Ștefan Octavian Iosif

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ștefan Octavian Iosif
Stefan Octavian Iosif - Foto01.jpg
Născut 11 octombrie 1875(1875-10-11)
Brașov, Imperiul Austro-Ungar
Decedat 22 iunie 1913 (37 de ani)
București, România
Naționalitate română Flag of Romania.svg
Cetățenie România
Activitatea literară
Operă de debut Versuri, 1897
Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 -Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Semănătorism- Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

Ștefan Octavian Iosif (n. 11 octombrie 1875, Brașov - d. 22 iunie 1913, București) a fost un poet și traducător român, membru fondator al Societății Scriitorilor Români.[1]

Biografie[modificare | modificare sursă]

A fost fiul lui Ștefan Iosif, directorul gimnaziului român din Șcheii Brașovului și al Paraschivei, fiica preotului Mihălțeanu și nepoata lui G. Munteanu, profesor și literat, primul traducător în românește al Suferințelor tânărului Werther. A urmat studiile gimnaziale la Brașov și cele liceale la Sibiu și București, luându-și bacalaureatul în anul 1895.[2][3] A început de două ori Facultatea de Litere și Filosofie la București (1895 și 1903), dar nu a reușit să-și ia licența.[3]

A îndeplinit funcții administrative minore, precum copist la Ministerul de Domenii, corector de ziar, custode al Bibliotecii Fundației Universitare, custode al Muzeului Theodor Aman, încercând să-și suplimenteze veniturile din lecții particulare, din colaborarea la diverse periodice și din vânzarea propriilor volume. A fost redactor, încă de la înființare, al revistei Sămănătorul (1901) a lui Nicolae Iorga, a colaborat și la Adevărul, Adevărul ilustrat, Convorbiri literare, Cumpăna (al cărei fondator este, alături de Mihail Sadoveanu, Dimitrie Anghel și Ilarie Chendi), Curierul literar, Epoca, Epoca literară, Familia, Floare albastră, Literatură și artă română, Pagini literare, Ramuri, Viața, Viața Românească ș. a.[3]

A debutat cu poezie în Revista școalei din Craiova, în anul 1892, cu poezia Izvorul. A primit premii ale Academiei Române pentru volumele Poezii, în anul 1902 și Credințe, în anul 1906.[3]

Din inițiativa lui Emil Gârleanu, Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din București s-au întrunit într-o primă consfătuire de lucru în ziua de 13 martie 1908, alcătuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor preconizatei Societăți a Scriitorilor Români.

Prietenia cu Dimitrie Anghel[modificare | modificare sursă]

Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel

Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel s-au cunoscut la Paris, în 1901, unde se aflau la studii. Temperamente total diferite, aveau totuși câteva trăsături care îi uneau: amândoi erau poeți, nutrind o mare sete de instruire și afirmare literară, și amândoi erau - structural vorbind - niște visători și niște romantici. Deși psihologic se deosebeau, în plan mai larg se întâlneau și se „completau” în chip fericit: pe când interiorizatul Șt. O. Iosif se simțea atras de exuberantul Anghel, acesta din urmă afla în persoana delicatului Iosif un fel de „reper” literar și temperamental, de care avea nevoie. Fiind și apropiați ca vârstă (Iosif avea 26 de ani, iar Anghel 28), cei doi s-au împrietenit. O relație benefică și pentru literele românești. Și-au luat un pseudonim - A. Mirea - sub care au început să publice lucrări originale și numeroase traduceri din literatura franceză, ajungând în cele din urmă să semneze împreuna celebrul Caleidoscop al lui A. Mirea, volum apărut în 1908 și comentat de critica și istoria literară, atât la apariție, cât și mai târziu.

Din păcate au iubit aceeași femeie, pe poeta și prozatoarea Natalia Negru. Aceasta s-a căsătorit în 1904 cu Șt. O. Iosif, cu care a avut o fiică, numită Corina. În 1910 relațiile dintre soți se răcesc și, în 1911, cei doi divorțează. Natalia Negru se recăsătorește în 1911 cu Dimitrie Anghel, care va muri de septicemie în 1914, în urma unei tentative nereușite de sinucidere prin împușcare[4], după ce își împușcase soția într-o criză de gelozie. Natalia Negru a supraviețuit și a trăit aproape încă 50 de ani.

Sfârșitul[modificare | modificare sursă]

Șt. O. Iosif a murit în spital, în urma unui atac de congestie, la 22 iunie 1913.[5]

Opera[modificare | modificare sursă]

  • Versuri (1897),
  • Patriarhale (1901),
  • Romanțe din Heine (1901),
  • Poezii (1902),
  • Din zile mari (1905),
  • Credințe (1905),
  • Cântece (1912).

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Mircea Zaciu, Scriitori români, p. 275
  2. ^ Călinescu, Istoria literaturii..., p. 534
  3. ^ a b c d Aurel Sasu, Dicționarul biografic al literaturii române, A-L, Paralela 45, p.782
  4. ^ Corespondență: Șt.O. Iosif, Dimitrie Anghel, Natalia Negru etc, ediție Horia Oprescu, București, EPL, 1969. pp. 470-476
  5. ^ Călinescu, Istoria literaturii..., p. 535

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Mircea Zaciu, Scriitori români, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976
  • George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941
  • Aurel Sasu, Dicționarul biografic al literaturii române, A-L, Paralela 45


Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ștefan Octavian Iosif
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Ştefan Octavian Iosif