Urbano Rattazzi
.svg){kind=small}
Urbano Rattazzi (n. , Alessandria, Piemonte, Italia – d. , Frosinone, Lazio, Regatul Italiei) a fost un politician italian.
Viața personală
[modificare | modificare sursă]S-a născut în Alessandria, Piemont. A studiat dreptul la Torino, iar în 1838 și-a început practica în avocatură, cu care a avut un succes notabil în capitală și la Casale. Soția sa, Laetitia Marie Wyse Bonaparte, cu care s-a căsătorit în 1863, a fost un romancier francez remarcat și o nepoată a împăratului Napoleon I.[7] Împreună au avut o fiică: Romana Rattazzi (1871–1943).
Carieră
[modificare | modificare sursă]În 1848, Rattazzi a fost trimis la Camera deputaților Sardiniei din Torino ca reprezentant al orașului său natal. S-a aliat cu partidul liberal, adică cu democrații. Prin puterile sale de dezbatere, a contribuit la înfrângerea guvernului Balbo, iar în august a primit portofoliul de Instrucțiune Publică, deși a părăsit mandatul după câteva zile. În decembrie, în cabinetul Gioberti, a devenit ministru de interne, iar la căderea lui Gioberti în februarie 1849, lui Rattazzi i s-a încredințat formarea unui nou cabinet. Înfrângerea de la Novara a forțat demisia lui Rattazzi în martie 1849.[7] [8]
A părăsit democrații pentru liberalii moderați și a format grupul de centru-stânga. Acest partid a format o coaliție cu centrul-dreapta condus de Cavour. Această coaliție a fost cunoscută sub denumirea de connubio, adică uniunea bărbaților moderați de dreapta și de stânga și a dus la căderea cabinetului d'Azeglio în noiembrie 1852 și organizarea unui nou guvern de către Cavour. Rattazzi a renunțat la președinția Parlamentului în 1853 pentru a deveni ministru al justiției și mai târziu ministru de interne. În calitate de ministru de interne, a luat o serie de măsuri de reformă, inclusiv cea pentru suprimarea unor ordine monahale, secularizarea parțială a proprietății bisericești și restrângerea influenței asociațiilor religioase. Acest lucru a precipitat o luptă amară cu partidul clericilor. În timpul unei reacții de moment a opiniei publice el a demisionat din funcție în 1858, dar a intrat din nou în cabinetul lui La Marmora în 1859 ca ministru de interne.[7] [8]
Ca urmare a negocierilor pentru cedarea Nisei și a Savoiei către Franța, cărora li s-a opus, s-a retras din nou în ianuarie 1860. Schimbându-și părerea asupra acestei politici, a devenit președinte al camerei inferioare în primul Parlament italian, iar în martie 1862 i-a succedat în guvern lui Ricasoli, păstrându-și portofoliile de Afaceri Externe și de Interne. Cu toate acestea, ca urmare a politicii sale de represiune față de Garibaldi la Aspromonte, el a fost alungat din funcție în luna decembrie a anului următor. A fost din nou prim-ministru în 1867 - din aprilie până în octombrie. Reacția populară la ostilitatea lui față de Garibaldi l-a alungat din nou din funcție. A murit la Frosinone la 5 iunie 1873.[7] [8]
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 „Urbano Rattazzi” (în italiană). Dizionario Biografico degli Italiani[*]. . Wikidata Q1128537. Accesat în .
- 1 2 „Dizionario Biografico degli Italiani” (în italiană). Dizionario Biografico degli Italiani[*]. . Wikidata Q1128537. Accesat în .
- ↑ Andrew Bell. „Urbano Rattazzi” (în engleză). Ilustrator: Andrew Bell. Encyclopædia Britannica Online[*]. OCLC 71783328. OL 15859174W. Wikidata Q5375741. Accesat în .
- ↑ „Urbano Rattazzi” (în engleză). SNAC. Wikidata Q29861311. Accesat în .
- ↑ „Urbano Rattazzi” (în germană). Brockhaus Enzyklopädie[*]. . OL 19088695W. Wikidata Q237227. Accesat în .
- ↑ Bibliothèque nationale de France. „Urbano Rattazzi” (în franceză). Autoritatea BnF[*]. Wikidata Q19938912. Accesat în .
- 1 2 3 4 Acest articol conține text din Chisholm, Hugh, ed. (). „Rattazzi, Urbano”. Encyclopædia Britannica. 22 (ed. 11). Cambridge University Press., o publicație aparținând domeniului public.
- 1 2 3
Rines, George Edwin, ed. (). „article name needed”. Encyclopedia Americana.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
„Rattazzi, Urbano”. New International Encyclopedia. .
| Regatul Italiei | .svg) Cavour · Ricasoli · Rattazzi · Farini · Minghetti · La Marmora · Ricasoli · Rattazzi · Menabrea · Lanza · Minghetti · Depretis · Cairoli · Depretis · Cairoli · Depretis · Crispi · Rudinì · Giolitti · Crispi · Rudinì · Pelloux · Saracco · Zanardelli · Giolitti · Tittoni · Fortis · Sonnino · Giolitti · Sonnino · Luzzatti · Giolitti · Salandra · Boselli · Orlando · Nitti · Giolitti · Bonomi · Facta · Mussolini · Badoglio · Bonomi · Parri · De Gasperi |
|---|---|
| Republica Italiană |  De Gasperi · Pella · Fanfani · Scelba · Segni · Zoli · Fanfani · Segni · Tambroni · Fanfani · Leone · Moro · Leone · Rumor · Colombo · Andreotti · Rumor · Moro · Andreotti · Cossiga · Forlani · Spadolini · Fanfani · Craxi · Fanfani · Goria · De Mita · Andreotti · Amato · Ciampi · Berlusconi · Dini · Prodi · D'Alema · Amato · Berlusconi · Prodi · Berlusconi · Monti · Letta · Renzi · Gentiloni · Conte · Draghi · Meloni |
