Sari la conținut

Jindřiška Hušková-Flajšhansová

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jindřiška Hušková-Flajšhansová
Date personale
Născută[2][1][3] Modificați la Wikidata
Vinohrady⁠(d), Regatul Boemiei, Austro-Ungaria[1] Modificați la Wikidata
Decedată (82 de ani)[2][3] Modificați la Wikidata
Bratislava, Cehoslovacia[3] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuKarol Hušek Modificați la Wikidata
Cetățenie Austro-Ungaria
 Cehoslovacia Modificați la Wikidata
Ocupațiefilologă[*]​
traducătoare
profesoară universitară[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba cehă
limba slovacă Modificați la Wikidata
StudiiFilozofická fakulta Univerzity Karlovy[*][[Filozofická fakulta Univerzity Karlovy (Faculty of Charles University in Prague)|​]][1]
Examination Board for Teachers at Secondary Schools of Charles University[*][[Examination Board for Teachers at Secondary Schools of Charles University (university examination commission)|​]][1]
Note
PremiiMedalia „Răsplata Muncii pentru Învățământ”
Medalia „Bene Merenti”
Medalia „Meritul Cultural”
Ordinul Meritul Cultural  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Jindřiška Hušková-Flajšhansová,[4] cunoscută și ca Jindra Hušková,[5][6][7] (n. , Vinohrady⁠(d), Regatul Boemiei, Austro-Ungaria – d. , Bratislava, Cehoslovacia) a fost o filologă, bibliotecară, profesoară, critică de teatru, scriitoare și traducătoare cehă, care a publicat, de asemenea, în limbile slovacă și română. A lucrat ca bibliotecară în perioada 1921–1952, a scris critică de teatru în anii 1920 și 1930[8] și a predat cursuri de limba și literatura română la Universitatea Comenius din Bratislava timp de aproape 50 de ani (1922–1971), introducând, astfel, studiul limbii și literaturii române în cadrul acestei universități[8][9] și având o contribuție importantă la dezvoltarea relațiilor culturale româno-cehoslovace[10][11][12][13] și la cunoașterea literaturii române în Slovacia.[14]

Jindra Hušková-Flajšhansová a făcut parte, alături de Marie Kojecká-Karásková și J. Š. Kvapil, din prima generație de traducători cehi din limba română cu pregătire profesională și a adus în perioada interbelică o contribuție însemnată la promovarea literaturii române în Cehoslovacia.[15][16][17][18] Ea este, de asemenea, cea mai veche traducătoare de literatură română în limba slovacă.[19]

Ea a scris o serie de studii referitoare la literatura română[20] și a tradus în limbile cehă și slovacă mai multe opere literare românești: proză (Drum fără pulbere de Petru Dumitriu, Zodia Cancerului de Mihail Sadoveanu, Desculț de Zaharia Stancu), literatură pentru copii și tineret (Amintiri din copilărie de Ion Creangă, Marea bătălie de la Iazul mic de Octav Pancu-Iași), piese de teatru (Iarbă rea de Aurel Baranga, O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă și Conu Leonida față cu reacțiunea de Ion Luca Caragiale, Ultima oră și Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Acolo, departe de Mircea Ștefănescu etc.).[5][7][21][22]

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Familia

[modificare | modificare sursă]

S-a născut în 12 februarie 1898[5][6][7][14][23] în districtul Královské Vinohrady⁠(d)[6][24] al orașului Praga,[5][6] într-o familie de intelectuali cehi.[25] Tatăl ei era profesorul dr.⁠(d) Václav Flajšhans⁠(d) (1866–1950), lingvist și istoric literar,[5][6][7][21][24] autor al mai multor lucrări despre filologia și literatura cehă,[24] iar mama ei era Jindřiška Flajšhansová-Kakšová⁠(d) (1868–1931), învățătoare, scriitoare și publicistă⁠(d) la revista pentru femei Ženské listy⁠(d).[5][6][21][24] Părinții ei se căsătoriseră la 21 aprilie 1894. Jindřiška a avut doi frați: Václav Flajšhans (n. 29 februarie 1896) și dr. Jan Flajšhans (n. 14 iulie 1901).[6][26]

Studii

[modificare | modificare sursă]

Jindřiška Flajšhansová a urmat studii secundare la Gimnaziul de fete „Minerva” din Praga⁠(d)[5][6] în perioada 1908–1916,[5] promovând examenul de maturitate (bacalaureat) în anul 1916.[6][7] Apropierea ei de limba și cultura românească a avut loc în timpul Primului Război Mondial, atunci când și-a întrerupt studiile și i-a îngrijit, alături de colege, pe soldații români din Transilvania în spitalul amenajat la Mănăstirea Strahov, care era condusă în acea vreme de abatele Metodiu Zavoral.[23] Tânăra elevă a fost impresionată atunci de doinele fredonate de răniții aflați departe de țară[23] și a luat primele lecții de limba română în anul 1915 de la poetul, prozatorul și dramaturgul ardelean Horia Petra-Petrescu (1884–1962), secretarul literar al Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român (ASTRA), care se afla rănit în lazaretul din Mănăstirea Strahov.[10] Ea și-a continuat apoi studiile în perioadele 1916–1919 și 1920–1921 la Facultatea de Filosofie⁠(d) a Universității Caroline din Praga (FFUK), unde a studiat filologia clasică și romanică[5][6][7][14][25] și l-a avut printre profesori pe Jan Urban Jarník.[9][10][11][13][14][23][27] A început să învețe limba română, potrivit propriei mărturisiri, după un calendar al „ASTREI”, sub îndrumarea bătrânului profesor Jarník, „care se bucura sincer de fiecare vorbă nouă, pe care mi-o însușiam”.[13] Profesorul însuși mărturisea prietenului său Andrei Bârseanu că tânăra „Enrica Flaișhans”,[28] fosta sa studentă,[29] „s-a indrăgostit și dînsa de limba română” și voia „să se desăvîrșească în cunoștințele limbii române, din punctul de vedere atît teoretic cît și practic”[28] pentru ca „să-și astîmpere setea cea mare de grai român, nou și vechi”.[29]

În urma obținerii unei burse din partea statului cehoslovac,[6][23][30] Jindra a urmat un an de studii la Universitatea din București[5][6][7][9][12][14][25] (1919–1920),[5][6][7][14][31] unde i-a avut ca profesori pe Ovid Densusianu[14][19][23][32][33][34] și I.A. Candrea.[14] Ea a plecat spre București la începutul lui noiembrie 1919, având asupra ei 12 scrisori de recomandare înmânate de profesorul Jarník.[23] Aceste scrisori erau adresate unor diverse personalități din București și din alte localități[28][29] (Iași, Cernăuți, Blaj și Sibiu),[28] pe care profesorul le cunoscuse cu diferite ocazii.[29] Studenta cehoslovacă a ajuns în capitala României după o călătorie aventuroasă de 14 zile cu trenul și alte mijloace de transport, pentru ocolirea luptelor care încă mai aveau loc în unele regiuni, și a descoperit o țară devastată în urma războiului recent încheiat, dar euforică datorită realizării idealului unionist.[23] S-a adresat profesorului Nicolae Iorga, care era în acea vreme președintele Senatului și directorul revistei Neamul românesc, iar acesta a ajutat-o să obțină o cameră în Căminul studențesc „Spiru Haret”.[23] Jindra a vizitat apoi personalitățile românești care-i fuseseră recomandate de prof. Jarník și a fost primită de fiecare dată cu bucurie; după cum și-a amintit mai târziu, profesorul Densusianu a primit-o „corect și cu sfaturi concrete pentru studiile mele în viitor”.[23] În perioada studiilor la București, ea a audiat cursurile universitare, a frecventat Biblioteca Academiei Române (unde l-a cunoscut pe directorul Ion Bianu, prietenul lui Jarník) și a citit mult.[23] A achitat suma de 20 de coroane cehoslovace „drept taxă [cotizație – n.n.] de membru al Asociațiunii ASTRA”, eliberându-i-se o legitimație de membru corespondent al secției literare a ASTREI în 22 octombrie 1920.[11][35] A pregătit la București, sub îndrumarea prof. Candrea, o lucrare intitulată Despre liturghia creștină în limba română, care a fost dezvoltată ulterior în teza ei de doctorat.[32]

Revenită în Cehoslovacia, a promovat în anul 1921 un examen rigorosum⁠(d) de filologie romanică, istoria literaturii moderne și filosofie,[6][36] cu lucrarea de disertație Náboženské názvosloví rumunské („Nomenclatura religioasă românească”),[6][7] și a obținut în aprilie 1921 titlul de doctor în filozofie la Universitatea Carolină din Praga[5][6] cu o teză inspirată din opera lui George Coșbuc.[27] Ea a făcut parte, alături de Hertvík Jarník, George Staca, Vladimír Buben și Method Zavoral, din cercul prietenilor limbii și culturii române, format în jurul profesorului Jarník[13] și, potrivit prof. Staca, a ajuns să vorbească perfect românește.[37]

Cariera profesională

[modificare | modificare sursă]

În iunie 1921,[6] după absolvirea facultății și obținerea doctoratului, a fost angajată la Biblioteca Universitară din Bratislava⁠(d), unde a lucrat în cadrul departamentului de catalogare până în 1939.[5][6][7] În acest timp s-a ocupat de catalogarea revistelor și a lucrat în anii 1922–1937 pe post de critic de teatru⁠(d) și referent la publicația Slovenský denník („Cotidianul slovac”) din Bratislava,[5][6] condusă de soțul ei, Karol Hušek.[21][38][39] În paginile ziarului Slovenský denník a publicat articole și recenzii critice cu privire la spectacolele reprezentate pe scena Teatrului Național Slovac⁠(d),[5][6][21] urmărind evoluția programatică a acestui teatru,[21] precum și un articol intitulat „Decesul lui Vasile Goldiș”, care conținea o micro­biografie a politicianului român Vasile Goldiș („o remarcabilă figură politică a românilor transilvăneni, de o noblețe desăvârșită”) și menționa prezența la Praga, în noiembrie 1919, a unei mici colonii de români, sprijinitori ai noului stat cehoslovac, și articolele prietenoase față de statul cehoslovac publicate în ziarul arădean Românul.[27]

Jindra Hušková a ocupat în decembrie 1921[6] un post de lector extern de limba și literatura română la Universitatea Comenius din Bratislava[5][6][13][24][40] și a înființat acolo în 1922 un lectorat onorific de limba și literatura română,[7][27] introducând, astfel, studiul limbii și literaturii române în cadrul acestei universități.[7][9] A fost astfel unul dintre cei trei profesori de limba română care au predat în perioada interbelică la universitățile din Cehoslovacia: George Staca a predat la Universitatea Carolină din Praga, Hertvík Jarník la Universitatea Masaryk din Brno și Jindra Hušková la Universitatea Comenius din Bratislava.[13][37][41][42][43] Predarea limbii române la Universitatea din Bratislava a început cu prelegerea „Românii, trecutul și prezentul lor cultural, cu o atenție deosebită către relațiile lor cu slavii”, care a fost susținută la 19 ianuarie 1922 de Jindra Hušková.[44] Limba română a devenit prima limbă străină modernă predată la Universitatea Comenius,[44][45] abia ulterior fiind introduse limbile franceză, italiană și spaniolă.[45] Cursurile de limba română aveau în acea vreme un caracter de curs facultativ și erau frecventate nu numai de studenții universității, ci și de publicul larg.[45] Unul dintre elevii ei a fost Jan Podešt, care a urmat timp de trei ani studii la Universitatea din București[13] ca bursier al statului român,[46][47][48][49] a învățat la perfecție limba română și a tradus opere literare românești în limba cehă;[13] printre traducerile realizate de el se află un volum de versuri ale lui Ion Minulescu, care a fost publicat sub titlul Zpověď („Spovedanii”)[13][46][47][48][49][50] în anul 1931,[50][51] nuvela „Catastrofa” a lui Liviu Rebreanu, care se afla sub tipar în noiembrie 1930, și piesa de teatru Manechinul sentimental a lui Minulescu, care era pregătită să fie reprezentată pe scena teatrelor din Cehoslovacia în aceeași perioadă.[13]

În afara activității didactice în cadrul Lectoratului extern de limba română, Jindra Hušková a desfășurat numeroase activități culturale extrașcolare și a ajuns astfel să aibă un rol important în dezvoltarea relațiilor cehoslovaco-române, care datau din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea.[5][45][52] Astfel, ea a contribuit, alături de senatorul Kornel Stodola⁠(d) și de profesorul Vladimír Buben,[13] la înființarea Asociației Cehoslovaco-Române din Bratislava (filială a Institutului Ceho-Slovaco-Român din Praga),[5][45][53] care a fost inaugurată la 10 noiembrie 1929 în prezența abatelui Metodiu Zavoral, a profesorului Hertvík Jarník, a diplomatului Theodor Emandi (ministrul României la Praga) și a reprezentanților administrației guvernamentale a Slovaciei[54][55] (Ján Drobný⁠(d), președintele regiunii Slovacia, și Kraus, viceprimarul Bratislavei),[54] și a fost aleasă în ședința inaugurală în funcția de secretar al asociației.[54][55][56][57] În plus, ea a ținut prelegeri despre Cehoslovacia și viața ei culturală și literară la București și Cluj[10][24][58][59][60][61] și despre România și relațiile dintre români și slovaci la Bratislava,[59][60][61] precum și o serie de conferințe despre scriitoarele slovace la Cluj la sfârșitul anilor 1930,[5][45] și a organizat turnee ale unor interpreți muzicali în România și Cehoslovacia.[5] Această activitate, căreia i-a consacrat o publicație intitulată Relațiile româno-slovace din anii 1918–1939,[45] a fost întreruptă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.[5] Asociația Cehoslovaco-Română din Bratislava a fost reorganizată în februarie 1939 ca „Asociația de propagandă culturală slovaco-română”, care-și propunea să continue și să intensifice relațiile slovaco-române în domeniul cultural, social și economic.[62] Adunarea generală a asociației a ales un nou comitet format din Kornel Stodola (senator și consul general onorific al României la Bratislava), Július Stano (vicepreședinte al Camerei cehoslovace), Julián Šimko (guvernatorul Slovaciei) și Vladimír Buben (profesor de limbi romanice la Universitatea din Bratislava) și un secretar general în persoana Jindrei Hušková-Flajšhansová (lector de limba română la Universitatea din Bratislava).[62]

Destrămarea Cehoslovaciei și transformarea Slovaciei într-un stat fascist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au redus din ce în ce mai mult prezența Jindrei Hušková în spațiul public.[45] Jindra Hušková a condus Biblioteca Centrală a Universității Tehnice Slovace⁠(d) în perioada 1939–1950 și apoi Biblioteca Facultății de Filozofie a Universității Slovace (numele contemporan al Universității Comenius) în perioada 1950–1952.[5][6][7] După venirea comuniștilor la putere, ea a contribuit la introducerea studiului biblioteconomiei în Slovacia la Facultatea de Filosofie⁠(d) a Universității Comenius din Bratislava:[5][6] a ținut prelegeri de catalogare la facultate în anul universitar 1951–1952, a condus subsecția de biblioteconomie în anul universitar 1952–1953 și a ținut prelegeri despre activitatea cu cititorii în anul universitar 1953–1954.[6] În plus, a scris articole pentru revistele bibliotecii Čitatel și Knižnica.[6]

În anul 1953 a fost înființat Lectoratul de Limba și Literatura Română în cadrul Catedrei de Romanistică de la Facultatea de Filozofie a Universității Comenius, iar limba română nu a mai figurat ca un curs facultativ, ci a început să fie studiată ca limbă de specializare,[44][45] mai întâi în combinație cu limba slovacă și, din a doua jumătate a anilor 1960, cu limba franceza.[45] În urma acestei schimbări, Jindra Hušková a trebuit să aleagă între activitatea de bibliotecară și activitatea didactică.[6] A optat pentru activitatea didactică și a fost numită lector titular cu normă întreagă de limba și literatura română la Universitatea Comenius din Bratislava, dedicându-se predării cursurilor, studiului lingvisticii și dramaturgiei românești și traducerii unor opere literare românești.[5][6][7] A organizat un seminar de limba română și a amenajat o bibliotecă vastă în cadrul Universității Comenius.[5] Ulterior a obținut titlurile academice de conferențiar⁠(d) (1955)[5][6][7] și profesor extraordinar⁠(d) (1968).[5][6][7][8] A devenit doctor habilitat în anul 1965, cu teza „Tradícia a vývojové problémy rumunskej drámy v devätnástom storočí” („Tradiția și problemele provocate de dezvoltarea dramei românești în secolul al XIX-lea”).[63] Sub îndrumarea profesoarei Hušková, Viera Bolešová a întocmit o bibliografie detaliată a traducerilor din literatura română în limba slovacă, evidențiind că s-a tradus în principal proză.[64][65] Jindra Hušková s-a pensionat în anul 1971[8][44] sau, după altă sursă, în 1973.[21]

Relațiile cu România

[modificare | modificare sursă]

În decursul timpului, Jindra Hušková a vizitat de mai multe ori România,[10][37][59][60][61] numele ei fiind menționat uneori Henriette Husek în presa românească.[66][67] Astfel, ea a făcut parte, alături de soțul ei și de ziariștii Karel Hoch (redactorul șef al ziarului Národní listy), Věnceslav Švihovský (director al European Central Press și redactor al ziarului Prager Presse), Karel Zdeněk Klíma (redactorul șef al ziarului Lidové noviny) ș.a., dintr-un grup de publiciști cehoslovaci care au vizitat România în octombrie 1924 cu scopul de a cunoaște mai bine acestă țară și de a contribui la dezvoltarea relațiilor culturale româno-cehoslovace.[66][67][68][69][70][71] Oaspeții cehoslovaci au ajuns în România cu un tren[66][68] special,[66] au călătorit cu trenul, automotorul, automobilul și vaporul[71][72] și au poposit la Oradea,[71][72] Arad, Timișoara,[68][71][72] Reșița,[71][70][72] Anina,[71][72] Oravița,[71][70][72] Orșova, Turnu Severin,[71][72] Râmnicu Vâlcea, Govora, Călimănești, Căciulata, Brezoi,[72] Sibiu, Săliște,[70][72] Brașov,[70] Bran, București[70] și Iași,[67] fiind întâmpinați cu căldură de autoritățile civile și militare locale,[68][70] de intelectuali (precum Vasile Goldiș, Ioan Lupaș, Silviu Dragomir, Valeriu Braniște, Aurel Lazăr, episcopul Roman Ciorogariu) și de un public numeros și entuziast.[70] Cu acest prilej, Jindra Hušková (care a îndeplinit uneori sarcina de translator)[66] a admirat portul pitoresc și dansurile naționale,[70] s-a interesat de starea culturală a orașelor vizitate și a vrut să vadă Strada Lăpușneanu din Iași (pentru că citise romanul omonim al lui Mihail Sadoveanu).[67] Corespondenții de presă au consemnat că ea vorbea vorbea fluent limba română, exprimându-se într-„o frumoasă limbă literară românească” (Gazeta Transilvaniei)[70] sau „într’o frumoasă românească” (Dimineața),[66] și că „a rămas impresionată „de inteligența și bunăcuviința poporului român, cu care s-a întreținut pretutindeni”.[70]

Profesoara cehoslovacă a călătorit din nou în România, însoțită de soțul ei, în toamna anului 1930 și a poposit în 23 octombrie 1930 la Cluj, în drumul ei către București.[12] Ea a participat în zilele de 20 și 21 octombrie 1930 la serbările ocazionate de aniversarea a 10 ani de existență a Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj și la înmânarea titlului de doctor honoris causa abatelui ceh Metoděj Zavoral, ocazie cu care și-a exprimat bucuria că universitatea clujeană „a reușit să strângă jur, împrejurul ei întreg elementul românesc din Ardeal și a dovedit prin munca depusă puterea culturală și inteligența înnăscută a poporului românesc de acolo” și în același timp regretul că „bătrânul și entuziastul filoromân” Jan Urban Jarník, care a transmis cehoslovacilor iubirea pentru poporul român și limba română, „a plecat prea de vreme de pe lumea aceasta și n'a putut lua parte la acest triumf al neamului românesc în Ardeal”.[73] Vizita s-a prelungit, iar Jindra Hušková anunța într-un interviu deschiderea unei expoziții de arhitectură cehoslovacă la 9 noiembrie 1930 în Pavilionul artelor de pe Șoseaua Kiseleff;[13] acea expoziție s-a bucurat de un mare succes.[40] O altă vizită a Jindrei Hušková în România a avut loc în lunile martie și aprilie ale anului 1932,[74][75] cu scopul de a ține, „în limba românească, pe care [...] o vorbește la perfecțiune”,[76] o serie de conferințe despre cultura cehoslovacă la Universitatea din București („Curentele principale în desvoltarea literaturii cehoslovace moderne”, „Teatrul și drama modernă cehoslovacă” și „Însemnătatea femeii în desvoltarea literaturii noastre”), la Radio România („Muzica cehoslovacă”[74][75] și „Noul Teatru cehoslovac”[59][60][61]) și la Universitatea din Cluj („Idei și personalități în literatura modernă cehoslovacă”, 6 aprilie)[75][76] și o comunicare cu tema „Jurnalistica cehoslovacă” la Asociația publiciștilor români;[74][75] ea mărturisea cu acel prilej că îi era dor „de atmosfera românească așa de caldă și simpatică” și că intenționa să acorde o mare atenție teatrului românesc, căutând să descopere câteva piese românești pe care să le plaseze pe scenele teatrale din Cehoslovacia.[74][75]

Călătoria ulterioară pe care Jindra Hušková a efectuat-o la Iași la mijlocul anilor 1950 i-a rămas în mod deosebit în memorie deoarece, după cum a afirmat, s-a simțit „în mod deosebit legată prin simpatiile mele literare îndreptate mai ales spre generația progresistă de scriitori moldoveni în frunte cu marele înaintaș al literaturii romîne Vasile Alecsandri și spre admirabila și neîntrecuta operă a marelui Creangă. În acele zile, am mers parcă pe urmele acestor scriitori: am vizitat Biblioteca universității atinsă în treacăt de prezența temporară a genialului Mihai Eminescu, am fost la Copou și am poposit multă vreme la bojdeuca lui Creangă, impresionată nu numai de minunata priveliște din jur ci și de un al doilea fapt: acolo mi-am dat seama cît de trainică și de cucernică este amintirea clasicilor literaturii romîne în inima poporului și cît de iubită este opera acestora de către cei tineri.”.[77]

În cursul vizitelor sale în România, a cunoscut un număr mare de personalități din lumea literară și culturală românească, precum Nicolae Iorga, Ion Agârbiceanu, Ioan Bianu, Lucian Blaga, Nicolae Cartojan, Hortensia Papadat-Bengescu, Alexandru Rosetti și Eugen Lovinescu, și a fost invitată să participe la o întrunire a cenaclului literar „Sburătorul”, despre care a notat ulterior cu satisfacție: „...am cunoscut cercul «Sburătorul» și pe dl. Lovinescu – m-au primit cu mult drag acolo și m-am simțit foarte bine printre dânșii”.[10] A citit multe opere literare românești (printre care Drumul ascuns de Hortensia Papadat-Bengescu și În preajma revoluției de C. Stere) și a mărturisit că i-a plăcut mult romanul Răscoala al lui Liviu Rebreanu.[10]

Ea a purtat corespondență cu personalități importante ale culturii române interbelice,[5][27] precum Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu, Lucian Blaga, Octavian Goga, Ion Minulescu, Constantin Sandu-Aldea (Vezi: Jindra Huškova–Flajšhansová și corespondenții săi români, Editura Minerva, București, 1991, 245 p.)[27] și Aida Vrioni (1880–1954), o jurnalistă română care a lucrat ca redactoare a Revistei Scriitoarei (1926–1928) și a Revistei Scriitoarelor și Scriitorilor Români (1929–1943) și directoare a Revistei Scriitoarelor și Scriitorilor Români (1931 – decembrie 1940 și ianuarie 1942 – decembrie 1943).[34] Prin activitatea pe care a desfășurat-o, Hušková-Flajšhansová s-a manifestat ca un promotor al culturii și artei românești în Cehoslovacia și, în același timp, al culturii cehe și slovace în România.[5][78][79]

Viața personală

[modificare | modificare sursă]

Jindřiška Hušková-Flajšhansová s-a implicat, sub influența scriitoarei Hana Gregorová⁠(d), în organizarea mișcării femeilor din Slovacia.[5][21] A fost membră a Asociației femeilor slovace „Živena” (din 1923), membră a comitetului clubului de la Bratislava al Consiliului Național al Femeilor⁠(d), vicepreședintă a Asociației Femeilor cu Studii Universitare, redactor șef al revistei Nová cesta a Uniunii Femeilor Slovace (1945–1946) și membră a prezidiului Comitetului Central (ÚV) al Uniunii Femeilor Slovace (1946–1948).[5][6] A desfășurat, de asemenea, alte activități asociative⁠(d): secretară a Asociației Cehoslovaco-Române din Bratislava[5] (filială a Institutului Cehoslovaco-Român, care fusese înființat în anul 1921 la Praga, cu Jan Urban Jarník președinte)[45] și vicepreședintă a Uniunii Bibliotecarilor Slovaci (1946–1950).[5] A fost membră în perioada interbelică a Partidului Agrar Cehoslovac.[24]

Ca o recunoaștere a activității desfășurate în cursul întregii vieți, ea a fost recompensată cu medalia de aur a Universității Comenius (1968) și medalia de aur a Comitetului Central al Uniunii Femeilor Slovace (1973)[5][6] și a fost decorată cu următoarele distincții:

Ea s-a căsătorit la 26 decembrie 1923[55] cu Karol Hušek (1891–1972), jurnalist și om politic de naționalitate slovacă, care a devenit ulterior membru al Adunării Naționale Cehoslovace⁠(d).[5][7] Soțul ei a fost redactor și apoi redactor-șef al ziarului Slovenský denník din Bratislava[7][12][13][55] (1920–1938), care publica adesea articole despre cultura românească, și apoi al revistei Čas (1945–1948)[7] și a fost întemnițat în timpul Republicii Slovace.[5] Hušková a locuit pe str. Kempelenova nr. 1 din Bratislava.[24] A murit în 7 septembrie 1980 la Bratislava.[5][6][7][14][23]

Activitatea publicistică

[modificare | modificare sursă]

Studii lingvistice și recenzii teatrale

[modificare | modificare sursă]

Jindřiška Hušková-Flajšhansová a contribuit începând din 1915[5][6] la revistele cehoslovace Časopis pro moderní filologii, Čin, Elán,[7] Lidové noviny,[7][30] Prúdy,[5][6] Rozpravy Aventina,[7] Slovenský denník (1922–1936),[7][30] Stan (1929–1930), Zvon (din 1919),[7] Ženské listy⁠(d)[5][6][37] și Ženský svět[7] și la periodicele românești Ateneu, Contemporanul, Secolul 20 etc.[5][6] Lucrările sale au fost semnate inițial sub numele de Jindra Flajšhansová, iar din 1924, după ce s-a căsătorit, a început să publice sub numele de Jindra Hušková-Flajšhansová.[55] Ea a publicat, de asemenea, studii profesionale în domeniul lingvisticii românești în revistele slovace Jazykovédný časopis și Zborník Filozofickej fakulty Univerzity Komenského v Bratislavě – Philologica și în revista românească Datine,[5][6] sub pseudonimele Beta, jé, Jé, J. F., j. h., j. h. f.[6][7]

Recenziile teatrale publicate la mijlocul anilor 1920 în ziarul Slovenský denník din Bratislava au provocat o serie de polemici și acuzații de părtinire, subiectivism sau lipsă de cunoștințe.[21] În urma publicării unei recenzii a reprezentației piesei Monna Vanna⁠(d) a lui Maurice Maeterlinck pe scena Teatrului Național Slovac (1927), a fost acuzată de slovacofobie de un autor ascuns sub pseudonimul Yes în articolul „Naše tetky” (Slovák, 2 martie 1927).[21] Cu toate acestea, Jindra Hušková a dovedit un atașament deosebit față de dramaturgia slovacă și a evidențiat adesea dezavantajele împărțirii teatrului cehoslovac în ansambluri cehe și ansambluri slovace.[21] Ea s-a familiarizat treptat cu activitatea teatrală și și-a extins semnificativ vocabularul teatral la sfârșitul anilor 1920 și în anii 1930, iar cronicile publicate în acea perioadă au devenit tot mai obiective și s-au concentrat mai mult pe creația teatrală, pe mizanscenă și pe calitatea interpretărilor, dar au dovedit totuși un conservatorism teatral ca urmare a preferinței pentru activitatea unor regizori ca Ján Borodáč⁠(d)[21] și Jaroslav Kvapil.[7][21]

Studii filologice

[modificare | modificare sursă]

Scrierile sale filologice s-au axat pe literatura și dramaturgia română modernă, precum și pe istoria și teoria acesteia, și au urmărit să-i familiarizeze pe cititorii cehoslovaci cu operele literare românești.[5][7][30][31][84] Lucrarea Rumunští prozaikové v rámci vývoje jednotlivých literárních škol („Prozatori români în cadrul evoluției diferitelor școli literare”), care a fost dedicată prof. Ovid Densusianu,[5][30] a fost publicată la Praga în cursul anului 1927[10][30][85][86] și a avut parte de recenzii favorabile în presa critică românească,[37] prezintă o istorie a literaturii române cu accent pe proză,[5][30] fiind o combinație între un studiu de istorie literară și o antologie de traduceri din „principalii prozatori” (Nicolae Iorga, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Emil Gârleanu și Ovid Densusianu).[30][87] Autoarea face acolo o expunere a principalelor curente literare din România,[13] prezintă influențele exercitate asupra creațiilor literare românești în contextul formării culturii române și autorii caracteristici ai epocii cu mostre din scrierile lor, fiind comparate creațiile acestor perioade și evidențiate ideile principale ale lor.[5][7]

A publicat, de asemenea, mai multe studii și articole informative despre activitatea culturală din România,[12][37][69] îndeosebi în periodicele Lidové noviny din Brno[30] și în Slovenský denník din Bratislava,[30][37] precum și trei studii de mare importanță pentru cunoașterea literaturii române în Cehoslovacia:[21] Moderní rumunské básnictví („Poezia românească modernă”, 1929),[12][21][30][85] Rumunské písemnictví poválečné („Literatura română postbelică”, 1930)[30] și Moderní rumunské drama („Dramaturgia românească modernă”, 1934).[21][30][59][60][61] Moderní rumunské básnictví prezintă poezia românească modernă prin intermediul unui studiu al profesorului Ovid Densusianu și al unor poeme reprezentative traduse în limba cehă,[13][30][85] Rumunské písemnictví poválečné tratează curente literare actuale ca sămănătorismul, gândirismul și modernismul (promovat în paginile revistei Viața nouă) și prezintă scriitori contemporani ca Nichifor Crainic, Ion Pillat, George Bacovia, Ion Minulescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ionel Teodoreanu, Gib Mihăescu, Mateiu Caragiale și Cezar Petrescu,[30] în timp ce studiul sintetic Moderní rumunské drama, pe care l-a terminat „după multe dificultăți”,[74][75] urmărește evoluția istorică a dramaturgiei românești[5][59][60][61] (de la prima reprezentație teatrală în limba română, care a avut loc în 1782 la Brașov, la piesele de teatru ale lui Vasile Alecsandri, al cărui scop era să critice obiceiurile proaste prin intermediul satirei, la piesele de teatru din perioada Primului Război Mondial, influențate de dramaturgia franceză, și până la dramaturgia postbelică orientată către o reprezentare critică a societății,[5] printre ai cărei reprezentanți s-au aflat George Mihail Zamfirescu,[88][89] Gheorghe Ciprian și Octavian Goga[59][60][61]) și prezintă, de asemenea, pe cei mai importanți dramaturgi români, operele lor și influența exercitată asupra culturii teatrale.[5] Ea este autoarea secțiunii dedicate literaturii române în volumul Co číst? Z literatur románských posledních deseti let („Ce să citești? Din literatura romanică din ultimii zece ani”), editat de profesorul Josef Kopal și publicat în anul 1937 de editura František Borový din Praga.[90]

În afara lucrărilor consacrate literaturii române, Jindřiška Hušková s-a concentrat, de asemenea, pe teoria literaturii[5] și a fost autoarea capitolului „Rumunská literatúra” („Literatura română”) din lucrarea Dejín svetovej literatúry („Istoria literaturii mondiale”, vol. II, 1963).[5][7] A colaborat, alături de Vladimír Halenár, la redactarea ghidului de conversație slovaco-român Konverzačná příručka rumunčiny („Ghid de conversație în limba română”, 1961),[7][91] pe baza modelului ghidului de conversație ceho-român Česko-rumunská konversace („Conversație ceho-română”, 1958), elaborat de Jiří Staca și Antonín Křečan.[91] Ghidul slovaco-român conține, în plus, un dicționar româno-slovac ordonat alfabetic.[91]

Cercetarea operei lui I.L. Caragiale a reprezentat o precupare principală a Jindrei Hušková, care a dedicat mai multe studii scriitorului român și, într-un studiu introductiv inclus în primul volum de traduceri în limba slovacă ale operelor sale, l-a încadrat pe Caragiale în curentul realist prin forța sa de înfățișare a vieții și prin compunerea adeseori a faptelor din relatările altor personaje.[92] Analizând opera dramaturgică a lui Caragiale, Jindra Hušková identifică asemănări importante cu comediile lui Vasile Alecsandri precum prezența unor tipuri și situații asemănătoare și a obiceiului numirii personajelor în funcție de trăsăturile de caracter[93] și o consideră o continuatoare, la un nivel mai incisiv, a operei alecsandriene în criticarea societății contemporane: „Trebuie relevat că I. L. Caragiale în comediile și schițele sale a sporit consecvent și necruțător critica societății burghezo-moșierești, pe care Alecsandri o ironizase numai”.[94][95] Traducerile numeroase pe care le-a realizat au făcut-o să considere că opera lui Caragiale este „un model de perfecțiune artistică și literară”[94] a unui „un mare dascăl și deschizător de drumuri nu numai prin creația sa dramatică, dar și prin preocuparea pentru desăvârșirea măiestriei artistice”.[94][96]

Alte studii

[modificare | modificare sursă]

În afara studiilor lingvistice și filologice, Jindra Hušková a scris un studiu istoric în limba slovacă intitulat „Slovensko-rumunské priatelské styky v minulosti” („Relațiile de prietenie slovaco-române în trecut”), care prezenta relațiile dintre slovaci și români în decursul istoriei.[59][60][61] Acest studiu a fost inclus alături de studiul „Slovensko-rumunská spolupráca v peštianskom parlamente” („Cooperarea slovaco-română în Parlamentul din Pesta”) al dr. Milan Hodža⁠(d), fost deputat în perioada austro-ungară și apoi ministru al agriculturii, în cartea Slováci a Rumuni („Slovaci și români”), care a fost publicată la Bratislava în anul 1935, cu ocazia aniversării a 30 ani de la înființarea „Clubului deputaților nemaghiari” în Parlamentul maghiar de la Budapesta, la inițiativa deputatului slovac Milan Hodža și a deputatului român Aurel Vlad.[59][60][61]

Traduceri

[modificare | modificare sursă]

Jindřiška Hušková a desfășurat o vastă activitate de traducătoare.[10] A tradus mai întâi câteva nuvele românești în limba cehă[69] și a alcătuit o antologie a nuvelei românești, pe care a retras-o în anul 1924, după tratative fără succes, de la editorul J. Otto din Praga și a încredințat-o editorului Jos. R. Vilímek⁠(d).[55] Amânarea publicării acelui volum i-a oferit timp pentru a retraduce câteva nuvele din antologia pregătită în limba slovacă și a le încredința apoi spre publicare ziarului Slovenský denník din Bratislava.[55] Câteva nuvele traduse de Hušková au fost publicate în anii 1920 în revista pentru femei Ženské listy⁠(d) din Praga, pe care o redacta mama ei.[37]

Primul său volum de traduceri a apărut în anul 1926 la Praga, sub titlul Lukullova třešeň a jiné rumunské novely (Cireșul lui Lucullus și alte nuvele românești);[30][33][87][97] el este prima antologie de nuvele românești în limba cehă[13][33][41] și conține următoarele creații: „Cireșul lui Lucullus” (Dimitrie Anghel și Ștefan Octavian Iosif), „Arhivarul” (Ion Gorun), „Popa Vasile” (Ion Agârbiceanu), „Cozma Răcoare” (Mihail Sadoveanu), „Sima Baltag” (Constantin Sandu-Aldea), „Tren de plăcere” (Ion Luca Caragiale), „La o babă oarbă” (Alexandru Vlahuță), „Fanta-Cella” (Barbu Delavrancea), „Microbul” și „Sâmbătă” (I.Al. Brătescu-Voinești), „Scormon” (Ioan Slavici), „Soacra cu trei nurori” (Ion Creangă), „Vasile Porojan” (Vasile Alecsandri), „Mihnea-Vodă cel Rău” (Alexandru Odobescu), „Alexandru Lăpușneanul” (Costache Negruzzi), plus studiul „Rumunska novelistika” (9 pagini).[33][87][97][98][99] Într-un interviu din anul 1930 ea își exprima dorința de a traduce piesa Meșterul Manole de Octavian Goga[13] și a terminat traducerea în anul următor, când a prezentat-o Teatrului Național din Praga.[74][75] Dramaturgul Teatrului Național din Praga a anunțat-o că piesa i-a interesat într-o mare măsură pe artiștii și criticii teatrali, ceea ce a făcut-o pe Hušková să spere că va fi pusă în scenă în stagiunea 1932–1933;[74][75] Meșterul Manole a fost jucată în acei ani pe scenele teatrelor din Bratislava și Košice.[59][60][61] Cu toate acestea, traducerea piesei a fost publicată abia în anul 1935 de o editură din Bratislava.[100]

Ulterior, ea a tradus în limbile cehă și slovacă mai multe opere literare românești:[7][25][101] proză (Desculț de Zaharia Stancu, Drum fără pulbere de Petru Dumitriu, povestiri ale lui Mihail Sadoveanu), literatură pentru copii și tineret (Amintiri din copilărie de Ion Creangă, Marea bătălie de la Iazul mic de Octav Pancu-Iași),[5] piese de teatru (Iarbă rea de Aurel Baranga, O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă și Conu Leonida față cu reacțiunea de Ion Luca Caragiale, Ultima oră și Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Acolo, departe de Mircea Ștefănescu etc.).[5][7][21][22] Prima traducere într-o limbă străină a romanului Desculț al lui Zaharia Stancu a fost traducerea în limba slovacă realizată în anul 1949 de Jindra Hušková.[101] Traducerea în limba slovacă a cărții Amintiri din copilărie, care a fost însoțită de un studiu despre realismul scrierilor lui Creangă, a fost publicată în anul 1957 la Bratislava sub titlul Spomienky z detestva și a fost primită cu interes de cititorii slovaci datorită asemănării satului moldovean descris de scriitorul român cu satele descrise de scriitorii slovaci în operele lor.[77]

Profesorul universitar Gheorghe Călin, care a predat cursul de literatură slovacă la Universitatea din București, a analizat traducerea în limba slovacă a operei lui I.L. Caragiale și a susținut că „traducerea lui Caragiale în limba slovacă [realizată de Jindra Hušková – n.n.] a izbutit să se apropie mult de valoarea originalului. O scrisoare pierdută poate fi considerată, prin exemplele ce le oferă, o adevărată școală a traducerii”.[102] Specialistul sus-menționat remarcă „grija evidentă” a traducătoarei în folosirea limbii vorbite pentru a reda cât mai fidel sensurile originale ale cuvintelor, cu toate că dialogurile lui Caragiale, presărate cu cuvinte franțuzești pocite, provoacă adesea dificultăți, și capacitatea ei de a păstra simetría și cursivitatea textului original.[103] Concluzia profesorului Călin este că „analiza traducerilor dovedește că J. Hušková și L. Floréan au înțeles sensul operei lui Caragiale, unde replica și cuvîntul au o anume relație legată de lumea și atmosfera evocărilor scriitorului. Dincolo de dimensiunea lor lingvistică, traducerile dovedesc însușirea conștiincioasă a posibilităților de relatare specifice artei lui Caragiale și atestă grija și exigența pentru respectarea artistică a valorilor. Traducerile sînt mai mult decît meritorii, operele lui Caragiale în limba slovacă constituind un act incontestabil de cultură.”.[92]

Lucrări (selecție)

[modificare | modificare sursă]

Cărți

[modificare | modificare sursă]
  • Rumuni, jich kulturní minulost a přítomnost se zvláštním zřetelem ke stykům se Slovany („Românii, trecutul și prezentul lor cultural cu referire specială la relațiile cu slavii”): prelegere susținută în 19 ianuarie 1922 la Universitatea Comenius din Bratislava – Bratislava: 1922
  • Rumunští prozaikové v rámci vývoje jednotlivých literárních škol („Prozatori români în cadrul evoluției diferitelor școli literare”): cu exemple – Praga: Česká grafická unie⁠(d), 1927, 186 p.[85]
  • Rumunské písemnictví poválečné („Literatura română postbelică”) – Bratislava: s. n., 1930
  • Moderní rumunské drama („Dramaturgia românească modernă”) – Praga: Orbis⁠(d), 1934, 79 p.
  • Slováci v Rumunsku („Slovacii din România”) – 1935[5]
  • Slováci a Rumuni („Slovaci și români”) – autori: Milan Hodža⁠(d) („Slovensko-rumunská spolupráca v peštianskom parlamente”) și Jindra Hušková-Flajšhansová („Slovensko-rumunské priatelské styky v minulosti”); prefață de Jozef Lettrich⁠(d). Bratislava: Roľnícka osveta, 1935
  • Konverzačná príručka rumunčiny („Ghid de conversație în limba română”) – Antonín Křečan, Jiří Staca și Jindra Hušková; conține, în plus, un dicționar româno-slovac (Rumunsko-slovenský slovník) alcătuit de Vladimír Halenár. Bratislava: Slovenské pedagogické nakladateľstvo, 1961
  • Vorbiri și scrisori către ardeleni (1877–1941) – autori: Jan Urban Jarník, Metod Zavoral, Hertvík Jarník și Jindra Hušková-Flajšhansová; texte selectate de Traian Ionescu-Nișcov, ediție îngrijită de Viorica Nișcov, București: Editura Saeculum I.O., 2005.

Studii și articole

[modificare | modificare sursă]
  • „Wildeov večer” („Seara lui Wilde”), în Slovenský denník, anul IX, nr. 49, 28 februarie 1926, p. 2.
  • „Tragédia človeka” („Tragedia omului”), în Slovenský denník, anul IX, nr. 285a, 14 decembrie 1926, pp. 1–2.
  • „Len niekoľko slov namiesto kritiky” („Doar câteva cuvinte în loc de critică”), în Slovenský denník, anul X, nr. 6, 9 ianuarie 1927, p. 2.
  • „Maeterlinckova «Monna Vanna»” („«Monna Vanna» de Maeterlinck”), în Slovenský denník, anul X, nr. 47, 26 februarie 1927, p. 1.
  • „Slovenská premiéra” („Premiera slovacă”), în Slovenský denník, anul XI, nr. 229a, 6 octombrie 1928, p. 2.
  • „Zajímavá episoda vzájemnosti slovensko-rumunské (Památce ušlechtilé rumunské paní Anny Petrescové)” („Un episod interesant din relațiile reciproce slovaco-române (în amintirea nobilei doamne române Ana Petrescu)”), în Prúdy, anul XII, nr. 10, 1928, pp. 646–654.
  • „Ešte proces – ale na javisku” („Încă un proces – dar pe scenă”), în Slovenský denník, anul XII, nr. 207, 8 septembrie 1929, p. 2.
  • „Tajovského «Ženský zákon»” („«Legea femeilor» a lui Tajovský”), în Slovenský denník, anul XII, nr. 252, 1 noiembrie 1929, pp. 2–3.
  • „Caragiale: Muž zo tmy” („Caragiale: Omul din întuneric”), în Slovenský denník, anul XII, nr. 260, 12 noiembrie 1929, pp. 2–3.
  • „Večer Ibsenov” („Seara lui Ibsen”), în Slovenský denník, anul XII, nr. 272, 26 noiembrie 1929, p. 2.
  • „Ostrovský «Búrka»” („«Furtuna» lui Ostrovski”), în Slovenský denník, anul XV, nr. 226, 2 octombrie 1932, p. 5.
  • „Toller a Gorkij na Slov. nár. divadle” („Toller⁠(d) și Gorki la Teatrul Național Slovac”), în Slovenský denník, anul XV, nr. 269, 24 noiembrie 1932, p. 2.
  • „Afinogenov: Strach” („Afinoghenov: Frica”), în Slovenský denník, anul XVI, nr. 63, 16 martie 1933, p. 4.
  • „Shakespearov «Makbeth» v slovenčine” („«Macbeth» de Shakespeare în slovacă”), în Slovenský denník, anul XVI, nr. 236, 17 octombrie 1933, p. 4.
  • „Dessier: Alžbeta Browningová” („Besier⁠(d): Elizabeth Browning”), în Slovenský denník, anul XVI, nr. 287, 19 decembrie 1933, p. 4.
  • „Shakespeare v novom rúchu” („Shakespeare în haine noi”), în Slovenský denník, anul XVIII, nr. 208, 10 septembrie 1935, p. 4.
  • „Slovensko-rumunské priateľské styky v minulosti” („Relațiile de prietenie slovaco-române în trecut”), în Slováci a Rumuni, Roľnícka osveta, Zemedelské Muzeum, Bratislava, 1935, nr. 1, pp. 18–51[5]
  • „Ešte raz «Večer trikráľový»” („Încă o dată «A douăsprezecea noapte»”), în Slovenský denník, anul XIX, nr. 243, 24 octombrie 1936, p. 5.
  • „Čapkova «Biela nemoc» na scéne SND. v Bratislave” („«Boala albă⁠(d)» a lui Čapek pe scena TNS din Bratislava”), în Slovenský denník, anul XX, nr. 31, 7 februarie 1937, p. 5.
  • „Hviezdoslavova dramatická báseň v novom naštudovaní na scéne SND” („Poemul dramatic al lui Hviezdoslav într-o nouă punere în scenă la TNS”), în Slovenský denník, anul XX, nr. 222, 28 septembrie 1937, p. 4.
  • „ Gorkého «Vassa Železnova» na SND” („«Vassa Jeleznova⁠(d)» a lui Gorki la TNS”), în Slovenský denník, anul XX, nr. 258, 12 noiembrie 1937, p. 3.
  • „«Anna Karenina» v Borovej režii na scéne SND” („«Anna Karenina» regizată de Borova pe scena TNS”), în Slovenský denník, anul XX, nr. 279, 7 decembrie 1937, p. 6.
  • „O'Neill na scéne SND v Bratislave” („O'Neill pe scena TNS din Bratislava”), în Slovenský denník, anul XXI, nr. 34, 10 februarie 1938, p. 3.
  • „Čapkova «Matka» na scéne SND v Bratislave” („«Mama⁠(d)» lui Čapek pe scena TNS din Bratislava”), în Slovenský denník, anul XXI, nr. 56, 8 martie 1938, p. 3.
  • „Posudky” („Mărturii”), în Československé divadlo, anul XXI, nr. 10–11, 20 noiembrie 1938, pp. 151–153.
  • „Eminescu în literatura slovacă. Ivan Krasko, tălmăcitorul lui Eminescu în limba slovacă”, în Convorbiri literare, anul LXXII, 1939, nr. 6–9, iunie–septembrie, pp. 1259–1260[104]
  • „Slovenský novinář, priatet Rumunov, Gustav Augustini” („Jurnalistul slovac, prieten al românilor, Gustav Augustini”), în Kalendář Slovenskej Ligy, Bratislava, 1940.
  • „Cheresteșiu V., Nicolae Bălcescu, veľký rumunský revolučný demokrat («Nicolae Bălcescu – marele revoluționar democrat român»)”, în Historický časopis⁠(d), Bratislava, anul II, nr. 4, 1954, pp. 505–519.
  • „Studii și referate privind istoria României, Editura Acad., Buc., 1954, partea I–II, 2009 p.”, în Historický časopis⁠(d), Bratislava, anul III, nr. 4, 1955, pp. 638–645.
  • „Velký vzor” („Un model grozav”), în revista Kultúrny život, nr. 25, 9 iunie 1962, p. 5.
  • „Rumunske divadlo v službách revolučných myšlienok rokov, 1840–1859” („Teatrul românesc în slujba ideilor revoluționare, 1840–1859”), în Sborník Filozofickej fakulty Univerzity Komenského. Philologica, anul XV, Bratislava, 1963, pp. 143–154.
  • „Traduceri din literatura romînă în limba slovacă”, în Secolul XX, București, nr. 12, 1964, p. 204.
  • „Activitatea lui I. U. Jarník în scrisorile unor filologi contemporani”, în Omagiu lui Alexandru Rosetti, Editura Academiei RSR, București, 1965, pp. 389–394.

Traduceri

[modificare | modificare sursă]

Altele

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b c d Students of the Universities of Prague 1882–1945 
  2. ^ a b Jindra Hušková, The Fine Art Archive 
  3. ^ a b c Czech National Authority Database, accesat în  
  4. ^ Antonín Dolenský, ed. (). Kulturní adresář ČSR. Biografický slovník žijících kulturních pracovníků a pracovnic. Praga: Nakladatelství Josef Zeibrdlich. p. 160. 
  5. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag ah ai aj ak al am an ao ap aq ar as at au av aw ax ay az ba bb bc Lucia Valková, Jindřiška Hušková-Flajšhansová – Ženy ve vědě do roku 1945, Universitatea Carolină din Praga (albina.ff.cuni.cz), accesat în  
  6. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag ah ai aj ak al am an „Hušková-Flajšhansová, Jindřiška, 1898–1980”, Slovník českých knihovníků (Sck), arhivat din original la , accesat în  
  7. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag ah Vladimír Forst (red.), ed. (), Lexikon české literatury (PDF), 2/I H–J, Praga: Nakladatelství Academia, p. 369, accesat în  
  8. ^ a b c d Jozef Vladár, ‎Vladimír Hajko, Encyklopedický ústav SAV, Malá encyklopédia Slovenska, Veda, Bratislava, 1987, p. 185.
  9. ^ a b c d Libuše Valentová (), „Studii Românești la Universitatea Carolină din Praga”, România literară (43), arhivat din original la , accesat în  
  10. ^ a b c d e f g h i Al. Săndulescu (), „Comentarii critice: Cehi si români” (PDF), România literară (1), p. 7, accesat în  
  11. ^ a b c Maura Geraldina Giura, Lucian Giura (), „Asociațiunea «ASTRA» și ceho-slovacii în context documentar” (PDF), Transilvania, Sibiu (2), pp. 48–49, accesat în  
  12. ^ a b c d e f ***, „Informațiuni. Vizita unei profesoare cehoslovace la Cluj”, în Patria, anul XII, nr. 202, 24 septembrie 1930, p. 4.
  13. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q ***, „Relațiile culturale româno-cehoslovace — Premergătorii prieteniei cehoslovace — Relațiile universitare — Opere românești traduse in limba cehă — Convorbire cu d-na dr. Jindra Huskova-Flajshansova”, în Universul, anul XLVIII, nr. 272, luni 3 noiembrie 1930, p. 4.
  14. ^ a b c d e f g h i Eugen Simion (coord. gen.), Dicționarul general al literaturii române, vol. III (E–K), Ed. Univers Enciclopedic, București, 2004, p. 541.
  15. ^ Ilie Radu-Nandra (), „Libuše Valentová: «Româna – profesia și o mare iubire»” (PDF), România literară (25), p. 21, accesat în  
  16. ^ Libuše Valentová (), „Retrospectivă: Relații culturale româno-ceho-slovace” (PDF), România literară (25), p. 25, accesat în  
  17. ^ Libuše Valentová (), „Meridiane: Corespondență din Praga de Libuše Valentová – Traducerile din română în cehă înainte de 1989”, România literară (21), pp. 26–27, arhivat din original la , accesat în  
  18. ^ Libuše Valentová (coord.), Slovník rumunských spisovatelů, Libri, Praga, 2001, p. 7.
  19. ^ a b V. Savin (), „Prietenii de pe malurile Vltavei” (PDF), Flacăra (7 (143)), pp. 10–11, accesat în  
  20. ^ ***, „15 ani dela independența Cehoslovaciei. Frăția cehoslovaco-română. Un interview al abatelui Zavoral”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul XCVI, nr. 84, duminică 29 octombrie 1933, p. 2.
  21. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t Karol Mišovic (), „Hušková, Jindra”, Slovník divadelných kritkov a publicistov, accesat în  
  22. ^ a b c d e f Rudolf Mrlian, Jozef Vladár, Ján Dekan, Encyklopédia dramatických umení Slovenska, vol. 2, Vydavateľstvo Slovenskej akadémie vied (Veda), Bratislava, 1989, p. 284.
  23. ^ a b c d e f g h i j k l Marius Miheț (), „Jindra Hušková‑Flajšhansová: continuitatea moștenirii lui Jarník”, Contemporanul, accesat în  
  24. ^ a b c d e f g h i Stephen Taylor (ed.), Who's who in Central and East-Europe 1933/34, vol. 2, The Central European Times Publishing, Zürich, 1935, p. 404.
  25. ^ a b c d Maura Geraldina Giura, Lucian Giura (), „Asociațiunea «ASTRA» și ceho-slovacii în context documentar” (PDF), Transilvania, Sibiu (2), p. 53, accesat în  
  26. ^ Hušková-Flajšhansová, Jindřiška, 1898–1980, Slovenská národná knižnica, accesat în  
  27. ^ a b c d e f Lucian Giura (), „Vasile Goldiș (1862–1934) în presa slovacă”, Tribuna, Sibiu, accesat în  
  28. ^ a b c d Scrisoarea din 19 octombrie 1919 a lui Jan Urban Jarník către Andrei Bârseanu, în Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Editura Minerva, București, 1980, pp. 164–165.
  29. ^ a b c d Scrisoarea din 24 august 1920 a lui Jan Urban Jarník către Andrei Bârseanu, în Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Editura Minerva, București, 1980, pp. 165–166.
  30. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p Zdeněk Bár (prof.), „Literatura română în Cehoslovacia”, în Patria, anul XIX, nr. 144, 4 iulie 1937, p. 1.
  31. ^ a b Nota 1 a lui Traian Ionescu-Nișcov la scrisoarea din 19 octombrie 1919 a lui Jan Urban Jarník către Andrei Bârseanu, în Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Editura Minerva, București, 1980, p. 165.
  32. ^ a b Libuša Vajdová (îngr. ed.), Jindra Hušková-Flajšhansová și corespondenții săi români, Editura Minerva, București, 1991, p. 36.
  33. ^ a b c d Jindra Huskova, „Mesaj din Bratislava: Moștenire literară mereu în creștere”, în Ateneu, anul II, nr. 8, august 1965, p. 6.
  34. ^ a b Monica Negru (iunie 2023), „Din corespondența unor scriitoare”, Orizonturi Culturale Italo-Române (Orizonti culturali italo-romeni) (6), ISSN 2240-9645, accesat în  
  35. ^ DJSAN, Fond Astra, document 865/1920, fila 1.
  36. ^ Matrika doktorů české Karlo-Ferdinandovy univerzity / Univerzity Karlovy IV. (1917–1921), Universitatea Carolină din Praga (Is.cuni.cz), accesat în  
  37. ^ a b c d e f g h Gh. Staca, „Limba și literatura românească în Cehoslovacia”, în Universul, anul XLVI, nr. 250, 27 octombrie 1928, pp. 5–6.
  38. ^ Josef Tomeš, Alena Léblová (), Československý biografický slovník, Bratislava: Encyklopedický Inst. ČSAV, p. 248, accesat în  
  39. ^ Peter Zaťko, Štefan Teren (). „Národohospodár Peter Zaťko spomína”. Liptovský Mikuláš: Tranoscius. p. 257. 
  40. ^ a b Fr. Bous, „Praga–București. Legăturile culturale între cele două țări”, în Dimineața, anul XXVIII, nr. 9297, 12 noiembrie 1932, p. 7.
  41. ^ a b Gallus, „O Mică Antantă culturală româno-cehoslovacă. De vorbă cu d. dr. Ferdinand Spișek, consilier ministerial din Praga”, în Dimineața, anul XXIV, nr. 7769, 28 iulie 1928, p. 3.
  42. ^ Ion I. Nistor, Cehoslovacii și Românii. Expunere istorică, Institutul de Arte Grafice și Editură „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 1930, p. 37. Extras din Codrul Cosminului, anul VI, Buletinul „Institutului de Istorie și Limbă” de pe lângă Universitatea din Cernăuți, p. 297.
  43. ^ ***, „În Universitățile din Cehoslovacia”, în Opinia, Iași, anul XXX, nr. 8176, 24 iulie 1934, p. 1.
  44. ^ a b c d Department of Romance Studies, Faculty of Arts of Comenius University, , accesat în  
  45. ^ a b c d e f g h i j k Marius Miheț (noiembrie 2019), Limba română în universități străine: Republica Slovacă, Universitatea Komenský, Bratislava (PDF), Institutul Limbii Române (ilr.ro), accesat în  
  46. ^ a b ***, „Literatura română în străinătate”, în Adevěrul, anul XLIII, nr. 14363, joi 23 octombrie 1930, p. 2.
  47. ^ a b c ***, „Literatura română în străinătate”, în Cuvântul, anul VI, joi 23 octombrie 1930, nr. 1978, p. 2.
  48. ^ a b c ***, „Literatura română în străinătate”, în Dreptatea, anul IV, vineri 24 octombrie 1930, nr. 914, p. 2.
  49. ^ a b Virgiliu P. Arbore, „Scrisori din Praga. Propaganda românească în Cehoslovacia”, în Cuvântul, anul VI, nr. 2006, 20 noiembrie 1930, pp. 1–2.
  50. ^ a b c Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 2 (I–Z), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 140. ISBN: 978-973-88947-7-8
  51. ^ Kateřina Šeflová (), Historie českých překladů z rumunštiny (lucrare de diplomă elaborată sub conducerea prof.dr. Libuše Valentová) (PDF), Praga: Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Katedra jihoslovanských a balkanistických studií, p. 117, accesat în  
  52. ^ Virgiliu P. Arbore, „Scrisori din Praga. Propaganda românească în Cehoslovacia”, în Cuvântul, anul VI, nr. 2007, 21 noiembrie 1930, p. 1.
  53. ^ Libuše Valentová (), „Scrisoare din Praga: Revenirea la o tradiție” (PDF), România literară (47), p. 22, accesat în  
  54. ^ a b c ***, „Mari manifestații pentru România în Cehoslovacia”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul XCII, nr. 122, joi 21 noiembrie 1929, p. 3.
  55. ^ a b c d e f g Libuša Vajdová (îngr. ed.), Jindra Hušková-Flajšhansová și corespondenții săi români, Editura Minerva, București, 1991, p. 37.
  56. ^ ***, „«Năpasta» la Bratislava”, în Neamul românesc, anul XXIV, nr. 249, 13 noiembrie 1929, p. 1.
  57. ^ ***, „Sărbătorirea României în Cehoslovacia. Reprezentarea «Năpastei» lui Caragiale la Bratislava. Înființarea «Institutului slovaco-român»”, în Dimineața, anul XXV, nr. 8230, 14 noiembrie 1929, p. 7.
  58. ^ ***, „Ziariștii români — Călduroasa primire făcută de autorități, ziariști și populație — Vizitele făcute în diverse localități”, în Argus, anul XVI, nr. 3627, 28 mai 1925, p. 1.
  59. ^ a b c d e f g h i j ***, „O carte cehoslovacă despre drama modernă românească”, în Epoca, nr. 1759, 1 decembrie 1934, p. 2.
  60. ^ a b c d e f g h i j ***, „O carte cehoslovacă despre drama modernă românească. Interview cu d-na Jindra Huskova”, în Lupta, anul XIII, nr. 3934, 1 decembrie 1934, p. 2.
  61. ^ a b c d e f g h i j ***, „O carte cehoslovacă despre drama modernă românească. Interview cu Doamna Jindra Huskova-Flaishansova, lectoră de limba română la Universitatea din Bratislava”, în Rampa, anul XVII, nr. 5069, 2 decembrie 1934, p. 1.
  62. ^ a b ***, „Asociația de propagandă culturală slovaco-română dela Bratislava și-a reluat activitatea”, în Tribuna, Cluj, anul II, nr. 43, 22 februarie 1939, p. 3.
  63. ^ a b Univerzita Komenského v Bratislave 1965/66, Bibliografia 1965, Slovenské pedagogické nakladateľstvo, Bratislava, 1968, p. 180.
  64. ^ Emil Manu (), „Periplu praghez” (PDF), România literară (25), p. 24, accesat în  
  65. ^ Emil Manu (), „Periplu praghez”, Roza vînturilor: itinerare culturale, București: Editura Sport-Turism, p. 36 
  66. ^ a b c d e f ***, „Vizita ziariștilor cehoslovaci în Banat”, în Dimineața, anul XXI, nr. 6437, 12 octombrie 1924, p. 5.
  67. ^ a b c d *** (), „Sosirea ziariștilor Ceho-slovaci” (PDF), Mișcarea (238), p. 1, accesat în  
  68. ^ a b c d ***, „Ziariști cehoslovaci la Timișoara”, în Viitorul, anul XVII, nr. 4980, 11 octombrie 1924, p. 4.
  69. ^ a b c ***, „Vizita publiciștilor cehoslovaci și relațiunile între noi și Cehoslovacia”, în Adevěrul Literar și Artistic, anul V, nr. 205, duminică 9 noiembrie 1924, p. 8.
  70. ^ a b c d e f g h i j k ***, „Ziariștii cehoslovaci la Brașov. Impresii”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul LXXXVII, nr. 124, duminică 19 octombrie 1924, p. 1.
  71. ^ a b c d e f g h ***, „Primirea ziariștilor. Incidentul dintre ziariștii ro­mâni și auto­­ritățile locale. Ziariștii cehoslovaci la Reșița, Anina și Oravița”, în Adevěrul, anul XXXVII, nr. 12502, 14 octombrie 1924, p. 2.
  72. ^ a b c d e f g h i ***, „Ziariștii cehoslovaci”, în Dimineața, anul XXI, nr. 6440, 15 octombrie 1924, p. 3.
  73. ^ Jindra Hušková-Flajšhansová, „Românii ardeleni și slovacii — Abatele Zavoral și profesorul Urban Jarnik —”, în revista Societatea de mâine, Cluj, anul VII, nr. 21, 1 noiembrie 1930, pp. 367–368.
  74. ^ a b c d e f g ***, „De vorbă cu dna dr. J. Huskova, conferențiară de limba și literatura română la univ. din Bratislava”, în Universul, anul XLIX, nr. 77, sâmbătă 19 martie 1932, p. 2.
  75. ^ a b c d e f g h ***, „Strângerea legăturilor ceho-române. Declarațiunile dnei dr. J. Huscova făcute la București”, în Națiunea, Cluj, anul VI, nr. 61, sâmbătă 2 aprilie 1932, pp. 1–2.
  76. ^ a b ***, „Conferința doamnei Huskova Flajshansova la Cluj”, în Națiunea, Cluj, anul VI, nr. 61, sâmbătă 2 aprilie 1932, p. 2.
  77. ^ a b Jindra Huškova, „În inimile oamenilor”, în Ateneu, anul I, nr. 5, decembrie 1964, p. 11.
  78. ^ ***, „Literatura românească devine din ce în ce mai cunoscută în Cehoslovacia”, în Rampa, anul XV, nr. 4267, 8 aprilie 1932, p. 1.
  79. ^ ***, „Pătrunderea literaturii românești în Cehoslovacia”, în Epoca, nr. 969, 17 aprilie 1932, p. 2.
  80. ^ Decretul regal nr. 3.255 din 19 noiembrie 1925, publicat în Monitorul Oficial, nr. 275, sâmbătă 12 decembrie 1925, p. 18.950. Este menționat în acel decret ca „dr. Jindra Flaishansova Huscova, profesoară de limba română la universitatea din Bratislava”.
  81. ^ a b Scrisoarea din 27 mai 1926 a lui Marcel Romanescu către Jindra Hušková, în vol. Libuša Vajdová (îngr. ed.), Jindra Hušková-Flajšhansová și corespondenții săi români, Editura Minerva, București, 1991, pp. 206–207.
  82. ^ Decretul regal nr. 2.129 din 1939 privind medalieri, publicat în Monitorul Oficial, anul CVII, nr. 123, miercuri 31 mai 1939, Partea I-a, p. 8.436. Este menționat în acel decret ca „dr. Jindra Huskova-Flajshansova, lectoare de limba română la Universitatea din Bratislava”.
  83. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 310 din 2 iulie 1970 privind conferirea ordinului Meritul Cultural clasa I prof dr Jindra Hușkova de la Universitatea Komensky din Bratislava, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul VI, nr. 74, 6 iulie 1970, Partea I-a, p. 556.
  84. ^ ***, „Relațiile culturale româno-cehoslovace”, în Universul, anul LIII, nr. 4, 5 ianuarie 1936, p. 2.
  85. ^ a b c d e f g h i Libuše Valentová (), „Bibliografie překladů z rumunské krásné literatury do češtiny 1900–1975”, Časopis pro moderní filologii, LVIII, p. 19, accesat în  
  86. ^ Maura Geraldina Giura, Lucian Giura (), „Asociațiunea «ASTRA» și ceho-slovacii în context documentar” (PDF), Transilvania, Sibiu (2), pp. 51–52, accesat în  
  87. ^ a b c Icu Crăciun „Literatura română în alte limbi (până în 1944)”, în Cuibul visurilor, Bistrița, anul XII, nr. 6 (79), decembrie 2007, p. 7.
  88. ^ Alexandru Dumitriu (), „Expoziție în memoria lui G.M.-Zamfirescu la Satu Mare”, Observator cultural (1181), accesat în  
  89. ^ Remember G. M. Zamfirescu, Muzeul Național al Literaturii Române, , accesat în  
  90. ^ Iva Horáková (), Jazykové příručky rumunštiny vydané na území České republiky [Manuale de limba română publicate pe teritoriul Republicii Cehe] (PDF), diplomová práce (Vedoucí práce: PhDr. Libuše Valentová, CSc., Konzultant: PhDr. Jiří Našinec), Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Ústav románských studií, p. 47, accesat în  
  91. ^ a b c Iva Horáková (), Jazykové příručky rumunštiny vydané na území České republiky [Manuale de limba română publicate pe teritoriul Republicii Cehe] (PDF), diplomová práce (Vedoucí práce: PhDr. Libuše Valentová, CSc., Konzultant: PhDr. Jiří Našinec), Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Ústav románských studií, p. 15, accesat în  
  92. ^ a b Gh. Călin, „Ion Luca Caragiale – în limba slovacă”, în Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Romanoslavica, Literatură – Istorie, București, anul XV, 1967, p. 128.
  93. ^ Gh. Călin, „Ion Luca Caragiale – în limba slovacă”, în Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Romanoslavica, Literatură – Istorie, București, anul XV, 1967, pp. 128–129.
  94. ^ a b c Gh. Călin, „Ion Luca Caragiale – în limba slovacă”, în Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Romanoslavica, Literatură – Istorie, București, anul XV, 1967, p. 129.
  95. ^ J. Hušková, „Rumunske divadlo v službách revolučných myšlienok rokov, 1840–1859” („Teatrul românesc în slujba ideilor revoluționare, 1840–1859”), în Sborník Filozofickej fakulty Univerzity Komenského. Philologica, anul XV, Bratislava, 1963, p. 154.
  96. ^ J. Hušková, „Velký vzor” („Un model grozav”), în revista Kultúrny život, nr. 25, 9 iunie 1962, p. 5.
  97. ^ a b c Libuše Valentová (), „Bibliografie překladů z rumunské krásné literatury do češtiny 1900–1975”, Časopis pro moderní filologii, LVIII, p. 7, accesat în  
  98. ^ Icu Crăciun „Literatura română în alte limbi (până în 1944)”, în Cuibul visurilor, Bistrița, anul XIII, nr. 1 (80), ianuarie 2008, p. 7.
  99. ^ a b Libuša Vajdová, „Literárna pozostalosť Jindry Huškovej-Flajšhansovej a jej význam pre slovenskú rumunistiku”, în Literárny archív, nr. 34/97, 1999, p. 139.
  100. ^ a b Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 496. ISBN: 978-973-88947-6-1
  101. ^ a b Emil Manu (), „Bratislava autumnală”, Roza vînturilor: itinerare culturale, București: Editura Sport-Turism, p. 48 
  102. ^ Gh. Călin, „Ion Luca Caragiale – în limba slovacă”, în Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Romanoslavica, Literatură – Istorie, București, anul XV, 1967, p. 121.
  103. ^ Gh. Călin, „Ion Luca Caragiale – în limba slovacă”, în Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Romanoslavica, Literatură – Istorie, București, anul XV, 1967, pp. 124–125.
  104. ^ Maura Geraldina Giura, Lucian Giura (), „Asociațiunea «ASTRA» și ceho-slovacii în context documentar” (PDF), Transilvania, Sibiu (2), p. 52, accesat în  
  105. ^ Kateřina Šeflová (), Historie českých překladů z rumunštiny (lucrare de diplomă elaborată sub conducerea prof.dr. Libuše Valentová) (PDF), Praga: Univerzita Karlova v Praze. Filozofická fakulta. Katedra jihoslovanských a balkanistických studií, pp. 116–117, accesat în  
  106. ^ a b c d e f g h i j k Gh. Călin, „Ion Luca Caragiale – în limba slovacă”, în Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Romanoslavica, Literatură – Istorie, București, anul XV, 1967, p. 119.
  107. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 100. ISBN: 978-973-88947-6-1
  108. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 101 p. ISBN: 978-973-88947-6-1
  109. ^ a b c Viorica Nedelcovici, Elvira Popescu, Constanța Protopopescu, Cartea românească în lume, 1945–1972, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1975, p. 50.
  110. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 123. ISBN: 978-973-88947-6-1
  111. ^ a b c d e f Gh. Călin, „Ion Luca Caragiale – în limba slovacă”, în Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Romanoslavica, Literatură – Istorie, București, anul XV, 1967, p. 120.
  112. ^ Nic. N. Muntean, „La 30 ani de la moartea lui I. L. Caragiale, crainicul sufletului național peste graniță”, în Țara, anul II, nr. 358, 11 iulie 1942, p. 2.
  113. ^ a b Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 204. ISBN: 978-973-88947-6-1
  114. ^ Rudolf Mrlian, Jozef Vladár, Ján Dekan, Encyklopédia dramatických umení Slovenska, vol. 2, Vydavateľstvo Slovenskej akadémie vied (Veda), Bratislava, 1989, p. 283.
  115. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 206. ISBN: 978-973-88947-6-1
  116. ^ a b Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 336. ISBN: 978-973-88947-6-1
  117. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 386. ISBN: 978-973-88947-6-1
  118. ^ Libuše Valentová (), „Bibliografie překladů z rumunské krásné literatury do češtiny 1900–1975”, Časopis pro moderní filologii, LVIII, p. 12, accesat în  
  119. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 2 (I–Z), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 186. ISBN: 978-973-88947-7-8
  120. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 2 (I–Z), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 191. ISBN: 978-973-88947-7-8
  121. ^ Elena Piru, „Traduceri din Mihail Sadoveanu în alte limbi”, în Viața Romînească, anul XIII, nr. 11, 1960, p. 252.
  122. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 2 (I–Z), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 284. ISBN: 978-973-88947-7-8
  123. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 2 (I–Z), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 290. ISBN: 978-973-88947-7-8
  124. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 2 (I–Z), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 302. ISBN: 978-973-88947-7-8
  125. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 2 (I–Z), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 303. ISBN: 978-973-88947-7-8
  126. ^ a b Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 2 (I–Z), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 313. ISBN: 978-973-88947-7-8
  127. ^ Nicolae Mecu, G. Călinescu și contemporanii săi: corespondență primită, vol. 1, Ed. Minerva, București, 1984, p. 326.
  128. ^ a b c *** (), „Bibliografie” (PDF), România literară (41), pp. 12–13, accesat în  
  129. ^ Ovidiu Ghidirmic, Zaharia Stancu sau interogația nesfîrșită, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1977, p. 233.
  130. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 2 (I–Z), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 344. ISBN: 978-973-88947-7-8
  131. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 2 (I–Z), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 352. ISBN: 978-973-88947-7-8
  132. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 2 (I–Z), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 354. ISBN: 978-973-88947-7-8
  133. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 2 (I–Z), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 346. ISBN: 978-973-88947-7-8
  134. ^ Ovidiu Ghidirmic, Zaharia Stancu sau interogația nesfîrșită, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1977, p. 234.
  135. ^ Libuše Valentová (), „Bibliografie překladů z rumunské krásné literatury do češtiny 1900–1975”, Časopis pro moderní filologii, LVIII, p. 8, accesat în  
  136. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 2 (I–Z), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 264. ISBN: 978-973-88947-7-8
  137. ^ Cezar Apreotesei (conf.dr.), „«Am îndrăgit comorile literaturii române.» Interviu cu prima traducătoare a «Pădurii spînzuraților» peste hotare, Marie Kojecka-Karásková”, în Drapelul roșu, anul XXIX, nr. 8731, 11 februarie 1973, p. 4.
  138. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 2 (I–Z), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 345. ISBN: 978-973-88947-7-8

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Jindra Hušková-Flajšhansová și corespondenții săi români – ediție îngrijită, introducere și tabel cronologic de Libuša Vajdová; cuvânt înainte de Iordan Datcu. București: Editura Minerva, 1991, 250 p. ISBN: 973-21-0206-3
  • Hušková, Jindra [1898–1980], Hušek, Karol (1891–1972), Flajšhans, Václav (1866–1950), Gall, Ivan (vl. m. Jan Halla) (1885–1955) – [ed.]: Amália Rakúsová. Martin, MS 1993. nventár rukopisov Archívu literatúry a umenia Matice slovenskej 21. Fondy 139-151. Martin, MS, 1993, pp. 37–150. [Písomná pozostalosť, sign. č. 150.]
  • „Literárna pozostalosť Jindry Huškovej-Flajšhansovej a jej význam pre slovenskú rumunistiku”. Libuša Vajdová. Literárny archív, nr. 34/97, 1999, pp. 112–143.
  • Lexikón slovenských žien – alcătuit de Ľudmila Ďuránová și alții. Martin: Národný biografický ústav SNK, 2003. 288 p. ISBN: 80-89023-30-4
  • Píšící Minervy: vybrané kapitoly z dějin české literární kritiky. Libuše Heczková. Vyd. 1. V Praze: Filozofická fakulta Univerzity Karlovy, 2009. 402 p. (Mnemosyne; vol. 1) ISBN: 978-80-7308-282-6

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]
  • „Pozostalosť Jindry Huškovej”. Rakúsová, Amália. Literárny archív, nr. 28/91, 1994, pp. 231–235.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Jindřiška_Hušková-Flajšhansová&oldid=16381247