Giuseppe Saracco
 |
Această pagină a fost propusă pentru ștergere.
Motivul: Serie neaprobată de cioturi Decizia privind ștergerea acestei pagini se va lua în urma discuției desfășurate la Wikipedia:Pagini de șters/Articolele create de Alienautic. Vă invităm să vă exprimați acolo opinia față de această propunere, cu argumente bazate pe politica de ștergere. Vă rugăm să nu schimbați titlul paginii pe durata discuției, întrucât legăturile între ea și discuție se vor strica. O decizie privind titlul paginii rămâne a se lua în urma discuției sau după încheierea acesteia.
Către administratori: Înainte de a efectua ștergerea verificați ce pagini trimit aici și dacă istoricul paginii conține vreo versiune validă. |
.svg){kind=small}
Giuseppe Saracco (n. , Bistagno, Piemont, Italia – d. , Bistagno, Piemont, Italia) a fost un politician și specialist în finanțe italian, decorat cu distincția de cavaler al Ordinului Suprem al Preasfintei BuneiVestiri.
Context și cariera anterioară[modificare | modificare sursă]
Saracco s-a născut la Bistagno, provincia Alessandria. După ce s-a calificat ca notar, a intrat în parlamentul piemontez în 1849. A fost un susținător al lui Cavour. După ce Cavour a murit în 1861, Saracco s-a alăturat partidului lui Rattazzi și a devenit subsecretar de stat pentru lucrări publice în cabinetul Rattazzi din 1862. În 1864, Sella l-a numit pe Saracco secretar general de finanțe și, după ce a fost numit senator în 1865, a dobândit o faimă considerabilă în calitate de voce de autoritate financiară.[3]
În 1879, Saracco a reușit să amâne abolirea totală a impozitului pe cereale și a fost un adversar înverșunat al administrației financiare neglijente a lui Magliani. Desemnat ca ministru al lucrărilor publice de Depretis în 1887 și de Crispi în 1893, el a lucrat pentru a atenua cele mai grave consecințe ale politicii extravagante corupte a lui Depretis și a introdus un sistem mai solid de participare al guvernului la lucrările publice. În noiembrie 1898 a fost ales președinte al senatului.[3]
Prim-ministru al Italiei[modificare | modificare sursă]
În iunie 1900, Saracco a reușit să formeze un Cabinet de pacificare după criza obstrucționistă care a provocat căderea cabinetului generalului Pelloux. Mandatul său a fost tulburat de asasinarea regelui Umberto din 29 iulie 1900, iar administrația sa s-a încheiat în februarie 1901 printr-un vot al Camerei, care condamna atitudinea sa slabă față de o grevă generală a docului de la Genova.[3]
Viața de mai târziu[modificare | modificare sursă]
După februarie 1901, Saracco și-a reluat funcția de președinte al senatului, dar, după ivirea celui de-al treilea cabinet Giolitti, nu a fost reconfirmat în acest rol.
A primit onoarea supremă de cavaler al Annunziatei de la regele Umberto în 1898.[3]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d e storia.camera.it, accesat în
- ^ a b Giuseppe Saracco, Autoritatea BnF
- ^ a b c d Chisholm 1911.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
Acest articol conține text din Chisholm, Hugh, ed. (). „Saracco, Giuseppe”. Encyclopædia Britannica. 24 (ed. 11). Cambridge University Press., o publicație aparținând domeniului public. Cambridge University Press. p. 203.
Legături externe[modificare | modificare sursă]
| ||||||||
