scrisoare adresată centrului Oastei din Sibiu, îl ruga pe Părintele Iosif Trifa să-l înscrie și pe el în rândurile ostașilor și să-i trimită foaia „Oastea Domnului”, suplimentul duhovnicesc al săptămânalului Lumina Satelor. Ambele erau redactate de către preotul sibian.

Frecventarea cărților din biblioteca școlii și pe cele ale profesorului de religie care l-a premiat a avut două consecințe importante asupra adolescentului. Prima era aceea că poate să aspire la ceva mai mult decât majoritatea tinerilor de vârsta lui și deci să iasă din perimetrul vieții rurale. Ca urmare, fără știrea părinților se prezintă la examenul de admitere la Școala de Arte și Meserii din Beiuș. Reușește printre primii, dar tatăl său îi dă de urmă și îi interzice să urmeze cursurile acestei școli. La fel pățește și în urma reușitei la Liceul Militar din Târgu Mureș. Sunt primele interdicții care intervin în viața lui.

A doua consecință, și cea mai importantă, a fost aceea că lectura cărților Oastei Domnului și a foilor ei religioase i-a trezit pe nesimțite dorința și disponibilitatea sufletească de a scrie el însuși versuri spre slava lui Dumnezeu. El trimite primele sale încercări Părintelui Iosif Trifa, iar acesta, intuindu-i talentul și evoluția viitoare, i le publică în Lumina Satelor.

Acest exercițiu creator însemna pentru el o descărcare și o împlinire, în același timp. În spiritul ostășiei, începe deplasările de misionar prin satele din jurul Beiușului.

Activitatea jurnalistică[modificare | modificare sursă]

Când a împlinit vârsta de 18 ani, părinții îl silesc să se căsătorească, crezând că întemeierea unei familii va pune capăt înclinațiilor sale misionare. Dimpotrivă, situația familială se înrăutățește. În lucrarea sa autobiografică Hristos - mărturia mea sunt înfățișate aceste frământări care, în cele din urmă, sfârșesc prin chemarea pe care i-o face Părintele Iosif Trifa, în 1934, de a merge la Sibiu. Aici, alături de mentorul său, va începe o asiduă activitate publicistică, lucrând la redactarea periodicelor Oastea Domnului, Isus Biruitorul, Ecoul, Glasul Dreptății, Ostașul Domnului etc. Tot la Sibiu îi va apărea și primul volum de versuri, La Golgota. Din 1938 și până în 1943, împreună cu învățătorul Ioan Marini, va fi redactor la Oradea, la Cluj sau în alte locuri din țară al publicațiilor religioase: Ogorul Domnului, Viața Creștină, Misionarul Vieții Creștine, Familia Creștină, precum și al calendarelor-almanah ale acestora. N-a mai urmat nici o școală, dar va evolua spiritualicește ca un autodidact pe tot restul vieții.

Timp de mai bine de șase decenii, Traian Dorz va fi unul din cei mai buni misionari ai Oastei Domnului, psalmist și propovăduitor neobosit. Blestemul interdicțiilor a planat însă mereu asupra lui. Aproximativ optsprezece ani, părinții și soția, care nu i-au înțeles această chemare, au iscat fel și fel de opreliști pentru a-l împiedica să-l vestească pe Iisus Hristos așa cum cerea Biserica Luptătoare.

Prigoana comunistă[modificare | modificare sursă]

Începând cu anul 1948, când regimul ateist comunist a preluat puterea politică, suprimând libertățile religioase, și până la moartea sa, pe 20 iunie 1989, interdicțiile s-au permanentizat și diversificat. Oastea Domnului, mișcare a ortodoxiei militante, a fost declarată „secta cea mai periculoasă” și a fost scoasă în afara legii pentru că nu voia să renunțe la crezul ei creștin, ci, dimpotrivă, să-l mențină viu în conștiința credincioșilor Bisericii. De-a lungul existentei sale zbuciumate, presărată cu scurte pauze, poetul a totalizat peste șaisprezece ani de închisoare. În 1959, a fost condamnat la 17 ani de muncă silnică pentru întreaga lui activitate. Decretul de grațiere generală din 1964 îi va reda libertatea. Va fi însă supravegheat pas cu pas și împiedicat sistematic să scrie și să-și manifeste convingerile sale. Domiciliile forțate, chemările inopinate la organele de Securitate îl vor ține mereu într-o stare de alertă. Interdicțiile devin acum supărătoare și umilitoare.

Pe baza ideologiei marxist-leniniste în vigoare după 1947, Comitetul Central al Partidului Comunist, care avea pretenția să ia locul lui Dumnezeu în lume, a hotărât că numitul Traian Dorz, fiind un mistic retrograd, n-are dreptul să scrie, ba, mai mult, n-are nici un talent.

Astfel, mai bine de șaptesprezece ani și alți ani grei de presupusă libertate, poetul Traian Dorz a fost în mod continuu hărțuit, fără a putea fi oprit. În mod metaforic el a devenit, „o harfă spânzurată de-o streașină de închisoare” [necesită citare].

În pauzele de „libertate”, cu domiciliul obligatoriu la Livada Beiușului, trudind din zori și până-n noapte la muncile câmpului, seara, întors acasă istovit, cu mâini bătătorite de sapă și de ger, după o cină frugală, se așeza în pat, unde, acoperindu-se complet cu pătura, la lumina lanternei, își scria poeziile și meditațiile creștine. Milițianul sau paznicii de noapte, dacă zăreau cumva vreo luminiță înăuntru, băteau în geam, aducându-i aminte că „n-are voie să scrie!”. Regimul îi dădea astfel de înțeles că numai munca lui brută din timpul zilei, pe așa-zisele ogoarele înfrățite și înfloritoare ale colectivei, are vreo valoare pentru societate. Traian Dorz era însă animat de o credință cu rădăcini direct în scrierile biblice (Evrei 11:1) [1]; el și-a petrecut multe nopți plângând, rugându-se și scriind, dar nerenunțând la idealul lui [2].

Opera[modificare | modificare sursă]

Poezii

În închisoare a scris, sau s-a gândit să scrie, fără să aibă posibilitatea materială de a-și duce intenția la îndeplinire, și memorizând cele analizate, aproape 200 de poezii. În aceste condiții neînchipuit de grele, cu multe sacrificii, lipsuri și riscuri de tot felul, au fost create în închisoare și lagăre de muncă forțată ori în precarele pauze de libertate, cele aproximativ 100 de titluri de lucrări [necesită citare]. Unele volume din această vastă opera cuprind eseistică religioasă, meditații creștine, altele sunt niște avântate pledoarii pentru păstrarea credinței, iar altele, povestiri pentru copiii de toate vârstele. Poeziile sale totalizează un număr de peste 5000 de titluri, la care se mai adaugă 7000 de proverbe versificate, inspirate din înțelepciunea românească sau a altor popoare [necesită citare].

Din toată această operă, doar câteva volume de poezii au văzut lumina tiparului până în 1947. Creația poetică a acestor ani este strânsă în volumul Spre Țara dragostei, apărut în 1947.

O poezie cunoscută este "Un lung tren ne pare viața"[3].

Activitatea de samizdat și tipărirea operei în afara RPR/RSR

După 1948, timp de mai bine de patruzeci de ani, nu s-a tipărit în țară nici o carte dorziană. Manuscrisele erau însă copiate cu mâna sau la mașina de scris, în clandestinitate și în condiții de mare risc. Existența acestor acțiuni dovedește cât de mare era setea după literatura creștină, și în general cât de mare era atașamentul românilor la ideea de libertate de opinie, după Cortina de Fier ridicată de puterea sovietică la sfârșitul celui de-al doilea război mondial [4]. La fel de primejdioasă și ilegală era răspândirea operei prin benzi magnetice.

O parte din opera poetică a lui Traian Dorz a văzut lumina tiparului în străinătate, prin bunăvoința mai mult sau mai puțin dezinteresată ale unor credincioși neoprotestanți. Acceptul pentru tipărirea acestor lucrări a fost dat de către autor numai după ce repetatele încercări de publicare în România au eșuat.

Tipărirea în afara țării a acestor cărți a atras mânia autorităților comuniste care, în ciuda tuturor așteptărilor, tocmai într-o perioadă de mai mare deschidere spre Occident prin relații economice și culturale, în 1982, l-au arestat pe poet și l-au condamnat la doi ani de închisoare pentru delictul de tipărire și răspândire de literatură interzisă. Traian Dorz a fost însă eliberat după câteva luni, în urma intervenției opiniei publice din străinătate. Ajuns din nou în mijlocul fraților săi de credință, eroul creștin își va continua lupta cu și mai multă dârzenie pentru apărărea adevărului și pentru recunoașterea legală și de către Biserica Ortodoxă Romană a Mișcării Oastei Domnului [5].

La Golgota

Tema majoră a creației dorziene o constituie Golgota, „izvorul nețărmuritei și veșnicei iubiri”, și biruința învierii lui Iisus cel Răstignit. Pentru unii, poetul ar putea să pară o liră monocordă: Iisus, Iisus, Iisus. Dar pe această liră, cântarea poetului ne face să simțim adâncimile inefabile ale credinței. Aceasta, pentru că în Iisus, așa cum ne spune apostolul neamurilor, „sunt ascunse toate vistieriile înțelepciunii și ale cunoștinței” (Col. 2, 2-3 [6]) și de aici, îndemnul aceluiași apostol: „Iar peste toate acestea, îmbrăcați-vă în dragoste, care este legătura desăvârșirii” (Ibid. 3, 14 [7]). Iar dacă Dumnezeu este iubire, atunci înțelegem de ce acest poet este un cântăreț înfocat al Iubirii. Din acest ocean fără margini izvorăsc toate apele creației sale lirice. Realitățile vieții și ale istoriei, transfigurate și primind aura veșniciei, devin pe harfa sa tot atâtea râuri care se reîntorc tot în el, găsindu-și și împlinirea, și desăvârșirea.

Locurile noastre sfinte

În volumul Locurile noastre sfinte - o îmbinare fericită între poezie și proză - locurile, evenimentele și personalitățile istoriei românești nu sunt văzute doar sub aspectul lor real. Poetul scoate la lumina tocmai planul spiritual-metaforic al acestora, scoțând în evidență partea lor nevăzută, dar care devin accesibile prin ochiul credinței, căci credința, conform celebrei definiții pauline, este o „încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” [1]. Astfel, toate aceste realități primesc o dimensiune hieratică, devenind niște uriașe fresce în catedrala istoriei noastre. Meșterul Manole, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, Horia, Alba Iulia, Târgu Jiu, Curtea de Argeș, Mureșul, Oltul, bisericile și troițele maramureșene, toate acestea se transformă în personaje sau în locuri emblematice ale spațiului nostru mioritic, ducându-ne în final spre Patria de dincolo de zare, așa cum se arată în aceeași digresiune a Sf. Paul legată de credință - patria pământească este o reflectare în oglindă a patriei cerești. În acest fel, această carte-album se transformă într-un manual de educație a tuturor generațiilor, autorul devenind un pedagog național.

Minune și Taină

La fel de original în valențele sale spiritual-morale este și volumul Minune și Taină, dedicat Maicii Domnului. Preacurata Născătoare de Dumnezeu, în viziunea poetului, este în același timp și modelul de mamă pentru toate femeile din lume. Maica Domnului, așa cum este ea înfățișată de poetul transilvănean, trăiește sub cerul românesc, în țara aceasta din care a făcut o grădină a sa. De aceea și gesturile sale, și grija pentru Pruncul Sfânt ne aduc în fața imaginea mamei după cea mai bună și sfântă tradiție a meleagurilor românești. Din acest unghi spiritual, poetul a „românizat” întreaga imagine a Maicii Domnului în cel mai nobil înțeles al cuvântului.

Privire generală asupra operei

Într-o vreme ca aceea a zilelor noastre, în care interesul pentru poezie scade tot mai mult, publicul găsind alte căi pentru a-și hrăni și desfăta sufletul și chiar trupul, pentru a-și satisface setea de frumos, poezia psalmistului bihorean încearcă a mișca inimile și conștiințele, de a le transforma, înnoindu-le, prin mesajul religios-ascetic al lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

Peste o mie din poeziile sale au fost asociate cu melodii adecvate [necesită citare], intrând astfel în biserici, în mănăstiri și în alte medii religioase din țară și de peste hotare. Dovada ne-o oferă cea de-a opta ediție a acestor cântări nemuritoare, ce apare sub titlul Să cântăm Domnului [necesită citare].

Cu toate că poetul a cunoscut suferința pe toate treptele ei, el rămâne un poet al luminii, al iubirii, al credinței și smereniei. Versurile sale îmbracă expresia imnului și a odei sau devin, când e cazul, o antiteză de mare putere artistică, puse în slujba lui Dumnezeu într-o lume în care cel rău se silește pe orice cale să împingă pe om la păcat, adică la desfigurarea sa moral-spirituală. Așadar, aceste versuri au devenit niște cântări luptătoare.

Traian Dorz a decedat în noaptea spre dimineața zilei de 20 iunie 1989.

Prin patosul ideilor, prin calitatea expresiei poetice, prin mesajul ei divin-uman, opera creată de Traian Dorz îl situează în constelația unor mari creatori ai sensibilității religioase, precum ieroschimonahul Daniil Tudor, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Vasile Militaru, Ioan Alexandru, iar prin conotațiile mistice, de ce nu, și cu Daniel Turcea [judecată de valoare]. Într-un cadru cultural mai larg, caracterul religios-naiv al operei dorziene, cu metaforele și imaginile ei, sugerează comparații cu poetul englez William Blake, sau pictorul olandez Van Gogh, pe când acesta din urmă încerca să păstorească pe minerii din regiunea belgiană Borinage [8].

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dorz, Traian (1994). Hristos, mărturia mea. Sibiu: Oastea Domnului 
  • Dorz, Traian (1998). Pe genunchii lui Iisus. Sibiu: Oastea Domnului 
  • Dorz, Traian (1999). Din pragul veșniciei: antologie. Sibiu: Oastea Domnului 
  • Dorz, Traian (2005). Avuția sfântului moștenitor, scurte cugetări duhovnicești. Sibiu: Oastea Domnului 
  • Dorz, Traian (2005). Calea bunului urmaș. Sibiu: Oastea Domnului 
  • Dorz, Traian (2005). Cântările Bibliei. Sibiu: Oastea Domnului 
  • Dorz, Traian (2007). Alergarea stăruitoare. Sibiu: Oastea Domnului 
  • Dorz, Traian (2007). Cântarea Învierii. Sibiu: Oastea Domnului 
  • Dorz, Traian (2007). Crucea mântuitoare. Sibiu: Oastea Domnului 
  • Dorz, Traian (2007). Eterna iubire. Sibiu: Oastea Domnului 
  • Dorz, Traian (2008). Credința încununată. Sibiu: Oastea Domnului 

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b BIBLIA ORTODOXA ONLINE | Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel :: Capitolul 11
  2. ^ [1] A se vedea poezia „Îndemn la luptă”, de Radu Gyr, alt poet creștin român:
    „Înfrânt nu ești atunci când sângeri,
    nici ochii când în lacrimi ți-s.
    Adevăratele înfrângeri,
    sunt renunțările la vis.”
  3. ^ Poezia este atribuită eronat de unii in internet scriitorului indian Rabindranath Tagore.
  4. ^ [2] În Declarația Universală a Drepturilor Omului, articolul 18, această libertate este ridicată la rangul de drept fundamental al omului: „Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conștiință și religie [...]”
  5. ^ [3] Traian Dorz despre Oastea Domnului
  6. ^ BIBLIA ORTODOXA ONLINE | Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel :: Capitolul 2
  7. ^ BIBLIA ORTODOXA ONLINE | Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel :: Capitolul 3
  8. ^ A se vedea biografia romanțată a lui Van Gogh: Stone, Irving (1973). Bucuria vieții. București: Editura Meridiane, Colecția Biblioteca de artă 

Legături externe[modificare | modificare sursă]