Râmnicu Sărat
| Râmnicu Sărat | |
| — municipiu și oraș — | |
 Primăria municipiului Râmnicu Sărat | |
  Râmnicu Sărat Râmnicu Sărat (România) | |
| Coordonate: 45°22′48″N 27°3′36″E / 45.38000°N 27.06000°E | |
|---|---|
| Țară |  România |
| Județ |  Buzău |
| SIRUTA | 44845 |
| Atestare documentară | 1439 |
| Reședință | Râmnicu Sărat[*] |
| Componență | Râmnicu Sărat[*] |
| Guvernare | |
| - primar al municipiului Râmnicu Sărat[*] | Sorin-Valentin Cîrjan[*][3] ( PSD, ) |
| Suprafață | |
| - Total | 8,77 km² |
| Altitudine | 118 m.d.m. |
| Populație (2011)[1][2] | |
| - Total | ▼ 33843 locuitori |
| - Densitate | 4.678 loc./km² |
| Fus orar | UTC+2 |
| Cod poștal | 125300 |
| Localități înfrățite | |
| - Edineț | Republica Moldova |
| Prezență online | |
site web oficial  GeoNames | |
 | |
Modifică date / text  | |
Râmnicu Sărat este un municipiu în județul Buzău, Muntenia, România. Are o populație de 33.843 de locuitori (2011). Aflat în extremitatea nordică a județului, orașul a apărut în secolul al XV-lea și a fost în secolele al XIX-lea–al XX-lea reședința județului Râmnicu Sărat.
Geografie[modificare | modificare sursă]
Orașul se află în nordul Munteniei și al județului Buzău, pe malul stâng al râului cu același nume. Este străbătut de șoseaua națională DN2, care îl leagă spre sud de Buzău, Ploiești și București, și spre nord de orașele din Moldova: Focșani, Bacău, Roman, și Suceava. Din acest drum, la Râmnicu Sărat se ramifică DN22, care leagă orașul de Brăila și mai departe (prin trecerea Dunării cu bacul), de orașele dobrogene Tulcea și Constanța. DJ202 (șosea județeană) duce din oraș în aval de-a lungul râului Râmnicu Sărat către localitățile învecinate.
Prin Râmnicu Sărat trece și calea ferată Buzău–Mărășești, orașul fiind deservit de o gară proiectată de arhitectul Nicolae Michăescu.
Istorie[modificare | modificare sursă]
Cea mai veche mențiune documentară a numelui de „Râmnicu Sărat” descoperită până acum, datează din 8 septembrie 1439. Este vorba despre un privilegiu comercial acordat de domnitorul muntean Vlad Dracul negustorilor poloni, ruși și moldoveni, în care se precizează că „liovenii plătesc prima vamă la Râmnicu Sărat, doi florini ungurești de căruță încărcată, apoi dau și celelalte vămi”, referire care poate fi însă despre râu. Ca oraș apare pentru prima dată atestat în 1474.
La sfârșitul secolului al XIX-lea Râmnicu Sărat era reședința județului cu același nume (începând cu 1862, când aceasta s-a mutat aici de la Focșanii Munteni) și avea o populație de 13.134 de locuitori. Ca unități de învățământ, în oraș funcționau gimnaziul "V. Boerescu", deschis în 1889, precum și 2 școli primare urbane de băieți, 2 de fete, o școală rurală mixtă și două școli private.[4] Alimentarea cu apă punea probleme, deoarece râul Râmnicul Sărat care curgea pe lângă oraș avea apă sărată, nepotabilă. Apa de băut era adusă prin conducte de la Răducești și era distribuită prin intermediul a 12 cișmele. Din punct de vedere administrativ, orașul era împărțit în trei culori: Roșu (care ocupa centrul vechi, denumit Vatra Orașului), Galben la sud (mahalalele Pităreasca și Erculești) și Albastru la nord (mahalaua Sf. Nicolae).[4]
Dintre cele opt biserici ortodoxe consemnate în Marele Dicționar Geografic al României, cea mai veche era cea legată de prima atestare documentară a orașului, din timpul ocupației moldovenești a Râmnicului în vremea luptelor dintre Ștefan cel Mare și Radu cel Frumos, în 1474. Biserica "Piatra", pe locul căreia se află astăzi Biserica Sf.Parascheva. Cu toate acestea, biserica principală era însă Biserica Adormirea Maicii Domnului, zidită de Constantin Brâncoveanu și spătarul Mihail Cantacuzino în 1697. Alte biserici vechi și importante din oraș erau Biserica „Sfinții Voievozi” - Câța, zidită în 1765, biserica "Robeasca", zidită în 1784 de biv-vel-pitar Asanache Nicolescu, și biserica "Bagdat", zidită de Dumitrașcu Bagdat în 1753 și reparată în 1870 de un strămoș al său, biserică ce întreținea și un spital.[4]
În 1925 orașul Râmnicu Sărat își păstrase statutul de reședință de județ, fiind în același timp și reședința plășii Orașul din cadrul acestuia. Populația sa crescuse la 14.535 de locuitori.[5]
În 1950 județul Râmnicu Sărat s-a desființat, iar orașul a căpătat statut de oraș regional și reședință a raionului Râmnicu Sărat din cadrul regiunii Buzău și apoi (după 1952), din cadrul regiunii Ploiești.
În perioada comunistă a funcționat închisoarea Râmnicu Sărat, comandată de maiorul Alexandru Vișinescu. Aici au fost deținuți o serie de personalități importante din politica românească, între care Ion Mihalache, Ion Diaconescu sau Corneliu Coposu. Închisoarea a fost desființată în anul 1963, iar comandantul Vișinescu a fost transferat la Ploiești.
În 1968 Râmnicu Sărat a pierdut rolul de centru administrativ, fiind inclus în județul Buzău.[6] În anul 1994 orașul Râmnicu Sărat a fost declarat municipiu.[7]
- Râmnicu Sărat în Primul Război Mondial
Teatrul orășenesc
Biserica "Adormirea Maicii Domnului"
Gara
Strada Victoriei
Cimitirul evreiesc
Demografie[modificare | modificare sursă]
Componența etnică a municipiului Râmnicu Sărat
Români (83,21%)
Romi (8,26%)
Necunoscută (8,44%)
Altă etnie (0,06%)
Componența confesională a municipiului Râmnicu Sărat
Ortodocși (90,77%)
Necunoscută (8,46%)
Altă religie (0,75%)
Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Râmnicu Sărat se ridică la 33.843 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 38.828 de locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (83,22%), cu o minoritate de romi (8,26%). Pentru 8,45% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,78%). Pentru 8,46% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[8]
Politică și administrație[modificare | modificare sursă]
Municipiul Râmnicu Sărat este administrat de un primar și un consiliu local compus din 19 consilieri. Primarul, Sorin-Valentin Cîrjan[*], de la Partidul Social Democrat, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[9]
| Partid | Consilieri | Componența Consiliului | |||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Alianța Psd-Pro Râmnicu Sărat | 11 | ||||||||||||
| Partidul Național Liberal | 6 | ||||||||||||
| Partidul Mișcarea Populară | 2 | ||||||||||||
Evoluție istorică[modificare | modificare sursă]
În anul 1900 trăiau în oraș 13.134 locuitori, din care circa 1500 evrei.[10]
 |
Graficele sunt temporar indisponibile din cauza unor probleme tehnice. |
Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia
Obiective[modificare | modificare sursă]
- Biserica Adormirea Maicii Domnului din Râmnicu Sărat
- Gara Râmnicu Sărat
- Închisoarea Râmnicu Sărat
- Muzeul Municipal „Octavian Moșescu”
- Primăria Orașului din Râmnicu Sărat
- Casa Moșescu
- Palatul Lupescu
Școli și licee[modificare | modificare sursă]
- Colegiul Național „Alexandru Vlahuță”
- Liceul Teoretic „Ștefan Cel Mare”
- Liceul Tehnologic Economic „Elina Matei Basarab”
- Liceul Tehnologic „Traian Săvulescu”
- Liceul Tehnologic „Victor Frunză”
- Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” (fosta Nr.1)
- Școala Gimnazială „Gheorghe Vernescu” (fosta Nr.2)
- Școala Gimnazială „Dr.Ilie Pavel” (fosta Nr.3)
- Școala Gimnazială „Vasile Cristoforeanu” (fosta Nr.5)
- Școala Gimnazială Nr.6
- Centrul Școlar de Educație Inclusivă
- Colegiul „Nicolae Paulescu”- școală sanitară
Personalități[modificare | modificare sursă]
 | Acest articol sau această secțiune este sub formă de listă și trebuie rescris sub formă de text format din fraze legate. |
- Pavel Zăgănescu (1815 - 1897), căpitan pompier, care a luptat împotriva otomanilor în bătălia din Dealul Spirii.
- Constantin F. Robescu (1839 - 1920), inginer agronom, membru corespondent al Academiei Române.
- Nicolae Fleva (1840 - 1920), avocat, jurnalist, membru în Adunarea Deputaților și primar al Bucureștiului între anii 1884-1886.
- Ștefan Minovici (1867 - 1935), chimist, membru corespondent al Academiei Române.
- Petre Antonescu (1873 - 1965), arhitect, pedagog, restaurator de monumente istorice și academician, creatorul Arcului de Triumf, cât și a Palatului Ministerului Lucrărilor Publice din București.
- Nicolae Ciupercă (1882 - 1950), politician, general și ministru de război al României în perioada 1938-1939.
- Florica Cristoforeanu (1887 - 1960), cântăreață de operă, operetă și lied.
- Ion Glogojanu (1888 - 1941), general și comandant militar al Odesei.
- Traian Săvulescu (1889 - 1963), biolog și botanist, fondator al Școlii românești de fitopatologie, membru și președinte al Academiei Române, deputat în Marea Adunare Națională între anii 1952-1957.
- Petre Iorgulescu-Yor (1890 - 1939), pictor;
- Constantin Paraschivescu-Bălăceanu (1893 - 1979), avocat, jurist, deputat în Marea Adunare Națională, președinte al baroului București, președinte al Colegiului avocaților din România și profesor la Facultatea de Drept a Universității din București;
- Octavian Moșescu (1894 - 1982), publicist, editor, memorialist, colecționar de artă și poet;
- Gheorghe Manea (1904 - 1978), inginer, membru corespondent al Academiei Române;
- Stelian Cucu (1904 - 1985), profesor, poet, eseist, traducător;
- Saul Steinberg (1914 - 1999), desenator și grafician american născut în Râmnicu Sărat, faimos pentru lucrările sale publicate în ziarul american The New Yorker.
- Costin Murgescu (1919 - 1989), economist, diplomat, academician.
- Teodor Oroveanu (1920 - 2005), inginer, membru corespondent al Academiei Române.
- Aristide Halanay (1924 - 1997), matematician, profesor emerit al Universității din București;
- Titel Constantinescu (1927 - 1999), scriitor, regizor;
- Ioan Mușat (n. 1928- 2002), amiral, comandant al Marinei Militare Române în perioada 1979-1989.
- Elena Forțu (n. 1929), pictoriță, creatoare de costume de teatru și film.
- Constantin Doldur (n. 1939), jurist român, judecător la Curtea Constituțională a României (1998-2006).
- Negoiță Lăptoiu (n.1939), istoric, critic de artă, profesor universitar la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea;
- Smaranda Oțeanu-Bunea (n. 1941), compozitoare română, critic muzical, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România;
- Virgil Diaconu (n. 1948), scriitor;
- Valeriu Sterian (1952 - 2000), compozitor și interpret de muzică folk;
- Adrian Oțoiu (n. 1958), prozator, eseist, traducător.
- Maria Bitang (n. 1962), antrenoare de gimnastică a României, consilier de stat pentru promovarea sportului.
- Răzvan Dincă (n. 1974), avocat, profesor universitar și decan al Facultății de Drept a Universității din București;
- Romeo Bunică (n. 1974), fotbalist.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b „Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: „Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în .
- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central
- ^ a b c Lahovari, George Ioan (). „Rîmnicul-Sărat, com. urb.” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 244.
- ^ „Orașul Râmnicu Sarat în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în .
- ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .
- ^ „Legea nr.104 din 24 noiembrie 1994 privind declararea ca municipii a unor orașe”. Camera Deputaților din România. Accesat în .
- ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: „Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2020” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în .
- ^ Râmnicu Sărat în Enciclopedia Britannica, 1911. Accesat la 25 aprilie 2012
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Biserica Sfintei Cuvioase Parascheva din Râmnicu Sărat Arhivat în , la Wayback Machine., 15 octombrie 2012, Adrian Nicolae Petcu, Ziarul Lumina
- O biserică ridicată de Ștefan cel Mare în Țara Românească - cu hramul "Cuvioasei Parascheva" Arhivat în , la Wayback Machine., 9 aprilie 2011, Adrian Nicolae Petcu, Ziarul Lumina
| |||||||||||||||||||||||||||||||
