Conu Leonida față cu reacțiunea

Conu Leonida față cu reacțiunea
Informații generale
Ediția originală

Conu Leonida față cu reacțiunea este o comedie a dramaturgului Ion Luca Caragiale, publicată în „Convorbiri literare”, XII (1880), nr. 11 .

Subiectul

Piesa șarjează pe micul funcționar la pensie, etern de partea puterii, care dorește republica pentru a avea pensie și leafă, și nu concepe revoluția decât cu aprobarea autorităților („Câtă vreme sunt ai noștri la putere, cine să stea să facă revoluție?“). Amețit de demagogia pseudoliberală, Leonida a auzit de „Galibardi“ și cei o mie de „volintiri“ ai lui și crede că papa, „iezuit aminteri nu prost“, a convins pe Garibaldi să-i boteze un copil. Clasice sunt explicațiile împărtășite de Leonida soției sale Efimița, privitoare la ipohondrie:

„Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! și după aia, din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, firește, și nimica mișcă.”

Deși amândoi constată că s-au înșelat luând o petrecere de lăsata-secului, la care Ipingescu „chiuia și trăgea la pistoale“, drept mișcare de stradă, nici unul nu-și modifică atitudinea, Leonida pledând mai departe în atoateștiutor, iar Efimița admirând mai departe priceperea lui:

„Ei, bobocule, apoi cum le știi dumneata toate, mai rar cineva!”

Piesa este o demonstrație a imputinței unui om în fața dorinței de revoluție dar faptul că eroul principal e necărturar poate fi observat însăși din faptul că el nici măcar nu știe care e numele corect al înfăptuitorului revoluției

Bibliografie

Pop, Ion (2007). Dicționar analitic de opere literare românești : ediție definitivă. Casa Cărții de Știință. p. 179. 

Vezi și

• Scriitori români și străini:Pe marginea lui „Conu Leonida față cu reacțiunea”