Mihai Beniuc

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Mihai Beniuc
Mihai Beniuc1.jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Sebiș, România Modificați la Wikidata
Decedat (80 de ani)[2] Modificați la Wikidata
București, RS România[3] Modificați la Wikidata
NaționalitateFlag of Romania.svg român
CetățenieFlag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiepoet, prozator, psiholog
Partid politicPartidul Comunist Român  Modificați la Wikidata
Limbilimba română[1]  Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Mișcare/curent literarProletcultism
Specie literarăPoezie, Proză
Operă de debutCântece de pierzanie - 1938
Logo of the Romanian Academy.png Membru titular al Academiei Române

Mihai Beniuc (n. 20 noiembrie 1907, Sebiș, Arad - d. 24 iunie 1988) a fost un poet, prozator și psiholog român. Mihai Beniuc este cunoscut în general ca poet proletcultist, al regimurilor comuniste din România[4], alături de autori ca Alexandru Toma, Dan Deșliu, Eugen Frunză, A.E. Baconsky sau Maria Banuș, între alții, urmărind cu interes direcțiunile Partidului Comunist Român. A activat, de asemenea, ca psiholog (specialist în psihologia animalelor), profesor la Universitatea din Cluj.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

Mihai Beniuc a fost fiul lui Athanasie Beniuc și al Veselinei. Urmează Liceul Moise Nicoară din Arad între 1921-1927, unde Alexandru T. Stamatiad îi este profesor de literaturǎ. Debutează în revista liceului, „Laboremus”. Participă la cenaclul lui Victor Papilian. Licențiat în psihologie, filozofie și sociologie al Universității din Cluj, în 1931. După o specializare la Hamburg cu J. von Uexkull în psihologia animalelor, a parcurs ierarhia universitară de la asistent la profesor universitar. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, este conferențiar la Facultatea de Psihologie din Cluj (ca specialist în psihologia animalelor) și autorul unor volume de versuri (Cântece de pierzanie, 1938, Cântece noi, 1940, Orașul pierdut, 1943), privite de public și de critica literară cu înțelegerea și simpatia cu care este privită arta naivă.

Cariera după 1946[modificare | modificare sursă]

Adevărata sa carieră literară începe în 1946, când publică volumul intitulat Un om așteaptă răsăritul, și pleacă în calitate de consilier cultural la Moscova. După doi ani se întoarce în țară și se stabilește la București.

Într-un articol publicat în revista Viața Românească (nr. 3 din 1951), Mihai Beniuc, în calitate de președinte al Uniunii Scriitorilor din România, oferea definiția poetului realist-socialist: “Acesta trebuie să fie un filozof cunoscător al celor mai înalte idei ale timpului [...], spre care au deschis drum Marx, Engels, Lenin și Stalin [...], un activist în slujba respectivelor idei”[5]. Mihai Beniuc renunță la promovarea cărții sale de versuri din 1951, „Cântec pentru tovarășul Gh. Gheorghiu-Dej”, și se reprofilează, începând să scrie câteva poeme pentru liderul comunist de atunci, Nicolae Ceaușescu.

Publică în medie câte o carte pe an; își reeditează unele lucrări; altele îi sunt traduse în străinătate.

În 1965 este înlăturat din funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor. Redevine profesor de zoopsihologie, de data aceasta la Universitatea din București.

Mormântul lui Mihai Beniuc în Cimitirul Evanghelic Luteran din Bucureşti

În ultimii ani de viață se stabilește în vila sa din cartierul Primăverii și își continuă activitatea de poet, pe formula realismului socialist. Poemele sale se publică în principalele ziare și reviste ale epocii.

Moare la 24 iunie 1988 și este înmormântat în Cimitirul Evanghelic Luteran din București.

Opera[modificare | modificare sursă]

Volume de versuri[modificare | modificare sursă]

  • Cântece de pierzanie, 1938
  • Cântece noi, 1940
  • Orașul pierdut, 1943
  • Poezii, 1943, 1952, 1956, 1959, 1960, 1966, 1969, 1973
  • Un om așteaptă răsăritul, 1946
  • Versuri alese, 1949, 1955
  • Steaguri, 1951
  • Cântec pentru tovarășul Gheorghiu Dej, 1951
  • Pe-aici nu se trece!, 1953
  • O sama de poeme, 1953
  • In frunte comunistii, 1954
  • Partidul m-a învățat, 1954
  • Mărul de lînga drum, 1954
  • Pacala, sluga la primar, 1955
  • Trăinicie, 1955
  • Azimă, 1956
  • Inima bătrînului Vezuv, 1957
  • Calatori prin constelatii, 1957
  • Cu un ceas mai devreme, 1959
  • Cîntecele inimii, 1960
  • Materia si visele, 1961
  • Culorile toamnei, 1962
  • Pe coardele timpului, 1963
  • Cu faruri aprinse, 1964
  • La vita dalla vita (Viata din viata), 1964
  • Colti de stînca, 1965
  • Zi de zi, 1965
  • Alte drumuri, 1967
  • Mozaic, 1968
  • Inima-n zale, 1969
  • Lumini crepusculare, 1970
  • Etape, 1971
  • Turn de veghe, 1972
  • Arderi, 1972
  • Pamînt! pamînt..., 1973
  • Focuri de toamnă, 1974
  • Ramîne pururi vatra, 1974
  • Patrula de noapte, 1975
  • Tara amintirilor, 1976
  • Dialog, 1977
  • Va las ca frunza, 1978
  • Glasul pietrelor, 1978
  • Elegii, 1979
  • Scrieri (1972-1979), 8 vol. (vol. 1 - Drumul poeziei; vol. 2 - Cantece de pierzanie; vol. 3 - Pe coardele timpului. Poezii; vol. 4 - Arderi; vol. 5 - Traduceri; vol. 6 - Poeti si prozatori; vol. 7 - Retrospective si perspective; vol. 8 - Poezii (1973-1978)
  • Lupta cu îngerul, 1980
  • Apele se revarsa în mare, 1982
  • Filon de aur, 1984
  • Rugul poeziei, 1985
  • Iarna magnoliei, 1986
  • Horea: poem dramatic, 1986
  • In voia vîntului, 1987
  • Vlăsia mea, 1987

Povestiri, nuvele, romane[modificare | modificare sursă]

  • Ură personală, 1959
  • Pe muche de cuțit, 1959
  • Dispariția unui om de rând, 1963
  • Explozie înăbușită, 1971
  • Aurul regelui Midas, 1977
  • Ajun de răscoală, 1979

Eseistică[modificare | modificare sursă]

  • Despre poezie, 1953
  • Fratia dintre poporul romîn si minoritatile nationale, 1954
  • Poezia noastra, 1956
  • Mesterul Manole: cronici si studii literare (1934-1957), 1957
  • Poezia militanta: eseuri, 1972
  • Un batrîn catre un tînar carturar, 1973

Teatru[modificare | modificare sursă]

  • In Valea Cucului: comedie în trei acte, 1959
  • Intoarcerea: piesa în sapte tablouri, 1962

Traduceri[modificare | modificare sursă]

  • Cîntec despre oastea lui Igor fiul lui Sveatoslav nepotul lui Oleg, 1951
  • Poeme/ Gorki ; în româneste de Mihai Beniuc, Anda Boldur, Demostene Botez ... [et al.]; Bucuresti, Cartea Rusa, 1957
  • Sarbatoarea de neuitat/ Ernest Hemingway; Bucuresti, Editura pentru Literatura Universala, 1966
  • Versek: kétnyelvü kiadás / József Attila; Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1967
  • Thérèse Desqueyroux - Cuibul de vipere: romane / François Mauriac ; în româneste de Emma si Mihai Beniuc si de Ion Mihaileanu ; pref. de Irina Badescu; Bucuresti, Editura pentru Literatura, 1967
  • Poèmes/ Guillaume Apollinaire ; [în româneste de Mihai Beniuc]; Bucarest, Les Éditions Littéraires, 1968
  • Antologie de poezie neerlandeza: olandeza si flamanda / în româneste de Mihai Beniuc, Ion Caraion, Aurel Covaci si Petre Solomon ; pref. Garmt Stuiveling; Bucuresti, Minerva, 1973
  • Poezii/ József Attila ; Bucuresti, Albatros, 1975

Psihologie animală[modificare | modificare sursă]

  • Invatare si inteligenta la animale: formarea "drumului indirect" la pestele combatant, 1934
  • Mediu, preajma, vatra: principii de psihologie animală: studiu în onoarea lui J. von Uexküll la împlinirea a 70 de ani de viata, 1938
  • Ce simt si pricep animalele, 1968
  • Psihologie animală: comparată și evolutivă, 1970

Memorialistică[modificare | modificare sursă]

  • Mihai Beniuc - Sub patru dictaturi. Memorii 1940-1975, Editura: Ion Cristoiu, 1999
  • Insemnarile unui om de rand. Pagini de jurnal si memorii (1965-1969-1971, 1974), Editura: MEGA, 2016

Afilieri[modificare | modificare sursă]

Decorații[modificare | modificare sursă]

  • titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”[6]
  • medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”[6]
  • Order of the 23 August 1st class (Romania) - Tallinn Museum of Orders.jpg Ordinul „23 August” clasa I (23 ianuarie 1978) „pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și contribuția adusă la înfăptuirea politicii partidului și statului de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate în patria noastră”[7]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ „Mihai Beniuc”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  4. ^ Canonul literar proletcultist (III) - Fundatia Romania Literara
  5. ^ Ion Josan: Soarta artei în epoca comunistă: realismul socialist
  6. ^ a b Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 155 din 4 mai 1971 privind conferirea titlului de Erou al Muncii Socialiste, publicat în Buletinul Oficial, 6 mai 1971.
  7. ^ Decretul președintelui Republicii Socialiste România nr. 7 din 23 ianuarie 1978 privind conferirea de ordine ale Republicii Socialiste România, publicat în Buletinul Oficial al R.S. România din 27 ianuarie 1978, art. 2.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dicționarul scriitorilor români, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, A-C, București, Editura Fundației Culturale Române, 1995
  • Dicționarul general al literaturii române, coordonator general Eugen Simion, A-B, București, Editura Univers Enciclopedic, 2004

Legături externe[modificare | modificare sursă]