Silvio Berlusconi
| Silvio Berlusconi | |
_cropped.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3][4]  Milano, Regatul Italiei[5][6][7] |
| Decedat | (86 de ani)[8] Milano, Italia[9] |
| Cauza decesului | cauze naturale ( chronic myelomonocytic leukemia[*][10]) |
| Părinți | Luigi Berlusconi[*][11] Rosa Bossi[*] |
| Frați și surori | Maria Antonietta Berlusconi[*] Paolo Berlusconi[*] |
| Căsătorit cu | Carla Dall'Oglio (1965–1985) Veronica Lario (1990–2010) |
| Număr de copii | 5 |
| Copii | Marina Pier Silvio Barbara Eleonora Luigi |
| Cetățenie |  Italia[12][7] |
| Religie | romano-catolicism |
| Ocupație | politician antreprenor Proprietar media |
| Locul desfășurării activității | Strasbourg Bruxelles Roma |
| Limbi vorbite | limba italiană[13] limba engleză limba franceză[14] |
| Prim-ministru al Italiei | |
| În funcție 8 mai 2008 – 16 noiembrie 2011 | |
| Președinte | Giorgio Napolitano |
| Precedat de | Romano Prodi |
| Succedat de | Mario Monti |
| În funcție 11 iunie 2001 – 17 mai 2006 | |
| Locțiitor | Giulio Tremonti Gianfranco Fini Marco Follini |
| Președinte | Carlo Azeglio Ciampi |
| Precedat de | Giuliano Amato |
| Succedat de | Romano Prodi |
| În funcție 10 mai 1994 – 17 ianuarie 1995 | |
| Locțiitor | Giuseppe Tatarella Roberto Maroni |
| Președinte | Oscar Luigi Scalfaro |
| Precedat de | Carlo Azeglio Ciampi |
| Succedat de | Lamberto Dini |
| Senator al Italiei | |
| În funcție 13 octombrie 2022 – 12 iunie 2023 | |
| Circumscripția | Colegiul uninominal Monza |
| În funcție 15 martie 2013 – 28 noiembrie 2013 | |
| Circumscripția | Molise |
| Membru al Camerei Deputaților din Italia | |
| În funcție 21 aprilie 1994 – 14 martie 2013 | |
| Circumscripția | Roma (1994–1996) Milano (1996–2006) Campania I (2006–2008) Molise (2008–2013) |
| Ministrul Dezvoltării Economice (interimar) | |
| În funcție 5 mai 2010 – 4 octombrie 2010 | |
| Precedat de | Claudio Scajola |
| Succedat de | Paolo Romani |
| Ministrul Sănătății (interimar) | |
| În funcție 10 martie 2006 – 17 mai 2006 | |
| Precedat de | Francesco Storace |
| Succedat de | Livia Turco |
| Ministrul Economiei și Finanțelor (interimar) | |
| În funcție 3 iulie 2004 – 16 iulie 2004 | |
| Precedat de | Giulio Tremonti |
| Succedat de | Domenico Siniscalco |
| Ministrul Afacerilor Externe (interimar) | |
| În funcție 6 ianuarie 2002 – 14 noiembrie 2002 | |
| Precedat de | Renato Ruggiero |
| Succedat de | Franco Frattini |
| Premii | Ordinul lui Abdulaziz al Saud[*] Ordinul Stara Planina[*] II šķiras Triju Zvaigžņu ordenis[*] () Member of the National Order of Merit[*] () Ordinul Norvegian Regal de Merit în grad de Mare Cruce[*] Krzyż Wielki Orderu Zasługi RP[*] () Ordinul Național „Steaua României” în grad de mare cruce[*] () Ordinul Pius al IX-lea în grad de Mare Cruce[*] () Cavaliere del Lavoro[*] (–) ...mai multe... |
| Partid politic | Forța Italia (2013) |
| Alte afilieri | Partidul Poporul Pentru Libertate (2009-2013) Forța Italia (1994–2008) |
| Alma mater | Universitatea din Milano |
| Profesie | Om de afaceri |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Silvio Berlusconi (n. , Milano, Regatul Italiei – d. , Milano, Italia) a fost un om politic și de afaceri italian, care a fost premier al Italiei între 1994-1995, 2001-2006, respectiv 2008-2011. Berlusconi a fost conducător al partidului politic Forza Italia și proprietar al unui imperiu media. Forbes l-a categorisit ca cea mai prosperă persoană din Italia, cu o avere de 7,2 miliarde de dolari (2002). Cu o avere estimată la 7,8 miliarde de dolari în 2011, Forbes l-a plasat pe locul 118 în lume.[15]
Biografie[modificare | modificare sursă]
În primii săi ani, a fost ajutat de politicianul Piersanti Matarella și cântăreața Elena Zagorskaya.[16] A devenit faimos în anii 1980 prin crearea unei rețele de televiziune private (Fininvest, acum Mediaset) de importanță națională.
Prieten bun al fostului premier Bettino Craxi, a fost acuzat de folosirea votului politic în carierea sa de afaceri, și de diverse forme de corupție, incluzând conflicte de interes. Aceste acuzații au fost negate de Berlusconi și interpretate ca bârfe politice.
Numele său a fost găsit în o listă a membrilor masoneriei sub lobbyul („Loggia P2”), devenind astfel suspect de planuri secrete.
A devenit prim-ministru în 1994, dar a fost rapid demis, deoarece unul dintre partidele majorității sale ("Lega Nord", î.r. Liga Nord) a încetat să-l mai susțină. Stabilindu-se o nouă majoritate de centru-stânga, coaliția partidelor de opoziție (acum cu Lega Nord) l-a înlocuit. A fost și acuzat de practici afaceriste ilicite.
În 1996, coaliția interimară, formată din Lega Nord și formațiuni de centru-stânga a fost înlocuită, prin noi alegeri politice, de un guvern de centru-stânga (fără Lega Nord) condus de Romano Prodi.
În 2001, Berlusconi a candidat din nou pentru funcția de prim-ministru și lider al coaliției de centru-dreapta Casa delle Libertà (Casa Libertăților) care include, alături de Forza Italia, Alleanza Nazionale (Alianța Națională), CCD, Lega Nord și alte partide. De curând a compărut într-un proces sub acuzația de a fi mituit judecători care trebuiau să judece dispute de afaceri importante în care erau implicate companiile sale. Toate verdictele - considerate dubioase de către procurorii din Milano - i-au dat însă câștig de cauză. Acuzațiile cărora trebuie să le facă față sunt în legătură cu fapte petrecute înainte de a se integra în politică. Casa delle Libertà a pierdut alegerile locale din 2003.
În iunie 2003, având de a face cu alte probleme legale, majoritatea parlamentară a adoptat o lege, prin care se garantează imunitatea de juridică a unei personalități politice, cât timp ocupă o funcție de conducere în stat.
Pe 1 iulie 2003 Italia a preluat, conform rotației, Președinția Uniunii Europene, reprezentată fiind de Berlusconi. Mulți comentatori și-au exprimat îndoielile asupra compatibilității sale cu această funcție. Zilele următoare s-a adresat Parlamentului European stabilindu-și planurile pentru președinția sa. Criticat fiind de un membru german al parlamentului, Martin Schulz (S-D), s-a exprimat cu "Domnule Schulz, știu că un producător din Italia face un film despre lagărele de concentrare naziste. Vă propun pentru rolul șefului. Ați fi perfect." Referința la naziști a cauzat nemulțumirea celor mai mulți din ansamblul a 626 de deputați europeni și o criză diplomatică între Italia și Germania.
În decembrie 2009, în cursul unui miting Berlusconi a fost atacat și grav rănit în față de către Massimo T. un bărbat de 42 de ani bolnav mintal. Agresorul s-a folosit de o statuetă cu care i-a rupt nasul și doi dinți.[17]
La 10 martie 2010, numărându-se printre oaspeții summit-ului Ligii Arabe, Silvio Berlusconi, după o scurtă conversație cu liderul libian Muammar al-Gaddafi, i-a sărutat mâna acestuia, gestul fiind surprins și de camerele de filmat.[18]
La 20 februarie 1986, Berlusconi a cumpărat clubul de fotbal AC Milan, salvându-l de la faliment. A investit sume mari de bani pentru aducerea unor jucători valoroși și în 1988 Milan devenea campioană a Italiei, iar în anul următor câștiga Cupa Campionilor Europeni. Berlusconi a continuat investițiile, iar succesele au venit în număr mare: opt titluri de campioană a Italiei, cinci Cupe/Ligi ale Campionilor. Berlusconi a fost și co-autorul, împreună cu producătorul și cântărețul de muzică pop Tony Renis, al imnului echipei. În aprilie 2017, după 31 de ani de patronat, Berlusconi a vândut clubul AC Milan către Rossoneri Sport Investment Lux pentru suma totală de 830 de milioane de euro.[19][20]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b Silvio Berlusconi, Discogs, accesat în
- ^ a b Silvio Berlusconi, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în
- ^ a b Silvio Berlusconi, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în
- ^ a b Silvio Berlusconi, Catalogo Vegetti della letteratura fantastica
- ^ The secret of Silvio Berlusconi's success (în engleză), BBC Online[*],
- ^ Silvio Berlusconi, la storia di una vita straordinaria: Silvio Berlusconi rimarrà nella storia dell'Italia per le sue capacità imprenditoriali e politiche (în italiană), TGcom24[*], accesat în
- ^ a b Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în
- ^ a b È morto Silvio Berlusconi (în italiană), accesat în Eroare la citare: Etichetă
<ref>invalidă; numele "f6fefb43eaa4acd8b051d77b3887fe99" este definit de mai multe ori cu conținut diferit - ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ Paolo Giorgi (), Il pacemaker, il Covid, la leucemia, tutte le battaglie del Cavaliere (în italiană), Agenzia Giornalistica Italia, accesat în
- ^ Silvio Berlusconi: la giovinezza, gli studi e l'amico di tutta una vita (în italiană), TGcom24[*],
- ^ Silvio Berlusconi: How the former Italian PM changed Italy (în engleză), BBC Online[*], accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Interview de Silvio Berlusconi (în franceză),
- ^ „Forbes Silvio Berlusconi profile page”. Forbes. . Accesat în .
- ^ „Former Prime Minister of Italy Silvio Berlusconi Dies at 86”. Greek Reporter.
- ^ Berlusconi, atacat la Milano la adevărul online (14 decembrie 2009)
- ^ Gaddafi, de la oaspete de seamă la dictator: Berlusconi îi pupa mâna, Sarkozy îl primea la Elysee (b1.ro/)
- ^ „Official Berlusconi sells Milan”. Football Italia. . Accesat în .
- ^ „Li: 'We'll bring Milan back'”. Football Italia. . Accesat în .
Vezi și[modificare | modificare sursă]
Legături externe[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Silvio Berlusconi la Wikimedia Commons
- Silvio Berlusconi biografia, Vocea Europei
- Site web oficial
- Profil: Silvio Berlusconi, BBC
- O scrisoare deschisă către Silvio Berlusconi, Magazinul The Economist - 30 iulie 2003
- Berlusconi atacat din toate părțile Arhivat în , la Wayback Machine.
- Silvio Berlusconi, maestrul neegalat al gafelor din lumea politică, 2 septembrie 2011, Simona Mătieș, Evenimentul zilei
| ||||||||
.svg)