Crucea Eroilor Neamului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Crucea de pe Caraiman.

Crucea Eroilor Neamului este un monument construit între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial. La baza vârfului Caraiman se află orașul Bușteni.

Denumirea monumentului este cel de Crucea Eroilor Neamului, dar popular este denumit Crucea de pe Caraiman, fiind trecut pe lista monumentelor istorice cu codul PH-IV-m-A-16887.

Acest monument a fost desemnat de către Guinness World Records ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.[1]

Localizare și dimensiuni[modificare | modificare sursă]

Crucea Eroilor Neamului este situată în șaua masivului Caraiman, chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă, la altitudinea de 2291 m, fiind unică în lume atât prin altitudinea amplasării, cât și prin dimensiuni: crucea propriu-zisă are o înălțime de 28 m și două brațe de câte 7 m fiecare.

Monumentul era cea mai înaltă construcție din lume la vremea respectivă, de acest fel, situată la o astfel de altitudine. Lățimea stâlpului vertical este de 2 m, lungimea brațelor orizontale până în axul stâlpului fiind de 7 m, iar latura unui ochi pătrat de zăbrea este de 2 m.

Crucea este executată din profile de oțel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 7,5 m. În interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit inițial generatorul de energie electrică ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii.

Construirea monumentului[modificare | modificare sursă]

Crucea Eroilor Neamului a fost construită între anii 1926-1928, pentru a cinsti memoria eroilor ceferiști căzuți la datorie în Primul Război Mondial, în luptele împotriva armatelor Puterilor Centrale. Crucea a fost înălțată la inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I al României, cu scopul de a fi văzută de la o distanță cât mai mare.

Unele legende povestesc că acest monument s-a realizat în urma unui vis pe care l-a avut Regina Maria. Munții Bucegi reprezentați prin vârful Caraiman au fost stropiți de sânge românesc în Primul Război Mondial. Pentru construcția monumentului s-a ales vârful secundar al Caraimanului (2291 m), deoarece, dacă s-ar fi construit monumentul pe vârful principal (2325 m), Crucea nu ar mai fi fost vizibilă decât din apropiere, de pe platou.

Proiectul ansamblului a fost realizat de către arhitecții români Georges Cristinel și Constantin Procopiu. Construcția monumentului a început în anul 1926 și s-a finalizat în august 1928. Regina Maria a urmărit îndeaproape execuția până la finalizarea ei. Inaugurarea și sfințirea monumentului au avut loc pe data de 14 septembrie 1928, de Ziua Sfintei Cruci.

Lucrările efective au fost executate de către Direcția de Poduri din cadrul C.F.R. prin secțiile L1 și L 5 din Sinaia. Proiectul de rezistență a fost întocmit de către inginerii Alfred Pilder și Teofil Revici, diriginte de șantier a fost Nicu Stănescu și șef de șantier maestrul V. Bumbulescu. Fondurile necesare construcției au fost obținute din diferite surse și prin donații de la firme particulare și instituții de stat.

Monumentul a fost confecționat din traverse metalice îmbinate prin nituire într-o rețea. Construcția propriu-zisă a fost realizată efectiv de către Societatea Cultul Eroilor, fiind mobilizați și un număr mare de tineri. Sculele, lemnul, piesele metalice componente și restul materialelor necesare au fost transportate cu trenul până la stația CFR Bușteni. De aici, o parte dintre traversele metalice și celelalte materiale de construcție a fost transportată de care cu boi pe ruta Bușteni – Sinaia – Vf. Păduchiosul – Vf. Dichiu – Platoul Bucegi – Vf. Caraiman, iar restul materialelor, cu funicularul Fabricii de Hârtie Bușteni. Funicularul a transportat piesele pe Valea Jepilor până în Cantonul Schiel – pe Platoul Bucegi, de unde au fost duse pe cărări înguste cu caii și măgarii până în vârful Caraiman.

Deoarece numărul căruțelor din zonă era insuficient, o bancă a acordat un credit cu dobândă mică pentru achiziționarea altora. Drumul era anevoios, o căruță neputând face într-o săptămână mai mult de două-trei transporturi. Pentru punerea la dispoziție a propriilor atelaje, căruțașii - dintre care memoria localnicilor păstrează și astăzi numele celor din familia Clinci, din Sinaia - erau plătiți cu bani, câteva brațe de fân și hrană.

Soclul crucii a fost realizat în anul 1930 din beton armat îmbrăcat în piatră de calcar fasonată și îngrijit rostuită, fiind construit la doi ani după sfințirea Crucii pentru o mai bună încastrare a ei, inițial aceasta fiind introdusă direct în stâncă.[necesită citare] Grinzile Crucii sunt confecționate din zăbrele, golurile dintre bare putându-se umple iarna cu zăpadă înghețată.

Iluminarea[modificare | modificare sursă]

La început iluminatul monumentului s-a făcut cu ajutorul unui generator de energie electrică (localizat în soclul din beton armat) și al 120 becuri de câte 500 W. În anul 1939, Crucea a fost racordată la sistemul energetic național. S-a renunțat astfel la generator ca sursă de iluminare și s-a apelat la sursa cu care era dotată stația complexă de la Coștila (2487 m), legătura făcându-se printr-un cablu subteran. Până la instalarea regimului comunist în 1948, Crucea era aprinsă în noaptea de Sfânta Maria Mare (15 august), dar și de Înălțarea Domnului (sărbătoare cu dată variabilă, la 40 de zile după Învierea Domnului), când este și Ziua Eroilor.

În perioada regimului comunist, monumentul a fost amenințat cu mutilarea, un primar obedient regimului dorind să-i taie brațele și în vârful coloanei rămase să monteze o stea roșie. [2]

Până în anul 1989 s-a tras un cablu electric, iar în anul 1991 s-a terminat de montat instalația electrică prin efortul Primăriei din Bușteni, al locuitorilor și al unor societăți comerciale, Crucea fiind din nou iluminată. Instalația electrică a fost vandalizată repetat de-a lungul timpului de către unii turiști care s-au cățărat pe Cruce și au spart becurile.

În anul 2003, instalația care lumina crucea s-a defectat. Pentru repararea instalației electrice, au lucrat echipe de salvamontiști care au fost nevoite să transporte în vârful muntelui sute de kilograme de materiale, în ciuda vântului și a temperaturilor deosebit de scăzute. Salvamontiștii au înlocuit mai multe zeci de becuri care nu mai funcționau, instalația fiind repusă în funcțiune în decembrie 2004 și racordată la energia electrica a orașului Bușteni.

Monumentul este în prezent în administrarea Consiliului Local al orașului Bușteni. Astăzi, odată cu lăsarea întunericului, Crucea de pe Caraiman este iluminată cu 300 de becuri de câte 500 W fiecare și poate fi văzută de la zeci de km depărtare, de pe Valea Prahovei. Există un nou proiect, care își propune să acopere Crucea Eroilor cu o vopsea fluorescentă, iar asupra ei să fie proiectat un spot laser.

Acces[modificare | modificare sursă]

La Crucea Eroilor Neamului se poate ajunge direct din Bușteni, cu telecabina Bușteni-Babele (12 minute), sau urcând pe traseul turistic marcat Jepii Mici (4 ore/4 ore și jumătate; accesibil doar vara, interzis iarna). Se mai poate ajunge cu telecabina Peștera-Babele (8 minute), sau urmând traseul cu marcaje turistice de la Piatra Arsă (1 oră și jumătate), respectiv Vârful Furnica - Telecabina Cota 2000 (2 ore și jumătate), sau pe traseele turistice marcate de la cabana Omu.

Traseele turistice montane cele mai accesibile turiștilor sunt cele de la cabana Babele pe creasta Caraimanului (1 oră și jumătate), sau de la cabana Caraiman pe traseul Brâna Caraimanului (45 de minute).

Fotogalerie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]