Ioan Bianu
![]() |
---|
Ioan Bianu | |
![]() Președintele Academiei Române |
|
Date personale | |
---|---|
Născut | 8 septembrie 1856 Făget, Transilvania |
Decedat | 13 februarie 1935 (79 de ani) București, România |
Înmormântat | Cimitirul Bellu ![]() |
Naționalitate | ![]() |
Cetățenie | ![]() ![]() |
Ocupație | filolog, bibliograf |
Activitate | |
Educație | Facultatea de Litere și Filozofie din București |
Modifică date / text ![]() |
Ioan C. Bianu (n. 8 septembrie 1856, Făget, comitatul Târnava Mică - d. 13 februarie 1935, București) a fost un filolog și bibliograf român, membru titular și președinte al Academiei Române.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Ion Bianu a absolvit Facultatea de Litere din București, după care, în 1888, cu sprijinul oferit de Alexandru Odobescu și Bogdan Petriceicu Hasdeu, și-a continuat studiile la Milano, Madrid și Paris. A fost profesor de limba și literatura română la Liceul „Sfântul Sava” și șeful primei Catedre de Istoria Literaturii Române, la Facultatea de Litere și Filosofie din București. În 1884 a devenit directorul Bibliotecii Academiei, instituție pe care a condus-o pînă la sfîrșitul vieții cu un devotament devenit legendar.A organizat biblioteca Academiei, înzestrând-o cu un număr mare de manuscrise, cărți și periodice. Pentru a se documenta a făcut o serie de călătorii în Rusia, Marea Britanie, Germania etc., unde a vizitat numeroase biblioteci și s-a interesat de modul lor de organizare și funcționare.
Activitatea deosebită i-a adus alegerea ca membru corespondent al Academiei Române în 1887 și ca membru titular în 1902. În 1927 Ion Bianu a devenit secretar general al acestei instituții pentru ca în 1929 să numit președintele ei, iar între 1932 și 1935 vicepreședinte.
Sub conducerea sa s-au alcătuit mari lucrări de bibliografie, între care primele trei volume din Bibliografia românească veche, 1508 - 1830 (1903 - 1936) și Catalogul manuscriptelor românești (3 vol., 1907 - 1931). A editat numeroase texte vechi. Este unul dintre autorii principali ai reformei ortografice din 1904 a Academiei, reformă care a reprezentat un pas important în introducerea principiului fonetic în scrierea limbii române. Sub îndrumarea lui Ion Bianu s-a organizat primul Congres Național al Bibliotecarilor (București, 1924) și prima Asociație a Bibliotecarilor din România (la 15 sepembrie 1924), al cărui președinte a devenit.
Ca principal reprezentant al filologiei românești, Ion Bianu s-a preocupat de reforma ortografiei limbii române, contribuind la ortografia aprobată de Academia Română în 1904. A elaborat numeroase studii despre literatura veche, a promovat cercetarea folclorului inițiind prima serie românească de publicații folclorice și etnografice.
Domnul Dimitrie Sturdza, vorbind despre munca deosebită depusă de Ion Bianu la Biblioteca Academiei, spunea: „Și noi simțim o mare satisfacție de a fi crescut un bărbat care ocupă astăzi un loc de frunte în știință și învățătură și care a devenit pentru noi nu numai un slujbaș vrednic, dar un ajutor indispensabil”.
Opera[modificare | modificare sursă]
- Bibliografia românească veche (BRV), 1508-1830, vol. I-III, 1903-1936 (în colaborare cu Nerva Hodoș)
- Catalogul manuscriselor românești, vol. I-III, 1907-1931 (în colaborare cu R. Caracaș și G. Nicolasa)
- Despre introducerea limbii românești în biserica românilor (discursul de recepție în Academia Română, susținut în 1904)
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Dicționar enciclopedic român, Editura Politică, București, 1962-1964
- Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu, Dicționar de lingviști și filologi români, București, Editura Albatros, 1978
- Ioan Chindriș, Regele cărților, Astra blăjeană, An XI, Nr. 4(41), p. 6, 2006
- Dina Paladi – Bibliologi celebri, Revista Bibliotecii Naționale a României, An XII, Nr. 1, p. 64-67, 2008
PDF
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – B
- Academia Română: despre expoziția omagială dedicată academicianului Ioan Bianu
- Graiul Maramureșului: „Portret de bibliotecar - Ion Bianu”, un articol de Maria Gârbe