Prislav

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Prislav, cunoscut și sub formele Pereiaslaveț (Переяславец; forma slavă orientală) și Preslaveț (Преславец; forma bulgară) dar și Teodoropol a fost un oraș medieval bizantin și temporar bulgar, centru comercial important situat la gurile Dunării în anii '60 ai secolului al X-lea.[1] Numele orașului este derivat din cel al capitalei bulgare de la acea vreme, Preslav, și înseamnă Micul Preslav (în greaca bizantină: Μικρᾶ Πρεσθλάβα). În greacă, el a fost, de asemenea, cunoscut sub numele de Presthlavitza (Πρεσθλαβίτζα).

Poziție[modificare | modificare sursă]

Poziția sa exactă este discutabilă din cauza lipsei unor surse de încredere. El a fost presupus a fi în regiunea Silistra (în satul Malăk Preslaveț)[2] și pe un ostrov situat între Hârșova și Cernavodă.[1]

Săpăturile arheologice au identificat Pereiaslaveț-ul în apropierea satului Nufăru, România (cunoscut sub numele de Prislav până în 1968), pe brațul Sfântu Gheorghe al Dunării, la doar 11 km est de Tulcea.[3]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Centru comercial înfloritor al Primului Țarat Bulgar, el a fost cucerit de cneazul vareg Sveinald zis și Sviatoslav al Rusiei Kievene în anul 968 (vezi invadarea Bulgariei de către Sviatoslav). În timpul absenței din oraș a lui Sviatoslav de după Asediul Kievului (968), o parte a cetățenilor s-a răsculat și a deschis poarta oștilor bulgare. Potrivit lui Vasili Tatișcev, guvernatorul lui Sviatoslav a reușit să fugă.[4]

La întoarcerea sa în Bulgaria, Sviatoslav a înăbușit repede revolta și, spre nemulțumirea mamei și a rudelor sale, a mutat capitala de la Kiev la Prislav. Conform Cronicii vremurilor trecute (informația sa pentru anul 969), Sviatoslav a explicat curtenilor săi că Pereiaslaveț este centrul pământurilor sale, unde „toate bogățiile vor curge: aur, mătase, vin și diferite fructe din Grecia, argint și cai din Ungaria și Boemia, precum și blănuri, ceară, miere și sclavi din Rusia”.[5]

Doi ani mai târziu, în 971, orașul a căzut sub stăpânirea bizantinilor care invadaseră Bulgaria. Împăratul Ioan I Tzimiskes (969-976) l-a redenumit Teodoropol (în onoarea lui Teodor Stratilat - sfântul căruia bizantinii i-au închinat victoria asupra rușilor de la Drâstor) și au amplasat aici o garnizoană.[6] Teodoropol (Pereiaslaveț) a devenit centrul catepanatului (zonă militar-administrativă) Mesopotamia Vestică, condus de un catepan (sau strategos) bizantin[7], care apăra noua graniță nord-estică a Bizanțului împotriva rușilor și pecenegilor.

Mai târziu, în 991, orașul a fost revenit sub stăpânirea bulgară a țarului Samuil[8], dar în anul 1001 a fost cucerit din nou de generalii bizantini Nichifor Xiphias și Teodorocan.[9] A rămas un avanpost la Dunărea de Jos al statului bizantin până la invaziile cumanilor din anii '90 ai secolului al XI-lea.[10]

Mențiuni literare[modificare | modificare sursă]

Ruinele cetății Prislav sunt menționate în romanul Nicoară Potcoavă (1952) al lui Mihail Sadoveanu. Aflat la vadul Lipșei pentru a trece Nistrul, hatmanul Nicoară Potcoavă își amintește de o incursiune efectuată împreună cu cazacii zaporojeni de pe Pragurile Niprului. „Și pe țărmul dobrogean, la grădinile povârnite deasupra Dunării, în ruinile cetății Prislav, s-a aflat o comoară cu bani de aur și, împreună cu aurul, cele zece părți scrise de mână ale povestirii lui Heliodor.”[11] Povestirea menționată este Teaghene și Haricleea, scrisă în limba greacă de Heliodor din Emesa, și a fost adusă de hatman la casa de la Zid Negru din Zaporojă, oșteanul desfătându-se cu citirea sa în zilele lungi de iarnă.


Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Златарски, В. История на българска държава през средните векове. Издателство „Наука и изкуство“, София 1971. Том I, част 2, p. 554
  2. ^ Енциклопедия „България“, Том V, Издателство на БАН, София 1986, p. 450.
  3. ^ Stephenson, P. Byzantium's Balkan Frontier. A Political Study of the Northern Balkans, 900-1204. Cambridge University Press, 2004, ISBN 0-521-77017-3, pp. 56-57.
  4. ^ Fine, J. V. A. The Early Medieval Balkans: A Critical Srvey from the Sixth to the Late Twelfth Century. University of Michigan Press, 1991. ISBN 0472081497, p. 184.
  5. ^ Соловьëв, С. Сочинения. Кн. 1. „Голос“, Москва 1993. — История России с древнейших времëн. Том I, глава 6
  6. ^ Stephenson, Byzantium's Balkan Frontier, pp. 50, 53.
  7. ^ Стоименов, Д. Временна византийска военна администрация в българските земи (971-987/989). — Годишник на Софийския университет. Научен център за славяно-византийски проучвания „Иван Дуйчев“, 82 (2), 1988, pp. 49-51.
  8. ^ Стоименов, Временна византийска военна администрация в българските земи (971-987/989), pp. 55-56.
  9. ^ Stephenson, Byzantium's Balkan Frontier, p. 63.
  10. ^ Stephenson, Byzantium's Balkan Frontier, p. 105.
  11. ^ Mihail Sadoveanu, Nicoară Potcoavă, Editura Minerva, București, 1974, p. 211.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Prislav&oldid=13451264