Petru Dumitriu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Petru Dumitriu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Socol, România Modificați la Wikidata
Decedat (77 de ani)[1][2] Modificați la Wikidata
Metz, Franța[3] Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație scriitor
romancier[*] Modificați la Wikidata
Prezență online
Petru Dumitriu
București, intr. Rigas nr.29C

Petru Dumitriu (n. 8 mai 1924, Baziaș, județul Caraș - d. 6 aprilie 2002, Metz, Franța) a fost un scriitor român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Tatăl său, Petre Dumitriu, căpitan la data căsătoriei, colonel la apogeul carierei, era român, fiu de lucrător în lemn la București, originar din Vădastra, jud. Olt, în timp ce mama, Theresa (născută Debretzy), era din Secuime, de la Sfântu Gheorghe.[4] A învățat româna foarte bine după căsătorie și și-a botezat copiii ortodocși (Petru și sora sa mai mică, Lila). Petru a fost crescut în primii ani de Henriette Vicenzia Bielussici din Orșova, elvețiancă prin naștere, franțuzoaică după mamă (Bouviert). A absolvit școala primară și un an de gimnaziu la Orșova. Liceul l-a absolvit la Târgu-Jiu, în 1941. Ca elev a obținut premiul I pe țară la olimpiada de limba română. A început Facultatea de Filosofie la Universitatea din București, ca student al lui Nae Ionescu. A plecat după primul an, cu o bursă „Humboldt”, la Universitatea din München (1941-1944), pentru a studia filosofia, dar a întrerupt în anul al III-lea din cauza războiului. Debutează la Revista Fundațiilor Regale în 1943, cu proza Nocturnă în München, despre prima iubire.

În 1945, pe când avea numai 21 de ani, un juriu în care se aflau Tudor Vianu, Felix Aderca, Pompiliu Constantinescu, Victor Eftimiu și Henriette Yvonne Stahl (o scriitoare română de origine franceză care i-a fost multă vreme tovarășă de viață, deși era cu 24 de ani mai în vârstă ca el), i-a conferit Premiul de Debut pentru cea mai bună nuvelă în manuscris a anului. Prima carte care îi apare, în 1947, este o culegere de opt texte intitulată Euridice. 8 proze.

A fost gazetar la Fapta lui Mircea Damian; redactor la revista Flacăra (din 1948), apoi la revista Viața românească (unde a devenit redactor-șef în 1953). Membru al Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor.

Este totuși o perioadă tristă în viața scriitorului, tatăl său fiind arestat ca fost ofițer, mama fără nici un venit, iar sora exclusă de la studii (cu greu a fost reintegrată, a absolvit Medicina la București și a fost toată viața chirurg ortoped la Sanatoriul din Năvodari). A scris la început texte reprobabile din punct de vedere moral, deoarece spera să-și ajute familia cedând astfel. Romanele Pasărea furtunii și Drum fără pulbere, ultimul glorificând lagărele de muncă forțată de la construcția Canalului Dunăre-Marea Neagră, au fost concepute de autor ca replici la cărțile despre Dunăre ale lui Panait Istrati și se voiau un dialog între doi scriitori de stânga născuți pe malul fluviului.[necesită citare] George Pruteanu caracteriza în 2002 Drum fără pulbere drept un roman „execrabil din punct de vedere moral”, amintindu-și că, cu șapte ani în urmă, scriitorul îi mărturisea că „îmi vine să-mi tai mâna cu care am scris Drum fără pulbere”.[5]

În 1953 apare un nucleu al viitoarei capodopere, nuvela Bijuterii de familie (ecranizată de două ori). În 1957 vede lumina tiparului Cronică de familie, cea mai însemnată capodoperă a prozei românești care cuprinde un veac de istorie și 200 de personaje, apariția și evoluția claselor sociale, formarea identității românești. Cronică de familie, o carte balzaciană de circa 2000 de pagini, cu o formulă narativă absolut neobișnuită, are o structură cu totul originală prin înlănțuirea de povestiri cvasiindependente, care creează un roman. Cartea a trecut imediat granițele, inclusiv în Europa de Vest, fiind tradusă în germană, cehă, polonă, iar în 1959 în franceză, la Editions du Seuil. Este o carte de dimensiuni europene, o marcă a vitalității literelor românești.

Exilul[modificare | modificare sursă]

În 1960 s-a produs marea ruptură în viața lui Petru Dumitriu: fuga în străinătate. Mai plecase, fusese un răsfățat al regimului (Premiul de Stat, 1951; Ordinul Muncii, 1956; director fondator al Editurii de Stat pentru Literatură și Artă, 1956; fondator al seriei noi a colecției Biblioteca pentru Toți, 1956). În 1960 se hotărăște să ajungă în Franța, ca și alți intelectuali est-europeni: Andrzej Wajda, Ion Miloș. Continuarea Cronicii de la câmpie este Cronică de familie, iar a Cronicii de familie este Colecția de biografii, autobiografii și memorii contemporane, manuscris de 1800 de pagini care aduce evenimentele istoriei românești până în 1954. Ea a fost interzisă la apariție de către cenzură. Fugind cu notele manuscrisului, autorul a publicat un rezumat, Incognito, la Paris. Rămâne la început în Germania, deoarece Franța i-a refuzat cetățenia la sugestia Monicăi Lovinescu făcută lui Mircea Eliade. Prima carte din exil, Ne întâlnim la Judecata de Apoi trebuia să fie tipărită la Gallimard - cea mai mare editură franceză - iar exilații români din Franța l-au delegat pe Mircea Eliade să intervină pe lângă director ca să-i rezilieze contractul, demers pe care Eliade a reușit să-l ducă la îndeplinire.[6] Scrie mult, publică aproape în fiecare an câte o nouă carte. Lucrările îi apar la edituri de prestigiu, ba chiar pătrunde în colecția „Livre de poche” a Editurii Gallimard cu noi trilogii. A publicat în franceză și cu pseudonimul Pierre Travel. După doi ani de verificări Franța îi acceptă cetățenia, iar Mircea Eliade alege să plece definitiv în SUA. Cu toate acestea, Petru Dumitriu rămâne în Germania, ca cetățean german. A privit întotdeauna exilul cu mult spirit critic, nemulțumit de condiția și căile de integrare ale emigrantului. «Acasă» pentru mine este la Baziaș sau la București”, asta spunea în 1995, când se pregătea să revină. În 1996 a avut tăria să vină în țară.

Creația[modificare | modificare sursă]

A scris eseuri, poezii, proză, critică literară. Este primul scriitor român care definește în scrierile sale rolul, condiția și contribuția emigrantului în procesul globalizării europene și printre primii scriitori europeni care înțelege marele viraj al societății omenești adus de noile tehnologii și numit astăzi globalizare. În 1981 s-a dus în Elveția, de unde era originară prima sa profesoară de franceză și a trecut la catolicism. A scris eseuri și în engleză. Elie Wiesel (pe care l-a cunoscut printr-un doctorand francez al acestuia, fiul spiritual al lui Petru Dumitriu, călugărul Jean-François Thomas) i-a constituit o arhivă de manuscrise la Biblioteca din Boston.

Sfârșitul l-a găsit lucrând la un op imens, o trilogie intitulată Non credo, oro - Nu cred, mă rog, adresată țării sale. Manuscrisele au fost lăsate ultimei sale iubiri, profesoarea de filosofie Françoise Mohr de la Metz, în Franța, deținătoarea drepturilor de autor. Corespondența și ultimul manuscris se află la Ecaterina Țarălungă, autoarea ediției de Opere care cuprinde toate scrierile din România, inclusiv cele neapărute din cauza cenzurii.

Opera[modificare | modificare sursă]

Romane[modificare | modificare sursă]

  • Drum fără pulbere, ESPLA, 1951
  • Pasărea furtunii, ed. a III-a, ESPLA, 1957 (ecranizat în 1957 regia Dinu Negreanu)
  • Cronică de familie, vol. I-III, ESPLA, 1957; traducere de Con­stantin Borănescu-Lahovary și Mariana Vitoreanu, Paris, 1956; ediția II (Cronică de familie), I-III, București, 1958; ediția III, I-III, postfață de Nicolae Manolescu, alte câteva cuvinte Geo Șerban, București, Ed. Fundației Culturale Române, 1993; În 1956, Editions du Seuil îi publică o ediție prescurtată din Cronica de familie, sub titlul Les Boyaras, tradusă de Constantin Borănescu-Lahovary și Mariana Vitoreanu (transpunerea este revăzută de Frederic Mars)
  • Proprietatea și posesiunea, Ed. Dacia, 1991 (Fragment din Colecția de biografii, autobiografii și memorii contemporane).
  • Vârsta de Aur sau Dulceața vieții (Memoriile lui Totò Istrati), Ed. „Biblioteca Apostrof”, 1999 (Fragment din Colecția de biografii, autobiografii și memorii contemporane).
  • Opere, vol. I-III, ediție de Ecaterina Țarălungă după un proiect al autorului, Ed. Fundației Naționale pentru Știință și Artă & Ed. Univers Enciclopedic, 2004
  • Non credo, oro; trad. de Ruxandra Diana Dragolea ; prefete de Ion Vartic si Marta Petreu; Iasi; Polirom, 2014

Nuvele[modificare | modificare sursă]

  • Dușmănie, 1948
  • O sută de kilometri, 1949
  • Bijuterii de familie, 1949;
  • Wolfsjagd, 1950
  • Primăvara lui șaptezeci și unu, 1950
  • Sărbătoare în zi de lucru, 1951
  • Nuvele, 1951
  • Nopțile de iunie (Cupr. Bijuterii de familie, Vânătoare de lupi, Dușmănie, Bedros din Bazargic, O sută de kilometri). Ilustr. de Gh. Ivancenco. Bijuterii de familie va apărea și în vol. separat în 1953, la ESPLA, iar ulterior va fi integrată, ca partea a VI-a, în romanul Cronică de familie). Nuvela a fost ecranizată, în 1951, sub titlul În sat la noi
  • Focul nestins, 1955

Teatru[modificare | modificare sursă]

  • La ora 6 (cu Sonia Filip), 1956
  • Romanticii (cu Sonia Filip), ESPLA, 1957

Povestiri[modificare | modificare sursă]

  • Euridice, 8 proze, EPLA, 1947 (Cupr. Niobe, Argonautica sau Fabuloasa aventură, Euridice, Arlechin, Dionisiaca, Metamorfoza lui Sebastian Românu, Pe drumul înspre Damasc, Omul cu ochii verzi. Prima pov. din sumar a fost scrisă la vârsta de 15 ani. Toate pov. se regăsesc într-un vol. publicat în 1991 de Em., în care apare și piesa de teatru Preludiu la Electra, preluată din RFR nr. 2-3/1945).
  • Bijuterii de familie, ESPLA, 1949
  • Dreptate, 1952
  • Prietenul Sava, 1952
  • Din tată în fiu, 1953
  • Povești adevărate, 1953
  • Cronică de la câmpie (Cupr. pov. Vântul de martie, Dușmănie, Bedros din Bazargic, Noptile din iunie). Ilustr. de Ligia Macovei, ESPLA, 1955

Eseuri. Publicistică[modificare | modificare sursă]

  • Despre viață și cărți, ESPLA, 1954
  • Pentru demnitatea și fericirea omului: (note dintr-o călătorie în Uniunea Sovietică), 1954
  • Aquarium, ESPLA, 1956
  • Noi și neobarbarii, Ed. de Stat p. lit. și artă, Bucarest, 1957 - eseuri și articole publicate în „Gazeta literară” și „Contemporanul”

Proză și eseistică în limba franceză[modificare | modificare sursă]

  • Rendez-vous au Jugement dernier, Seuil, 1961 (În lb. rom.: Ne întâlnim la judecata de apoi, trad. de Adriana Fianu, Ed. Univers, 1992
  • Incognito, Seuil, 1962 (În lb. rom.: Incognito, trad. din lb. fr. de Luminita Brăileanu si Delia Vasiliu, cuv. în. de Geo Serban, Buc., Univ., col. "Ithaca - scriitori români din exil", 1993)
  • L’extrême Occident, Seuil, 1964 (În lb. rom.: Extremul Occident, trad. din lb. fr. de Luminita Brăileanu, pref. de George Pruteanu, tab. cron. de Geo Serban, Buc., Univ., col. "Ithaca - scriitori români din exil", 1996)
  • Les Inities, Paris, 1966
  • Le Sourire sarde, Paris, 1967
  • L’Homme aux yeux gris (I - L'Homme aux yeux gris, 1968, II - Retour à Milo, 1969, III - Le Beau Voyage), 1969, Paris, Éd. du Seuil (versiunea în lb. rom., realizată de Magdalena Popescu, a apărut în 1996 la CR, cu titlul Omul cu ochi suri); Prix des Vivkings
  • Au Dieu inconnu, Seuil, 1979
  • Zéro ou le Point de départ, Cerf, 1981, (essai); Prix des écrivains croyants (Culeg. de eseuri pe teme filosofice si religioase. În lb. rom.: Zero sau punctul plecării, trad. de Maria Vodă Căpușan și Horia Căpușan, Buc., Ed. Viitorul românesc, (1992)
  • Comment ne pas l'aimer !: une lecture de l'Évangile selon saint Marc, Cerf, Paris, 1981
  • Je n'ai d'autre bonheur que toi, essai de dévotion moderne, Paris, O.E.I.L., 1983. (Vol. cupr. 80 de capitole, grupate în 5 părți: Dévotion moderne, La science et la foi, Vivre en chrétien aujourd'hui, Le citoyen chrétien si Batir la paix)
  • Mon semblable, mon frère, récits, préface de Lucien Guissard, Paris, Éd. du Centurion, 1983. (Cupr. pov.: L'Alliance, La percée, Un héros de notre temps, La confession d^un prêtre, Synode à Kostroma, Les grands express européens, Le tramway du peuple, Sur l'autoroute, A comme Athos, Z comme Zen); Le Centurion, Paris, 1983
  • Walkie-talkie: marcher vers Dieu, parler à Dieu, Cerf, Paris, 1983
  • La liberté, Seuil, Paris, 1983
  • Je n'ai d'autre bonheur que Toi: essai de dévotion moderne, O.E.I.L., Paris, 1984
  • La Femme au miroir, La Table ronde, Paris, 1988
  • Les amours difficiles, Lausanne, 1989;
  • La Moisson, La Table ronde, Paris, 1989, Prix Charles Oulmont 1990
  • Les Amours singulières, L'Âge d'homme, 1990 (Cupr. pov. L'Année, noir, La gauche et la droite, La plus belle, L'Impérieuse, Rendez-vous à Simiane, Le portrait de M. Sériziat, La défense élastique, L'amour au parfum, La promenade)

Traduceri[modificare | modificare sursă]

  • Hamlet, print al Danemarcei: tragedie; de W. Shakespeare; în românește de Petru Dumitriu; Bucuresti; Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1955
  • A doua familie, de Honoré de Balzac ; în românește de Petru Dumitriu și Cezar Petrescu ; coment. de Theodosia Ioachimescu, Vol. 2; Bucuresti; Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1956

Volume de dialoguri[modificare | modificare sursă]

  • Pactul cu diavolul, de George Pruteanu; Bucuresti; Albatros - Universal Dalsi, 1995
  • Convorbiri cu Petru Dumitriu, de Eugen Simion; Bucuresti; Editura Mercutio, 1998

Afilieri[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ "Petru Dumitriu", Gemeinsame Normdatei, accesat la 11 mai 2014 
  2. ^ "Petru Dumitriu", data.bnf.fr, accesat la 10 octombrie 2015 
  3. ^ "Petru Dumitriu", Gemeinsame Normdatei, accesat la 31 decembrie 2014 
  4. ^ http://www.scribd.com/doc/4950586/PETRU-DUMITRIU-TABEL-CRONOLOGIC-cu-fotografii-inedite de Ecaterina Țarălungă
  5. ^ George Pruteanu (8 aprilie 2002), „Dezbateri parlamentare”, Camera Deputaților, http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=5272&idm=4,01&idl=1, accesat la 9 decembrie 2016 
  6. ^ 60 de ani de la apariția unei CAPODOPERE: Cronica de familie de Petru Dumitriu, 9 octombrie 2016, Radu Pădure, Evenimentul zilei, accesat la 9 octombrie 2016

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • George Pruteanu, Pactul cu diavolul, Ed. Universal-Dalsi, București, 1995.
  • Eugen Simion, Convorbiri cu Petru Dumitriu, Ed. Moldova, Iași, 1995.
  • Oana Soare, Petru Dumitriu & Petru Dumitriu, Ed. Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2008.

Legături externe[modificare | modificare sursă]