Camillo Benso Conte de Cavour

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Camillo Benso Conte de Cavour
Francesco Hayez 041.jpg
Camillo Benso Conte de Cavour
Date personale
Nume la naștere Camillo Paolo Filippo Giulio Benso
Născut 10 august 1810[2][3][1]
Torino, Italia[4][1]
Decedat 6 iunie 1861 (50 de ani)[2][3][1]
Torino, Italia[5][1]
Părinți Michele Benso di Cavour[*][1]
Q24073753[*][1]
Frați și surori Gustavo Benso di Cavour[*][1]
Cetățenie Regatul Sardiniei (până la 17 martie 1861)[1]
Regatul Italiei (din 17 martie 1861)[1]
Etnie Italieni
Ocupație om politic
diplomat
Minister of the Navy of the Kingdom of Italy
În funcție
17 martie 1861 – 6 iunie 1861
Succedat de Luigi Federico Menabrea[*]
Prime Minister of the Kingdom of Italy
În funcție
17 martie 1861 – 6 iunie 1861
Succedat de Bettino Ricasoli[*]
Minister of War of the Kingdom of Italy
În funcție
17 martie 1861 – 23 martie 1861
Succedat de Manfredo Fanti[*]
Minister of Foreign Affairs of the Kingdom of Italy
În funcție
17 martie 1861 – 6 iunie 1861
Succedat de Bettino Ricasoli[*]
Minister of War of the Kingdom of Sardinia
În funcție
29 septembrie 1860 – 17 martie 1861
Precedat de Manfredo Fanti[*]
Minister of Foreign Affairs of the Kingdom of Sardinia
În funcție
21 ianuarie 1860 – 17 martie 1861
Precedat de Giuseppe Dabormida[*]
Minister of the Navy of the Kingdom of Sardinia
În funcție
21 ianuarie 1860 – 17 martie 1861
Prime Minister of the Kingdom of Sardinia
În funcție
21 ianuarie 1860 – 17 martie 1861
Precedat de Alfonso La Marmora[*]
Minister of Interior of the Kingdom of Sardinia
În funcție
21 ianuarie 1860 – 24 martie 1860
Precedat de Urbano Rattazzi[*]
Succedat de Luigi Carlo Farini[*]
În funcție
15 ianuarie 1858 – 19 iulie 1859
Precedat de Urbano Rattazzi[*]
Succedat de Urbano Rattazzi[*]
Minister of Foreign Affairs of the Kingdom of Sardinia
În funcție
5 mai 1856 – 19 iulie 1859
Precedat de Luigi Cibrario[*]
Succedat de Giuseppe Dabormida[*]
Minister of Finance of the Kingdom of Sardinia
În funcție
30 aprilie 1856 – 14 ianuarie 1858
Precedat de Giovanni Lanza[*]
Succedat de Giovanni Lanza[*]
În funcție
12 decembrie 1855 – 13 februarie 1856
Precedat de Giovanni Lanza[*]
Succedat de Giovanni Lanza[*]
În funcție
31 mai 1855 – 19 noiembrie 1855
Precedat de Camillo Benso Conte de Cavour
Succedat de Giovanni Lanza[*]
În funcție
4 mai 1855 – 31 mai 1855
Precedat de Camillo Benso Conte de Cavour
Succedat de Camillo Benso Conte de Cavour
Minister of Foreign Affairs of the Kingdom of Sardinia
În funcție
10 ianuarie 1855 – 30 mai 1855
Precedat de Giuseppe Dabormida[*]
Succedat de Luigi Cibrario[*]
Minister of Finance of the Kingdom of Sardinia
În funcție
4 noiembrie 1852 – 4 mai 1855
Precedat de Luigi Cibrario[*]
Succedat de Camillo Benso Conte de Cavour
Prime Minister of the Kingdom of Sardinia
În funcție
4 noiembrie 1852 – 19 iulie 1859
Precedat de Massimo d'Azeglio
Succedat de Alfonso La Marmora[*]
Minister of Finance of the Kingdom of Sardinia
În funcție
26 februarie 1852 – 21 mai 1852
Precedat de Camillo Benso Conte de Cavour
Succedat de Luigi Cibrario[*]
În funcție
19 aprilie 1851 – 26 februarie 1852
Precedat de Giovanni Nigra[*]
Succedat de Camillo Benso Conte de Cavour
Minister of Agriculture and Trade of the Kingdom of Sardinia
În funcție
12 octombrie 1850 – 21 mai 1852
Precedat de Giovanni Filippo Galvagno[*]

Premii Legiunea de Onoare în grad de Mare Cruce[*]
Ordinul Sfântul Alexandr Nevski în grad de cavaler[*]
Partid politic Italian Liberal Party[*]
Alma mater Royal Academy of Turin[*][1]
Semnătură Camillo Benso, conte di Cavour Signature.svg
Portret al lui Camillo Cavour realizat de către Francesco Hayez (1864).

Camillo Benso, Conte de Cavour (n. 10 august 1810, Torino - d. 6 iunie 1861, Torino), a fost un politician al Italiei, înainte de unificare.

Biografia[modificare | modificare sursă]

Era fiul marchizului Michel Benso de Cavour și al Adelei de Sellon, de origine neoelvețiană[necesită citare]. Aristocrat din Piemonte cu idei liberale, în tinerețe a frecventat Academia Militară, devenind ofițer. Mai târziu abandonează armata și începe să călătorească în străinătate studiind dezvoltarea economică a țărilor industrializate, Franța și Anglia. Este numit la vârsta de 20 de ani primar al localității Grinzane unde familia sa avea terenuri. Ulterior, Grinzane și-a schimbat numele în Grinzane Cavour, ca omagiu adus lui Camillo Benso, care i-a fost primar vreme de 18 ani.

Intrarea în politică[modificare | modificare sursă]

În 1847 apare pe scena politică ca fondator, împreună cu Cesare Balbo, al unui ziar moderat, numit "Risorgimento" ("Redeșteptare"). Este ales deputat al Parlamentului în iunie 1848. A pierdut în alegerile din ianuarie 1849, dar în martie același an, recuperează locul în Parlament și îl menține până la moarte. În 1850, după un discurs în favoarea legilor Siccardi intră în componența cabinetului d'Azeglio ca ministru al Agriculturii, Comerțului și Marinei. În 1851 completează controlul său asupra vieții economice în Italia cu adăugarea la competențele sale a Finanțelor. În 1852, împreună cu Urbano Rattazzi, principalul exponent al stângii liberale, dă naștere unei forme de coaliție între componentele cele mai moderate ale dreptei și stângii piemonteze care îl purta în noiembrie al aceluiași an în funcția de Președinte al Consiliului de Miniștri.

Reforme economice[modificare | modificare sursă]

După obținerea acestei funcții, Camillo Benso Conte de Cavour este interesat în potențarea economico-industrială a Regatului de Sardenia, favorizând construirea de căi ferate, de străzi și inițiind construirea tunelului feroviar Frejus. A dat un nou avânt agriculturii, introducând noi culturi, construind canale de irigație. A favorizat crearea unei industrii siderurgice și potențarea industriei textile. A reformat armata prin intermediul colaboratorului său, generalul Alfonso La Marmora, a construit Arsenalul Militar Maritim al orașului La Spezia.

Politica internă[modificare | modificare sursă]

În politica internă a fost un făuritor al ordinii monarhice constituționale, toate reformele sale erau dictate de dorința sa de a împiedica orice insurecție democratico-republicană. Convins susținător al unei Biserici libere într-un Stat liber, a fost interesat în a redimensiona puterea bisericii în înapoiatul regat al Sardeniei, a promovat construirea de grădinițe, a dus o luptă puternică împotriva Iezuiților care dețineau monopolul instrucției. A determinat aprobarea unei legi care suprima ordinele monastice cu scop contemplativ și abolea privilegiile forurilor eclesiastice. Această lege a determinat un mare scandal și opoziția regelui care a forțat Cavour să demisioneze, așa-zisa criză Calabiana (26 aprilie 1855). După câteva zile însă, regele trebuind să renunțe, îl rechemă pe Cavour, dar proiectul de lege a fost în parte abandonat.

Politica externă și unificarea Italiei[modificare | modificare sursă]

În politica externă a fost în egală măsură abil și norocos, determinat, obiectivul său fiind acela de a crea un stat puternic în Italia de Nord sub coroana familiei Savoia, dar a înțeles că pentru a obține un asemenea rezultat Piemonte ar fi trebuit să fie sprijinit de către puterile europene. În 1854 a izbucnit războiul din Crimeea: Franța și Anglia, aliate, luptau împotriva Rusiei care căuta să expansioneze în peninsula balcanică. Cavour oferi alianța Piemontelui marilor puteri trimițând în Crimeea un corp de armată. Pacea a fost semnată în 1856 la Congresul de la Paris, cu reprezentantul Austriei. Cavour nu a cerut nici o compensație pentru participarea la război, dar a obținut ca o sedință să fie dedicată pentru a discuta expres problema italiană. Reuși astfel să susțină în mod public că reprimarea guvernelor reacționare și politica Austriei erau adevărații responsabili de neliniștea revoluționară care exista în peninsulă și care ar fi putut constitui o amenințare pentru guvernele din întreaga Europă. În acest fel, Cavour îndrepta atenția puterilor europene asupra chestiunii italiane. Pentru a avea succes, însă, ar fi trebuit să reușească să capteze atenția măcar a uneia în mod particular. În 1858 el s-a întâlnit în mod secret cu împăratul francez Napoleon al III-lea (care în tinerețe militase în conspirația bonapartistă) pentru a ratifica un tratat difensivo-ofensiv contra daunelor imperiului habsburgic. În tratat era prevăzut ca în cazul unui atac militar provocat de către Austria, Franța ar fi trebuit să intervină pentru a apăra Regatul Sardeniei și cele două armate aliate ar fi trebuit să elibereze toate teritoriile ocupate de către imperiu (Lombardia și Triveneto). Ca o compensație pentru ajutorul oferit Regatul Sardeniei ar fi oferit Franței teritoriile periferice Savoia și Nizza. În 1859 izbucni războiul între Franța și Piemonte de o parte și Austria de cealaltă parte. Războiul duse la anexarea Lombardiei, dar francezii întrerupseră războiul înainte de a fi prevăzut. Cavour și-a înaintat demisia în semn de protest. În ciuda împotrivirii lui Victor Emanuel al II-lea, în 1860 Cavour iși reia funcția de Președinte de Consiliu.

Cu abile mișcări politice, ajutat și de către guvernul englez,a reușit să obțină recunoașterea plebiscitelor din Toscana, din ducatele Modena și Parma și din teritoriile Statului Pontificio, pentru anexarea acestora la Regatul Sardeniei. Pentru a avea în continuare sprijinul francez în tentativa sa, care era acum aceea de a unifica peninsula italiană, a cedat Franței orașele Nizza și Savoia. În mod ascuns îl ajuta pe Garibaldi să organizeze "Expediția celor 1000" (La Spedizione dei Mille) și apoi, cu scuza de a opri acest periculos revoluționar obținu aprobarea Franței de a ocupa statul Pontificio, cu excepția Romei.

Ajuns din urmă de către armata sabauda, Garibaldi donă regelui Vittorio Emanuele al II-lea sudul Italiei, determinând astfel o parțială reunificare a peninsulei. În 17 martie 1861 Victor Emanuel al II-lea a fost proclamat rege al Italiei. Cavour devenind astfel primul președinte al guvernului Italiei, dar a durat puțin deoarece a murit în 6 iunie 1861, în palatul familiei din Torino, probabil de malarie, făcând să naufragieze opera diplomatică de acorduri cu Papa.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Format:Demografia/Camillo Benso Conte de Cavour

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i j Dizionario Biografico degli Italiani, accesat la 16 mai 2016 
  2. ^ a b "Camillo Benso Conte de Cavour", data.bnf.fr, accesat la 10 octombrie 2015 
  3. ^ a b "Camillo Benso Conte de Cavour", Gemeinsame Normdatei, accesat la 16 octombrie 2015 
  4. ^ "Camillo Benso Conte de Cavour", Gemeinsame Normdatei, accesat la 11 decembrie 2014 
  5. ^ "Camillo Benso Conte de Cavour", Gemeinsame Normdatei, accesat la 31 decembrie 2014